Cosmin Gârleșteanu – “Oamenii sunt deschiși în a fi fotografiați și cred că depinde foarte mult de energia pe care o transmiți tu, ca fotograf ”

Orașul e în continuă transformare și ar fi păcat să nu existe oamenii care să-l surpindă în toată splendoarea lui, la intervale regulate. Cosmin Gârleșteanu este fotograf stradal și poartă mai mereu aparatul după el, în așteptarea cadrului perfect.

Un superman în stația de tramvai, un Chaplin care-și trage sufletul pe niște scări sau un pionier pe Pegas, sunt imagini pe care orașul ți le arată, dacă ești prezent. În 2023 a lansat primul lui album foto intitulat BUCHAREST, care include poze capturate în 7 ani și luna aceasta l-a reeditat. Pentru cei care vor să intre în contact cu arta lui o pot face și pe contul său de Instagram, iar dacă vrei să precomanzi albumul o poți face aici.

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #perspective

Cel mai nou lucru în activitatea ta foto este probabil lansarea albumului Bucharest. Zi-ne mai multe despre el.

Da, așa este. BUCHAREST (apărut în 2023) este primul meu album foto. Sper că nu și ultimul. După ani de zile de „bătut” străzile din București, am zis că imaginile să devină și palpabile, pentru că printul schimbă cu totul datele problemei. Cartea cuprinde poze color, surprinse pe parcursul a șapte ani. Cel puțin în fotografie, mi se pare că e nevoie de timp pentru a aduna suficient material decent, de calitate.

Am văzut că plănuiești o reeditare a albumului în martie. Cât de greu este, în 2025, să lansezi un album foto?

Da, nu aveam în plan reeditarea albumului, doar că un prieten a insistat că proiectul nu e consumat și că ar trebui să mă gândesc să scot încă 100 de exemplare. Îi mulțumesc pe această cale. Și soția mea, Cristina, m-a încurajat mult în acest sens. Este destul de greu să scoți în regim independent o carte, dacă nu ai putere financiară. Acesta a fost și motivul pentru care rezervarea unei cărți s-a făcut pe bază de precomandă. Este doar meritul celor care au crezut în acest proiect faptul că va exista o reeditare.

Cum a fost cu selecția fotografiilor? Pe ce criterii ai mers?

Selecția generală (în jur de 100 de imagini) am făcut-o eu, însă de partea grea, adică de procesul de secvențiere, s-a ocupat editorul cărții, Cristian Bassa. Și zic „partea grea” pentru că este destul de dificil, în fotografia de stradă, să aduni niște imagini care să aibă legătură una cu alta.

Cum vezi orașul după toate experiențele foto? Cum ți s-a schimbat perspectiva asupra lui, a oamenilor?

Orașul e mereu în schimbare și parcă așteaptă mereu să fac eu primul pas. Vibrant și cu momente inedite, Bucureștiul e clar un oraș în care ai ce să fotografiezi și cred că e nevoie doar de timp ca să-l descoperi. Sunt momente în care mă întorc în locuri în care am mai fost de mai multe ori, pentru a vedea dacă s-a schimbat ceva sau nu. Oamenii sunt deschiși în a fi fotografiați și cred că depinde foarte mult de energia pe care o transmiți tu, ca fotograf.

Pe când o serie dedicată satului românesc sau provinciei?

Mă simt bine mereu atunci când schimb locația de fotografiat. Îmi dă o altă energie și noul mă încarcă, privesc altfel lucrurile. Îmi place să fotografiez în orașe mici pentru că oamenii sunt diferiți, arhitectura se distinge față de București și pentru că am sentimentul unui copil care descoperă o jucărie pentru prima dată. Ca la orice serie (pentru că nu pot numi documentar), e nevoie de mult timp ca să adun imagini care să fie măcar decente. E nevoie de timp să descopăr locurile care mă inspiră, să pot să mă integrez în peisajul respectiv.

Care mai e statutul fotografiei în epoca Social Media, AI și alte tool-uri de gen?

Din start trebuie să precizez că sunt fanul fotografiei sincere, corecte, fără mari intervenții. Social Media a ajutat destul de mult în sensul în care am descoperit fotografi foarte buni, am fost inspirat la rândul meu și am mai postat, din când în când, câte o serie de imagini. Nu cred în AI și nici în tool-urile asemănătoare. Cred că o imagine trebuie să reflecte atmosfera de la fața locului, chiar dacă, uneori, are de suferit estetica imaginii. Nu le-am folosit niciodată și sper că nici nu o să o fac în viitor.

Pe când următoarea expoziție? Ce planuri ai pentru anul ăsta?

Pe când poate prima expoziție, pentru că nu am avut o expoziție personală până acum, poate în viitor. Planuri pentru 2025? Să fiu sănătos și să pot face asta în continuare, alături de soția mea.


Descoperă mai multe la WE INVENT

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.