INFRACȚIONALITATEA INFORMATICĂ ÎNLOCUIEȘTE TREPTAT INFRACȚIONALITATEA FIZICĂ?

articol de Prof. univ. dr.  Emil  Stan

Desigur, când acad. prof. Gr.C. Moisil, acum 60 de ani reușea să aducă în țară primul calculator IBM de generația a treia seria 360, aproape nimeni nu credea că viitorul va fi al rețelelor de calculatoare, al Internetului, al digitalizării societății. Când acesta ne povestea că a asistat la conexiunea a două calculatoare, unul din Milano, iar celălalt din Paris, întreg auditoriul, format în principal din cadre didactice de la Politehnică și de la Facultatea de Matematică din București, a rămas mut de  uimire, fără însă să spere că așa ceva va fi și în România.

Astăzi,  numai în țara noastră sunt peste trei milioane de calculatoare, fiecare conectat la Internet, fiecare mult mai puternic decât acel IBM 360, dar de mii de ori mai ieftin.

#internet

Prin intermediul rețelelor de calculatoare  întreaga omenire este conectată. Necesitatea unei conexiuni la internet a depășit acum cerințele uzuale, sociale și de recreere ale utilizatorilor. Aceasta  a fost amplificată de o serie de factori externi, precum și de evoluția constantă a tehnologiei ce a permis tranziția unor operațiuni spre mediul virtual, operațiuni și activități ce, de regulă, puteau fi realizate doar fizic (telemunca, efectuarea unor plăți, încheierea unor contracte prin semnătură electronică, folosirea datelor cu caracter personal în diverse activități ce țin de organizații guvernamentale șamd.)

În schimb, toate aceste avantaje atrag după ele și riscuri de cyber intrusion care pot avea implicații majore, începând cu atingerea adusă patrimoniului părților vătămate, îngreunarea activităților desfășurate de diverse entități judiciare și finalizând cu scurgerile de informații sensibile ce aduc atingere ordinii și siguranței publice, ba chiar, în unele cazuri, afectând și securitatea națională. De cea  mai mare importanță sunt riscurile la care se expun utilizatorii de internet  dar și protecția potențialelor victime ale unor fraude informatice săvârșite cu ocazia solicitării unor servicii informatice.

Studii recente argumenteaza ipoteza că scăderea pe termen lung a numărului de infracțiuni, inclusiv spargerea si furtul de mașini, cunoscută sub numele de căderea criminalității internaționale, a fost rezultatul creșterii criminalității cibernetice.

Suntem obișnuiți cu o criminalitate fizică  care  de câteva decenii este în scădere, atât  în țara noastră, cât și pe tot globul pământesc.

Protecția împotriva criminalității fizice, în timp real, implică luarea unor măsuri de  protecție obligatorii, din mai multe categorii (administrative, hardware, software, organizatorice etc.), pe care le  întâlnim la fiecare moment, dar pe care  trebuie cu necesitate să la avem în vedere. Mai mult, ne asigurăm la o societate de profil. De asemenea, toate  aceste măsuri trebuie să le traducem în viață și să le respectăm.

Astfel,  nu trebuie sa ne lăsăm casele descuiate, trebuie să le să evităm răspândirea unor informații privind momentele când suntem plecați de acasă, fie la serviciu, fie în vacanță pentru mai mult timp. Tot așa, este necesar să păstrăm secretul privind sumele deținute și documentele bancare, precum și PIN-ul cardului.

Aceste elemente de bun simț, care au intrat în automatismele vieții cotidiene, au  proiecții în spațiul virtual, care  nu sunt respectate, în totalitate, din anumite motive, de mare diversitate, atunci când suntem în online, fiind preocupați de respectarea altor reguli și aspecte ale muncii informatice.

#massmedia

Deși amenințarea este cât se poate de reală, zilnic mass media prezentând cazurile cele mai spectaculoase, infracționalitatea digitală fiind foarte des întâlnită, măsurile care se iau pentru prevenirea acesteia nu sunt dintre cele mai hotărâte. Dovadă sunt estimările FBI privitoare la extinderea atacurilor cibernetice care costă numai Statele Unite peste 800 milioane dolari săptămânal.

Dimensiunea acestor infracțiuni informatice, materializată într-un astfel de volum de prejudicii, desigur că surprinde, dar indică  pericolul real al amenințărilor cotidiene pe care criminalitatea cibernetică îl reprezintă.

Desigur, opiniile pe care le prezentăm   privitoare la înlocuirea treptată a infracționalității fizice cu cea digitală, nu sunt îmbrățișate de totalitatea celor interesați de subiect (juriști, informaticieni, magistrați, polițiști, beneficiari de servicii informatice etc.), totuși credem că datele statistice, sunt convingătoare, în ciudacelor care ”nu îmbrățișează ipoteza infracționalității digitale”.