Site icon WE INVENT

Vara asta am să mă îndrăgostesc… de outdoor (part 1)

un articol de Marian Costache, din seria #ForTheLoveOfIdeas

Nici bine n-a început toamna asta de vară, că deja ne-am umplut ochii și mai toate simțurile de emanațiile publicitare dâmbovițene, și chiar nu e zis la mișto sau pe fond negativ. Brandurile încă se chinuie să facă un pic de “altceva” pe offline, recte, în aer liber, sau cum i-ar zice românii – outdoor.

Nu știm cât de neconvențional mai e să branduiești o stație de autobuz, dar parcă tot e mai bine să stai pe un scaun colorat decât pe o bancă ruginită. Zicem asta, cu un ochi ațintit pe campania celor de la Paralela 45. O valiză bine plasată – atenție la cap în caz de furtună – fix pe acoperișul stației.

Oare o avea de toate înăuntru și oare nu o fi luat-o cineva până la momentul în care scriem asta? Ideal ar fi fost ca în loc de 385 în stație să ajungă un autobuz care să te ducă direct în vacanță. dar hai că uite ne-a suscitat un pic de interes. Vorba headline-ului, un exotism așa cum trebuie.

Poveste oarecum similară se întâmplă și la Zalando. Elemente grafice și 3D puternice, cu nisip, scoici și bineînțeles, cineva plictisit care așteaptă în stație. Dar butaforia arată bine, parol, se merită carevasăzică. Oare s-o fi vorbit cu cei de la Paralela?!, că prea se pupă astea 2 campanii. Oricum, bine executat, foarte ca la oraș. Data viitoare, cumpărăm de la ei, dacă ne spun și ce vând. 

Hai că avem de-a face și cu un panou, un pic mai pixelat de data asta. Cei de la Hilo promit o experiență nouă, dar nu asta ne interesa, ci mai degrabă cum au reușit să pună ditamai țigara electronică pe un outdoor și câți muncitori au fost folosiți în operațiune. E genul de intervenție care te face să te uiți de 2 ori dacă ești la semafor, sperăm că nu te face și să te apuci de pufăit electronic.

Snagovul e în București sau în Ploiești? Sau e o țară separată pentru amatorii de bărci scumpe și securiști ieșiți la pensie? Cert e că și-au tras branding de oraș ca toate marile capitale cel puțin. Oare cine deține franciza pentru inima aia și pe fraza “I love”? Că prea se întâmplă în toate locurile pe unde mergem. Aici doar admiram lacul și brandingul de zile mari, deci e la capitolul “Cine v-a lucrat aici, domnilor nomenclaturști?”

(to be continued… )

Exit mobile version