Conferinta SMARK – Strategii media 2010

Am fost ieri la Conferinta organizata de SMARK pe tema strategiilor media din 2010.

Lucruri interesante, unele … Criza asta poate fi privita si pozitiv, ca vorba aia daca n-ai cum sa scapi de ea, nu-i mai bine sa te-mprietenesti?

Am aflat ca scade mult ca incidenta comportamentul tip “impulse”. Consumatorul final ia decizia mai lent, dupa o evaluare mult mai elaborata si prin urmare ar trebui persuadat cu tact, in asa fel incat sa treaca peste considerentele legate in primul rand de pret.

De-aici rezulta in mod clar ca se schimba si felul in care se consuma media. Cu alte cuvinte se cam face ordine … Memorabilitatea conteaza mai mult!

In alta ordine de idei, Mediile Inovative, acele “chestii” mici din planurile de comunicare ajung sa fie un “must”. E de preferat sa optezi pentru ele ca si comunicator autohton, macar pentru a nu te face de ras cand vor fi cerute de la “centru” de detinatorul international al brandului pentru care comunici.

Candva si Internetul a fost vandut ca mediu inovativ si era primul care se taia la orice revizuire de buget. Acum, insa, a intrat definitiv in planurile de comunicare si mai mult decat atat, a fost singurul care a crescut pe timp de criza si care va creste si in 2010.

Concluzia ar fi ca 2010 va fi un an in care eficienta va conta in comunicare la fel de mult, ca daca reusesti sa fii inovativ, memorabil si binenteles cost efficient, inseamna nu doar ca ti-ai facut bine lectiile, dar inseamna ca ai si noroc!

Categorii:Evenimente, News

Etichetat ca:, , , ,