Au inceput inscrierile pentru Cupa Agentiilor la Gatit by Lidl

Au început înscrierile pentru Cupa Agenţiilor la Gătit by Lidl, cea mai creativă competiţie culinară din România, se arata intr-un comunicat IQads.. Aflata la a treia şi cea mai aşteptată ediţie de până acum, competia se va desfăşura între 15 şi 17 iulie.

cupa gatit

Formatul evenimentului în acest an

Probe noi, 32 de echipe (formate fie din freelanceri, fie din oameni de agenţie şi clienţi) ingrediente pe care să le interpretaţi creativ şi o reţetă pregătită din timp: nu avem cum să dăm greş cu noul preparat.

Dacă vreţi să demonstraţi că vocabularul vostru culinar cuprinde mai mult decât “cartofi prăjiţi şi omletă” sau “sandviş peste laptop”, dar nici nu vă întreceţi încă în bucătăria moleculară, evenimentul e pentru voi.

Reţeta e simplă: vă formaţi o echipă de 2 până la 6 oameni, vă alegeţi un ingredient pe care îl veţi interpreta creativ şi intraţi în competiţie completând formularul de înscriere până pe 2 iulie.

Bineînţeles, n-o să vă puteţi opri aici. O să vreţi să faceţi rebranding-ul agenţiei şi o să coaceţi o identitate vizuală de-te-lingi-pe-degete: competiţia de logo-uri culinare vă aşteaptă înscrierile tot până pe 2 iulie.

Ediţia 2015 va aduce participanţilor multe premii speciale care vor completa palmaresul creativilor şi rafturile cu premii ale agenţiilor.

Că tot veni vorba de reţete, anul acesta o îmbunătăţim şi pe cea a Cupei.
Produsele
Lidl îşi vor găsi Nașul creativ, la provocarea Electrolux: 50 de ingrediente secrete îi vor stimula pe participanţi să inventeze sau să adapteze reţete, în încercarea de a da pe spate juriul Cupei cu preparatul lor.

Înaintea evenimentului, training-uri tehnice Zepter îi vor pregăti pe bucătarii amatori ai industriei pentru competiţia care va avea loc la Chef Parade Cooking School, cea mai chic bucătărie din oraş. Detalii despre training-urile tehnice Zepter găsiţi aici.

În ziua evenimentului, două probe speciale pregătesc sufleteşte participanţii pentru proba principală. Nu vă neliniştiţi totuşi, la Chef Parade e loc berechet şi pentru gătit, şi pentru socializare:

Probele în acest an

Bucătăria Lidl prinde viaţă la Cupa Agenţiilor la Gătit: diversitatea produselor îi va motiva pe bucătarii amatori ai industriei să își demonstreze talentul la gătit, iar ingredientele secrete propuse de Electrolux îi vor provoca să îl folosească într-un mod inedit, stimulându-le creativitatea. Nu contează cât de neobișnuită e ideea unui preparat, vrem rețete care să provoace artificii pe papilele gustative. E loc şi pentru timizi, căci Bucătăria Lidl despre asta vorbeşte: că eşti bucătar sau ești amator, poţi găsi inspiraţie în varietatea de ingrediente.

După cele 70 de minute ale probei, preparatele vor defila prin faţa juraţilor, care vor decide cine merita titlul de Agenţia Anului la Gătit.

Training-ul tehnic Electrolux

Cele patru echipe din fiecare interval învaţa concomitent să folosească instrumentele Electrolux. Dacă ţi-a întârziat taxiul sau ai apăsat de prea multe ori snooze, înveţi de la colegi: training-ul durează 15 minute şi nu va fi repetat pentru cei care nu au ajuns la timp.

Tutorialul Zepter

Cele patru echipe din fiecare interval învaţa concomitent să folosească instrumentele Zepter. Training-ul durează 15 minute şi nu va fi repetat pentru cei care nu respecta orarul. Trainerii rămân disponibili la Chef Parade pentru îndrumări de natură tehnică pe toată perioada competiţiei.

Proba specială Joacă-te cu Jacobs

Prima dintre probele speciale, pentru toate echipele care se înscriu la Cupă: fiecare echipă trage la sorţi un brief simplu şi fun, pe baza căruia pregăteşte o cafea senzaţională în 15 minute şi apoi o prezintă în 30 de secunde. Juriul special Jacobs va evalua prestaţia concurenţilor separat de competiţia principală. Şi degeaba faci o cafea bună dacă n-o împarţi cu prietenii: încă un motiv să fiţi încurajaţi de cei mai gălăgioşi colegi.

Proba specială Vara Bonduelle

Fiecare echipă va pregăti un preparat de vară, delicios şi aspectuos, cu legumele răsfățate Bonduelle. Proba specială va dura 10 minute fiind urmată de o prezentare a echipei de 30 de secunde. Punctajul va fi acordat tot de un juriu special Bonduelle şi va fi separat de probă principală.