Știai că numele Kadjavsi a apărut în urma unui telefon scăpat pe jos? Sau că fondatorul proiectului, Nikita Dembinski, a intrat la Conservator, secția Jazz, doar ca să renunțe un semestru mai târziu? Lui Nikita îi plac de la noi nume precum Cardinal, Byron sau Partizan, iar de afară Wet Leg, Radiohead sau Death Grips, to name just a few.

“Când aveam vreo 13-14 ani, scriam un mesaj cuiva și mi-a scăpat telefonul din mână. Încercând să-l prind, am apăsat mai multe taste din greșeală, și când m-am uitat pe ecran scria Kadjavsi. Și mi-a plăcut cum sună, așa că în momentul ăla am decis că dacă vreodată o să fac muzică, o să port numele ăsta” – N. Dembinski

Crede că unul din cele mai mișto complimente primite după un concert e acela că live-urile lor te poartă prin mai multe stări. Citește povestea lui mai jos, dă-i cu follow la pagini și uită pentru câteva minute de muzica făcută cu AI. În caz de Spotify, bagă o ureche și aici.

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes

Zi-ne pentru început despre debutul tău muzical și cum ai început să te apropii de sunet

Eu am început să fac muzica de mic, părinții m-au trimis la școala de muzică și am făcut pian clasic începând cam de la 5 ani. Cu siguranță asta m-a format în multe feluri dar pentru mine n-a fost niciodată ce trebuie muzica clasică, nu mi s-a potrivit deloc. Am vrut mereu să compun și să scriu eu ce-mi place. Cu toate astea am ținut-o așa vreo 13 ani până când am absolvit liceul și apoi am decis să dau la Conservator în București, dar ca să ies din tiparul de muzică clasică am dat la jazz – unde nici acolo nu mi-a plăcut așa că I dropped out un semestru mai târziu. Looking back, a fost cea mai bună decizie pe care am făcut-o, pentru că dacă nu (re)descopeream muzica în termenii mei și fără regulile școlărești/facultative, n-aș mai fi făcut muzică azi.

Cum a fost trecerea de la pian spre partea vocală?

Lentă și rușinoasă. Mi-a luat ani buni până să-mi asum vocea. M-am desconsiderat masiv în acest aspect. Dar am avut un noroc incredibil cu dna. Prof. Crina Mardare, care mi-a dat toată încrederea de care aveam nevoie să pot performa live, mai ales. Oricum, a fost mai simplu odată ce-am luat decizia că asta vreau să fac.

Cred că mulți te întreabă despre numele neobișnuit, care e povestea din spate?

Haha, e o poveste stupidă: când aveam vreo 13-14 ani, scriam un mesaj cuiva și mi-a scăpat telefonul din mână. Încercând să-l prind, am apăsat mai multe taste din greșeală, și când m-am uitat pe ecran scria Kadjavsi. Și mi-a plăcut cum sună, așa că în momentul ăla am decis că dacă vreodată o să fac muzică, o să port numele ăsta.

Zi-ne mai multe despre partea lirică, ce teme abordezi în versurile tale?

Păi nefiind vreun mare cititor sau consumator de literatură, mi s-a părut că cel mai bine este să am o abordare sinceră și onestă asupra versurilor pe care le scriu. Și să nu pretind nimic din ce nu cunosc. Și în mare parte îmi găsesc inspirația din vise, sau din lucrurile care mă macină zi de zi, din frică, din dorință, uneori din iubire. Și din aberații, îmi place mult să aberez în versuri, mi se pare uman și caterincă. Dar totul trebuie să se alinieze cu ce simt, adică n-aș putea să scriu despre ceva ce nu mi se potrivește mănușă

Cum ai defini genul tău muzical și cine te inspiră, atât de la noi cât și de afară?

Kadjavsi cred că se încadrează undeva la alternative pop rock, cel puțin cam asta mi se zice în general. De la noi mă inspiră Partizan, Cardinal, Lucia, Byron, Alexandru Andrieș. D-afară YHWH Nailgun, Wet Leg, The Strokes, Radiohead, Tapir!, Death Grips și mulți alții dar ăștia sunt close to my heart.

Zi-ne mai multe despre concertele tale, de ce ar trebui lumea să experimenteze Kadjavsi live?

Haha, cred că live e o experiență total diferită față de materialul de studio, și merită venit pentru că real ne simțim din ce în mai bine cântând împreună și cred că asta se transmite și publicului. Dacă există fani ai trupelor menționate mai sus, poate merită venit și la un concert de-al nostru. Cred că acum, Kadjavsi e într-o formă bună, ne-am găsit sunetul după vreo 2 ani de încercări și e din ce în ce mai fun pentru noi să facem asta. Din ce mi-au mai zis alți oameni, sunt multe stări într-un concert de-al nostru ceea ce e cel mai mare compliment pe care l-am primit. Deci join us – următorul este pe 27 Martie la Club Quantic, unde deschidem pentru Byron!

Cum a fost primit cel de-al doilea album, Above Albatross? Care au fost revelațiile?

Albumul a fost primit bine, am primit multe mesaje și vorbe frumoase. Diferența acestui album față de primul (Second Sun) este că pe ăsta l-am scris ajutându-mă de trupa mea, și a fost un efort comun în acest sens, lucru care a creat o experiență mișto și de care eu aveam mare nevoie. Tot cu trupa mea l-am și tras la studiourile Avanpost, și cred că implicarea fiecărui membru în procesul de scriere / recording se simte și în concertele live. Asta ar fi revelația cea mai mare – că atunci când dai unor muzicieni o partitură pe care să o cânte e altfel decât atunci când partitura e scrisă chiar de ei înșiși.

Cum a fost concertul recent din Expirat, ce a adus nou și cum ai simțit publicul?

A fost amazing, ne-am simțit super bine și am avut feedback bun. Când cânt nu prea pot să fiu atât de atent la public pe cât mi-aș dori, pentru că mă concentrez la multe chestii în timpul live-ului, dar experiența a fost incredibilă, lucru care se datorează mult și sunetistului nostru, Mihai Viza, care ne-a „ridicat” mult live-urile.

Cum te raportezi la tot ce înseamnă industrie muzicală, cu ups & downs?

Pfu, la noi e foarte greu, sunt cam hater to be honest. Majoritar sunt downs :)) În afară de câteva entități/oameni care se implică real (printre care Stray Lights și Overground, shoutout to my boys and girls), e foarte greu. E aproape imposibil să te susții cu un singur proiect muzical, trebuie să cam faci din toate, și dacă o faci, o faci din plăcere. De făcut bani din live-uri nu se pune problema.

Mărirea taxelor de la 9% la 21% a fost ca un cuțit într-o rană deja deschisă: te chinui să umpli o sală de concert, bagi săptămâni de promo și muncă asiduă iar la final ți se duc un sfert din câștiguri pe taxe. Alternativa e să crești prețul biletului, dar după aia riști să nu vină lumea. Eu mă refer aici la proiectele care nu sunt mainstream, care și ele trebuie să coexista în acest habitat sonic. Și când începi să pui toate astea în balanță devine descurajator, dar nu ai ce să faci.

#interes

Mă rog, asta așa, la nivel birocratic/monetar. Ca interes muzical, publicul acestor nișe este extrem de mic la noi, probabil sub 10% din populație ascultă genurile astea muzicale aferente rock-ului alternativ. Ceea ce este iarăși descurajator, dar la fel, facem ce putem. De label-uri nu mai zic, în afară de 2-3 nume mare care vânează doar proiecte care sună absolut toate la fel, nu există nimic. Iar aceste label-uri n-o să investească în alt-rock niciodată, mai ales dacă muzica e scrisă în Engleză. Contează doar ce se vinde which kind of makes sense, dar de asta e foarte greu pentru proiectele mai puțin cunoscute. Eu personal am investit câteva zeci de mii de euro în Kadjavsi, pe albume, videoclipuri, recording, mix/master, reclame etc. Fiind proiectul meu, eu mă ocup singur de investiție, lucru care nu e sustenabil pe termen lung.

Și după toate astea, te mai și trezești cu cine știe ce entitate muzicală AI rupe Spotify-ul cu cel mai fake și soulless imitation of art possible. Asta așa, ca să add to the frustration. Deci da, e greu, dar poate fi mai bine dacă oamenii merg la concerte și plătesc bilete! Ăsta ar fi îndemnul meu pentru o comunitate muzicală mai bună, care să îndulcească puțin industria muzicală de la noi. În alte țări e altfel, există interes real pentru muzică și trupe. În Londra vedeam bannere de 4m cu IDLES pe stradă. În Luxembourg am fost la Fontaines DC unde media de vârstă a publicului era 36-37 de ani. Și da, poate noi n-avem încă IDLES sau Fontaines, dar nici n-o să avem dacă lucrurile vor merge la fel ca până acum.

Care e poziția ta față de muzica făcută cu AI, algoritmi și social media?

Poziția mea e una cât se poate de anti și împotrivă. E oribil, I hate it, aș vrea să nu mai existe. Mă obosește îngrozitor „lupta” pentru relevanță și activitate în online în funcție de algoritmi și trenduri. Doar când mă gândesc că a ajuns să conteze ora la care postez ceva mă face să vreau să renunț la social media complet :)) În același timp n-ai efectiv ce să faci, dacă nu joci după regulile astea, ratezi cam tot. Da, AI-ul poate fi un tool folositor: pentru proof-checking, spellchecking, sau pentru a însuma informații de pe net etc.

În general, pentru a simplifica din chestiile day-to-day. Muzica făcută cu AI poate fi și ea folositoare în contexte super specifice, gen: ai o scenă de club într-un film și vrei o tehnoasă pe fundal. În loc să treci prin label-uri și discuții, bagi un prompt și obții alea 5 minute de muzică, făcute fără probleme de copyright, și te salvează de niște bătăi de cap. Nu există versuri, nu există pretenția că e cine știe ce artă, deci e cumva ok. Mă rog, și în cazul ăsta ar fi discutabil, dar treacă meargă.

#pretentie

Însă de la asta la muzică făcută complet cu AI-ul, cu pretenția că e „muzică” reală care mai și strânge stream-uri de rupe, well… Asta spune multe despre omul care o consumă rather than about AI. Eu n-aș putea să ascult ceva făcut cu AI și să nu sesizez că e fake. Pentru că asta este, un fake, nimic mai mult decât o imitație. Cum ziceam și mai sus, AI-ul însumează informație. La fel și în cazul ăsta. Muzica pornește de la ritm, ceva atât de uman/animalic, ceva vechi de zeci de mii de ani, care are un parcurs istoric super complex.

Ca să scrii muzică (bună) îți trebuie ani de experiență cu asta, o grămadă de echipament în care investești, niște trăiri care să facă versurile alea credibile etc. Ca mai apoi s-o facă cineva în 10 minute, să mai facă și cultural appropriation și să profite pe urma unei culturi cu care n-are nicio treabă. Mă refer aici la Lolita Cercel, ca să fie foarte clar și transparent. Deci da, social media is fake and AI music is nothing more than imitation. Live concerts ftw.