Ioana Vivisenco: „Nu cred că filtrăm arta prin rațiune. E ceva mai profund de atât care ne face să rezonăm cu o piesă, cu mesajul ei și să o purtăm cu noi o vreme, atât cât avem nevoie de ea”

Arta nu se adresează minții, ci unui construct mai profund, din interiorul fiecăruia dintre noi. Povestea în care ne introduce Ioana Vivisenco este despre felul în care se exprimă ea prin toate mijloacele care compun mesajul pe care îl livrează: muzică, vizual sau lumină. În 2020 a început să învețe elemente de producție muzicală pentru a putea da o direcție compozițiilor și a avea control asupra direcției creative a proiectului.

Mi se părea constant că tot ce fac e din start greșit, mi se părea că alții sunt mai buni… tot felul de lucruri de genul ăsta. Acum am încredere în mine și am înțeles că nu există corect sau greșit – doare autentic sau fals

Patru ani mai târziu a lansat primul ei EP, „De la început”, pentru care a lucrat împreună cu producătorul Ștefan Marin. Crede că prin AI se va face diferența din ce în ce mai clar între artă și content. Dacă muzica ei ar fi un film, s-ar numi „Nu-Știu-Ce-Am-Făcut-Aici-Dar-E-OK”. Urmează să lanseze niște single-uri anul acesta, așa că fiți cu ochii pe conturile ei de social media.

un interviu in exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes

Cine e Ioana Vivisenco, pentru cei care nu te-au aflat încă?

Este o fată care spune o dată la 5 minute „am o idee”. Și măcar 2 dintre ideile apărute pe parcursul unei zile trebuie să devină cumva artă. Ioana trăiește într-un univers pe care vrea să-l descrie celorlalți și a ales muzica pentru a o face.

Zi-ne de începuturile artistice

În copilărie aveam o senzație stranie când eram expusă la orice formă de artă. Parcă dispăream brusc în altă lume. Am știut că vreau să ofer și eu o astfel de experiență altora. Am urmat liceul „Dinu Lipatti” unde am studiat actorie, canto și pian iar apoi facultatea de actorie. După ce am terminat studiile am decis că ceea ce m-ar împlini cel mai mult ar fi să fac muzică, să am propriul meu proiect și să am control asupra direcției lui creative. Pentru că, pentru mine, nu e doar despre a cânta. E despre cum mă exprim prin toate mijloacele care compun mesajul pe care îl livrez: muzică, vizual, lumină etc.

De ce electro și pop? Ce te-a atras spre zona asta?

A venit natural. Nu e un lucru pe care pot sa îl explic.

Cât de mult te-au influențat pianul, lecțiile de canto și actoria? Cum le îmbini în ceea ce ești acum?        

Acolo îmi este baza, în perioada de formare. Atunci am căpătat disciplină, repere și standarde. Dacă nu aș fi avut parte de acel tip de educație aș fi mers orbește acum. Și nu doar în modul în care lucrez ci în general. Perioada aceea m-a format ca persoană.

Ce e diferit acum față de perioada de liceu în care descopereai muzica?

În primul rând, că nu mai sunt în liceu. Perioada de învățare s-a încheiat iar acum pot să creez. Atunci treceam printr-o luptă de a mă descoperi, de a-mi însuși o anumită disciplină de studiu și de a găsi mijloacele de expresie potrivite mie. Era o luptă interioară. Mi se părea constant că tot ce fac e din start greșit, mi se părea că alții sunt mai buni… tot felul de lucruri de genul ăsta. Acum am încredere în mine și am înțeles că nu există corect sau greșit – doare autentic sau fals.

Știu că faci și producție muzicală pentru piesele tale. Zi-ne mai multe despre latura asta a ta. Ce softuri folosești și ce ai învățat despre domeniul ăsta?

Contribui la partea de producție, dar nu le produc 100%. Folosesc Ableton pentru asta. Duc piesele până în faza de demo, ceea ce mă ajută să-mi concretizez ideile și să comunic mai departe unui producător ce-mi doresc. Îmi e mai ușor să dau cuiva să asculte ce vreau să fac decât să îi explic. În plus, simt că învăț lucruri noi și depășesc limite cu fiecare piesă la care lucrez.

Zi-ne despre versurile tale, dar și despre procesul compozițional. Ce tema abordezi și cum faci să ajungi la un produs final?

Când scriu plec de la situații reale. Ale mele sau ale unor persoane cunoscute. Fur povești hehe. Mi-e greu să spun care e exact procesul, pentru fiecare piesă se naște din altă sevă și de aceea are alt proces. La fiecare întâmpin alte dificultăți care mă învață altceva. Dar dacă ar fi să rezum în mare, ar fi ceva de tipul: idee –> acorduri + melodie (voce + pian) –> versuri –> demo în Ableton.                        

Cum a fost primit primul tău EP, produs cu Ștefan Marin? Ce piesă ar trebui să avem pe repeat?

De la început” a avut un impact bun, mai ales având în vedere că am experimentat mult cu el. „Respiră” ar putea fi pe repeat. Are un vibe misterios, ca o poveste care nu ajunge la final niciodată. Îți vine să o asculți de mai multe ori, până simți că i-ai găsit capătul.

Muzică și vindecare. Cum vezi latura asta a muzicii și cum îi dai viață prin ceea ce faci?    

Așa vad arta, în general. Nu cred că filtrăm arta prin rațiune. E ceva mai profund de atât care ne face să rezonăm cu o piesă, cu mesajul ei și să o purtăm cu noi o vreme, atât cât avem nevoie de ea.

Cum e cu latura cinematică a ta? Cine te influențează și cum ar arăta setupul tău ideal de live?

Am tot repetat pe-aici cuvântul „poveste”. Cred că aici e cheia. M-a fascinat mereu felul în care muzica de film poate evoca întâmplări și reda imagini de la sine. Cea mai puternica influență de acest tip cred eu că se resimte pe „Outro”-ul de pe EP (care este, de fapt o continuare a piesei „Spune-mi”). Muzica de film influențează în ceea ce privește structurile armonice dar și partea vizuală. Încă studiez la acest capitol pentru că nu sunt acolo unde aș vrea. Într-un mod ciudat…mai degrabă văzând lucruri mă simt inspirată să fac muzică. Dacă sunt în căutare de idei, de multe ori prefer să mă uit la un film de Sorrentino sau Antonioni. Sau chiar la un fashion show. Nu știu cum, dar cumva traduc emoțiile de acolo în sunete.

Cum te raportezi la Social Media, e prieten sau dușman?

Prieten. Mă bucur că am șansa să beneficiez de social media. E un mod de a te exprima, de a crea o comunitate și de a cunoaște oameni cu care poți colabora sau de la care te poți inspira. Orice unealtă îți poate face bine sau rău, în funcție de cum alegi să o folosești.

Cum vezi scena muzicală autohtonă în prezent? Cine te inspiră, cu cine ai vrea să împarți scena, dacă ar fi?

Trebuie să recunosc că sunt destul de ruptă de realitate pentru că stau 6 din 7 cu ochii în lucrurile mele. Așa că sunt șanse foarte mari să fie mulți artiști pe care să-i ratez. Până una alta pot să zic așa: divinizez trupa Golan, Cristina Lupu – superbisimă voce și îmi place enorm de Luana Genevieve care are un vibe minunat și a cărei creativitate este imbatabilă.

Cum stai cu AI-ul? Ce revelații ai de la acest nou tool, care pare să schimbe regula jocului?

Nu cred că se schimbă vreo regulă. Fundamentul va rămâne mereu același. Se vor schimba într-o oarecare măsură condițiile de pe terenul de joc. AI e bun pentru calcule, automatizări, acțiuni de rutină și cine știe la câte alte lucruri. Sigur, în aparență se poate face și artă cu el, dar rezultatul nu este expresiv. Doar emulează emoții și dinamice. Se axează pe aspectele pur tehnice din proces și nu înțelege sursa creației, pentru că ea nu trece prin filtrul rațiunii. Trece prin filtre mai abstracte pe care nici noi nu le cuprindem. Pentru că arta nu minții se adresează. Utilizarea AI în acest context e ceva pur funcțional și comercial. Rezultatul nu comunică nimic, doar eficientizează un proces și maximizează profitul. Cu toate astea, nu văd ceva înfricoșător aici, ci doar realitatea de până acum pusă sub lupă – dorința de a face bani renunțând la calitate și consumatorii pasivi de artă care devin public țintă ai acestui tool. Cred ca se va face diferența din ce în ce mai clar între artă și content.

Dacă muzica ta ar fi un film, care ar fi acela?

Unul care s-ar numi „Nu-Știu-Ce-Am-Făcut-Aici-Dar-E-OK”

La ce lucrezi în momentul ăsta și pe unde te mai putem vedea în perioada următoare?

În momentul acesta experimentez cu diverse stiluri, din sfere total opuse și vreau să le integrez în ceea ce obișnuiesc să fac. Am câteva drafturi care îmi plac și voi lansa niște single-uri anul acesta. Stați cu ochii pe conturile mele de social media pentru că o să mai vin cu surprize.


Descoperă mai multe la WE INVENT

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.