Interviu cu Alex Icodin cu ocazia lansarii expozitiei “Icodinii”, la U Art Gallery.

L-am gasit pe Alex aranjand ultimele detalii pentru expozitia “Icodinii”. Stiam de ceva vreme ca dorea o expozitie alaturi de tatal sau si m-am bucurat ca a urmat visul asta. Alex n-a lucrat niciodata altceva decat publicitate dupa cum n-a fost niciodata altceva decat artist. Poate ca jobul i-a fost la-ndemana. Poate nu. Vedeti mai jos, ca l-am intrebat.

M.C.: Poate ti se pare ciudat dar dintre toti prietenii mei din publicitate tu esti singurul Art artist plastic. N-as putea spune ca toti ceilalti fac un fel de impostura dar din punctul asta de vedere tu esti cel mai complet. Spune-mi, atunci cand lucrezi teme comerciale simti ca partea ta interioara, care este in acord cu arta si cu ce insemni tu ca artist, are de suferit?

A.I.: Sunt doua lucruri aici. In primul rand o sa le iau apararea colegilor mei designeri sau Art Directori. Stiu ca deseneaza foarte mult. La mitinguri ilustreaza idei sau pun ganduri pe hartie, arta este in primul rand despre o gandire creativa.

M.C.: Poate chiar una recreativa din cand in cand. Uneori se lucreaza doar de placere.

A.I.: Suntem oameni fericiti, nu ne plictisim niciodata acolo unde avem o hartie, un creion, un pix, un marker, un tus…

M.C.: Un Samsung Note!

A.I.: Un Samsung Note. Da. Moment Publicitar! N-am luat bani de la ei pentru expozitia asta dar poate e o idee pentru expozitia viitoare.

Fac parte dintr-o generatie de oameni talentati care au absolvit Artele, si s-au trezit multi, ca si mine, la finalul celor 5 sau 6 ani de scoala – acum stiu ca se fac 3 dar pe vremea aia lucrurile durau mai mult – ca vor sa faca ceva care sa ajunga la mai multi oameni. Circuitul era destul de inchis in Arta. Faceai o expozitie, erau cateva galerii, la care veneau cam aceiasi oameni si cam asta era tot. Atunci unii dintre noi s-au dus catre fotografie, unii s-au dus catre design de produs, altii s-au dus catre publicitate. Deci artisti suntem toti.

Eu am avut o conjunctura destul de fericita in ultimii ani pentru ca am fost atras de niste oameni care ma valorizau ca artist si prieten si m-au invitat la niste expozitii de grup. Plecand de la o expozitie de grup, cum a fost cea de anul trecut – Laboratorul lui Chirnoaga – unde am expus alaturi de alti colegi de breasla artistica dar si de colegi publicitari, m-am decis sa rezerv spatiu unei expozitii personale, gandindu-ma ca pana vine termenul o sa stiu ce fac.

Stiam doar ca vreau sa scot lucrarile de pe sevalet, sa scot lucrarile din atelier si sa vad cum stau. Degeaba esti artist talentat daca stai cu lucrarile in atelier.

M.C.: Despre compromis?

A.I.: Tema compromisului este foarte mult dezbatuta intre artisti, publicitari, oameni de marketing si poate fi vazuta din mai multe unghiuri. Eu nu simt ca am facut compromisuri lucrand in branding pentru ca incerc sa folosesc cat mai mult mijloace artistice. Sa-ti dau un exemplu. Nu ne-am nascut cu calculatorul in brate. Se faceau pe vremuri logo-urile din caligrafie. Logo-urile mele, cele mai frumoase dar si cele mai multe din ultimii ani, sunt desenate de mana. Sunt caligrafiate, desenate de mana sau gravate. Folosesc mijloace artistice sa exprim o idee.

Pana la urma nu vad un compromis aici. Tine de talentul meu sa arat cat mai clar si sa explic beneficiile clientului. Pana la urma un consumator care vede un ambalaj la raft sau pe un shop online este atras mai degraba de un desen artistic decat de o fotografie sau de-o compozitie digitala.

M.C.: Iti aduci aminte cu siguranta momentul in care tatal tau ti-a pus in mana pensula, te-a indrumat si ti-a dat primele sfaturi artistice. Pe la ce varsta era?

A.I.: Pe la 3-4 ani imi aduc aminte ca-mi desena tot felul de animale si pesti. Descopeream lumea prin intermediul desenelor lui. Stateam intinsi pe jos, probabil ca nici nu aveam atata spatiu. El desena iar eu incercam sa reproduc. Asa am invatat cum arata un peste, cum arata o balena, un rechin. Eram foarte pasionat de lumea asta acvatica. Am preluat instrumentele lui, pe care mi le-a lasat la-ndemana, si am trecut de pe diverse caiete si foi pe peretii casei, pe mese, scaune, samd, cum fac toti copii.

Am descoperit cu placere desenele acum vreo 10 ani, cand am facut o renovare in casa parinteasca si am ajuns la straturile alea de var, care aveau desenele mele de cand eram mic.

M.C.: Splendid!

A.I.: Inca mai am cateva suluri de hartie de-atunci. Era foarte interesant ca incepeam dintr-o parte si terminam un metru jumatate mai incolo si erau toate ca o banda desenata, mai putin explicita. Le privesc si-acum cu placere.

M.C.: Te pregatesti pentru fetita ta.

A.I.: Ma pregatesc si incerc s-o tin foarte aproape de arta de ilustratie, de tot ce facem noi. Deocamdata insa e mult mai interesata de gradina si de ce se-ntampla pe-afara.

M.C.: Tatal tau are o tehnica speciala prin care aplica culoarea.

A.I.: El a trecut de-a lungul timpului de la mijloacele clasice, pensule, carbune si alte lucruri la cutitul de paleta. Fiind un tip foarte senzorial si solar, lui ii place culoarea ca si pasta si isi amesteca culorile direct pe panza. Practic cutitul lui de paleta ciupeste putin dintr-o culoare, ia mai mult din alta culoare, sterge si o alta culoare si le-aseaza dintr-un gest pe panza. Asta ii da lucrarii de pictura o tridimensionalitate.

Daca te uiti razant sau daca bate lumina dintr-un unghi vezi ca lucrarea are un “relief” destul de pronuntat. Lui ii plac pigmentii puternici si pentru a nu oxida culorile prin frecare cu pensula a trecut la cutitul de paleta.

Multi artisiti au fost atrasi de pictura ca si materialitate, ca si consistenta. Dintre pictorii romani care folosesc cutitul de paleta sau chiar si degetul ai auzit de Corneliu Baba si de Ciucurencu.

M.C.: Aceasta este inca printre primele tale expozitii si este pe o tema delicata. Delicata pentru cei care nu sunt avizati. De ce NUD in expozitia ta?

A.I.: In momentul in care m-am gandit sa fac o expozitie alaturi de tatal meu a trebuit sa aleg dintre lucrarile mele si dintre temele pe care le-am cercetat unele care sa aiba legatura cu studiul lui, de natura statica, peisaj, flori, samd.

Acum vreo doi ani am descoperit un atelier unde se strang artistii si platesc un model, deseneaza si se-ntorc la o faza de studiu. Cred ca toti avem nevoie ca din cand in cand sa mai invatam, sa invatam ce n-am surprins sau sa intram intr-o alta bucla de studiu, sa ne redefinim stilul si sa descoperim ceva nou. In perioada aceea desenam destul de mult in timpul liber, mergeam la mare desenam oameni pe plaja, alergand, facand baie, deoarece corpul omului este un spectacol. Trebuie sa fii gata sa-l surprinzi, sa vezi ce transmite, sa vezi cum te inspira.

M.C.: Daca-mi permiti un comentariu cu bulina rosie, ar fi cam asa: “Alex Icodin inca mai studiaza Femeia”.

A.I.: Pai na, n-o sa-nvatam niciodata tot. E o tema de studiu pe care o s-o abordez si la 80-90 de ani, in arta.

M.C.: Spune-mi ceva, in lucrarile tale e vorba de femeia mama, de femeia sotie sau e vorba mai mult de femeia iubita?

A.I.: In perioada asta de intoarcere la studiu nu mai esti student, nu mai vrei sa desenezi punct cu punct omul, ci mai degraba cauti un pretext sa dezvolti idei sau emotii, plecand de la un model care-ti pozeaza. Atunci, vrei nu vrei, te uiti la fata care-ti pozeaza si te gandesti la ce traieste ea. Corpul uman, in miscare sau nu, exprima ceva. Nu poti sa vii trist si sa te pui ranjind in poza si totul sa fie doar poezie. Corpul uman transmite in orice moment. Daca te uiti la mainile unui om poti sa-ti dai seama ce se-ntampla cu el. Mi-e greu sa-ti spun daca modelul era in momentul acela iubita, mama sau sotie.

Probabil ca o sa vina candva o tema si cu maternitatea, avand in vedere experienta mea personala. Lucrarile astea sunt facute incepand de acum doi ani si jumatate.

M.C.: Nu erai tata.

A.I.: Nu eram. Dar asta nu inseamna ca nu ma uit la ele cu placere si ca nu m-as duce si astazi cu placere sa desenez corpul unei femei.

Ziceai ca tema e usor controversata. Nu stiu ce se-ntampla cu noi. Suntem in secolul XXI, lucrarile mele nu sunt atat de avangardiste sau abstracte incat sa nu recunosti omul in ele, cu o emotie, o tresarire, o stare de spirit. N-au nevoie de foarte multe explicatii, mai bine te uiti la ele si-ti faci o parere proprie. E foarte ciudat ca media e plina de pornografie, stirile sunt pline de femei care mai de care mai dezbracate, insa cand vedem arta, unde femeile “nu miros a traspiratie”, ca sa zic plastic, ne simtim incurcati. La fel si in fotografie. Nudul e altceva, e o lucrare, o emotie.

Cam asa as vrea eu sa fie si cu nudurile mele. Oricum ma gandesc ca sunt destul de “descarnate”.

Dumitru Icodin – pictor membru U.A.P. Bucuresti. Nascut pe 17 aprilie 1939 in Bucuresti. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucuresti, promotia 1968. Printre profesori i-a avut pe maeștrii Catul Bogdan, Calin Alupi, Alexandru Cumpătă și pe Ion Bitzan, acesta din urmă fiindu-i mentor in primii ani de pictură.

Pictor indragostit de peisajul plein-air, de florile de camp si de naturile statice.

Alexandru Icodin – grafician, gravor si designer, licentiat in Grafica la Universitatea de Arte Bucuresti, promotia 1999, profesori Mihai Manescu si Stela Lie. Din 2000 designer de brand si publicitate, in prezent Creative Partner la Open View Studio.