Povestea Luciei a inceput in 2011, pe micul balcon din apartamentul parintilor ei, cu o chitara, o camera digitala si o puternica dorinta de a fi remarcata de trupa ei preferata de la noi – The MOOoD. Avea sa inregistreze un cover, fara efecte speciale, urmand sa-l publice pe pagina lor de Facebook. Ei aveau sa-l aprecieze si asta urma sa fie tot. Lucia nu avea sa se dea batuta, insa, asa ca la cateva luni distanta a mai facut o incercare, putin diferita; acelasi balcon, aceeasi camera, dar de data asta cu o clapa inloc de chitara. Urma sa inregistreze un cover dupa „Silence” si sa-l puna pe pagina lor de Facebook, iar lor avea sa le placa la nebunie, insistand sa filmeze un videoclip pentru el. Un clip cu nimic deosebit, fara efecte speciale, dar care avea sa devina viral in toata lumea strangand peste un milion de vizualizari, in doar cateva luni.

De atunci si pana acum Lucia a crescut mult ca si artist, a lansat al doilea album de studio “Samsara” si colaboreaza cu Overground Music. Sensibila si aparent firava cand o privesti pe scena, Lucia transmite mult prin muzica ei, iar Lucia omul are un simt al umorului care pe mine m-a impresionat, este deschisa si sincera, si mi-a raspuns la fiecare intrebare, fara ezitari. Despre muzica ca pasiune, dar si ca business, despre evolutia ei ca artist, piata muzicala din Romania si relatia ei cu radiourile locale, puteti citi in cele ce urmeaza.

interviu de Romanita Oprea

Lucia – https://www.facebook.com/LuciaMariaOfficial/

Cand ti-ai dat seama ca vrei sa faci muzica?

De muzica incepi sa te apuci atunci cand intelegi ce este muzica si incepi sa ai o constiinta a ceea ce inseamna muzica. Momentul in care am inceput sa ascult muzica pe care apoi sa o descarc (petrecand uneori si 10 ore) si apoi sa mi-o pun pe MP3 cred ca acela a fost momentul cand m-am hotarat ca vreau sa fac muzica. Crescand cu muzica cu care am fost bombardata, nu neaparat cu ceva ce am vrut sa ascult, cand am inceput sa ascult muzica constient, atunci s-a nascut in mine dorinta de a-mi dori sa creez, sa imi aduc si eu aportul la muzica universala.

Inca de mica am cantat in cor, la Palatul Copiilor (am fost in corul Meloritm), prima data pe la 4-5 ani. Apoi,in clasa a saptea am inceput sa merg, tot la Palatul Copiilor, la Carmina Tenera, unde era dirijor bunicul Teodorei, care canta acum cu mine. Si acolo am inceput sa fac si chitara – folk, a urmat Cenaclul Flacara. La Palatul Copiilor cantam muzica corala, care inca imi place foarte mult si mi-am dat seama ca a ramas ca un defect profesional, pentru ca de fiecare data cand compun simt nevoia sa fie foarte multe voci in piesa.

Constient, cred ca pe la 11-12 ani mi-am dat seama ca vreau sa fac muzica.

Cum ai spune ca a evoluat muzica ta in timp?

Eu as spune ca a evoluat in bine. Dupa succesul cu “Silence”, eu am compus in primii ani cu Marius Moise de la The MOOoD. El insa a plecat in Anglia, unde are proiectul lui. Ramanand singura, initial nu stiam cum sa gestionez zona aceasta legata de compus. Pentru cel mai nou album al meu “Samsara” am compus tot, pana la partea de productie. Totul a fost foarte DIY, tocmai de aceea ma bucur ca sunt parte din generatia YouTube-ului, pentru ca mi-am dat seama ca sunt foarte multe lucruri pe care le poti invata, skill-uri reale (in cazul meu cantatul la pian).

Revenind la ziua de astazi, pentru “Samsara” am lucrat si cu Danut Alexei si Robert Iulian de la Next Ex. Ei au mesterit partea de productie si datorita lor simt ca am evoluat, pentru ca sunt oameni care ma scot foarte mult din zona de confort, ma imping de la spate, imi dau “suturi in fund” in continuu. Nu stiu cum functioneaza pentru alti artisti partea de compus, dar eu simt ca uneori ma blochez intr-un anumit stil, intr-o anumita zona de confort din care nu pot sa ies. De fiecare data simt nevoia sa exprim acelasi lucru, in acelasi fel. Si asta poate sa fie si in avantajul tau ca artist, pentru ca sunt oameni care aplica aceeasi reteta de compus de ani de zile, piese care suna cumva la fel, din aceeasi zona si functioneaza si asta este cumva o reteta a succesului.

Deci care este practic procesul tau de compus?

Depinde. Uneori porneste de la versuri, uneori porneste de la linia melodica, de la un pian, o chitara, etc. De majoritatea datilor ma duc, ma asez la pian, iau chitara si incep sa fredonez ceva. De obicei exista si anumite cuvinte care vin in mod natural, legate de starea piesei.

Am si piese la care mi s-a intamplat sa scriu versurile de la prima cantare. M-am asezat la pian si cuvintele au curs pur si simplu, in mod natural, odata cu muzica. Dar de obicei este nevoie de fine tuning. La mine este pur si simplu o chestie de stat eu cu mine, in capul meu. Cand am o perioda mai incarcata emotional imi este mult mai usor sa compun, pentru ca sunt atat de multe chestii pe care vreau sa le transmit.

Cand am lucrat cu baietii am descoperit cat de mult ma ajuta o privire din exterior. Perspectiva lor imi deschidea ochii si nu imi venea sa cred, si inca nu imi vine sa cred, cat de fain au iesit pentru albumul asta niste piese, pentru ca nu m-am gandit niciodata ca ar putea sa iasa in versiunea asta.

Asta ma bucura foarte mult la echipa pe care o am acum in jurul meu. Mi se pare ca ei inteleg directia in care ar trebui sa merg, chiar mai bine decat mine.

Ai avut vreodata blocaje de creatie? Cum ai iesit din ele?

Da. Saptamanale (n.r. rade). Inca lucrez sa le managuiesc pentru ca eu sunt o persoana cu rabdare foarte limitata.  In momentul, in care nu iese ceva cum imi doresc, clachez. Trebuie sa lucrez la rabdare. Cand ma blochez, o las pe mai tarziu. Dar,de obicei, am observat ca functioneaza lasatul la dospit. Las ideile sa stea putin si sa se coaca, si mi se intampla destul de des sa am aceste mici revelatii, la cateva saptamani sau luni dupa, cand stiu ce trebuie sa se intample cu piesa respectiva.

Am citit o carte foarte interesanta despre fenomenul asta, care din punctde vedere stiintific se numeste Insights, iar cartea „The Eureka Factor”. Autorii au studiat acest moment al revelatiilor si explica cum este vorba de un proces de clocit idei, exact ca la un ou. Ai oul, mintea ta sta pe el, inconstient, pentru ca in timp, lucrand la el, fara sa stii ca faci asta, mintea sa gaseasca singura rezolvarea.  Incerc sa am mai multa incredere in creierul meu si sa adaug si un pic de rabdare la asta si este posibil sa gasesc o solutie.

Nu stiu daca este o solutie pentru „writer’s block”, pentru ca daca ar exista, nu cred ca ne-am mai confrunta cu aceast fenomen. Cred ca toata lumea ar fi fost mai fericita.

Cand ai simtit ca esti prima data pe drumul cel bun, acolo unde iti doresti sa fii, muzical vorbind?

Cand am terminat albumul „Samsara”. Nu pot sa spun ca pana in momentul respectiv nu am avut mici momente „evrica”, pentru ca la fiecare piesa pe care o termin ma entuziasmez, dar dupa testul timpului simt ca fie nu ma mai reprezinta ori este prea puerila, etc. Las piesele acolo sa stea si le analizez ulterior.

In schimb cu albumul acesta, chiar si acum dupa un an, ceea ce pentru mine si testul timpului este mai mult decat destul, inca ascult piesele cu placere. Si acesta este un mare semn ca simt ca am evoluat si am facut ceva mai bine, decat faceam pana acum.

Cu „Silence” ai avut un succes foarte mare. Te asteptai? Cum a fost dupa, pentru ca presupun ca toata lumea se astepta sa scoti piese in acelasi registru.

Aceasta este cea mai mare presiune si cu care traiesc constant. Dar am inteles ca oamenii care nu fac muzica sau care nu sunt implicati in acest tip de arta, oamenii care nu au o cunostinta macar cat de cat vaga asupra domeniului, au impresia ca poti sa repeti mereu aceasta „reteta a succesului”, sa scoti hituri dupa hituri. Sa fac cu mare usurinta un alt „Silence”.

Este foarte greu cand oamenii iti pun cumva si aceasta eticheta de „one hit wonder” si, fara sa isi dea seama, vin spre tine si iti spun „vai,ce mi-a placut piesa aia, de acum 7 ani!” si nu au nicio reactie asupra materialelor pe care le scoti acum, ce faci tu in acest moment. Oricat le-ai sugera sa asculte si ceva nou continua sa spuna ca tot acea piesa le place cel mai mult.

Este o lupta, dar nu o sa fac din viata si din cariera mea o cautare, o incercare imensa de a repeta evenimentul „Silence”. Nu pot sa imi explic de ce a avut atat de mare succes, a fost momentul, au fost circumstantele. Chiar asta vorbeam recent cu niste prieteni: ca sunt mandra ca „Silence” a devenit virala intr-o perioada in care lucrurile nu erau usor viralizabile. Acum totul este viral. Este un overload atat de mare de informatie, in special pe YouTube si Facebook. Totul a fost foarte organic atunci.

Toata lumea ma intreaba de ce am mai multe vizualizari din strainatate decat din Romania. In momentul de fata, in topul celor care ma asculta pe YouTube, pe locul I este Turcia,  pe locul II Polonia, pe III America de Sud, Mexic si Romania este undeva de la jumatatea topului incolo. Este un lucru pe care nu mi-l explic. Este o necunoscuta foarte mare, nu doar pentru mine ca artist, cat si pentru echipa din jurul meu (PR, management). Dar nu o sa facem un tel din a crea ceva identic doar pentru a repeta succesul „Silence”.

Lucia – copyright Naluca

Cat de greu se face trecerea asta de la a avea o piesa de succes international si la efectiv a avea concerte in strainatate?

Nu stiu inca. La asta lucram acum. Cred ca aici cel mai mare impediment este bugetul, faptul ca, desi industria muzicala din Romania se dezvolta si chiar este intr-o crestere foarte mare, ca tu sa poti sa sustii un turneu international, chiar si la nivel mic, european, este vorba de niste sacrificii foarte mari. Noi fiind si o echipa mare (6 oameni pe scena, plus restul echipei) este greu. Deocamdata incercam sa ajungem la venue-uri internationale prin conferinte, prin showcase-uri, unde stim ca vin oameni care inteleg ce faci si te pot ajuta in acest demers.

MMB-ul (Mastering The Music Business) a fost pentru mine o experienta revelatoare, pentru ca mi-am dat seama ca daca nu ne ajutam intre noi, nu vom reusi. Este foarte greu pentru un artist din Europa de Est sa aiba succes international.  Si in Europa de Est sunt foarte multi artisti si trupe care merita.

Piata fiind dominata de ce se intampla in SUA, pentru ca de-acolo vine valul, acolo se intampla tot, este aproape imposibil sa „make it”. De acel procent, insa, de 1 % tragem noi si ne gandim ca toata aceasta zona de conferinte si show-case-uri are un viitor foarte mare in Europa. Pentru ca te conecteaza cu o groaza de oameni cu care nu ai avea cum sa iei legatura in alte feluri. Fiind oameni care lucreaza de foarte multi ani de zile in aceasta industrie stii sigur ca atunci cand iti vor da un feedback nu o vor face niciodata din complezenta si este sincer. Indiferent de ce ar spune multi sceptici, pentru mine mi se pare cea mai buna si logica varianta de a iesi din tara.

Noi incercam sa identificam comunitatea care asculta muzica pe care o fac si este in planurile noastre sa ajungem la ea. Cred ca in Turcia vom ajunge in viitorul apropiat. Am avut si cereri de acolo, dar sunt si oameni foarte calzi. Am primit multe mesaje incurajatoare.

Care sunt canalele de promovare care functioneaza acum cel mai bine pentru tine?

Pana recent a fost Facebook-ul, avem o comunitate destul de mare, am ajuns la peste 68.000 de fani. Pe hartie suna foarte bine, dar din pacate Facebook-ul este in moarte clinica, reach-ul organic al postarilor fiind din ce in ce mai mic.

In acest moment incerc sa plusez pe Instagram, desi mie personal nu imi plac retelele de socializare. Postez ca stiu ca trebuie sa o fac. Mi se pare trist ca nu esti relevant daca nu ai o prezenta puternica in social media. Oamenii uita de tine si daca apari dupa un an de zile cu un material nou va fi mai greu sa obtii reactii din partea lor. Desi, pentru promovarea muzicii, Instagramul nu este nici el foarte relevant. Mi se intampla sa postez un selfie si sa am 500 de like-uri, sa postez despre un nou video si sa am 10 like-uri. Oamenii sunt mai mult intereesati de viata ta, cum arati, ce ai facut in ziua respectiva. Este trist si deprimant. Ma lupt cu dorinta de a-mi inchide toate retelele de socializare, dar nu pot, deoarece am avut o crestere destul de mare in ultima vreme pe Instagram si stiu ca aici este viitorul.

YouTube-ul, dupa parerea mea, functioneaza mai bine pe partea de vlogging. Stiu ca s-a lansat si YouTube Music, dar nu l-am folosit inca. YouTube-ul mama, insa, pe partea de muzica, functioneaza mai putin. Am tot fost intrebata daca imi voi face vlog, dar nu ma vad in aceasta postura, cel putin nu deocamdata. Aici se pune intrebarea: sunt dispusa sa fac anumite lucruri pentru business, pentru a ma promova, dar stiind ca nu ma caracterizeaza si nici nu as face-o cu pasiune? Parerea mea este ca vloggingul nu mi-ar ajuta cu nimic muzica.

Pe YouTube mai avem nitel si o sa ajungem la 100.000 de abonati, ceea ce ma bucura foarte tare.

Cu radiourile ce „relatie” ai? Ai fost difuzata la radio-uri mainstream pana acum?

Nu am fost. Radiourile care imi sunt si mie de suflet si care ne-au ajutat pana acum le numeri pe o mana: Guerrilla, Tananana, Seven, rfi. Sper sa nu uit pe nimeni, dar aceasta este zona. Inainte un stream pe Facebook de la Guerrilive acum un an de zile avea vreo 10.000-20.000 de view-uri, ma uitam si uneori se duceau si spre 50.000 de vizualizari, acum nu cred ca este unul care sa treaca de 8.000.  Sunt foarte suparata ca li se ia platforma video cumva, dar in acelasi timp, ca public, este cel la care vreau eu sa ajung si ma bucura mai mult decat daca as ajunge la un post de radio mainstream si lumea ar schimba postul imediat cum a intrat piesa mea pe radio. Pe radio-urile  mainstream oamenii vor sa asculte ceva care sa ii faca sa se simta bine in drumul de acasa pana la birou, ceva care sa le activeze pana la urma centrul de recompensa. Tu vrei sa asculti un lucru pe care il stii, sa iti dea aceasta satisfactie – ca stii versurile, ca poti sa canti odata cu artistul, etc. In momentul in care intra piesa mea la radio omul nu stie ce reactie sa aiba. Nu vrea introspectie, nu vrea tristete, el vrea sa se simta bine. Nu are nevoie de ceva profund.

Am inteles foarte bine din ce a explicat Dan Fintescu la Mastering The Music Business si la un curs pe care l-am mai facut, despre radiourile mainstream, si anume faptul ca interesul lor nu este sa educe publicul, sa ii arate lucruri noi, interesul lor este sa adune cat mai multa audienta, sa faca bani, ceea ce este un lucru perfect normal. Se intampla evenimente de o anvergura incredibila, precum Forta Zu, unde se strang mii de oameni, unde canta artistii pe care acest public si-i doreste. Reprezentantii radiourilor nu vor sa isi asume nici un risc, pentru ca nu este in interesul lor.  Un prim pas ar putea sa fie acesta: sa isi asume un mic risc, lunar.

Am ajuns sa inteleg aceasta parte de business a industriei muzicale si sa inteleg ca nu este totul despre mine si arta mea si tristetile mele. Totul este despre a mentine afacerea profitabila. Intreaga batalie in topurile radiourilor este una in care tu nici nu existi. Si poate nici nu ai vrea sa fii. Eu nu imi doresc neaparat. Acesta este un lucru pe care multe trupe din underground nu il inteleg. Reprezentantii  radiourilor nu au nimic cu ei, doar ca nu au spatiul necesar pentru ei si nici nu au de ce sa il faca. Am invatat sa nu port pica si sa nu fiu inversunata pe radiourile mainstream din cauza asta, pentru ca le inteleg motivatia. Daca eu am pretentia ca oamenii sa inteleaga motivatia mea pentru ce fac, atunci trebuie sa inteleg si eu motivatia altora. Si sa nu dau cu hate in dreapta si in stanga. Este doar o chestie de inteles mecanismul.

Ca tot vorbeam de business. De cat timp lucrezi cu Overground si cum s-a legat colaborarea dintre voi?

Anul acesta am facut patru ani. Povestea este foarte amuzanta. Eu inca am semnat cu Global Records ca label, iar in momentul in care ei si-au dat seama ca nu stiu exact cum sa manageruiasca muzica pe care o fac eu si cum sa ma ajute, in ce directie sa ma duca, pentru ca ei sunt extraordinar de buni pe ceea ce fac in zona de mainstream, eu am inceput sa caut sa gasesc oameni care inteleg si se pricep bine la zona in care cant eu.

Am cautat pe Google cine se ocupa de Robin and the Backstabbers, ei avand atunci o perioada foarte buna. L-am gasit pe Codrut Dumitrescu si am sunat, intrebandu-l daca vor sa ma preia pe zona de management, booking, PR, tot in afara de partea de label. Ei au fost foarte incantati, si sper ca inca sunt, iar ceea ce ma bucura cel mai mult, pe langa faptul ca se ocupa de aceste aspecte tehnice, este ca sunt niste oameni foarte faini si sunt efectiv ca o familie. Am gasit in ei ceva ce imi doream dintotdeauna, o comunitate. Si nu numai ei ca echipa, cat si formatiile cu care sunt colega.

Pentru ca desi la Global am lucrat cu oameni cu care m-am inteles mereu foarte bine, nefiind din aceeasi zona muzicala cu mine, din aceeasi bula, imi era foarte greu sa gasesc oameni la care sa apelez intrebandu-i ce albume au mai ascultat in ultima vreme, cum li se pare o piesa noua la care lucrez, etc. Sunt doua culturi diferite. Acum simt ca ma regasesc in niste oameni, din toate punctele de vedere.

Cat de important este in ziua de astazi pentru un artist sa aiba un manager, un producator,un om de PR?

Conteaza extraordinar de mult. Daca as fi eu acum la inceput de drum cred ca as incerca sa fac totul DIY pentru ca este ceva ce eu nu am incercat niciodata. Eu imediat dupa ce am lansat „Silence” am avut foarte multe case de discuri care au venit cu oferte pentru mine. Nu am trecut niciodata prin procesul de a incerca sa fac singura, sa ma descurc singura. Cred ca este posibil sa te descurci singur, dar este valabil doar pentru formatii si artisti aflati foarte la inceput. Si asta pentru ca in momentul in care vrei sa faci ceva la un nivel profi ai nevoie de o echipa profi. Ocupandu-te singur iti ia foarte mult timp din actul tau artistic. In plus, in momentul in care ai un concert tu trebuie sa te ocupi cap coada de el si de niste aspecte pe care este mai bine sa le coordoneze niste oameni care se pricep foarte bine sa faca acest lucru, pentru ca le vor face mult mai rapid, mai eficient si calitativ. Este foarte important sa ai o echipa.

Cum ai defini tu brandul Lucia?

Muzica pentru oamenii care vor sa asculte si sa mearga mai departe de suprafata. Nu spun ca in muzica mainstream nu exista mesaje, dar simt ca ceea ce fac eu (si cu asta as defini intreaga comunitate underground) este muzica cu un pic mai mult sentiment. Poate suna elitist, dar nu este asa. „Muzica cu extra feeling”.

Ti s-a propus vreodata sa faci muzica pentru reclame? Ai avut vreo solicitare de piesa care sa fie preluata in vreo reclama?

Nu, dar sunt deschisa la propuneri. Nu am avut niciodata ocazia si stiu ca este o provocare foarte mare, pentru ca lucrezi cu un client si am descoperit pe parcursul calatoriei mele muzicale ca este foarte greu sa creezi ceva in functie de un brief, in functie de ce isi doreste altcineva. Mi-as dori ca muzica mea, asa cum este acum, sa fie luata in considerare pentru sync in domeniile astea, inclusiv filme, seriale, orice inseamna TV, pentru ca mi se pare ca anumite piese ale mele ar merge. Este un feedback pe care l-am primit de la mai multi oameni. Si aceasta este o zona foarte greu de accesat.

Lucia – copyright Felicia Simion Photography