Ionela Barbu lucrează în PR, comunicare și organizare de evenimente, în special în industria muzicală, dar și în zona proiectelor culturale și a evenimentelor live. Colaborează cu artiști, festivaluri și inițiative creative pentru a spune povești care ajung la oameni și pentru a construi vizibilitate reală în jurul proiectelor în care crede. De-a lungul timpului a lucrat cu festivaluri precum Electric Castle, Rocanotherworld, Balkanik Festival și Classix Festival, navigând cu naturalețe între strategie, improvizație și ritmul imprevizibil al industriilor creative.

un interviu de Romanița Oprea, din seria #goodvibes

Care a fost primul moment în care ți-ai dat seama că muzica nu este doar o pasiune, ci îți dorești să fie și o meserie pentru tine?

A fost o chestie treptată. Mă uitam pe MTV și UTV când eram mică și nu eram genul de copil care doar asculta melodia. Eram fascinată de tot ce se întâmpla acolo: cine a făcut scena aia? cum a ajuns piesa asta pe toate posturile? cine sunt oamenii din spate? La un moment dat mi-am dat seama că pe mine mă atrage mult mai mult mecanismul ăsta din culise decât doar să fiu în public.

Care au fost primii pași pe care i-ai făcut în acest sens?

Mi-am luat inima în dinți și am început să mă bag în seamă la evenimente și conferințe din industrie, chiar dacă simțeam că sunt prea tânără și că nu știu pe nimeni. Am început cu voluntariat la festivaluri și conferințe, unde făceam absolut orice era nevoie. A fost cel mai bun mod de a înțelege pe bune cum funcționează lucrurile. Am pus întrebări, am furat meserie de la oamenii din jur și mi-am dovedit mie că pot să țin pasul cu ritmul ăsta.

Care au fost cele mai mari provocări până în acest moment și cum le-ai depășit?

Lumea asta e plină de orgolii, presiune și haos de ultim moment. La început, principala chestie a fost să fiu luată în serios. Trebuia să dovedesc de două ori mai mult că știu ce fac doar ca să nu mai fiu văzută ca „asistenta cuiva” sau ca să nu-mi fie ignorate ideile în ședințe. Cum am trecut peste? Pur și simplu mi-am făcut treaba impecabil, am învățat să spun lucrurilor pe nume fără ocolișuri și am arătat că nu intru în panică când arde casa.

Care au fost cele mai grele lecții de învățat? Dar și cele mai frumoase?

Cea mai grea? Să înțeleg că burnout-ul nu e cool și că nu trebuie să zic „da” la tot doar ca să dovedesc ceva. Să înveți să pui frână e al naibii de greu când ești entuziasmată. Cea mai frumoasă e că, la finalul zilei, industria asta e super mică și contează enorm cum te porți cu oamenii.

Ce reprezintă pentru tine proiectul Women in Music / She’s in Control? Cu ce așteptări, dar și realități ar trebui să intre cele care își doresc să facă parte din program?

Înseamnă o plasă de siguranță și o comunitate de femei faine de la care ai ce învăța.

Ca realitate, dacă intri în program, nu-ți imaginezi că-ți dă cineva vreo baghetă magică. Mentoratul îți deschide uși și-ți dă direcție, dar tot tu trebuie să pui osul la treabă. Vine la pachet cu muncă reală, dar măcar știi că nu mai ești singură pe drumul ăsta.

Cât de mult ți-a influențat ție cariera?

A fost ca o gură de aer proaspăt. Mi-a dat super multă încredere în mine, m-a conectat cu oameni pe care îi admiram de la distanță și m-a învățat să nu mă mai fac „mică” în conversații doar ca să nu deranjez.

Povesteai într-un interviu că la 6 ani ți-ai cumpărat chitara. Ai dus mai departe visul de a cânta pe scenă?

Haha, chitara aia era mai mult de decor. Am zdrăngănit la ea, mi-a plăcut maxim când eram mică, dar mi-am dat seama rapid că n-am chemarea de a fi pe scenă.

Ce te-a determinat până la urmă să rămâi doar în spatele ei?

Nu a fost o decizie grea, pur și simplu mi-am dat seama ce-mi place de fapt. Nu m-a atras niciodată ideea de a fi în lumina reflectoarelor.

Cât de dificilă este organizarea unui festival muzical în 2026 și cu ce provocări vine la pachet?

Pe partea operațională, prețurile au luat-o razna, lumea se răzgândește repede și trebuie să ai mereu variante de rezervă pentru orice. Pe comunicare, oamenii nu mai au răbdare să citească texte lungi; trebuie să le captezi atenția instant, să fii super autentic și să știi să stingi un incendiu pe net în zece secunde dacă apare ceva.

Care sunt calitățile unui bun consultant în comunicare, specializat în zona culturală, acum, din punctul tău de vedere?

Să fie zen când totul o ia razna, să aibă empatie (adică să înțeleagă artistul, nu doar brief-ul), să aibă un plan clar, dar să fie pregătit să improvizeze în orice secundă. Și cel mai important: să-i pese pe bune de muzică și cultură, nu doar să bifeze un proiect.

Ce te diferențiază pe tine de alți specialiști din industrie?

Cred că faptul că îmi știu foarte bine locul și nu simt nevoia să alerg doar ca să demonstrez cine sunt sau să-mi impun ego-ul. Sunt super conștientă de ce știu să fac, iar când lucrurile o iau razna, devin neașteptat de calmă și trec direct pe soluții.

Care sunt artiștii / personalitățile din muzică cu care ai colaborat cel mai bine și care te-au impresionat?

Îmi e greu să dau nume fixe, pentru că în fiecare proiect, indiferent de natura lui, dai peste oameni incredibili. M-au impresionat mereu cei care sunt extrem de bine pregătiți, dar rămân super calzi și abordabili. Când lucrezi cu oameni din muzică care înțeleg că suntem o echipă și cu un simplu „mulțumesc” rostit pentru ce faci, colaborarea devine pur și simplu o plăcere.

Ce nu ai realizat încă profesional și îți dorești să devină realitate în viitor și de ce?

Nu am o listă fixă cu cifre sau scopuri uriașe pe care să simt că trebuie să le bifez cu orice preț. Îmi doresc doar să continui să cresc organic, să lucrez la proiecte din ce în ce mai faine și complexe, dar la care să merg cu drag în fiecare zi. Pentru mine contează mult mai mult să am libertatea de a-mi alege proiectele și să lucrez cu oameni mișto decât vreo miză de imagine.