Ion Bucur este Psihoterapeut, Facilitator de Constelatii Familiale si Consultant Sistemic, iar in ultimii ani l-am ascultat cu placere de multe ori. Adesea vorbea de un proces global de trezire. Zilele trecute l-am intrebat daca mai crede in aceasta trezire globala si cum o vede in acest context pandemic. Mai mult decat atat, am vrut sa aflu daca e de parere ca traversam si o pandemie de depresie si eventual daca brandurile si companiile ar trebui sa ofere mai mult suport.

un interviu de Marian Costache, din seria #reinventyourself #reinventyourbusiness

Spuneai, in urma cu un an sau doi, ca simti o miscare globala in sensul trezirii. In perspectiva asta, cum vezi aceasta pandemie?

Acum cativa ani, sesizasem un proces prin care tot mai multi oameni cauta si beneficiaza de o educatie informala, de dezvoltare personala, in sentimentul de a vindeca ceva si de a acoperi un gol, pe care unii il sesizasera in viata lor. Fiind in contact si cu alti colegi din strainatate, am presupus ca aceasta este o miscare care se-ntampla in toata lumea, o miscare de trezire.

Ce inteleg eu prin trezire? E vorba de capacitatea omului de a fi mai transparent cu el insusi, de-a se intelege mai bine, de a fi mai constient de natura lui profunda si de-a fi mai putin absent, din viata. Desigur asta are o multime de consecinte. In primul rand, se pare ca societatea pe care am construit-o a fost construita din acest sentiment de absenta si a servit intr-un fel acestui scop, a nu fi neaparat prezenti, a nu fi neaparat constienti, a actiona mai degraba ca niste automate.

Am sesizat ca intr-un fel ajunsesem la limitele, de care modul nostru de viata anterior era capabil, la limitele capacitatii de a crea ceva armonios si sanatos, intr-o multime de domenii. Aici ne referim la relatia noastra cu natura, relatiile interumane, relatia cu societatea, la ideile noastre despre fericire, despre progres, despre ce ar trebui sa facem si sa nu facem. Mi se parea un impas, din care unii cautau sa se trezeasca.

Ce se-ntampla astazi?

Legat de ce se-ntampla astazi, n-as putea spune ca este neaparat un proces de trezire. In nicun caz, nu vad acest proces de trezire printr-o revolutie sociala. Din cata istorie stiu eu, orice miscare sociala sau politica, desi dupa legile dialecticii respinge si depaseste ceea ce a fost inainte, in cele din urma este sortita esecului. Asa ca as spune ca acesta “revolutie” posibila, ar fi o “revolutie” individuala.

Din pacate, observ ca astazi este foarte multa confuzie. Multi oameni confunda militantismul si credinta in anumite idei cu trezirea. As spune ca ceea ce se-ntampla in momentul de fata are doua fatete. Prima fateta este ca experimentam un razboi psihologic, atat noi in Romania, cat si la nivel global, o polarizare fara precedent, care poate fi considerata o trauma colectiva. In acelasi timp, in vietile noastre si in interiorul nostru se accentueaza dificultatile. Ies la suprafata, ca sa fie rezolvate. Aceasta ar fi o fateta.

Cealalta fateta este legata de modul in care noi interactionam cu aceasta realitate, ce facem cu ea. O folosim ca pe o oportunitate de crestere, de trezire, sau ca pe o modalitate de polarizare extrema si de creare de conflicte, de adormire sa-i spunem.

In afara de pandemia de COVID, ti se pare ca trecem acum si printr-o pandemie de depresie?

In aceasta perioada, nu pot sa afirm cu tarie ca am facut observatii in sensul existentei unei epidemii de depresie. Ce pot sa spun este ca am sesizat ca psihicul nostru, atat individual cat si colectiv, se deterioreaza.

Primul semn al acestei deteriorari este polarizarea. Devenim din ce in ce mai heterogeni, ne gasim securitatea in pozitii extreme. Aceasta polarizare este in planul cel mai general o polarizare intre bine si rau. Adica binenteles ca raul este celalalt, cel care nu este ca mine. Avem o multime de fragmentari si de dispute, avem razboiul intre progresisti si traditionalisti. Toate conflictele posibile probabil ca vor iesi la suprafata.

Ceea ce cred ca se intampla acum este datorita fricii care ne bantuie, care s-a generalizat, discutam aici de frica de moarte si frica de incertitudine.

Incetul cu incetul ne pierdem reperele, psihicul uman fiind fragil. Problema care se pune nu este daca unii vor ceda, ci momentul in care vor ceda. Faptul ca noi, inca de la inceput, am fost supusi unui soc ne face sa ne cream un scenariu despre cand se va termina. Intr-un fel ne cream o rezerva de rabdare, pentru a ne intoarce la normalitate. Fiecare isi doreste sa se termine odata si sa ajungem sa o luam de la inceput, sa iesim, sa ne ducem copiii la scoala, sa ducem o viata normala, sa avem contact.

Una dintre cele mai mari dificultati este lipsa de contact fata-n fata, lipsa de contact corporal, data de aceasta distantare sociala, necesara pentru protectie. Asistam la un proces de fragmentare, atat colectiva cat si individuala. Colectiva in sensul ca avem, generic vorbind, trei actori. Avem o parte din populatie traumatizata sau victimizata, reprezentata de cei care s-au imbolnavit si binenteles victimele acestei boli. Avem o parte speriata de boala dar constienta de ceea ce se-ntampla si mai avem o alta parte, negationista, care datorita disconfortului creat de incertitudine nu poate accepta.

Exista deci poate chiar o treime din populatie, care nu poate suporta stresul si incertitudinea, si-atunci isi creaza explicatii si e foarte vulnerabila si foarte usor sa fie manipulata si sa intre in grupuri de tip conspirationist. Noi toti cautam certitudini. Cautam sa stim ce se va-ntampla, cautam sa revenim la asa zisa “normalitate”.

Ce se ascunde dincolo de asta?

Probabil ca se ascunde un gol existential. Poate ca acum, pentru ca nu mai avem acces la tot entertainment-ul care exista inainte, socializarea si multe alte lucruri la care nu ne gandeam ca ar fi valoroase, si care constituiau o  posibilitate de a fugi, suntem acum siliti sa ramanem singuri cu sentimentele noastre.

Nu avem unde sa mai fugim. Unii se refugiaza in televizor dar chiar si acolo, chiar si in  carti, apare o limita. Ramai fata-n fata cu tine. As spune ca acesta este darul acestei pandemii. Poti, deci, sa intri in depresie, pentru ca nu mai vezi niciun sens, nu mai vezi nicio speranta, esti inundat de informatie de toate felurile, informatie foarte agresiva, extremista, informatie de prudenta sau de frica extrema, si nu mai stii exact ce sa faci. Ori actionezi si te lasi si tu prada unui curent, oricare ar fi el, ori te resemnezi si intri in depresie. Acum luam contact cu ceea ce existentialistii numesc “depresia existentiala”. Ne vedem, de fapt, limitele experientei noastre umane.

Care ar fi iesirea, din toata situatia asta?! Din punct de vedere social, ar fi nevoie sa cream coeziune si sa ne unim, in a ne confrunta intr-un mod sanatos cu situatia. Din punct de vedere individual, este un moment in care sa ne intelegem mai bine prioritatile, sa lasam deoparte ceea ce era neimportant, neesential, inainte in viata noastra, si sa cautam dincolo de sentimentele si dincolo de mintea noastra, intr-o experienta profunda, intr-o experienta a sinelui, a prezentei, a transcenderii din punct de vedere spiritual a ceea ce se-ntampla.

Crezi ca brandurile ar trebui sa rescrie paradigma relatiei cu consumatorii lor?

Pot sa-mi exprim o opinie personala, atat din perspectiva consumatorului dar si din perspectiva unui psiholog. Eu cred ca afacerile, in mod clar, trebuie sa se adapteze si au ca obiectiv primordial sa supravietuiasca. In acelasi timp, nu cred ca au cum sa supravietuiasca singure.

A fi interesat de supravietuirea si bunastarea celui care-ti asigura supravietuirea si bunastarea este un pas de bun simt. Adica trebuie sa se adapteze la aceasta perioada si sa vina in intampinarea nu doar a nevoii de consum, ci sa vina in intampinarea bunastarii psihologice, in amplificarea increderii, in amplificarea sentimentului de coeziune sociala. Eu as pune accentul pe a fi impreuna: “O sa trecem impreuna prin asta!”

Am vazut deja ca unele branduri merg in directia asta, mi se pare ca am vazut chiar o reclama la bere. Nu mai stiu exact, insa chiar mi se pare un lucru de bun simt pana la urma, pentru ca o afacere nu exista in Cosmos sau in plan absolut. Exista printre oameni! O afacere nu are niciun sens daca nu este utila in toate aspectele vietii noastre.  

Crezi ca pandemia ar putea fi tratata, in interiorul unei companii, cu Metoda Constelatiilor Organizationale?

Raspunsul meu s-ar putea sa fie putin amuzant. Da, asta cred, insa e ca si cum ai intreba pe cineva care se afla in mijlocul unui Tsunami daca e bine sa inoate sau ce crede despre acel Tsunami.

Constelatiile Organizationale sunt de fapt o metoda de consultanta, dar o metoda de consultanta specifica, care se numeste consultanta sistemica.

Ar fi bine sa se poata face ceva, atunci cand esti in mijlocul furtunii. Cred ca cel mai bine este sa-ti iei minime masuri, ca sa-ti sporesti sansele de a supravietui. Sa iesi perfect echilibrat din poveste, nu stiu ce sa spun…

Cel mai important lucru, care ne-ar ajuta, este leadership-ul situatiilor, vazut din perspectiva sistemica. Ce se intampla cu intregul sistem? Se dezorganizeaza, se dizolva? Sau are puncte de constienta si puncte de tarie si se adapteaza?

Vom avea foarte mult de invatat, dupa aceasta perioada. Sunt multe lucruri pe care inainte de aceasta pandemie le ignoram. Nu eram constienti, de exemplu, ca o parte din populatie este lasata in urma. Am intrat in niste jocuri competitive, care creaza castigatori si perdanti. Din punct de vedere sistemic, asta creaza niste presiuni, niste tensiuni, care intr-o situatie critica, dupa cum suntem astazi, ies la suprafata si contribuie la dezorganizarea intregului sistem.

Cred ca ar trebui sa mergem inainte intr-un mod mult mai echilibrat. Ce consecinte are asta asupra unui business sau asupra unei organizatii, n-as putea sa fac acum o analiza. Stiu doar ca trebuie sa mergem inainte mai constienti de intreg si mai putin orientati catre absolutizarea unei parti.

Asta are legatura si cu competitia, cu progresul, cu multe dintre reperele societatii, de dinaintea pandemiei. Acum suntem intr-o confuzie, suntem intr-o criza, suntem intr-o instabilitate majora. Nu stim exact ce si incotro vom ajunge. De fapt, cred ca asta este principalul motiv pentru care psihicul nostru, atat colectiv cat si individual, se dezorganizeaza.