IQOS World – Network of Emotions, o experiență multisenzorială, creată de Adrian Damian, în cadrul Romanian Design Week

articol de Romanita Oprea

Pentru mine, fiecare ediție de Romanian Design Week este o bucurie. Iar anul acesta, după tot acest context pandemic, parcă am savurat-o și mai mult. Revederea cu vechi prieteni, cunoașterea unor artiști noi, descoperirea ultimilor tendințe în fashion, arhitectură, design… Ce oare să nu îți dea un boost maxim de energie și lift the spirits up?

Nu știu voi cum sunteți, dar eu chiar de-abia aștept mereu sa văd ce expoziție, instalație, experiență emersivă a mai lansat IQOS. Iar anul acesta avusesem parte de un preview încă de la conferința de presă. Și aveam așteptări foarte mari. Sunt fană a naturii și conceptul și ideile prezentate de Adrian Damian mă făcuseră foarte curioasă. Le-am povestit și celor două prietene cu care am mers la eveniment și ne-am oprit direct să vedem și simțim „Network of Emotions”. Și pot spune clar un lucru: nu a dezamăgit deloc, iar coada care se făcuse la intrare a căpătat și mai mult sens. Mulți din cei prezenți luni seara erau la fel de curioși ca mine și își așteptau cuminți rândul.

#experiment

Probabil că cel puțin o parte din cei care erau în spatele meu nu au fost prea încântați de cât timp am petrecut înăuntru, dar pe lângă faptul că îmi doream să experimentez cât mai bine întreaga instalație, îmi doream să pot împărtăși și cu prietenii mei din social media măcar o parte din trăirile simțite atunci.

Am pășit într-un univers aproape ireal, dar foarte tangibil în același timp, într-un spațiu în care natura și tehnologia coexistau perfect. Am atins copacii și m-am conectat la viața pădurii, am simțit vibrația și „sufletul” copacilor și, parcă mai mult ca oricând, am simțit cât de mult îmi doresc să fiu în natură, să respir aer curat, să mă plimb și să ascult păsărelele și să îmi doresc să fiu înconjurată cât mai mult de natură vie, vibrantă. IQOS World – Network of Emotionscreează un spațiu al conexiunii, în care emoțiile sunt transpuse în culoare și sunet și astfel este relevată țesătura relațiilor umane.

În realizarea acesteia, scenograful Adrian Damian s-a inspirat din conexiunile dintre arborii de vârste diferite și din modul în care aceștia comunică în interiorul sistemului vegetal, foarte asemănător unei comunități umane, în care legăturile sunt nevăzute, dar profunde. Trunchiurile de copaci utilizați în realizarea instalației au fost tăiați în mod legal și responsabil de autoritățile silvice în procesul de exploatare rațională și sustenabilă a fondului forestier.

Prin suprapunerea rețelei lumii vegetale cu universul social ia naștere un spațiu contemplativ, care oferă o experiență profundă a senzației de a fi împreună, interconectați. În acest ecosistem multisenzorial, rolul tehnologiei este de a ne apropia și de a facilita aceste legături, chiar și atunci când ne aflăm la distanță.

#brand

Instalația realizată special pentru Romanian Design Week subliniază valorile brandului IQOS: importanța tehnologiei în accelerarea progresului, pasiunea pentru design și apartenență, importanța comunității.

Adrian Damian este un creator de experiențe multisenzoriale, care utilizează tehnologia drept mijloc de exprimare artistică. Acesta a semnat peste 60 de scenografii în teatre renumite din România și străinătate, în țări precum Polonia, Finlanda, Kazahstan sau Germania.

 „Împreună, suntem mai mult decât vedem. Ne definim prin complexitatea conexiunilor dintre noi, care sunt adesea nevăzute. Acolo unde emoțiile ni se întrepătrund, se dezvăluie adevărata noastră natură. Acești copaci și dinamica relațiilor lor ne învață cine suntem cu adevărat, ne arată urmele emoțiilor noastre și cât de conectați suntem unii cu ceilalți. Mai avem multe de învățat de la ei”, a spus scenograful Adrian Damian.

#RDW2021

Ediția de anul acesta a Romanian Design Week, cel mare festival creativ din România, care promovează designul, arhitectura și creativitatea, este în plină desfășurare la Combinatul Fondului Plastic și în spațiile partenere din București. Până în 13 iunie, la Combinatul Fondului Plastic din București, în strada Băiculești nr. 29, puteți merge să vedeți și să va bucurați de artă, tehnologie și creație pură. Vă sfătuiesc să nu ratați IQOS World –  Network of Emotions, eu chiar îmi propun să mai merg o dată și să retrăiesc senzația. Sunt convinsă că voi descoperi valențe noi și mă voi bucura din nou de această frumoasă întrepătrundere a naturii cu arta și tehnologia.

Pentru al doilea an consecutiv, Romanian Design Week și IQOS au dezvoltat o serie de inițiative, expoziții și instalații care aduc în prim plan importanța colaborării și a unei viziuni orientate spre viitor, bazată pe optimism și creativitate.

#artforair

Un alt proiect dezvoltat de IQOS în cadrul acestei ediții a festivalului, la inițiativa Romanian Design Week, este muralul Art for Air, realizat în colaborare cu Obie Platon, cel mai renumit artist stradal din România. În cadrul acestui proiect, artistul a creat, cu ajutorul vopselei inovatoare Airlite, un mural de 35mp, situat în centrul Bucureștiului, care poate fi admirat în strada Matei Millo nr. 9.Lucrarea lui Obie Platon își propune să ofere o nouă perspectivă asupra spațiului urban.

Pe lângă acest mural, Obie Platon aduce mai multă culoare și la RDW Design House, în Bulevardul Aviatorilor nr. 8A, unul dintre punctele de întâlnire importante pentru comunitatea creativă din București în cadrul ediției din 2021 a acestui festival. Și aici, Obie Platon și-a pus amprenta asupra locului, prin realizarea unui mural în fața spațiului care găzduiește mai multe expoziții internaționale.

Accesul la instalația IQOS World – Network of Emotions și în RDW Design House este permis exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.