Cu Mobile Marketingul la Doctor

Saptamana ce-a trecut am avut placerea sa stau de vorba cu o viitoare doctorita. Doctorita nu este medic si, mai exact, este o doctorita in devenire. Si nu in medicina, asa cum poate v-ati astepta, avand in vedere anumite chestiuni originale de-aici de pe blog, ci este Doctorand. Patricia Zegreanu este Doctorand in Mobile Marketing.

Stiu ca suna foarte COOL si interesant pentru noi toti. Trebuie insa avut in vedere cat de greu e sa fii deschizator de drum si sa te formezi ca specialist intr-un domeniu care abia acum se dezvolta.

Mobile Marketingul este in Romania un canal in crestere dar, asa cum spunea si Patricia, boom-ul asteptat in aceasta zona a comunicarii nu s-a produs inca. Toata lumea anunta de vreo cinci ani, la-nceput de an, “Anul Mobile Marketingului”, cifrele neconfirmand nimic in acest sens. Cresteri exista dar sunt mult mai lente, similare probabil cu modelarea interesului consumatorului final, care n-a ajuns sa simta inca un beneficiu atat de mare al existentei componentei Mobile in spectrul mediatic.

Si totusi un televizor nu cara nimeni dupa el zilnic si nu exista oameni care sa poarte la ei doua sau chiar trei televizoare si mai mult decat atat, de un televizor apuci sa te departezi relaxat cu mai mult decat 1,4 metri. Si asta chiar pe parcursul mai multor ore din zi!

Sunt convins ca ati ghicit, telefonul mobil este cel care se potriveste perfect constatarii de mai sus. Prin urmare, TV-ul ca prim canal media din punct de vedere al importantei, bugetelor s.a.m.d., are toate motivele sa fie detronat curand de componenta Mobile a comunicarii. Sa nu uitam nici faptul ca numarul de optiuni, intrebuintari si contributii importante ale telefonului mobil, pe parcursul unei zile, este mult mai mare decat in cazul televizorului. Din pacate TV-ul livreaza in continuare oferind, de fapt, doar lucruri la un nivel primar. Sunt multi ca mine, care resimt consistenta tabloidizare a televiziunii…

Patricia are deci toate motivele sa studieze si sa se formeze ca expert in Mobile Marketing. Telefonul mobil va fi “Regina Balului” in Media. Nu se mai pune problema “DACA”, ci doar “CAND”.

Despre cercetarea ce va face obiectul tezei de doctorat in Mobile Marketing nu suflu, dupa cum vedeti, o vorbulita. Va fi placerea Patriciei Zegreanu sa ne prezinte la un moment dat rezultatele, sa-ntelegem daca in Romania am parasit punctul in care asociam Mobile Marketingul doar cu trimiterea de SMS-uri cu japca.

Parerile de pe acest blog reprezinta viziunea companiei MVcom. Orice feedback din partea dumneavoastra este binevenit.