Flavian Cristea (Grapefruit): „Ce ne dorim noi este sa cream o solutie nisata, menita sa inlocuiasca specific formularele online”

Agentia de consultanta digitala si user experience Grapefruit a lansat Picard, un instrument foarte util si unic in piata de digital locala de generare de lead-uri, alternativa la formularele clasice, facand tranzitia catre conversatiile de tip chatbot. De la primul gand si pana la forma disponibila in acest moment, ideea a fost trecuta de echipa Grapefruit prin multe iteratii si prevalidari cu multinationale din diverse industrii (de la banking la auto, telecom si FMCG), avand in spate un volum important de research.  Flavian Cristea, Digital Strategist, ne-a explicat mai multe despre Picard si cui se adreseaza el.

interviu de Romanita Oprea

 

Cum si cand v-a venit ideea lansarii unui astfel de produs?

Idea lansarii unui produs Grapefruit a existat de foarte mult timp. S-a concretizat insa intr-o directie adevarata in momentul in care Georgiana a absolvit MIT Global Entrepreneurship Bootcamp. Georgiana a venit cu multa motivatie, know-how si acest imbold a coincis si cu dorinta lui Alecsandru Grigoriu de a explora aria de product design/development.

Grapefruit este singura agentie din Romania de digital care lanseaza propriul produs. Cum va simtiti in aceasta postura?

Am incercat intotdeauna sa fim pionieri in domeniul nostru de activitate. In acelasi timp, suntem siguri ca multi colegi au proiecte interne care merita scoase la iveala. Nu putem decat sa incurajam acest demers, fiindca numai impreuna putem creste ca si comunitate.

Cum functioneaza din punct de vedere tehnic Picard?

Picard porneste de la o serie de flow-uri de business (ex: aplicarea pentru un credit, rezervarea unui test drive, participarea la o promotie, etc.), definite de noi pentru clienti. Aceste flow-uri sunt apoi convertite in conversatii similare chatbot si apoi publicate pe site-urile companiilor sau alte locatii de unde se colecteaza leadurile. Leadurile sunt apoi accesate folosind un dashboard privat.

Ati avut vreo inspiratie la nivel international sau nu?

Intotdeauna ne raportam la nivel international si ne-am inspirat din diverse solutii de chatbot existente pe piata. Ce ne dorim noi este sa cream o solutie nisata, menita sa inlocuiasca specific formularele. Nu vrem sa cadem in capcana crearii unui produs generalist. Pe termen lung, luam in calcul extinderea produsului, dar pana atunci, din ratiuni de buget, marketing si calitatea produsului, preferam sa ne focusam.

Cat de deschisa si de pregatita credeti ca este piata din Romania in acest moment pentru Picard?

La nivelul companiilor exista deschidere si experienta in aceasta zona, in special in randul celor de top. Ca orice produs inovativ va fi preluat initial de innovators and early adopters si ulterior de marea masa. Cand vine de la consumatori, deschiderea este si mai mare. Conversatiile intre oameni au fost intotdeauna modul natural de interactiune, iar noi nu ne dorim decat sa le aducem in digital.

Care sunt cele mai mari provocari pe care le-ati avut in timpul acestui proces?

Provocarea cea mai mare a fost validarea produsului. Au fost si alte idei inainte de a decide sa mergem pe cea din forma lansata, insa am respectat acest process fara a ne entuziasma de mirajul de start-up.

Ce asteptari aveti pentru primul an?

In primul an ne dorim sa crestem organic. Ne dorim sa avem cativa clienti cu care sa colaboram cot la cot pentru a imbunatati acest produs. Lansarea produsului este doar inceputul. Adevarata munca este scalarea lui, imbunatatirea si livrarea pe asteptarile clientilor si consumatorilor.

Ce ar trebui neaparat sa stie piata locala despre Picard?

Au fost aproape doi ani de research inainte de a lansa. Doi ani in care ne-am documentat temeinic, am testat idei peste idei, am creat prototipuri si am cerut feedback de la companii (multi)nationale. A fost un moment de “Eureka!” cand am obtinut impreuna validarea ideii.

De asemenea, spre diferenta de alte alternative de captare de informatii de la consumatori, Picard este construit cu gandul de a oferi utilizatorilor o experienta extraordinara care poate fi in acelasi timp automatizata, optimizatata pentru conversie si este GDPR compliant.

Ati avut momente dificile cand v-ati gandit sa renuntati? Daca da, cum le-ati depasit?

Seria de idei nevalidate la inceputul procesului ne-au descurajat putin. Partea buna a fost ca am perseverat si mereu am invatat din feedback-ul primit si am gasit astfel loc de progres. Pasiunea si performanta fac parte din cultura noastra ca agentie.

Care este diferenta intre Picard si un chatbot clasic?

Spre deosebire de chatbot-urile clasice, Picard este creat specific sa inlocuiasca formularele clasice. Acest lucru inseamna ca el este optimizat pentru captarea informatiilor, incurajeaza la fiecare pas consumatorul sa avanseze in funnel-ul de conversie, valideaza informatiile introduse si in functie de acestea afiseaza experiente interactive, specifice pentru nevoile consumatorului. Nu va putea sa iti spuna cum este vremea la Bucuresti, insa daca este implementat pentru o banca, te va putea ajuta sa gasesti cel mai potrivit produs bancar si sa aplici pentru el.