articol de Marian Costache
De treci codrii de arama, de departe vezi albind… un cos de gunoi, mare cat o zi de post, asta ca sa citam din cei 2 mari scriitori in acelasi timp. Am facut o plimbare de sector, sa vedem ce se mai invarte prin zona, care mai e trendul, ce imbunatatiri mai aduc primareii, ce meme si dume au mai inventat, ce poezii le-au mai trecut prin cap.
In sectorul 3, la intrarea pe Lipscani, mai degraba, trona un ditamai cosul de gunoi, verde, ecologic, carevasazica. Doar ca la cum arata monstrul, ti-e cam frica sa te apropii de el. Daca, atunci cand vrei si tu sa arunci ceva in cos, iese balaurul si te prinde de mana si te baga cu totul in mizerie? Sau daca iese chiar domn primar si te felicita? Ideea e sa fii ca ei, sa nu mai fii un gunoi, mizerule! Cam asta e sloganul urat mirositor, cu hashtag cu tot, #fii cu noi #nu fi gunoi.
Mai jos scrie si ca Facem echipa pentru un oras curat si pentru evitarea amenzilor de 2000 si 5000 de ronuleti. Cam asa merge treaba pe sector, in centrul buricului unui oras care e in plina criza sanitara si care, din ce am auzit, ar fi in Uniunea Europeana, si capitala pe deasupra. Cu toate astea, turistii vin, lumea circula, fondurile se consuma, primarii isi fac adepti, lumea ii voteaza. E si cam greu sa protestezi oricum, sa stai acum sa verifici si sa corectezi fiecare porcarioara a celor mai sus pusi, ar insemna sa nu-ti mai vezi de ale tale. Si trece viata pe langa tine.
#gauranoastra
Bine, macar ca avem panouri informativ / turistice despre centrul vechi si ceasuri vintage publice, care insa au stat in loc de vreun an de zile. Cum e si asta din poza alaturata. Prin care se vede cel mai bine felul in care arata orasul asta. O gaura in sistem, o gaura in buget si urmeaza si una in mintea noastra, din moment ce nu prea mai avem cu ce sa comparam, pentru ca iesirile in afara s-au imputinat si ele.
Singura comparatie o putem face cu o imagine colorata din alt sector, mai in nord, acolo unde o patiserie a ales sa-si faca alt gen de publicitate stradala. Poate, poate, lumea va uita ca in ultimele luni gunoaiele tronau pe strazi nestingherite, pe bunul plac al sobolanilor.
In caz ca am uitat, sa fim ca ei, sa nu fim gunoi!
Categorii:Opinii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.