Un profesor de limba engleză, pasionat de poezie și literatură, un IT-ist și un halterofil. Aceștia ar fi membrii trupei Rana în lumea reală, dincolo de scena care-i separă de viața de zi cu zi. Sunt de 10 ani pe piața locală și acum tocmai se pregătesc de lansarea primului lor album, 𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞 ș𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, lansare ce va avea loc în clubul Control din București, pe 31 martie.

 “Eu cred că videoclipurile nu mai sunt așa de relevante cum erau odată. Lumea ascultă din ce în ce mai mult muzică pe rețelele de streaming și nu le mai pasă atât de mult de cum arată cel care cântă, which is cool. Ideea este că faci un videoclip, dar cum ajunge lumea să-l vadă? Mai ales când ești într-o trupă nișată și nu ai vizibilitatea artiștilor mainstream – să apari la TV pe posturile de muzică” – B. Tănăsescu

L-am prins înainte de event pe Bogdan Tănăsescu, solistul trupei, pentru a ne spune mai multe despre avatarurile formației, viața de muzician, inspirație, fanii lor, social media și nu în ultimul rând despre albumul nou. Pentru că fără SM nu se poate, încercați un follow pe pagina lor, după care luați-vă câteva minute pentru a pune puțină muzică pe Rana.

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes

Să plecăm de la cel  mai recent single al vostru, Parcă te știu de undeva. Care e treaba cu el, ce-și propune?

E un single pe care l-am lansat pe 1 martie, odată cu venirea primăverii, considerând că se potrivește cu soundul și atitudinea cântecului, ambele fiind ușor mai zglobii. E probabil cel mai radio-friendly cântec Rana și e parte din albumul care urmează să iasă în curând.

E un cântec care își propune să ofere un fel de perspectivă generală asupra unei relații, cu toate lucrurile bune, dar și cu cele rele. Înglobează trecutul, prezentul și viitorul. Însă e un cântec calm, simpatic aș zice eu și cu niște armonii mai majore față de ce avem noi la Rana. De altfel, cumva, am reușit să-l terminăm în minor.

Ce mai înseamnă un single în 2026? Cu ce frecvență lansați piese și care crezi că ar fi varianta optimă de release?

Single-urile sunt foarte importante și în 2026. Lumea nu prea mai are timp de albume, de concepte, de chestii care necesită răbdare în general. Și cumva, ne-am ambiționat să lansăm un L.P și noi, de data asta, cu toate că înainte am mers pe ideea de E.P –  mai precis, am preferat să lansăm câte un E.P pe an în 2022, 2023 și 2024, ca să livrăm muzică constant și cât mai repede. Cred că e important să scoți muzică, să compui constant – până la urmă asta menirea de artist, să ai ceva de scos din tine cât mai repede.

Noi lansăm câteva single-uri pe an, în medie, aș zice, sau un E.P pe an, cum am menționat mai devreme. Nu lăsăm să treacă un an de zile fără să aducem o noutate. Însă, e riscant și așa, că se poate să te repeți sau să nu scoți ceva atât de polished. Plănuim după acest album să luăm o mică pauză de la scos muzică, până prin 2027. Vrem să schimbăm un pic niște lucruri.

Cum de nu ați mers pe un videoclip la această piesă?

Rana și videoclipurile nu prea se împacă bine. Avem un singur clip la un cântec pe care nici nu-l mai cântăm live. Mereu am avut o reticență pentru clipuri, însă acest lucru se va schimba în viitor, pentru că, cred că formatul video poate să spună și el o poveste, să potențeze un cântec.

Eu cred că videoclipurile nu mai sunt așa de relevante cum erau odată. Lumea ascultă din ce în ce mai mult muzică pe rețelele de streaming și nu le mai pasă atât de mult de cum arată cel care cântă, which is cool. Ideea este că faci un videoclip, dar cum ajunge lumea să-l vadă? Mai ales când ești într-o trupă nișată și nu ai vizibilitatea artiștilor mainstream – să apari la TV pe posturile de muzică. Era youtube-ului e dispărută, pentru artiștii noi. Mai mult ajută să ai filmări live profesioniste cu tine în concert, sau într-o sală frumoasă și să tai din ele pentru promo-uri, bucăți.

Zi-ne mai multe despre albumul 𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞 ș𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, care e gata de lansare. Cât ați lucrat la el, ce găsim pe el și care e povestea din spate?

Am lucrat la album fix un an de zile. În martie 2025 am început să-l scriu, urmând ca în mai-iunie să scriu majoritatea materialului, ulterior ajungând cu el în sala de repetiții să-l orchestrăm toți și să-l punem cap la cap. Am avut 3 sesiuni de înregistrări, una în aprilie 2025, a doua în octombrie-noiembrie 2025 și ultima, de retușuri, în ianuarie 2026. E un album muncit și ascultat până la cel mai mic detaliu, am ajuns să știu unde mi se aude respirația și cum, pe voce.

E un album cu nouă cântece, așezate în așa fel încât să te treacă printr-un rollercoaster emoțional. Sunt tot felul de situații, momente, întâmplări, într-o relație prin care poți trece sau nu. Îmi place să cred că cei care îl vor asculta vor găsi măcar câteva lucruri relatable to.

Sunt cântece despre începuturi, finaluri, momente de îndoială, vieți anterioare/viitoare, parfumuri, întrebări de tipul și dacă…?, friendzone, frustrări, momente intense, despre omul acela pe care îl lași să plece deși nu îți dorești, bad timing, chimia dintre doi oameni, despre București – acest oraș ideal să iubești și despre cum poți să vezi pe cineva într-un cartier anume, pe o stradă, la o stație de metrou, în LIDL, în mall-uri, în vitrine, despre orașe noi, despre relații necimentate, despre a iubi fără consecințe, memento mori, despre mare, despre cum nu te mai poți întoarce la ce ai fost, despre cum ajungi să iubești și să dansezi altfel și, în câteva cuvinte care însumează tot ce am înșirat mai sus, despre dragoste și alte dezastre.

E un album scris dintr-un preaplin, datorită unor lucruri care s-au întâmplat prin viața mea și e scris foarte ușor. Nu am avut nevoie să gust din fântâna mitică a inspirației sau ceva de genul acesta, doar am relatat anumite lucruri pe care le-am simțit/le simt și astfel a ieșit această poveste a mea, în calitate de artist și om care a simțit – și a omului despre care am scris.

Ce pregătiți special pentru lansarea de album de la Control?

Well, Control e un venue minunat, perfect să prezentăm albumul și să îl punem în scenă. Control e exact genul acela de club în care intri și e întuneric – nu e niciun geam, nimic pe unde crapă lumina. It feels like a movie. Iar în ceea ce constă soundul, visualul și așa mai departe, nu avem ce să reproșăm.

Avem acest album nou, gata să iasă și să-l cântăm la Control pentru prima oară, să-l povestim și să-l înțelegem și noi, cu publicul. E un feeling aparte să ieși prima oară cu anumite cântece și să vezi cum reacționează publicul la ele. Să le scoți din tine și să nu mai fie doar ale tale sau ale omului despre care ai scris.

Vom cânta și cântece vechi, cele care au ieșit în ultimii ani în evidență la trupa Rana. Avem și un invitat foarte special, și anume Edi Bolbea, de la Nuanțe, om aproape de trupă, încă din 2016.

Care e tematica versurilor voastre în general? Ce vă mișcă și ce mesaje vrei să transmiteți  în lume?

Eu scriu versurile la Rana încă de la început, ajutat pe alocuri de tatăl meu, editor să zic așa, el fiind poet și muzician și mult mai talentat ca mine. Tot ce știu să scriu e de dragoste. Altceva nu am reușit să fac. Pur și simplu observ că asta e menirea mea de artist, poate lucrurile se vor mai schimba în viitor. (deși nu cred). Am avut încercări în trecut, de cântece cu mesaj social, care mi se par ok, dar nu simt că reprezintă identitatea trupei Rana sau a mea.

În general scriu destul de direct, vulnerabil, fără cortină. Ăsta sunt, asta aveți aici, în cântecele noastre. Cumva, asta era valabil în trecut și la celelalte materiale – acum mi se pare că m-am întrecut pe mine. Pe alocuri, am copiat în stil de jurnal, din carnețel sau notițele din telefon, direct pe curat.

Mereu am vrut să arăt prin versuri că e ok să te simți într-un fel, să fii vulnerabil, să simți, să plângi, să suferi. Orice emoție e una pozitivă, nu există emoții negative, iar anumite lucruri pot fi considerate dubioase să le faci ca bărbat, which is not true. Și e ok să nu ascunzi. Vulnerabilitatea te face mai puternic.

Cum vedeți scena de live din România, care au fost experiențele cele mai mișto pentru voi până acum?

Am avut ocazia să cântăm cu niște trupe cu care am crescut și e un sentiment fain și surreal să ai interacțiuni cu eroii tăi, cu oamenii care te-au făcut să faci ceea ce faci azi și care încă te fac să simți atâtea. Eu iubesc să merg la concerte și să mă încarc cu energie de la omul care își varsă sufletul pe scenă și apoi același lucru îl fac, gândindu-mă când aveam 15-16 ani și vedeam byron, Vița de Vie, Alternosfera la mine în oraș și însemna totul pentru mine.

Scena de live în România este ok. Sunt cluburi, este infrastructură din ce în ce mai multă. Ne-am modernizat în adevăratul sens al cuvântului, față de acum 10-15 ani. Sunt festivaluri, sunt bani, sunt oameni care vor să vadă muzică live.

Printre cele mai memorabile concerte ale trupei Rana aș zice

–                  Shine Festival, 2018

–                  Lansare Verde electric pe Marcea, 2022

–                  Pitești, Club Hush, 2022, alături de Nuanțe

–                  În deschidere la Vama, la Arenele Romane, 2023

–                  Lansarea Noi doi..(versus restul lumii) în Control, 2024

–                  Expirat, lansarea Să zburăm, 2025

Cum arată fanul ideal Rana? Și cum faceți să ajungeți la el?

Oricine simte ceva din ce facem și înțelege că suntem reali, că nu ne ascundem după ceva anume. Oamenii înțeleg asta, rezonează cu asta și ajung să simtă asta și să asculte muzica noastră.

Noi încercăm în neștiute moduri să ajungem la el. Prin muzică în primul rând. Apoi sunt concertele, social media-ul, viul grai și așa mai departe. Dar muzica primează întotdeauna și noi nu vom scoate ceva vreodată să dezamăgim. (sau poate că da?)

Cum vă raportați la social media, streaming și tot ce înseamnă promo și imagine?

Fără ele, nu exiști în 2026. Social media-ul e important, e un canal necesar să comunici cu fanii, cu publicul interesat de tine, iar streamingul a făcut și lumea mai frumoasă, dar a luat un pic și din bucuria de a asculta muzică. S-au dus vremurile în care puneai albumul la casetofon și îl ascultai cap coadă, găsind un meaning în conceptul din spatele lui. (Nu prea dă bine să zic asta, ținând cont că urmează să lansăm un album, în care ordinea cântecelor de pe el spune o poveste, dar sunt realist.)

Imaginea este iarăși importantă. Avem grijă pe scenă și în fotografiile oficiale să avem o cromatică ok (negru), să nu părem că venim din părți diferite și cântăm lucruri diferite împreună. Iar concertele sunt ceva foarte special, sunt niște evenimente, îți iei hainele bune, nu urci pe scenă ca și cum mergi după țigări în cartier. Exact cum ieși și la o întâlnire, îți iei o cămașă bună, îți aranjezi părul, vrei să faci impresie – așa tratăm și concertele.

Iar pe promo încercăm să facem ce vedem la alții mai mari ca noi și că a mers. Nu știu cât ne iese și cât nu, dar în final cred că tot muzica contează. Poți să ai toți banii din lume să crești un proiect pe social media și așa mai departe, contează totuși să ai și ceva relevant de spus.

Cât de greu este să pătrunzi în ziua de azi în scena locală, ce e bine și ce e rău?

E destul de greu, e un flux de trupe constant care apar și dispar. Mi se pare un eveniment că noi avem 10 ani de zile și că ne încăpățânăm să facem muzică în continuare, deși suntem tot în zona de underground. Dar asta e dragostea pentru muzică, care întotdeauna învinge orice.

Scena locală oferă oportunități artiștilor. Poți cânta dacă îți dorești și să apari în fața publicului, totul depinde de tine și de cât de mult vrei asta, de fapt. Timp, răbdare, nervi de oțel și încredere să ai și să nu uiți de ce ai început să faci asta. Dacă ai uitat, foarte repede vei renunța.

De unde vă inspirați, ce mai ascultați în perioada asta și ne recomandați și nouă?

Suntem destul de diferiți și nu muzical vorbind. Avem artiști pe care îi ascultăm toți trei, și artiști pe care îi ținem pentru noi.

Ascult foarte mult Death Cab for Cutie, Tom Odell și Future Islands în ultimul timp. Mihai, basistul nostru, ascultă foarte mult Nothing But Thieves și Chase & Status. Iar Ștefan, tobarul nostru, mai heavy, Motionless in White și Linkin Park.

Ce ocupații aveți pe lângă muzică, ce hobbies și cum faceți față provocărilor?

Și la ocupații suntem diferiți. Fiecare facem ceva destul de diferit. Eu sunt profesor de limba engleză și cochetez cu poezia și cu literatura în general, Ștefan lucrează în IT și mai are și o altă trupă, Marsquake, iar Mihai este halterofil de performanță și student la Kinetoterapie și este obsedat de sunet în general.

Provocările sunt parte din drum, fac lucrurile mai interesante, iar ca artist nu te plictisești niciodată de ele, atâta timp cât le și cauți și nu ești un artist comod, în turnul tău de fildeș. Cu fiecare material nou ne-am propus să facem ceva diferit, să schimbăm ceva. Și așa vom face mereu, iar asta e o provocare.