După ani de zile în care rock-ul părea că este lăsat la urma clasamentelor, de ceva timp se observă un zvâc nou, o energie proaspătă. Chitara e din nou la modă, solo-urile sau distorsurile se fac din nou auzite, iar trupe de rock se înființează cu o viteză amețitoare. Amprenta este un nou proiect original pe scena hard rock-ului, format din muzicieni cu experiență solidă, repere importante ale scenei românești și internaționale.
Matei Damian-Ulmu este fondatorul trupei “Amprenta”, absolvent de Conservator, cu experiență pe scene mari și în proiecte importante, printre care Bere Gratis timp de 8 ani, Trupa Veche, Highlight Kenosis pentru 7 ani, Scarlet Kino în Germania și Serpentyne în Anglia. După mai mulți ani petrecuți în străinătate, s-a întors cu dorul de a crea un rock clar și viu, așa că am vrut să aflăm povestea lui, a rockului și a celor ce se întâmplă sau urmează în viața sa artistică.
un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes
Am vrea să plecăm la drum cu cele mai fresh lucruri, dacă ești de acord. Proiectul muzical Amprenta. E un nume relativ nou pe piața românească, așa că hai să aflăm mai multe despre el!
Cât de greu sau ușor mai e în 2026 să cânți rock, să faci o trupă, să mergi în turneu? Cum simți că s-au schimbat vremurile față de perioada ta de început?
Nu este ușor până se încheagă o trupă, mai ales după ce ai lipsit 15 ani din țară, dar odată ce ai norocul să îi întâlneșți în sfârșit pe cei mai buni muzicieni, activitatea merge susținut. Față de perioada mea de început au dispărut Atomic TV, TV KLumea, MCM, MTV, vreo 30 de cluburi mici de rock, care erau numai bune de început, dar au și apărut multe festivaluri de rock în schimb.
Care din single-urile lansate până acum crezi că s-a lipit cel mai bine de public și de ce?
Tăcerea, pentru că este baladă.
Apropos de începuturi, hai să revenim în trecutul tău. Cum te-ai apucat de muzică, prin ce stagii ai trecut și care ar fi momentele de pus într-un album digital?
M-am apucat la 10 ani, m-am pregătit intensiv un an pentru Conservator deși nu am făcut liceul de muzică, apoi imediat în 1999 am început înregistrările și cântările cu Bere Gratis. În 2007 m-am alăturat lui Traian Bălănescu și Liviu Mănescu la Trupa Veche unde l-am cunoscut și pe Cristi Bondor, apoi 7 ani am fondat, compus, orchestrat, cântat și înregistrat trei albume cu formația Highlight Kenosis, în România, Suedia, Germania și Olanda, unde am și înregistrat cel de-al treilea album. După ce am cântat cu două formații în Anglia, una dintre ele fiind de metal medieval, Serpentyne, cu care am filmat și videoclip la The Dark Queen, am revenit anul trecut în țară, și pe 6 septembrie am înființat formația Amprenta.
Ce înseamnă să fii rocker absolvent de Conservator, cum ți-a șlefuit asta carieră până în prezent? Și care ar fi lecția cea mai importantă de acolo?
Am învățat teorie, dictat, contrapunct, solfegiu, armonie, multe intervale și acorduri pe care nu le-aș fi folosit din bun simț cum ar fi spre exemplu, a nu pune o terță mică într-un acord major, acum am învățat și de ce nu și cum se cheamă ele. Nu am avut o viață ușoară ca rocker, România abia ieșind din comunism, “mulțumită” profesorului meu Ion Mihăiescu. Cea mai bună lecție este “înapoi de ce ai rămas, înainte de ce te-ai dus” sau “mai bine este dușmanul binelui”.
Ai fost ani buni pe scenă cu Bere Gratis și Trupa Veche, cum e procesul în trupele relativ established, ce ți-a plăcut și ce nu? Și cum de nu ai continuat cu ele?
În ambele trupe am intrat imediat după ce s-au înființat. Au fost multe momente frumoase, eram și tineri, orice compuneam apărea imediat pe televiziunile de care am menționat mai sus că au dispărut, iar ce nu mi-a plăcut e că nu aveam voie să compun deși idei aveam de pe atunci. Pe deasupra, în prima trupă, ce rost are să fii chitarist dacă nu poți să cânți mai mult de câteva acorduri…
Un capitol important este și Highlight Kenosis, dar și Scarlet Kino în Germania și Serpentyne în Anglia. Ne poți spune la fiecare povestea pe scurt și ce a însemnat fiecare pentru tine?
Highlight Kenosis a însemnat foarte mult pentru mine, libertate și forțarea limitelor mele, de asemenea alături de niște muzicieni unul și unul. Cele 3 albume, Glowing (Suedia), Change (Germania) și Shield of Faith (Olanda) se găsesc de acum pe Youtube. Scarlet Kino a fost un proiect electro cu solistă Marina La Torraca, solista mea de la Highlight Kenosis, în care am vrut să învăț să lucrez pe o consolă de DJ, cu care am și compus muzică și am masterizat-o la un prieten de-al lui Michael Crețu în Koln.
Serpentyne era un proiect interesant la început întrucât se cânta și la hurdy-gurdy și alte instrumente celtice, dar concertele întețindu-se, nu am mai putut face față deoarece deja aveam două magazine în Londra. M-a tentat faptul că sala lor de repetiții era la o stație de metrou de ele, nu puțin lucru în Londra, care are 100 km lungime.
Cum e să cânți în străinătate, ce e radical diferit de industria de la noi? Și ce am putea învăța de acolo? Sunt și lucruri pe care românii le fac mai bine?
Putem învăța să fim mai activi, punctuali, consecvenți și perseverenți. De obicei Vestul te cam pune în viteză, trebuie să ții pasul. Nu se supără așa ușor din orice, este absolut normal la ei să te simți frustrat, nu vine cu o blamare. Dar cel mai mult am înțeles în 15 ani că firea mea nu se mulțumește doar să se plângă sau să aștepte de mai sus să vină din sistem să ne aducă ceva, ci intenția mea este să și schimb ceva. Da, sunt și lucruri pe care românii le fac mai bine, umanitatea este încă prezentă, goana după a face bani în fiecare minut nu este copleșitoare, deși ușor ușor ne ajunge și aici din urmă.
Ești compozitor, orchestrator, chitarist, mai ai și alte talente ascunse? Și cum e să te implici în arhitectura pieselor de la cap la coadă? Cât de mult contează asta în ansamblul trupei?
Sper că asta contează mult în ansamblul trupei pentru colegii mei, fac asta toată ziua pentru tot timpul în care nu a fost, în care am făcut business, este o recompensă pentru trecut să mă implic în arhitectura pieselor de la cap la coadă, dar sunt și bucuros pentru că nu vreau să repet ce am întâlnit și încurajez participarea în orchestrație a colegilor mei, care mi-au devenit și prieteni. În perioada pandemiei, pe lângă cele două magazine, pentru că activitatea era limitată, am căutat un mediu în care nu conta panica, și, încurajat de tatăl meu, care pe lângă că era regizor, profesor, scriitor și umorist, era și bucătar, mi-a spus în glumă că singura artă profitabilă într-o lume care nu doar că nu mai citește dar se și plictisește la un film artistic de două ore care îi face rezumatul, este cea culinară.
Așa că m-am înscris pe Oxford Street la Little Portland Cooking School, unde am luat și diplomă de somelier, după care am mai lucrat în două restaurante ca să pun în practică ce am învățat, chiar și la Sheraton în București, când am revenit, până mi-am întâlnit colegii, dar mai ales până mi-a făcut cadou soția mea o chitară bariton, spunându-mi că menirea mea este totuși să cânt din nou.
Cum vezi starea rock-ului în general, în lume, dar și la noi? Crezi că avem parte de o revenire în forță a rock-ului, a chitarei?
A fost o perioadă acum vreo 10-15 ani în care părea că rockul și chitara nu mai au nici un viitor. După o pauză muzicală de 10 ani în care mi-am amputat vremelnic o parte a creierului pentru a nu mă mai gândi la muzică, observ o evoluție a tehnologiei nemaipomenită, o reîntoarcere a chitării în rândul tinerilor, (vezi recentul Guitar Meeting Festival la Sibiu) o întoarcere la pedale minunate, optimizate de chitară și stații pe lămpi, după atâtea procesoare digitale, care evoluează și ele, dar chiar dacă există o grămadă de tineri care nu mai ies nicăieri.
Acestia merg singuri cu căștile pe urechi și se mulțumesc cu o calitate mp3, și chiar dacă am găsit mulți oameni de vârsta mea care consideră că viața lor s-a terminat, apar și mulți tineri și mulți oameni mai în vârstă care descoperă sau redescoperă rockul anilor 80, așa cum redescoperi pantalonii evazați într-un magazin second-hand sau vinilul, ani care cel puțin pentru mine, au reprezentat perioada de glorie a rock-ului și a lifestyle-ului, care acum nici pe departe nu mai e.
Cum ziceam, există festivaluri, există entuziasm, există pasiunea audiofililor, și prezență tot mai mare la concerte, chiar dacă biletul devine tot mai scump, deși paradoxal și nu doar în România trăim cea mai săracă perioadă de când îmi amintesc eu (o problemă pentru trupele noi, alături de desființarea cluburilor mici și radio-ul care are playlist-uri programate de sus, pe lângă televiziunile muzicale care am zis că au dispărut).
Din toate momentele pe scenă, trebuie să fie câteva care ți-au lăsat imprimate mai mult timp în minte pentru unicitatea lor. Care ar fi acelea?
Cea mai frumoasă amintire a fost la concertul de lansare a primului album Highlight Kenosis în Silver Church (care și acela a trecut pe manele și cumetrii), în 2009, pentru o trupă tânăra acei 500 de plătitori de bilet plus aproape 100 de oameni de muzică printre care unii nu mai sunt (ca de exemplu, din păcate, Florin Silviu Ursulescu sau Teodora Ionescu) au însemnat mai mult ca orice pentru rock progresiv în limba engleză cu mesaje spirituale.
Am avut un flashback la ultimul concert de acum o săptămână la Maris Fest în Târgu Mureș, m-aș bucura ca doar de aici în sus să meargă treaba.
E o discuție continuă despre muzica făcută cu AI. Cum vezi frica și buzz-ul ăsta general cu privire la artificialul care vine să înghită lumea reală?
AI-ul este periculos pentru compozitorii de muzică ușoară, dance și electro. Noi oricum nu mai eram relevanți de peste 10 ani în ceea ce ne-am propus să facem, care este rock-ul din copilărie.
Ce înseamnă pentru tine un concert reușit și cum faci ca totul să fie brici pe scenă?
Pentru mine un concert reușit este să cânt alături de Sorin Erhan, Cristi Bondor și John Ciurea. Va fi brici!
Ce ne poți spune despre influențele tale din prezent, atât pe plan personal cât și în Amprenta?
Dacă ne referim la influențele muzicale, de la muzică clasică până la Pat Metheny, și până la rock-ul clasic și metalul de azi, le spun la grămadă: Metallica, Megadeth, Dream Theater, Muse albumele vechi, Rammstein, Vai, Satriani, Malmsteen, Paul Gilbert, dar mai ales Eddie Van Halen, al cărui phaser și flanger urmează să mi le iau că să îmi definitivez pedalierul (așa zic eu acum) 🙂
Pe plan personal desigur că țările prin care am fost, în special Germania, unde am fost și profesor de chitară la Liceul de muzică din Lauffen, Heilbronn, și-au pus amprenta 😉 asupra caracterului meu și copilașul meu Jack, care are autism, mă ajută să văd viața dintr-o altă perspectivă.
Pe unde vă putem vedea live în perioada următoare? Ce pregătiți?
În luna Octombrie vom fi pe 2 la Uzina Coffee în Piața Amzei – Concert electro-acustic, 21 și 22 Octombrie la Echoes prima seară full rock, urmată de a doua seară pe liniștire, un concert electro-acustic sau chiar acustic, depinde, în funcție de ce găsim.
Pe de altă parte, pregătim și un nou videoclip la piesa “Veșnic liber” pe care am terminat-o chiar acum înainte de interviu 🙂 În afară de a ne vedea Live în concerte, ne puteți găși pe Youtube @amprentarockband, și tot ce înseamnă social media @amprentarockband pe Insta și Facebook și Tiktok @amprentaofficial, unde postăm momentele noastre haioase de la repetiții, înregistrări șamd.