Un nou startup adreseaza piata globala a productiei A/V, o alianta intre doi titani creativi

comunicat

Când două minți vizionare se aliază pentru a-și transforma visul în realitate, precum Marius Moga si Sebastian Dobrincu, lumea întâmpină viitorul mai repede decât se aștepta. Ambii pionieri în domeniile lor de excelență, s-au unit acum pentru a lansa un start-up de tehnologie inovativă numit ireal.ro, care țintește revolutionarea industriei de producție video, care se află într-o continuă schimbare.

O scurtă descriere arhitecturală a soluției integrate de cele două minți vizionare, responsabile de inovația momentului în materie de producție audio-video, vine chiar de la creatorii săi.

Marius Moga:

„Cum a spus Einstein : Cel mai important este să nu încetezi să-ți pui întrebări. Curiozitatea există pentru un motiv. Această perioadă a pandemiei mi-a activat creativitatea spre găsirea unei soluții de întâmpinare a unei noi ere în materie de producție video: Producția Virtuală. Aceasta soluție video post digitală este demarată de o combinație de elemente, precum ultima generație de echipament grafic și ecrane LED de înaltă calitate și sistem de tracking al camerei în timp real, la care se adaugă incredibilul Unreal Engine. Toate aceste tehnologii noi au dat peste cap întreaga lume, încă de la lansarea seriilor Mandalorian, în urmă cu câteva luni.

Mă bucură că împreună cu Sebastian, ne-am făcut timp să perfecționăm și să facem mai accesibil mediul virtual creativ, pentru a aduce vești bune industriei entertainmentului și a advertisingului, dar și a cinematografiei.

Producția virtuală, sau locul în care conceptul clasic de realitate întâlnește realitatea augmentată prin intermediul spațiului virtual, este accesibilă acum și României, la standarde vizuale epice, specifice Hollywoodului, prin ireal.ro.”

Sebastian Dobrincu:

„Producția virtuală reprezintă acum momentul iPhone al producției video, iar noi suntem aici pentru a-l transforma în realitate. În cadrul ireal.ro, noi construim un ecosistem strâns integrat de hardware și software, care deschide drumul spre producție video spectaculoasă în timp real, în orice mediu, pentru o fracțiune din costurile financiare și operaționale. Glumesc adesea cu Marius despre faptul că suntem în industria care transformă știința în magie și cred că asta este o descriere cât se poate de fidelă.

Conducem industria media creativă în curs de dezvoltare și suntem deasupra ultimelor trenduri de productie media, ca tu să poți sta liniștit, știind că ai acces la ultimele descoperiri. Suntem o companie creativă de producție care se specializează în crearea unei povești unice care să te ajute să te conectezi cu audiența și clienții potriviți.

PORTOFOLIUL CREATIV E CENTRAT PE PRODUCȚII DE REALITATE MIXTĂ IMPECABILĂ –  FUZIUNEA DINTRE REAL & VIRTUAL ȘI MULTIPLICAREA CELOR 6 SIMȚURI

Producția de realitate mixtă este VR (realitate Virtuala) și AR ( Realitate Augumentată). Sunt cele mai inovatoare forme de video content existente în momentul actual. În cadrul VR-ului, utilizatorul este cuprins de experiența multisenzorială dată de mediul video 360. Mai mult, te transportă într-o lume cu vizibilitate completă și un grad ridicat de interactivitate, fără a fi nevoie să faci un pas. Este asemenea mersului la cinema, cu diferența că, odată pusă casca de VR, devii și tu parte din film, la propriu. 

Dacă întorci capul, te vei uita la lumea creată în jurul tău. Este o experiență imersivă și incredibilă. Realitatea augmentată funcționează într-o formă asemănătoare, doar că integrează noile vizualuri în spațiul tău, deja existent. Suprapune imaginile în mișcare în cadrul mediilor tale 3d. Să zicem că te uiți la biroul tău de lucru aflat în fața ta, iar apoi AR-ul vine și îți transformă biroul în centrul de comandă al unei nave spațiale.

Acest tip de conținut este potrivit pentru cei care vor să fie la curent cu ultima tehnologia revoluționară și să creeze o experiență consistentă și memorabilă pentru spectator. Pentru că aceste forme de media sunt atât de noi, spectacolul creat intrigă, incită și îi permite brandului să interacționeze cu clientul într-o formă extrem de personală și specifică.

Călin Clej – Business Strategy Partner – Care este scopul urmărit de ireal.ro în privința audienței marcomm?

Ajută brandul să își facă vocea auzită în lumea digitală. Agilitate și adaptare în timp real, flexibilitate creativă, costuri logistice și operaționale reduse și un proces de pre-producție mult mai bun. În cele din urmă, este despre poveștile nerostite și spuse acum pe înțelesul unei audiențe din ce în ce mai sofisticate.

Elimină dezordinea și creează o convergență în timp real între un brand care spune o poveste și un consumator care acționează constant. Pentru asta a fost creat iReal.ro!

Câteva dintre soluțiile noastre testate și implementate sunt:

Filmare produs/serviciu: reclame, videoclipuri muzicale, podcast-uri, interviuri

Evenimente virtuale – conferințe de presă, evenimente corporative, divertisment, concerte muzicale, festivaluri, lansări de produs.

Targetul nostru principal sunt brandurile, agențiile creative, producătorii audio-video și orice altă industrie care vrea să își mențină dinamica în tranziția actuală dinspre offline spre mediul video captivant al online-ului.

De ce să lucrezi cu ireal.ro?

Pionierat

Lumea, mai ales cea online se schimbă cu rapiditate.

Ne dorim să apelăm mereu la ultimele tendințe și suntem conștienți că business-ul nostru se bazează pe acest lucru. Te ajutăm să înveți, să te adaptezi și să adopți aceste instrumente media aflate într-o continuă evoluție.

Expertiză

Suntem tocilari, în cel mai bun sens al cuvântului, însemnând că am făcut cercetări pentru a înfrunta cât mai pregătiți peisajele acestei lumi noi. Am ajuns să cunoaștem capacitățile și funcțiile acestui mediu și facem în așa fel încât să răspundă cât mai bine nevoilor tale. 

Înțelegere

Scopul nostru este să îți înțelegem viziunea și nevoile. Punctul nostru forte vine tocmai din această capacitate de a traduce viziunea ta într-o experiență creativă de VR/AR.

Cunoscând și descifrând unicitatea brandului tău, ne permitem să venim cu cele mai bune metode de implementare a acestor tehnologii emergente, totul pentru a-ți aduce beneficii inovatoare și nemaivăzute.