Am citit recent o stire pe Mediafax in care directorul de creatie de la Headvertising, Serban Alexandrescu, vorbeste despre viitorul pietei de publicitate romanesti. Prognozele sunt interesante, vin de la unul din oamenii de creatie pe care-i apreciez si fac referire la criza economica mondiala si despre efectele ei asupra publicitatii autohtone.
Printre altele el spune ca „pentru început va fi mai multă muncă pentru agenţii, pentru că unii clienţi – care se obişnuiseră să le meargă fără să recurgă la prea multă publicitate – vor apăsa mai tare pedala advertisingului, după care bugetele vor scădea, pentru că vânzările vor scădea, şi majoritatea companiilor încă îşi fac bugetul de marketing ca procent din vânzări – medieval, dar adevărat”.
Serban aminteste si despre formularile eufemistice de genul «revizuiri negative de buget» de care nu are cum să nu atingă şi publicitatea. „Sunt deja categorii în semi-panică – automobilele de exemplu – dar nu numai. Nu avem cum să închidem obloanele şi să ne ascundem sub pat, aşteptând să treacă”, a precizat directorul de creaţie al Headvertising, spunand că nivelul bugetelor afectate depinde mult şi de categoriile în care activează advertiserii şi de maturitatea produselor pe piaţă.
Alexandrescu spune ca va exista şi reversul medaliei, respectiv efectele pozitive ale crizei care va constitui un veritabil test de eficienţă pentru agenţii dar şi pentru clienţi. „Acum sunt vremurile în care chiar vedem la ce e bun un brand, în care se va vedea ce companii au strategii solide şi nu doar planuri zănatece făcute la prea multă şampanie şi cu prea mult «wishful thinking». Acum vom vedea şi cine are cu adevărat departamente valabile de vânzări şi nu doar nişte go-getteri aroganţi cu hands free şi cravate flashy care nici nu iţi «întorc» telefonul, pentru că produsul lor se vinde oricum. Va fi greu, dar interesant”, estimează el.
Mi-a placut tare mult imaginea extrem de sugestiva a oamenilor din vanzari… E clar, se simte criza asta de care vorbeste atat de simpatic Serban. Si pentru micii si pentru marii pietei de advertising din RO, deja au aparut primele semne de slabiciune.
In mod natural sau nu se pare ca vom trece iari printr-un proces de SELECTIE
Categorii:Scandal