Lucreaza in industria de entertainment de peste 20 de ani, este un profesionist experimentat in lumea publicitatii, fost jurnalist de media si publicitate, si are o experienta vasta in productie audio/video, event management si brand consulting. Vlad Iorga este construit sa gaseasca solutii, este spontan si organizat in acelasi timp si are networkingul in sange. Tinteste mereu sa gaseasca solutii creative-to-business cat mai bune si mai potrivite proiectului in care se implica.

In 2013 a devenit freelance executive producer si production coordinator lucrand cu mai multe case de productie publicitara locala, iar in 2016, la propunerea scenaristului si regizorului Bogdan Muresanu s-a alaturat Kinotopia, in functia de permanent line producer, pentru care s-a implicat in mai multe proiecte importante, precum “The Christmas Gift”, care s-a bucurat de un mare success international.  L-am descusut pe Vlad despre parcursul sau professional, pasiuni si ce inseamna sa fii freelancer, in interviul urmator.

(Materialul continua seria de interviuri cu freelanceri de succes, inceputa cu Ruxandra Predescu si cu Claudiu Jojatu.)

de Romanita Oprea 

Ti-ai inceput cariera in jurnalism. Cum ai descrie acea perioada? 

(Rade) Indepartata. E practic viata anterioara. Eram un pusti cu ochii mari care incerca sa afle ce il intereseaza cel mai tare. Scriam despre televiziune, teatru, film, despre publicitate, muzica, chiar si politica in unele ocazii. Au trecut cativa ani pana m-am concentrat pe ce vedeam pe “sticla”. Despre televiziune si publicitate am incercat sa scriu altfel decat vesnicele materiale aranjate cu departamentele de PR.

De pe atunci ma tragea ceva spre platourile de filmare. La Evenimentul Zilei, si apoi la Adevarul faceam un tip de reportaj de la filmari de seriale, emisiuni si filme – unic in presa de atunci. Stateam cu orele intr-un platou de filmare, luam interviuri actorilor, dar si producatorilor, ceea ce nu prea facea nimeni, si incercam sa re-produc cat mai bine pentru cititori atmosfera unei filmari, pentru ca de fapt asta ma fascina pe mine.

Ce ai invatat atunci si te ajuta si in viata profesionala de acum? 

Am invatat sa pun intrebari. Am invatat sa imi inving reflexul de a crede ca stiu suficient despre un subiect sau altul. Un interviu, o investigatie te obliga sa intelegi. Nu mai stiu ce mare jurnalist american spunea ca, intr-o investigatie, mergi la un interviu pregatit cu toate posibilitatile de raspuns la intrebarile pe care intentionezi sa le pui.

Daca am invatat ceva asta e: intotdeauna avem nevoie de informatie in plus. Mai ales daca e vorba de luat decizii, de orice fel.

Cum ai facut trecerea spre productia video?

Da, imi amintesc ca faceam orice ca sa sa ajung la “o filmare”. In primii ani de facultate faceam extra cash ca figuratie. Aveam parul lung si dreaduri – nu eram asa de multi prin oras – asa ca prindeam tot felul de roluri de figuratie speciala in reclame. Si imi placea sa vad cum se organizeaza First-ul (asistentul principal de regie). Eram fan Cristi “John” Ciurea, unul din cei mai buni de pe piata si acum. Si voiam sa “ma fac” si eu First.

Ani mai tarziu, ii spuneam prin Quepasa unui amic povestea asta si el m-a intrebat daca nu vreau sa vin al cinspilea asistent de productie la o filmare a doua zi. Normal ca m-am dus, era ziua mea si mi s-a facut cadou prima mea filmare. Un spot din seria  Cosmote Alo. Tandem (actuala Family Film) era casa de productie, Razvan Marculescu regizor, Alex Sterian DP. Amicul era Cristi Serban (acum Senior AV producer la Ogilvy), caruia ii sunt imens de recunoscator.

Dupa aceea, am avut noroc sa fac destul de repede reclame ca First. Prima sansa, memorabila. Era vara si first-ul de pe un proiect al lui Saga se distra prin Vama si n-a mai ajuns la prospectia tehnica sambata dimineata. Ooops! Eram in vizita la ai mei cand m-a sunat Adi Smarandache (acum la Studioset) sa urc in taxi si sa vin in fata la BNR. A urmat un proiect super greu, un spot Raiffeisen Flexicredit; cu Marlon Griffin regizor, Oli Jiacomelli DP, Jorg Riommi si Daniela Nedelschi din partea Saatchi, doua camere de filmare si actori care trageau niste camere de apartament dupa ei. Way in over my head, dar m-am descurcat. Cred.

Un an mai tarziu aveam de ales intre – a intra asistent la un serial (venea criza, imi trebuia stabilitate) si a ramane editor la Bizcity. Asa am iesit din presa.

La organizarea de evenimente in Control Club cum ai ajuns?

Pai ce sa vezi, cand esti freelancer abia intrat pe piata dar alegi sa semnezi un contract pe 9 luni pentru un serial, te scoti de pe piata. Si-a venit criza asa ca toti cei din A-list nu au mai avut filme americane de facut si au “coborat” inapoi la reclama. Am terminat serialul si nu mai suna telefonul. A urmat un an greu, am lucrat inclusiv barman in Green Hours cateva luni. Apoi m-am gandit sa inventez ceva, cum ar fi punerea in scena a unor piese de teatru “de bar” in Control-ul vechi. Am infiintat o mica companie de productie de teatru sub numele Upstage. Si un lucru a dus la altul.

Cred ca stateam atat de mult pe acolo pentru repetitii, spectacole, seri de club si altele ca, intr-o buna zi, nu mai stiu daca Jumbo sau Florin a zis « ia stai tu pe-aici si ocupa-te de tehnic si evenimente ». Si-n noua postura, primul meu event, de neuitat: absolut genialii Warren Suicide, intr-o zi de prima ninsoare in Bucuresti, cu un trafic de abia am ajuns cu ei la probele de sunet. La timp.

Cat de mult ai spune ca s-a schimbat de atunci scena cluburilor din Bucuresti, din punct de vedere organizare evenimente si comunicare?

Tu vrei sa ma pui sa scriu o carte? E greu de spus, atunci avem 20+ acum am -40, lucrurile se vad diferit oricum. Scena era profi si atunci doar ca erau mai putine resurse, mai putina experienta, mai mult experiment. Sponsorii nu aveau inca nicio treaba cu muzica care nu se auzea pe radio. Dar ce artisti erau pe scena Control! – nu-i mai vedeai nicaieri altundeva. Am invatat o groaza de muzica in numai cativa ani.

Care ai spune ca au fost cele mai interesante momente ale acelei perioade pentru tine si de ce?  

Fiecare concert era interesant pentru ca erau multi artisti pe care nu ii stiam, dintr-o zona de muzica care mi-era doar razant familiara. Cred ca cel putin jumatate din concerte imi spargea efectiv capul. In plus, era locul in care isi petreceau timpul toti prietenii buni, cinci seri din sapte, in fiecare saptamana. Au fost cativa ani super fun. Au fost foarte, foarte multe momente faine.

Urmatoarea perioada in cariera este cea de producator, in film si publicitate.

Mai mult publicitate decat film. Adevarul e ca nici atunci cand lucram la Control nu am intrerupt lucrul ca First sau ca producator, doar ca erau mai rare proiectele. Mai faceam cate o reclama, cate un videoclip, cate un scurt-metraj. Dupa plecarea de la Control a urmat un sejur scurt la Saga Film, unul mai lung la Film Factor si in rest, multe proiecte ca freelancer.

Care au fost cele mai mari provocari profesionale pana in acest moment si cum le-ai depasit?

Prima si cea mai mare provocare profesionala este sa lucrez cu oameni cu o mentalitate invechita. Sunt din ce in ce mai putini, insa, nu au disparut cu totul. Genul acela de impostura romaneasca, oameni care se tin cu dintii de jobul pe care il au si cu care trebuie sa ai mare grija, mereu incearca sa « sape » pe cineva. N-am avut niciodata o mare toleranta pentru ei. A fost cumva o permanenta provocare sa raman in proiectele unde aveam de administrat genul asta de relatii.

Cum ai caracteriza in acest moment piata de productie publicitara in Romania? Dar cea de productie de film? 

S-a dezvoltat mult piata de productie din punct de vedere al executiei, exista acum din ce in ce mai multe case de productie pline de oameni foarte buni care lucreaza proiecte foarte mari, complexe, interesante. Dar au scazut dramatic bugetele, cel putin in productiile romanesti, si asta se simte. Si se simte si in cat spatiu de joaca au creativii sau in cat de dura este competititia intre casele de productie. La film, lucrurile par sa fie mai simple. Proiectele se intampla numai daca exista finantarea, se stie clar de la inceput ce se poate face si ce nu. Si nu prea apar idei noi in mijlocul zilei de filmare.

Ce oferi tu diferit? 

Am invatat sa nu ma mai feresc sa imi spun parerea sau sa pun intrebari. Nu vrei genul asta de producator in proiect « ca va deranja creativii »? Foarte bine! Exista suficienti producatori, buni pe executie, no-questions-asked. Eu vin cu niste perspectiva in plus si am curajul sa spun cand ceva poate fi facut mai bine.

Cum te pozitionezi pe piata in acest moment? 

Ma pozitionez ca producator creativ. Cineva cu suficienta experienta pentru a spune unui scenarist cum isi poate imbunatati scenariul, care poate recomanda regizorului solutii de casting, de productie, de orice fel, si care va sti intotdeauna sa compuna echipa perfecta pentru un proiect, indiferent de situatie. Dar care se abtine sa zica “Da! Sa traiti!”.

Care consideri ca este cea mai frumoasa parte din ceea ce faci in acest moment? 

Proiectele in sine. Fiecare proiect interesant deschide ceva diferit. Iar oamenii… cand oamenii sunt “ce trebuie” e o adevarata placere sa lucrezi.

Ce te-a determinat sa fii freelancer si cum a fost drumul pana in acest moment? 

Genetica! Pur si simplu asa sunt construit, sa lucrez pe proiect, sa ma dedic complet unei idei, apoi alteia si alteia. Si e greu pentru ca e greu sa fii freelancer creativ, nu tehnic. Pentru tehnici e de lucru tot timpul, pentru creativi e un rollercoaster. Poti sa ai sase luni extraordinare si apoi sase luni de proiecte incepute si anulate din zbor. Au fost momente cand am vrut sa ma angajez pe santier, numai sa stiu ca e totul safe. Dar intotdeauna universul vine cu ceva parca facut pentru mine si ma pune la loc pe drumul cel bun.

Crezi ca zona de freelanceriat a devenit mai competitiva in ultima vreme sau nu?

Da, clar. Am senzatia ca se cristalizeaza un fenomen inceput de cativa ani, in care multi freelanceri s-au asezat in mici echipe stabile. Ori, odata cu dorinta de stabilitate creste si toleranta fata de compromis – pentru a asigura si creste retentia clientilor – uneori in detrimentul creativitatii. Asa ca piata de clienti disponibili devine mai mica, in timp ce numarul de freelanceri creste constant.

De cand esti pe cont propriu ti-a fost vreodata frica de failure? Cum ai trecut peste acel / acele moment(e)?

Mi-e frica de failure in fiecare zi. Intr-o activitate unde atat de multe lucruri depind de alti oameni nu iti permiti sa scazi vigilenta nicio clipa. Pana nu ai incasat banii pe un proiect se poate intampla orice. Asa ca trebuie sa iti fie frica, trebuie sa iei in calcul posibilitatile de eroare, altfel nu performezi la maxim. Tot ce fac trebuie sa fie impecabil altfel incep sa ma intreb daca nu cumva era mai bine sa imi iau si eu un 9-to-5 pe undeva, ca tot omul.

Cum iti vine inspiratia pentru proiecte noi?

Pur simplu vine. Se aduna bucatele de informatii si de indicii si de insight-uri si se aseaza cap la cap si asa apare o idee. Sunt procese despre care stiu ca exista dar care functioneaza cumva autonom, eu sunt doar recipientul. Abia din punctul asta intervin constient. Am un simt pentru armonie, optimizare si eficienta si, cumva, intuiesc care e solutia potrivita. Daca o idee e buna sau nu; daca «incape » in buget ; care sunt oamenii cu care se poate face proiectul cel mai bine.