Imbina cei peste sapte ani de experienta ca jurnalist si cei peste cinci ani in comunicare pentru a indentifica cele mai bune oportunitati de abordare in proiecte de comunicare provocatoare si in conceperea organizarea de evenimente, a crea si a implementa strategii de comunicare, precum si pentru a genera continut relevant in presa generalista si de nisa – PR. Pasionata de domeniul cultural inca din facultate, in timp, Ana-Maria Onisei a transformat cultura nu doar intr-o profesie, ci intr-un adevarat stil de viata.

Am vorbit despre pasiunea pentru comunicare, inceputuri in cariera, precum si pandemie, am mers in profunzimea PR-ului cultural si am cotit-o atat catre business, cat si un pic spre viata personala. Rezultatele, intr-un interviu amplu, care speram sa va placa.

un interviu de Romanita Oprea

Care crezi ca sunt calitatile unui bun comunicator?

Responsabilitate – pe primul loc. Creativitate. Si, as spune, abilitatea de a fi agil ca un cameleon si intelept ca o testoasa. Ceea ce incerc de fiecare data cand lucrez este sa personalizez o strategie de comunicare pentru client. Suntem diferiti, comunicam evenimente si informatii diferite, in contexte diferite si, atunci, este foarte important ca ceea ce ajunge de la cel care comunica spre public sa fie pe de o parte in acord cu ce are comunicatorul nevoie, pe de alta sa fie adevarat, util pentru public, si pe limba lui.

Prea multe lucruri au ajuns sa se faca “la kilogram”. Comunicarea este “la moda”. Reclamele si advertorialele ne cheltuie banii si ne ofera iluzia unei “prezente”, daca nu chiar, uneori, a unei false vizibilitati. Daca ne uitam cu atentie, insa, cat din ceea ce comunicam este folositor pentru noi si pentru public, sau genereaza rezultate de valoare? Cat ajunge intr-un mediu potrivit? Or, atunci cand ai parte de o strategie de comunicare personalizata in mod autentic, efectele sunt pe termen lung.

De ce? Pentru ca reusesti sa te descoperi, sa pui in lumina niste atuuri si sa functionezi maxim pe ele, sa fii real si, prin asta, sa devii o voce pe bune, de urmarit, si nu doar “o firma”, “un eveniment”, “un profesionist” care “vrea sa…” sau “vinde ceva”. Culmea, uneori chiar economisesti si bani. Si cresti sanatos. Felul in care esti perceput si responsabilitatea cu care comunici sunt esentiale. Am convingerea, mereu, ca toata lumea ar fi mai castigata daca am lupta cat mai mult sa avem abordarea aceasta.

#rezultate

Este aici o cheie importanta, dupa parerea mea: versatilitatea si responsabilitatea, aduse impreuna creativ si onset, nu se exclud, ci dimpotriva, pot genera acele rezultate organice care ne fac sa ne ridicam deasupra a ceea ce am numi o comunicare standard, dupa reteta sau doar de dragul unei campanii, a unei imagini – si de partea clientului, si de partea comunicarii. In fond, comunicarea este despre conectare, despre a ajunge unii la altii si a descoperi ca ne suntem de folos si nu despre a “arunca” in public cu un ambalaj sau cu un mesaj.

Un alt lucru la care tin foarte mult este sa ofer incredere si solutii imediat. Sunt pasionata atunci cand descopar un client care imi place si o transmit. Adesea, mi se spune ca sunt omul care aduce entuziasmul intr-o colaborare, iar asta ma bucura. Si, as spune, sper, se simte si mai departe, in ceea ce transmit publicului.

Secretul in comunicare este intotdeauna sa stii de unde sa pornesti. Indiferent ca esti un business mai mare sau mai mic, antreprenor, artist sau organizatie culturala.  De aceea, imi admir – fara doar si poate – clientii. Caci stiu ca au curaj.

Inainte de a deveni om de comunicare, ai fost jurnalist pentru mai bine de sapte ani. Mai scrii si astazi pe blog, sau in Social Media. Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru jurnalism?

Mai intai, datorita tatei – fie-i memoria binecuvintata. El a intuit acest dar al scrisului la mine, si cand s-a discutat in familie despre ce facultate sa urmez – eu m-as fi dus la Geografie sau la Arta –, mama propunea o facultate mai serioasa, tata a spus: ce-ar fi sa incerci la Jurnalism? M-am dus la Iasi. Primii doi ani au fost dificili, nu prea intelegeam pe ce lume ma aflu. Apoi, s-a deschis Agentia de Presa de practica studenteasca a Facultatii, coordonata de cunoscutul si aclamatul profesor Daniel Condurache, si fondatorul celebrei Opinia studenteasca.

Izbucnisera la acea vreme grevele studentesti, extinse apoi in toata tara, iar eu impreuna cu o colega am reusit sa avem informatii exclusive pe care ni le prelua constant si presa centrala! Sunam pentru articole cu fise de pe telefoanele publice din fata caminului la Ministerul Educatiei, si aveam surse printre toti liderii de organizatii de partid de tineret – vecini de camine, de altfel.

#momentul

A fost momentul cand am inteles ce inseamna sa mergi pana la capat, sa te increzi in nu exista nu se poate si tot atunci am deprins si microbul si adrenalina jurnalismului. De care, fie vorba intre noi, nu mai scapi. Mai tarziu, am descoperit jurnalismul narativ datorita unor cursuri sustinute de Cristian Lupsa, si, la cotidianul Adevarul, am incercat nu doar sa scriu in acest stil reportaje pe teme generaliste, ci si sa lansez o serie de interviuri speciale cu mari personalitati culturale straine si din Romania – vocile lor, pe probleme importante ale societatii, dar si lectiile lor emotionale ma fascinau si inca o fac. 

Presa este foarte importanta intr-o societate. Oricat de greu ar fi, profesionistii in jurnalism sunt esentiali. Sper – si sunt multe, multe exemple pe care le urmaresc – ca in directia aceasta va incepe sa se limpezeasca presa cat mai mult, si mai putin in cea a marilor cifre de trafic indiferent de continutul oferit sau a supra expunerii politicului.

Cum ai facut trecerea de la jurnalist la om de comunicare? De ce?

Decizia s-a suprapus cu declinul de la Adevarul dupa moartea lui Dinu Patriciu. A fost o lunga perioada cand erau probleme financiare, jurnalistii nu isi mai primeau salariile, atmosfera era destul de neagra. Paginile de cultura, erau, oricum, deja “la coada”. M-a revoltat. M-am gandit, desi mi-ar fi placut sa mai raman in presa – transformarea, sa ii spunem, nu a fost nici pe departe o decizie usoara  –, ce as putea sa fac altceva care sa contribuie in continuare la sustinerea culturii si a dezvoltarii culturale atat de importante, mai ales in Romania, o piata la ineput de drum?

La acea vreme locuiam intr-o mansarda din Bucuresti si tot uitandu-ma la cer, mi-au coborat ochii si pe acoperisul de la Sala Palatului. “Asta e”, mi-am spus. “Sa ajut cu ce stiu si pot Festivalul International George Enescu!”. Festivalul este cel mai mare eveniment international de muzica clasica din Romania si aduce un beneficiu enorm tuturor romanilor, si nu doar din punct de vedere spiritual, ci si geo-strategic: pune tara noastra pe harta evenimentelor culturale internationale.

Si cum ai ajuns sa se si concretizeze, sa colaborezi cu Festivalul Enescu?

M-am oferit ca voluntar, initial. Ma gandeam sa lucrez in paralel la ziar, si pentru Festival. Oana Marinescu si firma ei, OMA Vision tocmai preluasera comunicarea Festivalului, asa ca am avut si o intalnire ca sa povestim despre ce as putea sa fac. Probabil am reusit sa transmit entuziasmul si iubirea mea – inca din studentie – pentru muzica clasica, si sa arat in cateva cuvinte cum as aborda continutul care urma sa fie comunicat pentru Festival. De fapt, pur si simplu am inceput sa spun cu efervescenta cate o poveste fara oprire a artistilor pe care ii urmaream si despre care citeam si care urmau sa vina in Festival. Peste cateva saptamani, aveam sa aflu ca voi face parte de-a dreptul din echipa OMA Vision, ca angajata in calitate de consultant de comunicare, si nu ca voluntar.

#incredere

Ii multumesc Oanei Marinescu pentru toata increderea si flerul si deschiderea de a ma lua alaturi de ea pentru a ajuta la comunicarea Festivalului. Au fost niste ani si grei – ritm de maraton, trecere de la comunicare de criza, la comunicare strategica, la continut, la conferinte de presa de grad zero, relatia cu presa, la continut generat pe canalele proprii, Social Media si de la capat, un carusel total –, dar si extrem de frumosi si unici, as spune, pentru intreaga comunicare romaneasca. Comunicarea creata de OMA pentru Festivalul Enescu a reusit sa lanseze si sa solidifice o cale nedeschisa pana atunci la noi in tara, devenind un exemplu de buna practica.

Nn mai spun ca de cata documentare am facut, si de cat de multe despre muzica clasica am invatat de la domnul Mihai Constantinescu, Directorul Executiv al Festivalului, am sfarsit prin a semna de curand si traducerea pentru prima carte de popularizare contemporana a muzicii clasice aparuta in Romania – scrisa chiar pentru publicul  larg, cu stil cald, cu amanunte biografice uluitoare, cu umor ca de sampanie: Un an magic. Muzica clasica pentru fiecare zi, de Clemency Burton-Hill, violonista britanica si om de radio. Aproape 500 de pagini cu povestea cate unei lucrari de muzica clasica pentru fiecare zi din an. Un fel de O mie si una de nopti a muzicii clasice.

Cat de greu este sa faci PR cultural in Romania si de ce?

In primul rand, as spune ca este foarte frumos, nu greu. Dar daca ne referim la o provocare, atunci principala provocare a comunicarii culturale ramane balanta dintre nevoi – multe, si pline de culoare –, exigente – standardele de lucru trebuie sa fie inalte – si buget. Si lipsa unui plan de sustinere strategic, national, mai ales pe partea legislatiei si a colaborarii dintre autoritatile publice si private. Fiecare e cam pe cont propriu.

In timp, insa, am invatat lucrand pe aceasta nisa ca specialist in comunicare independent ca este esential sa ai si putin simt de management, nu doar sa fii om de comunicare. Mai intai identific impreuna cu un client care ar fi solutiile cele mai bune ca sa putem maximiza rezultate si comunica in baza situatiei in care se afla. Ii arat cum ar putea bugeta intern si, in unele cazuri, cum ar mai putea obtine si sustinere financiara externa.

Mai mult, adesea le spun celor care se gandesc ca nu isi permit sa bugeteze comunicare ca nu este chiar asa de grava situatia pe cat li se pare,  si le demonstrez cum cu un buget decent pot obtine o buna vizibilitate. Adesea, evenimentele culturale sau chiar artistii, au atat de multe de oferit incat chiar si cu o comunicare punctuala, dar bine concentrata – sa spunem asa –, rezultatele sunt impresionante.

#specialisti

Mi-as dori foarte tare si visez la asta, ca si institutiile publice culturale sa inceapa sa aiba oameni de comunicare cat mai specializati. Este foarte ofertant ce au de transmis si, cred, nu prea reusesc inca sa gaseasca foarte bine modalitatea de a ajunge la public. In plus, este mare nevoie de o buna si eficienta structurare a canalelor proprii ale acestor institutii de comunicare cu publicul.

O ultima provocare importanta in ceea ce priveste comunicarea culturala mi se pare si aceea ca piata de evenimente culturale, dar si piata artistica este din ce in ce mai activa, oferta s-a diversificat enorm si intr-un rimt alert, iar capitalul de bine oferit de cultura a fost recunoscut unanim de catre public – iata, de ce, cei care nu au “pariat” pe cultura, de la autoritati, organizatii sau, uneori, mass-media, risca sa ramana in urma –, iar asta face ca nu orice lucru sa poata fi comunicat pur si simplu. E nevoie si de a crea anumite abordari tactice pentru a te diferentia.

Ce oferi tu fata de alti comunicatori pe aceasta nisa?

Un background solid. De fapt, unul dintre cele mai solide de pe piata. Dubla perspectiva – de jurnalist, si de comunicator. Initiativa. Atentie la client si empatie – nu, nu e totul doar despre zerouri in coada. Si o indarjire de neegalat – care cred ca vine, pana la urma, din iubire. Iubesc ceea ce fac.

Ce ar trebui sa stie un potential client despre tine si inca nu se stie?

Ca imi place sa gandesc diferit si reusesc sa identific si sa dezvalui abordari de apropiere umana cu publicul la care nici cel mai tehnic client un s-ar fi gandit.

Si ca ma poate cauta! Mi-ar placea ca mai multi operatori privati si culturali, dar si cei din zona de mici businessuri creative sau cei care isi doresc personal branding sa devina proactivi, curiosi. Sa isi expuna dorintele si sa afle ce si cum se poate face. Tot din experienta o spun: adesea se tem, se jeneaza, se gandesc ca nu o sa reuseasca sa si concretizeze ceva, ca nu-si permit, sau sunt dezamagiti de contextul general de neimplicare – si pe buna dreptate –, si nu ”indraznesc” sau un vad si solutiile – sa spunem asa. Sau nici un se gandesc ce oportunitati de comunicare ii asteapta! Or, rolul meu este tocmai acesta, de a-i sustine.

Cum ai luat decizia de a locui si la Madrid? Cum jonglezi cu munca pe ambele piete – romaneasca, si spaniola?

Sunt jumatate in tara, jumatate in afara. In marea lor majoritate, clientii cu care lucrez sunt romani si lucrez cu ei aici, in tara. De altfel, cea mai mare parte din timpul profesional o petrec tot in Romania. Madridul este ca o oaza a mea si a noastra – a familiei noastre, cu Rares si sotul meu – si nu neaparat piata pe care activez ca profesionist. Este un loc din care ma incarc, in egala masura. De fapt, este inclusiv un drum deschis la care lucrez, acela al dorintei de a conecta cele doua piete si de face de asemenea impresariat international.

Am inceput sa dezvolt cu pasi mici, dar indrazneti si aceasta directie de activitate profesionala. Oricum, n-am crezut niciodata in inflexibilitatea “biroului” sau a “locului”, ci in rezultate. Pandemia si ultimii ani ne-au aratat ca aproape orice profesionist care vrea sa gandeasca macro are nevoie de o infuzie de cunostinte adunate in experimentarea directa a mai multor piete internationale.

Spuneai  intr-un interviu ca artistii sunt cei „mai buni profesori ai nostri, cel putin din unghiul emotional al discutiei. Poti detalia?

De la artisti, din muzica, din filme, din teatru, din cartile de beletristica am invatat sa-mi inteleg emotiile si nu de la scoala! Artistii mi se par pur si simplu purtatori de educatie emotionala, fiindca ne apropie prin ceea ce fac, exprima si aduc inspre noi de cele mai puternice si inaltatoare, dar si de cele mai joase, tenebroase emotii ale noastre. Va invit sa faceti exercitiul acesta data viitoare cand experimentati o muzica, un teatru, chiar si un interviu cu un artist: ganditi-va la ce ati inteles atunci, pe loc, sau putin dupa, despre emotiile voastre. Si imi veti da dreptate.

Ce iti propui pentru 2022? Ce tip de conturi iti doresti?

Brandingul personal imi place mult si mi-am propus si mai multi clienti in zona aceasta. Bineinteles, cat mai multe evenimente culturale. Impresariat. Si… sa scriu mai mult. Imi doresc – deja de prea mult timp – sa scriu mult, mult.

Zici ca nu poti sa traiesti fara trei lucruri: emotie, sinceritate si intimitate. Poti detalia, te rugam?

Ador tot ce este omenesc. Si oamenii. De aceea, pentru mine, daca e sa vorbim despre niste valori personale – care merg mana in mana si cu cele profesionale –, insa sunt mai calde, atunci valorile acestea sunt din sfera umana. Emotia: pentru ca fara emotie, nu am exista, nu ne-am putea atinge si transforma intr-un mod fundamental. Sinceritate – ce binecuvantare si ce alegere poate fi sa comunici direct, sincer, intr-o mare de subterfugii, rautati, sau interese ascunse. Si intimitate – acel prag sublim la care putem ajunge unii cu altii dupa ce reusim, prin deschidere, sa construim o conexiune nefalsificata.

In cate un cuvant, cum esti tu ca jurnalist? Dar ca antreprenor?  

Ca jurnalist – vibranta. Ca antreprenor – as spune ca sunt aproape obsedata de excelenta. Adaug: ca om – sunt o fire atipica.

Cum iti intreti pasiunea pentru job?

Ma conectez suta la suta cu clientii mei. Sunt acolo cand lucrez pentru ceva. Altfel, citesc mult, urmaresc directii internationale, fac in permanenta liste cu idei. Si am grija si sa imi hranesc inima si sa imi exersez creierul cu o lectura consistenta sau un eveniment cultural macar o data la doua satpamani. De asemenea, scriu – altceva decat cuvinte cheie. J Oricat de putin.

Te-a influentat pandemia? Cum te-ai adaptat?

Emotional, da. Cand ai si un copil, anxietatea se simte altfel. Profesional – nu chiar atat de mult, pentru ca unele contracte ale mele nu erau sezoniere, ci de sine statatoare, desi este limpede ca se simte lovitura economica in piata. Ceea ce constat, insa, si imi pare rau pe undeva, este ca desi pandemia a fost, pradoxal, o perioada foarte creativa pentru multi, nu toate mijloacele si lucrurile online au fost integrate intr-o strategie pe termen mai lung alaturi de comunicarea clasica. Or, aceasta era o oportunitate. Si fiindca veni vorba: si optimismul, in comunicare, mi se pare important.

Cat de mult crezi ca se vor simti efectele asupra industriei culturale?

Drept sa spun, in loc sa imi dau cu parerea, as zice altceva: se simte nevoia de un studiu serios dupa pandemie. Nu doar pe sectorul cultural, ci si pe altele. Ar insemna generarea unor predictii autentice pentru piata romaneasca, si pentru analiza efectelor pandemiei – si potentiale solutii. Daca as fi firma de specialitate, m-as apuca din proprie initiativa sa il fac, in parteneriat cu una dintre autoritatile statului si, eventual, cu un institut de sondare. Si, desigur, as atrage si un sponsor pentru asta. Iar daca s-a facut deja, inseamna ca nu a fost prea bine comunicat si pus in valoare.