Pictorul Deniz Constantin are azi, 4 decembrie, prima lui expoziție alături de un galerist, în persoana lui Dan Popescu. Se întâmplă în spațiul său de pe Strada Bitolia nr. 40 și așa cum anunța într-un interviu recent, ar trebui să ne așteptăm la o amplă expoziție grunge, cu lucrări inspirate de evenimentele și trăirile din ultima perioadă, inclusiv politice. După studii sociologice în Zurich, publicitate și un job de bucătar, și-a descoperit pasiunea pentru pictură într-un periplu prin Asia.
Arta e cam irelevantă pentru politic, iar eu chiar dacă îmbin multe anxietăți legate de politic în arta mea, sunt conștient că nu folosește la nimic, nu produci awareness, nu schimbare, nu nimica, poate maxim un preaching to the converted. Asta e și trist și îmbucurător pentru că arta este liberă!
A urmat apoi cursuri de pictură în Barcelona, unde a trecut prin post-impresionism, realism și art brut. Este pictor full-time în prezent, pe lângă mici chestii administrative. A avut expoziții personale la București, Chișinău și Tirana.
un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #perspective
Te pregătești de o expoziție curatoriată de Dan Popescu. Ce înseamnă pasul ăsta și cum influențează procesul, evoluția ta?
Pfoa dificilă întrebare… pentru că îmi stârnește emoții. Orice pictor, mai ales în stilurile în care pictez eu, își dorește să lucreze cu Dan Popescu, deci din acest punct de vedere e un pas important, ba chiar aș spune necesar pentru parcursul meu. Partea mai puțin bună este că până la această colaborare nu am mai lucrat cu niciun galerist, deci nu știu ce înseamnă să fii un pictor „serios”, ce limitări vor surveni și ce conduită se impune.
Ai vrea să o luăm un pic dinaintea picturii, prin ce joburi ai mai trecut și ce te-a făcut să mergi pe drumul ăsta?
Am fost marketer digital după cum știi, și am ajuns în vârful piramidei, ca și consultant și partener în propria firma. De asemenea, pe vremea când făceam mult Adwords non stop, am simțit nevoia să iau o pauză și să devin bucătar, ceea ce mi-a și ieșit, deși până atunci nu activasem nici măcar la micul dejun să fac omlete. Pictor am ales să devin cred din aceeași nevoie, că să fac ceva cu mâinile dar și cu spiritul și cu capul în același timp, plus că nu prea îmi place să stau toată ziua la calculator, deci mi se potrivește de minune. Acuma nu consider că am și talent în pictură, dar am multe povești de spus prin acest mediu și nu numai și îmi place mult ceea ce fac acum.
Eșți pictor full-time acum sau mai apuci să faci și de altele?
Administrative, diverse tentative mai mult sau mai puțin eșuate de a face bani, pentru că sincer, pictura mai ales la început doar îți mănâncă veniturile, nu și contribuie la ele.
Cu cine te lupți, cine e concurența, cum arată piața de artă din România lui 2025?
Cred că mă lupt cu mine însumi, mai ales că sunt începător și cred că o să mă consider un începător toată viața. Eu nu știu ce înseamnă aia, sau ce ar fi însemnat aia, să fi desenat și pictat de la bun început, am o groază de handicapuri de surmontat, deci asta sunt, un veșnic novice, sau cel puțin așa mă simt. Despre piața de artă din România nu aș ști ce să îți răspund, tot pe considerent că deși am vândut să zicem să îmi iau o mașină mișto la SH până acum, tot sunt începător, tot nu am reușit să deslușesc cine sunt acei mari colecționari, cum gândesc ei și ce se așteaptă de la artiști.
Zi-ne de temele & personajele tale predilecte. Prin ce etape ai trecut și unde ești acum?
Am pictat până acuma teme sociale, capitalismul, solitudinea, România, anxietatea cauzată de fascism sau de covid, iar acum mi-ar plăcea să mă încerc în teme frumoase. Am o idee pentru următoarea mea expoziție, să se numească flori fete și băieți, dar nu îi spuneți lui Dan Popescu că mă omoară dacă află că divulg titlul de pe acuma 🙂
Cum arată o zi de pictat pentru tine, probabil multă lume își imaginează ceva super romantic ca-n clipurile lui Bon Jovi. Cum e la tine?
De obicei circul idea atât conceptual cât și vizual de câteva ori la mine în cap, iar apoi devine un trial and error, un du-te vino dar care nu durează atât de mult, încât lucrarea să își poată pierde din prospețime. Acționez rapid și spontan, iar dacă nu o fac pe loc simt că lucrurile ar fi putut lua o turnură nefastă, apropo de menționata prospețime.
Spre ce ne îndreptăm, cu infuzia asta de mesaje și imagini? Cum le temperezi și cum le introduci în pictură? Bagi și chestii subliminale pe acolo, pentru inițiați?
Bag referințe la alți pictori care îmi plac da, în câteva lucrări, sau respectiv pensulații și idei câteodată care amintesc de Munch sau de Van Gogh, sau Derain, sau Matisse. Nu știu înspre ce ne îndreptăm, timpul o va spune.
Ce mai înseamnă azi un pictor de succes? Unul care vinde mult, care e super umblat prin galerii, care e mare pe Instagram? Cum stai la capitolul ăsta?
Cred că vânzările sunt importante, da, pentru că îți dau atât stabilitate financiară cât și confirmare că ești pe drumul cel bun. La asta nu stau așa rău dar s-ar putea mult mai bine. La Instagram stau catastrofal, fiind un cont nou, nu am nici 2000 de followeri și postez haotic și dezorganizat, deci contul meu nu arată deloc bine, postez work in progress și ce mi se mai cășună mie. Sper tot așa, să nu observe Dan Popescu asta 🙂
Pe cine urmărești și de unde-ți tragi inspirația? Cât de mult e craft și cât talent din naștere sau intuiție în pictură?
Nu urmăresc conturi de Insta prea mult, tot ce e mare acolo e mediocru în realitate. Dar vorbind despre Realitate, îmi plac Tala Madani, Laura Owens, Peter Doig, cât și o pleiadă de pictori morți pe care nu îi voi menționa ca să nu par chiar snob.
Cum vezi rolul artei contemporane în prezent? O vezi asociată sau disociată de aspectele politicului?
Arta e cam irelevantă pentru politic, iar eu chiar dacă îmbin multe anxietăți legate de politic în arta mea, sunt conștient că nu folosește la nimic, nu produci awareness, nu schimbare, nu nimica, poate maxim un preaching to the converted. Asta e și trist și îmbucurător pentru că arta este liberă!