Andra Andriucă e proaspăt întoarsă de la Electric Castle unde a împărtășit publicului o oră din muzica și trăirile ei. Un milestone care i s-a întâmplat mai devreme decât se aștepta. Vine din Iași și ușor, ușor și-a adunat în jurul ei un band cu care cutreieră țara în lung și-n lat.
Pentru cei care cred că doar în București se poate „face treabă”, sper ca, în timp – sau poate chiar mai curând – să putem arăta că muzică bună, autentică, din suflet și proiectele profesioniste se pot naște din orice colț de țară și pot ajunge departe.
Mai mult decât social media în sine, Andra crede că toată comunicarea care clădește identitatea unui proiect muzical – uneori poate la fel de mult ca și muzica – e absolut esențială. De fiecare dată când are parte de tot felul de nesiguranțe, își spune doar să nu se oprească, la fel ca piesa ei cu același nume. Povestea ei pe larg mai jos.
un interviu în exclusivitate, din seria #perspective
Pentru cei care nu te știu, cine e Andra, cum ai debutat și care ar fi momentele cheie de până acum?
Pentru cei care nu mă știu și ar fi să mă descopere prin muzică, cred că ar afla că de mai bine de trei ani am pus bazele unui proiect muzical care îmi poartă numele. Totul a început de la o voce, o chitară și multe versuri scrise. În timp, am simțit că muzica pe care o scriam undeva în camera mea, ar căpăta mult mai mult sens dacă ar fi împărtășită cu lumea. De la acest mic gând, a crescut un vis mare.
Cu pași mici, dar mulți, proiectului s-au alăturat mai mulți oameni și a crescut într-un band care explorează un sound indie, pop-rock și câteva note alternative. Cu mult cântec, muncă și fericiri, călătoria a început să se lege, ușor, ușor.
Anul trecut a fost, poate, cel mai important de până acum. A fost anul în care m-am aruncat întru totul cu capul înainte pe acest drum. Am lansat primul meu album, „Liniștea nu se împarte”, am colindat țara în turnee, concerte, festivaluri și am bifat multe visuri de pe lista „de împlinit”. De acum înainte, sper doar să fie cât mai multe împlinite.
Cum vezi scena locală și cum ai reușit să te impui într-un timp atât de scurt? La ce crezi că mai e de lucrat?
Scena locală mi se pare că are mai mult potențial ca niciodată. În același timp, simt că sunt multe variabile care fac diferența între – a rămâne pe scena locală și a ajunge să împarți scenele mai mari cu artiștii care fac asta deja de multă vreme.
Pentru mine, care în urmă cu puțin peste un an nu cântasem încă niciun concert în afara orașului Iași (care e acasă), tot ce s-a întâmplat de atunci a fost rezultatul a multă, multă muncă, învățare constantă despre cum funcționează industria alternativă din România, multă muzică, concerte și poate și puțin noroc pentru cum s-au aliniat unele lucruri.
La ce cred că mai e de lucrat? Cred că unui artist îi va fi mereu destul de greu să-și privească drumul „din afară”, obiectiv, mie cel puțin îmi este, deseori. Așa că, de la mine „din casă”, simt că e aproape mereu loc de mai bine. Dar învăț să-mi dau mai mult timp, să mă bucur de fiecare vis împlinit, oricât de mic, și să fiu conștientă că tot ce fac, fac mereu cât de bine pot în acel moment.
Cât de importantă e partea asta de social media și eternal seeding, cum faci să te ocupi de toate?
Mai mult decât social media în sine, cred că toată comunicarea care clădește identitatea unui proiect muzical – uneori poate la fel de mult ca și muzica – e absolut esențială. Sau cel puțin pentru mine este.
Zonele asta de exprimare vizuală, dar și cea în scris, au fost rădăcinile pasiunii mele, chiar dinainte să știu că voi iubi să mă exprim și prin muzică. Așa că social media, dincolo de a fi o unealtă necesară vremurilor, e pentru mine mai ales un spațiu unde pot împărtăși fragmente din viața mea. Un fel de jurnal în care se adună fragmente din ce trăiesc, simt, cânt, iubesc, cred sau descopăr.
Cum fac să mă ocup de toate? Multe dintre aceste „toate” îmi sunt dragi și le fac cu bucurie. Altele, mai puține, le fac pentru că știu că fac parte din proces.
Despre ce vorbește muzica ta, cui se adresează și cum arată publicul ideal?
Scriu și cânt mult despre mine, despre oameni, despre ce văd în jurul meu, despre frici, iubiri, natură și despre agitația vieții și a minții în care ne încâlcim deseori. Mă inspiră cam tot ce e în jurul meu și poate fi închis într-o poveste cântată. Scriu mult despre oameni și pentru oameni.
Cum vezi Bucureștiul față de orașul de baștină? Care ar fi deosebirile esențiale și ce sfaturi ai avea pentru trupele din provincie?
Iașiul e acasă – e locul unde am crescut și din care, cel puțin acum, nu mă văd plecând. Sunt un om care caută liniște și un ritm de viață mai… în tihnă.
București e într-adevăr nucleul cel mai mare când vine vorba de industrie, de artiști, de conexiuni și da, e important. Dar, pentru mine, tot ce ține de muzică se află și s-a construit acasă, iar liniștea de aici îmi hrănește creativitatea și sufletul.
Pentru cei care cred că doar în București se poate „face treabă”, sper ca, în timp – sau poate chiar mai curând – să putem arăta că muzică bună, autentică, din suflet și proiectele profesioniste se pot naște din orice colț de țară și pot ajunge departe.
Un sfat? – e pentru toți cei care visează la un drum în muzică. L-am primit și eu de la de Doru (solistul trupei Om la lună) și îl dau mereu mai departe: „Cântă, cântă, cântă, cântă. Peste tot și oriunde. Mult. Și lucrurile o să înceapă să se lege.”
Ce asculți în momentul ăsta, ce citești și de unde-ți tragi inspirația?
Sunt nelipsiți din playlistul de perioada asta Aurora, Ibrahim Maalouff, Olivia Dean, Parcels, Tom Odell, Florence + The Machine și din România, Krrysopher și Ada Morar. Citesc „Simon” de Narine Abgarian și mă inspiră tot ce văd în jurul meu, simt, cred, sunt (sau nu). Și mai ales oamenii.
Ce mai înseamnă un album în 2025? Mai merită scos sau ești adepta single-urilor?
Depinde mult de ce îți dorești să faci, de direcția muzicală pe care o abordezi și, uneori, chiar de ce resurse ai.
Un album mi se pare un concept foarte frumos în care poți îngloba o întreagă poveste, o istorie și poți să construiești o lume sonoră coerentă. Îți oferă timp de experimentat și de crescut – muzical, dar și ca sens. Și single-urile îți oferă prilejul să explorezi, dar mai mult pentru povești de sine stătătoare. Așa că depinde mult de ce își dorești, de scop și strategie. Nu am auzit de vreo rețetă perfectă, dar nici de una care nu merită încercată deloc.
Au fost și momente mai dark în carieră? Cum treci peste ele și ce te face să continui?
Ca în orice drum pe care alegi să-l urmezi și să-l crești, inevitabil dai de tot felul de cotituri – uneori doar abrupte, alteori atât de adânci încât ajungi să cazi și să nu mai vezi clar direcția. De fiecare dată când mă prinde teama sau tot felul de nesiguranțe, îmi spun doar să nu mă opresc, la fel cum spune și piesa care poartă același nume.
Care e cea mai importantă lecție învățată de la muzică?
Liniștea nu se împarte – o faci tu.
Ce ne poți spune despre partea de imagine? Cât de importantă e și cum ți-o construiești?
Pentru mine, imaginea, vizualul, sunt tot o formă comunicare, iar de ce e importantă am povestit și mai sus. Însă ce din exterior poate părea o „imagine artistică”, este pentru mine identitatea pe care mi-am descusut-o treptat, prin lungi căutări și descoperiri despre mine și despre cum sunt ca om. O căutare care cred eu, va continua pentru totdeauna, de fapt.
Ai urcat pentru prima dată pe scena Electric Castle – ce a însemnat asta pentru tine, cum a fost experiența?
Am tot povestit asta încă de când am aflat că se va întâmpla, însă Electric Castle chiar a fost un vis pe care l-am purtat mereu în gând, încă de la începuturi. A fost o dorință pe care nu prea am împărtășit-o cu voce tare și pe care, uite că se întâmplă să o tai de pe lista „de împlinit” mult mai devreme decât m-am așteptat.
Concertul și toată experiența în sine de la Electric Castle au fost absolut minunate și, cu siguranță, rămâne unul dintre concertele pe care nu am să le uit vreodată. Mai ales că se simte precum un mare milestone în călătoria mea prin cântec și, poate chiar un semn că drumul e cel bun.
Rămân doar cu multă recunoștință pentru că s-a întâmplat și pentru toți cei care au împărțit cu noi ora noastră de cântec de la EC11. De acum încolo, sper doar la cât mai multe la fel de frumoase și să ne reîntoarcem cât mai repede posibil pe scena Electric Castle.
La ce lucrezi în momentul ăsta și ce pregătești pentru 2025?
Anul acesta a început exact așa cum mi-am dorit – cu muzică nouă – iar în Februarie am lansat piesa „Am fluturi prinși în labirint” și am pornit cu ea într-un turneu de lansare prin țară. De când s-a încheiat turneul, m-am întors din nou la scris muzică, iar toată vara asta mă plimb în cântec, în concerte și festivaluri prin toată țara și sper tare ca 2025 să rămână la fel și în continuare: plin de muzică, concerte, dans și multe dorințe împlinite.