Cu o experiență vastă, de peste 25 de ani în industria relațiilor publice și a comunicării, jurnalism, marketing și management în modă, Ioana Capanu este un adevărat profesionist, antreprenoare curajoasă, specializată în comunicare corporativă și de criză. De la începuturile agenției proprii Glam PR și până acum a gestionat comunicarea pentru numeroase branduri de luxury fashion, lifestyle, sport și wellness, estetică, food, etc. Am vorbit cu Ioana în special despre implicarea în evenimente culturale importante la nivel local și am aflat insight-uri despre ce implică PR-ul pentru concerte cu nume precum Robbie Williams și Jennifer Lopez, unica Leyah, seriile Kalnoky Castle Concerts, cum depășești provocările cele mai dificile, precum și motivație interioară și inspirație de zi cu zi.

un interviu de Romanița Oprea, din seria #perspective

Ai făcut parte din echipa de comunicare a două mari concerte din România (Robbie Williams și Jennifer Lopez), doi artiști de mare calibru. Cum ai primit oferta și care au fost cele mai mari provocări?

Într-adevăr, m-am ocupat de comunicare și relații publice pentru ambele concerte susținute de Robbie Williams (2023) și J.Lo (2025), din cadrul festivalului Summer in the City. Am avut o întâlnire cu echipa promoter-ului international, Marcel Avram, un om cu o vastă experiență în industria de entertainment din România, care a avut încredere să îmi ofere această șansă de a promova artiști internaționali de mare calibru, alături de echipe internaționale și, desigur, provocări pe măsură.

Pentru Robbie Williams, cea mai dificilă situație a fost legată de comunicarea de criză, întrucât data și locul spectacolului s-au modificat din motive care nu au ținut de echipa din România. În cazul concertului J.Lo, ne-am confruntat, pe de o parte, cu o zi caniculară de vară, care a ridicat dificultăți – echipa a trebuit să fie aptă de muncă peste 14–16 ore în Piața Constituției, un loc emblematic din București, dar cu provocări logistice considerabile.

#rigori

Apoi, zona de backstage a avut rigori stricte impuse de artistă: de la o cabină cu mobilier alb și atmosferă zen, până la un catering cu cerințe speciale (echipa a creat chiar și o zonă verde cu palmieri). O altă provocare a fost gestionarea relației cu presa, care își dorește constant exclusivități. De exemplu, am descoperit în fața hotelului unde era cazată artista mai multe echipe de paparazzi și am încercat să mențin o comunicare echilibrată, având în vedere că background-ul meu este de jurnalist. Îmi doresc să sprijin activitatea presei, fără însă a crea situații conflictuale sau a încălca regulile impuse de managementul artiștilor.

La final, totul este o negociere, ca în diplomație, iar succesul depinde de abilitatea de a gestiona situații conflictuale sau care se pot agrava. Nimeni nu te pregătește pentru aceste momente spontane sau pentru situațiile pe care le poți scăpa din vedere, dar trebuie să te adaptezi rapid, să fii organizat și să îți păstrezi calmul. Un astfel de eveniment poate fi, uneori, „ca la război”.

Cum le-ai depășit?

Cred că am anticipat parțial răspunsul. Am încercat să gestionez situațiile de conflict sau de criză controlându-mi emoțiile, panica, stresul și anxietatea. Mi-am spus: „Poți să faci asta, există o soluție, calmează-te și acționează.”

Uneori ești doar o piesă într-un mecanism complex, iar dacă cedezi presiunii, consecințele pot fi mult mai mari decât anticipezi. De exemplu, un cameraman care ajunge într-o zonă neacreditată sau un fotograf care face fotografii din zona VIP poate genera o situație în care artistul să părăsească scena. În astfel de cazuri, devine responsabilitatea ta să fii pregătit, să anticipezi și să gestionezi cât mai bine situațiile dificile.

Este o combinație de competență, maturitate și experiență – abilități pe care le dobândești în timp. Totul ține însă și de motivația interioară. Eu privesc fiecare proiect ca pe un munte pe care trebuie să îl urc, iar experiențele din adolescență, când făceam drumeții pe munți dificili, m-au ajutat să aplic aceleași principii și în carieră, indiferent de proiect.

Cum s-au comparat ele cu alte provocări din cariera ta?

Fiecare proiect vine cu provocări. De exemplu, iarna trecută am făcut parte din echipa de organizare a unei expoziții a artistului plastic Ștefan Pélmus, într-o galerie. Într-un spațiu relativ mic, ne-am trezit cu un număr foarte mare de persoane; unei persoane i s-a făcut rău și a trebuit scoasă la aer curat.

Indiferent de amploarea evenimentului, pot apărea situații neprevăzute. În ultimii ani, am încercat să trec de la o gândire reactivă la una proactivă și probabilistică, care mă ajută să construiesc scenarii mentale și să iau în calcul mai mulți parametri înainte de fiecare eveniment. Am un motto: „Așteaptă ce este mai bun, dar pregătește-te pentru ce este mai rău.” Încerc să fiu pragmatică, să evit iluziile și să lupt pentru un deznodământ pozitiv în orice situație.

Care au fost momentele cele mai plăcute?

Am o carieră de peste 20 de ani în acest domeniu și am trăit multe momente frumoase, unele cu un impact emoțional profund. Cea mai recentă amintire este întâlnirea cu J.Lo, care a fost emoționantă. Am schimbat câteva cuvinte în București, ne-am reîntâlnit și la Madrid și m-am simțit recunoscătoare, gândindu-mă că, în adolescență, când o vedeam la televizor, nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să vorbesc cu ea față în față.

Apoi, reacțiile post-eveniment au fost copleșitoare – un val de complimente pe care, sincer, nu am știut cum să îl gestionez. Sunt o persoană modestă și emotivă. Tuturor ne place să ni se recunoască meritele, dar la un moment dat ajunsesem să mă simt aproape „ca un extraterestru”.

Succesul poate fi amețitor, însă mi-am propus să rămân cu picioarele pe pământ, să nu consider nimic ca fiind garantat și să mă motivez constant să fiu cel puțin la fel de bună profesional la fiecare proiect.

Ce înseamnă organizarea și comunicarea unui astfel de eveniment?

Este o muncă extrem de solicitantă. Ceea ce se vede este doar vârful icebergului: în spate sunt luni de muncă, echipe internaționale care trebuie coordonate, un volum mare de informații în continuă schimbare, nopți nedormite și weekenduri sacrificate.

Trebuie să fii foarte organizat, disciplinat și echilibrat pentru a face față presiunii. Munca cu oamenii poate fi copleșitoare – gestionarea relațiilor și a conflictelor este adesea dificilă. Ai nevoie de un plan clar, de distribuirea responsabilităților, de follow-up constant și de implicare, fără a lua lucrurile personal. În principiu, dacă sarcinile sunt clar stabilite, lucrurile funcționează. Totuși, apar mereu situații de criză, iar succesul depinde de capacitatea de a le gestiona.

Cât te-a ajutat experiența în jurnalism?

M-a ajutat foarte mult. Experiența în televiziune, presă scrisă și organizare de evenimente mi-a oferit un avantaj important. În 2011, când mi-am deschis propria agenție boutique de comunicare, aveam deja un background solid și știam cum să abordez diferite situații.

În plus, aveam o rețea de contacte foarte bine dezvoltată. De exemplu, am avut o întâmplare interesantă cu actualul președinte, Nicușor Dan: i-am oferit o plimbare cu mașina când aștepta în stația de autobuz, iar ulterior ne-am reîntâlnit la un eveniment organizat de mine.

Tot în 2011 am preluat comunicarea pentru brandul Burberry, unde mi-a fost ușor să implementez campaniile internaționale, să dezvolt relații cu ambasadori de brand și să ofer presei conținut relevant. M-a mai ajutat si experiența de la Londra, am urmat cursurile London College of fashion și am înțeles mai bine piața internațională și contextul global.

Este greu să găsești colaboratori?

Da, uneori este dificil. Există încă o lipsă de spirit de echipă și o tendință spre individualism, ceea ce poate afecta proiectele. Este frustrant, dar nici colaborarea internațională nu este întotdeauna ușoară, din cauza diferențelor culturale și de comunicare. Am învățat că trebuie să fii ferm și să îți stabilești clar poziția, altfel riști să fii tratat cu superioritate. Este, în fond, un joc de putere.

Pentru ce artiști ți-ai mai dori să lucrezi?

Lista este lungă: Bruno Mars, U2, Damiano David, Arctic Monkeys. Am învățat însă să am răbdare și să cred că „ce este al tău este pus deoparte”. Privind în urmă, în anii 2000 visam la astfel de oportunități, dar ele au venit după 40 de ani. Și mă bucur, pentru că am fost mult mai pregătită și mai matură.

Nu sunt singurele proiecte culturale pe care le comunici, din câte știu, dar nici nu ești specializată exclusiv în această zonă. Ce te atrage însă către artă, cultură și muzică?

Comunic proiecte din zona ecvestră, precum Karpatia Horse Show – singurul concurs complet de echitație din România, care anul trecut a împlinit un deceniu de existență. De asemenea, sunt implicată în Kalnoky Castle Concerts, o serie de concerte de muzică de cameră organizate la castelul contelui Kalnoky – un proiect superb, care a venit, la rândul său, cu multe provocări și la care am visat încă de prima dată când am ajuns, absolut întâmplător, la acest castel din Transilvania.

Colaborez și cu Leyah, primul solist de muzică cinematic-pop din România, precum și cu galeria de artă Kog7, unde am organizat evenimente împreună cu SoNoRo și prima expoziție de artă plastică a unor mari maeștri români din colecții private. În paralel, fac comunicare de brand pentru diverși clienți din zona de design și amenajări interioare. Am un portofoliu eclectic. Pentru mine, esențial este să cred în proiectele pe care le promovez; altfel, nu mă pot implica pe deplin și nu pot performa la nivelul dorit.

Arta, cultura și muzica trebuie să facă parte din viața noastră, pentru că, dincolo de tumultul cotidian, avem nevoie să ne elevăm spiritul și să ne permitem, din când în când, să „plutim” puțin, pentru a putea face față provocărilor vieții, care devin din ce în ce mai numeroase și  complexe.

Cât de diferită este comunicarea pentru aceste sectoare față de comunicarea în zona de luxury, de exemplu?

Zona de luxury este încă fragilă în România. Nu cred că este suficient de bine reprezentată, deoarece nu avem încă consistență și nici educație. Am pierdut foarte mult după Al Doilea Război Mondial și în perioada comunistă, în ceea ce privește heritage-ul – familii cu tradiție, prestigiu, valori și educație solidă. Încercăm să recuperăm, însă încă avem carențe importante, mai ales la capitolul educație.

Aș spune că există multe similitudini între cele două zone și că domeniile se întrepătrund, deoarece nici luxury-ul nu poate supraviețui fără entertainment. În principiu, comunicarea se face într-un mod similar și folosind, în mare parte, aceleași instrumente. Diferențele apar mai ales la nivelul oamenilor implicați (brand ambassadors sau influenceri), însă observăm o democratizare a acestei zone în ultima perioadă.

Luxury nu mai este rezervat exclusiv elitelor sau familiilor nobiliare. Societatea s-a adaptat, iar accesibilitatea a crescut și pentru publicul larg. Desigur, în urmă cu câțiva ani lucrurile erau mai clar delimitate și existau mai multe constrângeri, însă după pandemie și război, dinamica s-a schimbat semnificativ, luxury sau mass-market orice prouiect trebuie sa creeze valoare si profit.

Ce ne poți spune despre restul proiectelor culturale de care te-ai ocupat în ultimii doi ani? Ce crezi că nu știe lumea, dar ar trebui?

Observ o creștere a interesului pentru proiecte de nișă. Oamenii își doresc experiențe mai intime, vor să facă parte din „cluburi” în care să cunoască o parte dintre participanți sau să se regăsească într-un anumit mediu social. Există o nevoie tot mai mare de emoție, de experiențe curatoriate, care să îi facă să se simtă speciali.

Cultura nu mai este rezervată elitelor, ci devine din ce în ce mai accesibilă. Văd tot mai mulți oameni curioși, pregătiți sau dornici să descopere domenii precum muzica, pictura, fotografia. În același timp, există dorința de a cunoaște artiștii sau gazdele, de a avea acel contact uman autentic, dincolo de zona digitală, care a devenit uneori copleșitoare.

Cum arată o zi din viața ta de specialist în comunicare în 2026?

Încerc să fiu foarte organizată. Îmi duc copilul la școală, apoi fac puțin sport și îmi organizez spațiul, pentru că nu suport dezordinea. Urmează un mic dejun cu soțul meu, în care discutăm planul zilei, după care încep munca – pe calculator și telefon, cu întâlniri și diverse activități punctuale, prezentari, follow-up-uri, multe discutii, sedinte, zoom-uri, implementari pe diferite segmente.

Îmi impun să închei programul în jurul orei 17:30, pentru a-mi lua copilul de la after-school. Am introdus în rutină cititul (cel puțin 30 de minute pe zi), plimbările în aer liber și activități precum pilates sau înot, pentru a-mi menține echilibrul fizic și psihic. Altfel, aș fi prinsă într-un flux continuu de e-mailuri și conversații pe WhatsApp, de dimineața până târziu în noapte, ceea ce poate duce la insomnie sau anxietate.

Privesc fiecare zi ca pe o „pizza” împărțită în mai multe felii și încerc să nu neglijez lucrurile esențiale. Reușesc să gătesc pentru familie și să mă ocup și de treburi casnice, atunci când programul îmi permite. Am descoperit că sunt multitasking, dar uneori acest lucru îmi afectează capacitatea de concentrare.

Seara particip, de multe ori, la evenimente mondene, ceea ce reprezintă o provocare în raport cu timpul dedicat familiei. Încercăm însă să găsim un echilibru și să aloc una-două seri pe săptămână pentru astfel de activități ori incerc sa particip la un spectacol de muzica sau teatru.

Ce ți-ai propus pentru acest an?

Mi-am propus să fiu sănătoasă, mai ales din punct de vedere mental, și să mă panichez mai puțin din cauza fluxului de știri zilnice (sunt pasionată de geopolitică). Vreau să petrec mai puțin timp pe social media, deoarece simt că poate deveni copleșitor, și să citesc cât mai mult, petrecând totodată mai mult timp în natură.

Din punct de vedere profesional, îmi doresc să gestionez o vizită foarte importantă, despre care nu pot oferi detalii în acest moment, și să genereze rezultate vizibile și profit pentru clienții cu care lucrez. Mi-aș dori să mă întorc în domeniul modei! De asemenea, mi-am propus să reprezint câteva artiste plastice foarte talentate, având în vedere pasiunea mea pentru artă încă din copilărie (și regretul că nu am urmat o facultate în acest domeniu).

Ce te inspiră și îți dă curaj zi de zi?

În prezent, mă inspiră povestea familiei Chrissoveloni a cărei biografie o citesc. De asemenea, pasiunea pentru mașini de epocă, pe care o împărtășesc cu o prietenă apropiată (Crăița Țarălungă), mă motivează – participăm împreună la curse de mașini retro.

Mă inspiră designul interior (abia aștept să ajung la Milano Design Week), concertele de muzică clasică la care particip cât de des pot, dar și poveștile oamenilor pe care îi întâlnesc. Am fost impresionată, de exemplu, de un tânăr pilot de doar 23 de ani, cu numeroase brevete de zbor, sau de întâlnirea cu arhitectul și designerul Andrea Settembre in Salento.

Arta contemporană, călătoriile și interacțiunile umane sunt, de asemenea, surse importante de inspirație pentru mine. Toate aceste experiențe îmi dau curaj și mă ajută să merg mai departe, cu încrederea că lucrurile vor evolua pozitiv.

Mă consider norocoasă că am o viață complexă, uneori dificilă și plină de provocări, dar în același timp foarte frumoasă și, pe alocuri, aproape cinematografică.

Și ca un deziderat personal: sper ca oamenii să redevină umani și să învețe să se respecte, să se sprijine și să colaboreze, să nu mai pună atât de mult accent pe material și să nu se mai lase consumați de patima banilor, sper să reînvățăm să ne cultivăm grădinile, atât la propriu, cât și la figurat și să ne prețuim strămoșii cărora le datorăm atât de mult și să învățăm să ne iubim cu adevărat copiii!