Dr. Dragos Cirneci (psiholog specialist in Neurostiinte): “Jobul creierului, neavand un prezent efectiv, este ca trebuie sa ghiceasca permanent viitorul.”

V-ati pus vreodata problema ce se-ntampla in creierul nostru, atunci cand suntem pe strada? Intelegeti de ce uneori simtim ca traim un adevarat “takeover”, iar mintea noastra este “furata” pur si simplu de niste stimuli, care reseteaza orice gand si gest, avem si respectiv facem?

Intr-un prezent, bombardat de tot felul de medii de comunicare, aceasta intelegere ar trebui sa fie una din prioritatile majore, ale unor branduri interesate sa comunice eficient, deoarece publicul aflat in miscare pe strada este cu precadere cel care creaza valoare intr-o societate. In perspectiva unui an delicat, asta este cu siguranta o tema fierbinte.

In acest context, i-am adresat cateva intrebari lui Dragos Cirneci, doctor in Psihologie, specialist in Neurostiinte @ CINETic, iar ce a iesit este un material deosebit de interesant. Printre altele, Dragos mi-a demonstrat simplu de ce din perspectiva creierului nostru acest PREZENT, de care facem cu totii atat de mult caz in dezvoltarea personala, NU EXISTA!

un interviu de Marian Costache

Ce se-ntampla in mintea unui individ, atunci cand vin lucruri catre el, in avalansa, asa cum se intampla in zilele noastre? Cat ocupa telefonul mobil din vietile noastre?

Nu as putea sa-ti spun asta, ca un calcul efectiv, nici nu stiu daca s-a facut calculul asta, pe toate culturile si civilizatiile. Nu neaparat ca apar modificari in atentia noastra, desi asta poate aparea la copii si adolescent. De fapt, se considera ca ei sunt cei mai afectati. Noi care avem deja o varsta si o formare intr-un alt gen de mediu, decat cel actual, nu suntem asa de afectati, decat in masura in care suntem genul de consumatori multimedia, pe mai multe canale. Adica ai si laptopul deschis si televizorul, daca lucrezi de-acasa, ai si telefonul si inca o muzica pe fundal.

Dragos Cirneci, doctor in Psihologie, specialist in Neurostiinte @ CINETic

Daca ai mai multe canale, care transmit informatia in acelasi moment, atunci nu mai face fata creierul. Acestia, insa, sunt o categorie aparte de oameni, a caror atentie nu se poate orienta decat catre maxim doua canale, si tot ce apare pe altceva e bruiat.

Noua, ca adulti, nu ne este afectat acest “attention span”, ci asta se-ntampla la copii si adolescenti, cei care sunt formati intr-o cultura digitala, in special de tableta si smartphone. Se pare ca astea le-au afectat cel mai mult atentia.

Exista studii care arata diferente de documentare si comunicare, intre generatia adulta si adolescentii actuali. In general, sunt diverse biasari care tin de faptul ca, de exemplu, citesc un text doar pe diagonala. Cand se documenteaza, mai mult de 3-4 pagini pe Google nu parcurg. Exista o anumita superficialitate in ceea ce priveste intelegerea unui text mai complex, sunt mai putini creativi decat erau pe vremuri cei de varsta lor.

In general, au mult mai putina rabdare in tot ceea ce fac. Ceea ce este absolut normal, deoarece creierul se adapteaza la mediul din jur, iar acesta este unul care ne da informatie instant si informatie recompensatoare instant. Daca tu vrei sa te distrezi, apesi cu degetul pe o chestie de pe ecran si te distrezi. Treaba asta este “fun”, pe moment, si pare o chestie super desteapta dar iti afecteaza orice fel de performanta, care necesita amanarea recompensei si care necesita timp indelungat pe ceva anume. In cea mai mare parte, din viata de zi cu zi, tocmai de asta ai nevoie.

Putem sa ne gandim ca astea sunt deja trasaturile generatiei “Z”, cea care in momentul de fata este cea mai numeroasa categorie de cumparatori, totalizand aproape 25%, din puterea de cumparare?

In cea mai mare parte, da. Se stie lucrul asta si e un intreg debate despre cat de echilibrat este sa iei decizii, ca si corporatie, companie media de exemplu, doar dupa click-urile pe care le dau oameni de 25 de ani. Sunt foarte multe seriale, sitcom-uri, care s-au anulat pentru ca nu au un rating bun, din punct de vedere al consumatorului de 25 de ani. Numai ca acest gen de consumator nu este stabil pe nimic. De aceea este nevoie de o formula ponderata, in care sa tii cont si de alte intervale de varsta.

Ce se-ntampla cu telefoanele mobile si de ce au insemnat un shift atat de mare, in modificarea atentiei? Este vorba doar de dorinta de recompensa imediata?

Toate statisticile trebuie sa le iei cu o anumita rezerva si sa vezi ce e in spatele lor. E foarte usor sa tragi o concluzie dupa o statistica, dar de fapt e riscant. Practic, e o chestie cu dublu inteles. Noi facem scroll-down, pentru ca de fapt nu e clar ce vrea fiecare, dintre noi, din punct de vedere al celui care furnizeaza informatia. El stie ca in principiu sunt mai multe lucruri de interes, si le pune pe toate de-a valma, pe o pagina.

Atunci pana fiecare isi gaseste, pe pagina respectiva, ce-l impacteaza pe el, face mult scroll-down. Ei vor sa obtina o piata cat mai mare, atingand un public cat mai variat si numeros, punand intr-un astfel de format informatia. Daca totul ar fi foarte target-at si ar primi fiecare exact lucrurile de care are nevoie, n-ar mai scroll-a nimeni 95 de metri. Se face deja efortul asta, Google si Youtube iti dau exact lucruri pe care le-ai mai cautat dar nu e totul foarte strict.

Ce se-ntampla pe strada cu tinerii? Stiu ca ai experienta didactica, esti in contact cu tanara generatie, cu cei putin trecuti de 20 de ani. Ce se intampla cu atentia lor, pe strada?

Nu sunt neaparat diferente intre adulti si tineri, in privinta atentiei pe strada. Mai degraba sunt diferente pe partea didactica, in privinta atentiei catre profesor, la clasa, pe un text, pe o pagina de Google. Acolo apar diferentele.

Pe strada suntem mult mai animale, Homo Sapiens, cu totii. Este mai degraba o dependenta de varsta, pentru ca stii ca odata cu varsta inaintata orientarea atentiei scade foarte mult. Pe unul il calca masina, ca nu se uita nici in dreapta, nici in stanga, merge drept in fata, trecand pe rosu. Acelea sunt varstele extreme, vorbim de peste 65-70 de ani in sus.

Altfel, la varsta noastra, de exemplu, nu suntem atat de handicapati, din punct de vedere al atentiei. Nu diferim foarte mult de unul de 25 de ani, poate cu exceptia faptului cand un tanar poate merge pe strada cu ecranul in fata, adica atunci cand este cu castile in urechi, cu gluga peste cap si cu ochii in telefon. Atunci e clar ca-l calca masina, mai ales daca ploua si e noapte.     

Dincolo de aspectul asta, de a fi tot timpul cu ochii in ecran, fiziologic nu diferim din punct de vedere al orientarii. Sunt doua tipuri de “atentie”. E una generata intern, care se mai cheama sustinuta sau concentrata, focusata, si care este go-directed. Adica este in functie de scopurile, de obiectivele pe care le ai si cauti in mediu ceva ce ti-ai propus, conform planului tau si astepti sa se-ntample, sa te-ntalnesti cu chestia respectiva. Asta este consumatoare de efort. De asta e nevoie cand citesti ceva, cand asculti profesorul sau cand observi un interviu, care este online.

Cand e vorba de o chestie care se-ntampla si automat esti distras, pe strada mergand, nu conform obiectivului tau, ci in afara obiectivului, e alt gen de atentie. Se cheama atentie orientata, automata. E un reflex de orientare si care este in creier pe o cu totul alta retea, decat asta cu focusatul.

E vorba, de fapt, de un calup de retele suprapuse, o combinatie. Una se cheama Salience Network si cealalta Reteaua de Atentie Ventrala. Astea se ocupa de a-ti orienta automat atentia, la toata lumea, si la om in varsta si la sobolan, in functie de elemente care apar brusc, in mediul din jur, si care nu sunt conform cu planul tau.

Din punct de vedere a ceea ce-ti capteaza atentia, si una si alta iti capteaza atentia. Daca, de exemplu, cauti ceva anume, vrei sa gasesti Farmacia X. Nu stii exact unde este, stii zona aproximativ si stii doar cum arata reclama, ca e o cruce care pulseaza in culori. Te tot uiti unde pulseaza culorile respective. Cand vezi la un moment dat ceva, care pulseaza in culorile respective, chit ca nu e reclama de la farmacie, dar e ceva care seamana, automat iti atrage atentia. Pentru ca este conform cu obiectivul tau. Acesta este un gen de atragere a atentiei, conform cu un plan generat intern, intr-o retea anume a creierului.

Pe langa asta, mai poti fi distras de alte lucruri, care nu au treaba cu farmacia pe care o cauti, nici macar nu seamana cu respectiva, dar au alte caracteristici. Se cam cunosc care sunt aceste caracteristici, pentru ca distrag automat atentia la toata lumea, indiferent ce obiectiv sau ce experienta are omul respectiv.

De exemplu, sunt miscari foarte rapide sau de obiecte care se apropie rapid de tine. Sunt culori puternice, violente, gen: rosu, portocaliu, galben. Apoi, in masura in care o astfel de culoare puternica e inconjurata de un fundal de alt tip. Aceasta se cheama colour-single-tone. E ca atunci cand vezi o pasare rosie, intr-un copac verde. Practic, cu cat e mai diferita figura, de fondul figurii, chestia asta automat iti distrage atentia. Daca in jur, chiar pe strada, este plin de rosu si brusc apare un punct negru, ala iti distrage atentia, pentru ca este diferit de fundalul din jur. Apoi mai sunt stralucirile. Orice straluceste, clipoceste, licareste, asta iarasi distrage atentia.   

De ce? Asta nu tine neaparat de experienta si de educatia noastra, e o chestie mai degraba transmisa genetic, dintr-o generatie in alta si foarte mult conservata, la nivelul speciilor. Toate acestea sunt localizate in emisfera dreapta a creierului, cea care ne apara de pericole. In buna masura, cele doua emisfere au roluri diferite din punctul de vedere al orientarii catre ce e in jur. Cea stanga se ocupa de chestiile care ne plac, si care tin de comportament de consumator, de a consuma ceva, indiferent ca este mancare, sex sau orice chestie recompensatorie pentru noi, sau care tine de obisnuintele si tabieturile noastre. Cea dreapta se ocupa in special de a ne feri de chestii periculoase sau neasteptate, ambigue, necunoscute. Ei, asta se ocupa de acest reflex de orientare.

Retelele Salience si Ventrala, despre care vorbeam, acolo sunt localizate (in partea dreapta a creierului), si orienteaza automat atentia catre tipul asta de stimuli, pentru ca in istoria speciilor, din care facem si noi parte, ca mamifere, din tipul ala de stimuli puteau degenera pericole. Putea sa vina catre tine un pradator, foarte rapid, sa se miste ceva din stanga ta, foarte rapid, care sa fie periculos sau poate sa fie prada pentru tine.

La fel, daca apare o licarire poate sa fie foc sau poate sa fie o explozie sau un far de masina. Orice fel de stimul, care ar putea fi cu potential periculos, este gestionat de aceasta emisfera dreapta, cu cele doua retele, si automat orienteaza atentia, catre chestia respectiva. Asta nu mananca efort, este o actiune ce se face automat si nu e neaparat afectata de multimedia, din viata noastra.

Atentia sustinuta, focusata, e afectata de multimedia, din viata noastra. De ce? Pentru ca aceea consuma energie si necesita vointa, ca sa stai pe chestia respectiva. Mai ales ca necesita vointa, cand nu primesti o recompensa imediata. De aceea apare si paradoxul ca un elev este atent cam 10-15 minute maxim, la scoala, dupa care automat ii pica atentia. Daca, insa, te uiti la un meci de fotbal nu-ti pica neaparat atentia dupa 10 minute, poti sa stai 90, chiar cu prelungiri, pentru ca e un interes masiv si te prinde. E foarte important pentru tine.

Faptul ca iti pica atentia dupa 10 minute inseamna ca poate nu intelegi ceea ce faci. Daca ar fi mai sexy profesorul si s-ar dezbraca dupa primele 10 minute, nu ti-ar pica atentia. Fiind un continut destul de abstract si greu de inghitit, necesita un efort mare si iti pica atentia dupa 10 minute, deoarece cam atata este acel attention span, despre care vorbeam.

Daca ar fi cumva sa ma refer la mediile de comunicare de pe strada, ar fi recomandat ca ele sa contina cumva miscare, sa contina licariri, sa contina culori tari. Care este comportamentul oamenilor de pe strada, expusi la astfel de medii?

Aici lucrurile tin de cum e calibrata acea retea Salience, de care vorbeam, in fiecare dintre noi. Sunt diferente mici intre oameni, pe chestia asta. Practic, rolul acestei retele Salience, pe langa orientarea automata, e si de a genera un prim raspuns emotional si de a porni alte retele, care te fac sa ai un raspuns rapid, la chestia aia. Repet, daca e cumva vorba de un pericol, trebuie sa ai un raspuns foarte rapid.

Daca mergi noaptea pe strada si auzi un fosnet, in spatele tau, aceeasi retea Salience se porneste automat, tu tresari si intorci capul, ca sa vezi ce e in spate. Dupa care o alta retea mai desteapta, spune “ok, a fost doar o frunza, calmeaza-te, nu-i nmica”.

Senzatia aia de sperietura, iti bate inima, se strange stomacul, se ridica parul pe cap, dureaza secunde pana te calmezi, iar aici depinde cum e calibrata acea retea Salience, in capul tau. La unii e mai dezechilibrata, la altii e mai bine calibrata. Cu cat e mai dezechibrata, emotia e mai puternica si mai de lunga durata. Aceia sunt si oamenii, care bombardati cu asemenea elemente angajeaza automat reteaua Salience si obosesc, devin stresati.

Altii, la care este echilibrata, se uita catre chestia aia brusc, vad daca este de interes. Daca nu, isi vad de treaba. Mai sunt altii la care este chiar subcalibrata, si care traiesc deja senzatii cu asa ceva. Adica, ei se plictisesc foarte usor, in lipsa de stimulare foarte variata, cauta si se bucura foarte mult de asemenea stimulari.

Copiii cu ADHD au o mare problema la scoala, spre exemplu, ca nu pot fi sustinuti cu focusul pe ceva, pentru ca se bucura de orice fosnet din jur si isi orienteaza atentia acolo. Asta este inca o extrema.

Avem extrema cu cei care cauta orice fel de stimulare adiacenta, unii care sunt stresati de orice fel de stimulare adiacenta, si grosul care are un comportament normal, care isi orienteaza automat, inconstient atentia.

Cam cat ar fi grosul, cum spuneai, oamenii care sunt intr-o marja normala?

In principiu, conform studiilor, aceia sunt majoritatea si ajung la 75%.

Atentia catre un astfel de stimul pe strada a fost in vreun fel evaluata? Ma refer la mediile de comunicare, care sunt pe strada.

Depinde de mai multi parametri si cred ca se poate face, cred ca unii au si facut asta. Gandeste-te ca daca mergi pe strada, sunt lucruri pe care le stii de-o vreme ca-s acolo. Acelea nu-ti mai atrag in niciun fel atentia. Eventual, daca le vezi chiar te enerveaza. Si sunt si lucruri complet noi. Acelea iti atrag automat atentia, date de ceea ce a aparut nou in intersectie sau pe strada ta.

Practic, ce face creierul tau? Foarte multi nu cunosc asta. Prezentul nu exista, e o chestie doar de conventie culturala. Exista doar viitorul si trecutul. In momentul in care am terminat propozitia asta, deja ea e in trecut, nu mai e prezent. Noi agreem ca atat timp cat vorbim e prezentul. Dupa care, dupa ce s-a terminat ZOOM-ul asta, e trecut. Nu e asa, de fapt, in Fizica, in Neurostiinte si inclusiv in creierul nostru. 

Jobul creierului, neavand un prezent efectiv, este ca trebuie sa ghiceasca permanent viitorul. In fiecare secunda el trebuie sa ghiceasca cel mai probabil viitor.

De ce? Rolul organului numit creier – de aceea au aparut creierele, la un moment dat in evolutia speciilor – este sa coordoneze restul organismului intr-o maniera cat mai convergenta, pentru a-l pregati de orice schimbare, in evolutia mediului, pentru ca in felul asta se poate adapta mai usor, se poate apara mai usor.

“Smecheria” pe care a descoperit-o Natura este de a simula permanent variante de viitor posibil, in functie de experienta pe care deja ai acumulat-o, privind diverse tipuri de situatii.

Fiecare celula a corpului face chestia asta, sa stii. De aceea suntem mai deranjati ca se schimba brusc temperatura sau nu mai avem destula lumina afara s.a.m.d.. Deci oricum asta face fiecare celula, dar neuronii au rolul de a coordona toata orchestra asta si o fac cel mai bine. Adica ei sunt singurii capabili sa faca simulari complexe, privind viitorul. O fac tot timpul automat, inconstient. Uneori o fac si constient, ca ne facem planuri, despre ce sa facem maine, in mai multe variante, dar asta ocupa foarte putin in procente. In rest, cea mai mare parte din energia pe care o consuma creierul, si cand dormim si cand suntem in stare de veghe, e de a face simulari viitoare.

De exemplu, tu, cand te uiti la mine, clipesti. Ei, cand clipesti ochiul e acoperit de pleoapa, dar tu cand te uiti la ecran nu vezi Dragos-blank-Dragos-blank. Vezi doar Dragos. De ce? Pentru ca si in momentul in care ochiul este acoperit de pleoapa creierul genereaza cea mai probabila continuare a imaginii mele. E o constructie a capului, tu nu ma vezi, in anumite momente. Asta se-ntampla tot timpul, el se chinuie sa genereze variante, in ceea ce priveste viitorul imediat, la nivel de secunde, minute, ore, s.a.m.d..

Cand mergem pe strada e acelasi lucru. Creierul cam stie ce i se poate intampla pe strada, mai ales daca strada este cunoscuta. Permenent genereaza continuarea, in secunda urmatoare, a strazii, pe unde mergem noi. Orice chestie care nu se potriveste cu simularea lui este ceea ce se cheama “eroare de predictie”. “Asta nu era ieri pe-aici”. Adica nu e, conform planurilor, normala. Asta porneste automat acea retea de orientare, Salience, de care vorbeam.

Orice chestie, care genereaza in capul nostru o eroare in predictie, fata de obisnuinta noastra, automat porneste reteaua respectiva. De la chestii de baza, cum am spus, cele legate de culoare, lumina, miscare, licarire, pana la chestii mai complexe, cum ar fi un billboard.

Sau un miros!

Sau un miros! “Domne’, aici parca nu mirosea asa!”

Poate sa fie asa, pentru ca s-a stricat un canal sau e o chestie mai smechera si unii se joaca cu vanilie sau cafea, pe-acolo.

Sau o patiserie noua sau un panou care miroase a patiserie…

Sau asa, da. Asta se-ntampla automat, indiferent cat de preocupat esti, ce ai tu in cap sau de atentia ta interna. Tu iti vezi de planurile tale, dar creierul ruleaza in background viitorul cel mai posibil, in mai multe variante. Daca apare un sunet, o imagine sau un miros, care nu e parte din niciuna din variante, brusc se activeaza acea retea Salience, care da reset la tot ce faci tu in acel moment si te orienteaza ca atentie catre chestia aia noua. Ca e zgomot, ca-i miros, ca-i lumina, “ce-i cu asta aici?”Creierul trebuie sa-si faca un update. “Hopa! S-a schimbat strada asta! De-acum incolo, cand mai fac planuri, trebuie sa incorporez si varianta asta.”

Cam asta e chestia, daca vrei sa il “vrajesti” pe unul cu o chestie noua, esti dependent de experienta lui, din pacate. Pentru ca te joci cu experienta lui. Tot comportamentul lui e generat intern, intr-o maniera probabilistica, conform cu experienta lui.

Tot ce nu se potriveste cu asta automat ii orienteaza atentia, da reset la tot ce face si devine brusc curios la ceva privind chestia respectiva. De aceea e greu s-o masori, pentru ca esti dependent de ce se asteapta fiecare sa fie pe strada lui sau in viata lui. Unele chestii sunt general valabile, cele legate de culori, lumini, licariri, zgomote, miscare, dar altele mai complexe depind de experienta ta cu acel context.