Nu cred ca exista om din industria de marcomm care sa nu o cunoasca. Cu 14 ani experienta in PR cumulati la Events, Jurnalul National, Realitatea-Catavencu, dar si pe cont propriu, Ruxandra Predescu este unul dintre primii freelanceri ai industriei de comunicare din Romania. Incisiva, hotarata, dar si cu zambetul pe buze, Ruxandra nu se ascunde dupa cuvinte cand vine cazul sa puna punctul pe „i”, astfel ca pentru mine a fost o mare bucurie sa ii iau acest interviu si sa aflu mai multe „din culisele” vietii ei profesionale.

interviu de Romanita Oprea

Cum ai facut trecerea de la psihologie la PR?

Ca-n bancurile de la Radio Erevan! De fapt, ar fi fost o trecere din media la psihologie, pentru ca aveam deja tangente cu presa inca din liceu, si nici n-a fost vreo trecere, ca eu mi-am ales specializarea ”Psihologie guvernamentala si mass-media”.

Ce stiai despre PR inainte sa incepi sa lucrezi in domeniu si cum ti-au fost demontate anumite teorii si de ce?

Nu stiam nimic, intr-o prima faza nici macar nu stiam ca se numeste PR ce faceam eu. Aveam destule contacte atat in media cat si in zona artistica, am inceput prin a da cate o mana de ajutor la organizare de mici evenimente, dar principala mea activitate a ramas, pentru vreo cativa ani, tot jurnalismul.

Care ai spune ca erau principalele provocari cand ai inceput tu sa promovezi evenimente muzicale in 2005 si care sunt acum?

Am lucrat destul de putin in zona asta, la una dintre firmele care organizeaza si azi concerte pe la noi, si a trecut destul de mult timp de-atunci. Am facut mai multa productie de evenimente decat comunicare de concerte.
S-a schimbat foarte mult felul in care se comunica, sunt alte canale, alte instrumente, felul in care media si sponsorii se raporteaza la un eveniment, asteptarile publicului, bugetele…

Te mai atrage aceasta zona sau nu? De ce?

Sunt in continuare implicata profesional in unele evenimente cu public mult pentru ca mi se pare minunat, chiar si dupa atatia ani, sentimentul pe care il ai cand vezi zeci de mii de oameni fericiti si stii ca ai participat si tu la asta, ca un pic, mic, ai avut si tu un rol in acest urias zambet colectiv.

Cum ai facut trecerea catre blogging si freelanceriat? Ce te-a determinat sa faci acesti pasi?

Prima data am scris pe un blog acum 13 ani, folosind defuncta platforma 360 de la Yahoo. Eram director de comunicare la cel mai important cotidian din Romania pe vremea aia si am vrut sa inteleg aceasta noua jucarie, cum functioneaza si ce poti sa faci cu ea. Atunci, in 2006, cred ca am facut unul dintre primele bloguri ”corporate”, daca pot sa spun asa, o extensie de continut pentru o campanie a ziarului care exista doar in platforma 360, cu trimitere din print si pagina de net a ziarului.
Am scris pe blog vreo patru ani sub un pseudonim, pe platforme, apoi mi-am asumat in clar numele odata cu domeniul propriu.
Freelancingul a venit acum aproape zece ani si n-a fost tocmai prima alegere, desi mai fusesem de capul meu cu cativa ani in urma. Media se ducea in cap, bugetele de marcomm la fel, eram in plina criza, putinele joburi care mi-ar fi asigurat venitul cu care eram obisnuita veneau la pachet cu mai putina libertate, si viceversa, asa ca, practic, freelancingul a fost unica optiune rezonabila.

Care au fost telurile tale la inceput de drum si cum s-au schimbat sau nu ele pe parcurs?

N-am avut nici un fel de obiective in afara de a continua sa fac ce-mi place si la ce ma pricep, profesional vorbind, si sa-mi asigur si un venit din care sa traiesc, iar asta nu s-a schimbat prea mult, in linii mari. Intre timp am mai rafinat putin „oferta” de servicii, in sensul ca nu mai fac media relations, de exemplu, sau, in orice caz, nu la nivelul „Buna ziua, ati primit comunicatul nostru de presa?”, ci mai degraba caut sa fac legatura intre informatii si context si jurnalistii despre care stiu ca ar fi interesati, story pitching, daca vrei, ma axez mult pe content si strategie de content, curatoriere de brand values in contexte de sponsorship si CSR.

Care sunt cele mai mari satisfactii pe care le-ai acumulat in timp ca freelancer?

Ce-ti spuneam mai sus, faptul ca sunt o rotita intr-un mecanism al carui scop e sa ofere bucurie si/sau informatie publicului, cand firul rosu e intins si aliniat cu obiective de business, comunicare, rezultate, cand gasesc cele mai bune solutii pentru nevoile de comunicare.

Dar cele mai mari reusite profesionale/ proiecte de care esti mandra de cand esti freelancer?

N-as vrea sa fac nominalizari de proiecte sau clienti pentru ca, in acesti aproape zece ani, am fost cu adevarat extrem de norocoasa si am putut sa-mi aleg proiecte si clienti pentru care am lucrat cu mult drag, indiferent ca erau mari sau mici, asa ca ar fi nedrept sa fac nominalizari.
Cred ca, in general, cea mai mare reusita profesionala e sa faci ce-ti place, sa faci munca pe care o iubesti, sa-ti placa atat de mult incat sa nu simti ca muncesti.

Care au fost cele mai mari greutati si cum le-ai depasit?

Intarzierea platilor, perioadele in care stii ca ai de incasat mult, cu termene depasite serios, iar la tine in cont bate vantul. E foarte frustrant, cu atat mai mult cu cat detest discutiile despre bani.

Consideri ca zona de freelanceriat devine cu adevarat competitiva in Romania sau mai avem mult pana sa ajungem acolo?

Nu stiu exact ce ar insemna asta. Cred ca freelancerii sunt la nivelul industriei. Unii foarte buni, care livreaza excelent, si altii al caror principal client pare sa fie doar propria persoana!
Probabil o sa tot creasca zona asta, ca numar de oameni care ofera niste servicii de comunicare, iar eu sper sa creasca si calitatea acestor servicii…
Hai s-o lasam asa, in ton optimist, stii ca-s foarte carcotasa cand vina vorba de standard in comunicare.

Cum te promovezi, faci new business?

Nu ma promovez. N-o sa ma auzi vreodata batand la vreo usa, „Buna ziua, nu doriti niste PR?”, nici macar update la CV si sau portofoliu de proiecte nu mi-am facut de vreo cinci ani si cred ca, public, nu sunt cunoscute nici macar jumatate din implicarile mele profesionale in vreun proiect sau altul. Sunt genul de PR care crede cu tarie ca nu e despre sine, ci despre client sau proiect. Am new business exclusiv din recomandarile altora, fac si consultanta, uneori pro bono, dar incerc sa fiu atenta si sa nu iau mai mult business decat simt ca as putea livra la calitatea de care sa fiu eu, in primul rand, multumita. Mi se intampla sa refuz proiecte daca simt ca nu mi se potrivesc mie si fac adesea recomandari pentru alti freelanceri.

Ce tip de clienti iti doresti in portofoliu?

Nu exista un portret-robot, dar sunt atenta la valorile companiilor si oamenilor cu care lucrez. Mi-ar placea sa-mi permit sa fac mai multe proiecte pentru zona non-profit.

Cum ai caracteriza industria de comunicare din Romania?

Nu cred ca PR-ul are inca locul meritat la masa marilor decizii de business si visez in secret la un proiect de educatie si informare in sensul asta. Mi-as dori foarte mult sa existe niste eforturi conjugate ale industriei in aceasta directie pentru ca sunt convinsa ca toata lumea ar avea de castigat.
Industria de PR e ca o livada CAP de pomi fructiferi. Unii sunt ingrijiti, udati, stropiti, dati cu var la radacina si fac niste fructe extraordinare – unele ajung compot, dulceata, altele cad pe jos si se irosesc pentru ca nu le strange nimeni. Mai sunt pomi care fac doar frunze si floricele – placut de privit, dar cam atat. In fine, sunt si pomi uscati care dau un aspect neingrijit intregii livezi.

Daca ai putea schimba un anumit aspect la ea care ar fi si de ce?

Doar unul? Teste de gramatica, bune maniere si cultura generala la intrarea in profesie.

Ce nu stie lumea despre Ruxandra Predescu, dar trebuie sa stie?

Ti-am zis ca nu ma promovez si sunt consecventa. Ce nu stie lumea inseamna ca nu vrea Ruxandra Predescu sa se stie. Altfel, am un blog (pe care scriu destul de rar in ultima vreme, ce-i drept), Facebook public, sunt ca o carte deschisa!

Ce sfat ai da unei persoane care vrea sa se aventureze acum in lumea freelanceriatului in Romania?

Sa tina minte ca singurul lucru pe care nu-si permite sa-l piarda in aventura asta e propriul (re)nume.