Undeva în străfundurile undergroundului stă ascuns un tip cu barbă, care iese la lumină doar când vede lumina de la suprafață, cea de pe scena concertelor. E înarmat cu arme primitive, memorie, bun simț și aparat foto. Uneori atacă în gașcă. Victimele și le alege în special din zona muzicii indie, netrecută prin furcile caselor de discuri, aia mainstream o lasă pentru restul presei, radiourilor și televiziunilor, care, zice el, sunt destule. Numele său e Răzvan Patachi, fară ț. De câțiva ani se ocupă de site-ul său  https://criticeyez.com/. Dar e de reperat și pe celelalte canale ale sale unde e la fel de activ, cum ar fi FB, https://www.facebook.com/CriticEyez,

Instagram: https://www.instagram.com/criticeyez/ și Twitter: https://twitter.com/criticeyez1

O estimare a mea din avion e că muzica independentă se adresează cu indulgență la 10-15% din populația țării aici luând în calcul și pe cei care ascultă ocazional ceva din zona asta. – R. Patachi

De curând se ocupă și de platforma Underdog Station, dedicată laturii vizuale a muzicii, în speță, videoclipuri.  Neaparat să aruncați un ochi peste ei, că nici nu știți ce pierdeți, aici –

Web: www.underdogstation.tv FB: https://www.facebook.com/UnderdogStation și Instagram: https://www.instagram.com/underdogstation/

un interviu din seria #reinventyourself #reinventyourbusiness

Răzvan Patachi și muzica. De unde a venit pasiunea pentru muzică și cum a crescut în timp?

M-a prins adolescența odată cu eliberarea din ’90. Aș vrea să spun că familia mi-a alimentat pasiunea asta, dar într-un oraș de provincie pe vremuri comuniste muzica ajungea greu. Totuși am avut acces la un radio-casetofon polonez cu funcție de REC 😊. Așa mi-am înregistrat primele casete în 1990 cu piese date pe la emisiunile de radio din noapte unde nu intra vocea prezentatorilor. De la Iron Meiden, Megadet, Bodycount, Mili Vanili la In excess sau Shined O’Conor (vi le-am redat exact cum le notam pe casete tocmai pentru a exemplifica bezna în care eram din punct de vedere informațional). Apoi cu ups & downs, cu trecere prin CD-uri, mp3 și Winamp, facultate, Web, Expirat, mai în prim plan mai în fundal a fost mereu o coloană sonoră pe lângă mine.

Ce e Criticeyez, mai pe înțelesul tuturor, ce vrea de la viața asta și de la artiști / industrie?

CriticEyez s-a născut în joacă. La început a fost doar o pagină de facebook prin 2015 unde postam impresii personale despre concertele la care mergeam. Apoi a venit feedbackul dinspre artiști că le e utilă o privire din fața scenei. De aici și în motto-ul blogului “Vedere din fața scenei. Spectator profesionist de evenimente alternative. Susținător al mișcării underground.” Deci despre asta e vorba. Dau cu pixul și cuvântul întru propășirea părții alternativ-artistice. De ce doar alternative? Pentru că aia main stream are resursele necesare să ni se vâre în ochi și urechi și singură.

De la o pagină de Facebook a venit natural trecerea la un blog tocmai pentru a putea fi mai ușor de utilizat, de căutat în istorie și de luat la indexat de boții internetului. L-am lansat în vara lui 2017 și de atunci s-au adunat vreo 800 de articole și peste 100.000 de citiri.

Faci bani din site-ul ăsta sau e doar un hobby? Ai primit propuneri de sponsorizări sau intuiești vreo cale de a-l monetiza mai bine?

De-a lungul timpului m-am gândit de vreo câteva ori să caut soluții de monetizare care să-mi acopere măcar costurile. Nu neapărat cele tehnice, că nu-s mari, dar mersul la evenimente, așa cum înțeleg eu să-l fac, înseamnă bani de bilet și eventual ceva merch. Căci ăsta este unul din ofurile mele cu industria locală și cu publicul de la noi. Nu ne-am obișnuit încă toți că actul artistic presupune că și artistul și spectatorul dau și primesc câte ceva. Mai direct: support your local bands! Revenind, până la urmă am decis că neatârnarea financiară de canoanele reachului și reclamelor e importantă pentru demersul meu așa că lucrez pro bono.

Ce model ai avut în minte atunci cand l-ai făcut?

N-am avut nici un model. L-am făcut cum mi-ar fi plăcut mie să-l citesc. De fapt așa și scriu. Cam cum aș vorbi cu cineva la o bere despre cum a fost concertul de aseară. Fără să-mi arog veleități de profesionist ( că la Poli nu se studiază muzica), dar cu oareșce experiență pe care mi-o dau cele peste 1000 de concerte ale trupelor locale la care am fost de-a lungul timpului.

Care e sacoșa ta preferată de prospături? E prea multă sau prea puțină muzică în România, pentru câți fani potențiali ar fi ?

Unul din tipurile de articol care au prins la public e Sacoșa cu prospături. Nu e un concept nou. Au mai fost și mai sunt jurnaliști sau bloggeri care au ceva similar, doar că  Sacoșa cu prospături e probabil cea mai longevivă  (déjà am trecut de 230 de articole) și se adresează exclusiv zonei independente a muzicii locale. Ea în sine este o selecție a mea, subiectivă deci, a celor mai interesante piese dintre cele lansate de curând. Încerc să mă limitez la 6-8 piese pe articol și aici intervine actul de selecție personală. De obicei am de ales între 15-20 de piese în fiecare săptămână de la artiști și trupe din toată țara. De aici și răspunsul la întrebarea dacă e destulă muzică la noi. Pare multă, dar de fapt e mult prea puțină. Din păcate e și în corelare cu publicul pentru ea. 

Cum e să te împarți între jobul de zi cu zi și munca cu trupele?

Muzica și scrisul despre ea sunt “my happy place” așa că evadez de câte ori pot spre zona asta. Uneori mai mult, alteori mai puțin. Iar la concurență nu intră doar jobul ci și timpul pe care-l petrec cu cei 2 copii.

Cat de mult efort bagi în Criticeyez și câți oameni întrețin povestea din spate?

Blogul și scrisul în sine nu e neapărat un mare consumator de timp, dar dacă adaugi pregătirea, evenimentul în sine, documentarea atunci se cam adună ceva muncă. De-a lungul timpului mi s-au alăturat și alte persoane, unele au rămas, altele s-au îndreptat spre alte proiecte. Acum că zici au fost peste 10 persoane prin proiect și profit de ocazie să le mulțumesc. Se știu ei care-s, dar oricum e credit dat articolelor lor direct pe blog. Iar ușa colaborărilor e mereu dechisă, deci care te simți inspirat la pix și vrei să dai o părere utilă actului artistic independent local, sunt la un mesaj distanță.

Câteva din articolele care au mers cel mai bine, știri și lansări de senzație

Cum ziceam mai sus constanța Sacoșii cu prospături a consacrat-o în ochii publicului, dar prind bine articolele despre concerte și Meat&Grills adică interviuri mai altfel cu artiștii. Un loc aparte îl au recenziile de concert în format desenat făcute de Nilu Crocodilu aka Vlad Forsea care-și unește pasiunea pentru desen și muzică într-un mod genial. Uite aici câteva mostre.

Industria muzicală din România, cum o vezi ca o paralelă între mainstream și underground?

Grea întrebare. Mă tot întreb care e delimitarea, unde se trage linia între mainstream și restul. Chiar și termenul underground e diferit înțeles de public sau de artiști. E loc de dezbatere aici. Piața locală, nefiind una de talia celor de prin UK, State sau Germania, e tributară lipsei de originalitate. Nu că n-ar fi în stare artiștii, dar când publicul tău e bombardat și înlănțuit de algoritmii și boții platformelor digitale este evident că acolo se formează gusturile. Iar tu ca artist local vrei nu vrei te inspiri de acolo. Problema e că mainstreamul o face ca la carte, cu copy/paste și rețete, iar restul se luptă între originalitate și compromis.

Ce lipsește muzicii / pieței din România sa fie mai sustenabilă, să câștige și artiștii dar și cei din domeniile conexe bine?

Ai fost vreodată pe Temple Bar în Dublin sau Schantze în Hamburg? Aia ne lipsește. Infrastructura la nivelul cel mai de jos unde începe viața de artist, unde publicul are ocazia să asculte nume noi iar artiștii să ia pulsul pe viu al reacției publicului la piesele lor. M-aș bucura să pot numi 20 de locuri, puburi, baruri, unde există minimul necesar unui concert de 50 de persoane și care eventual să și plătească bilet.

Din păcate situația e sumbră aici. Pandemia a făcut ca din cele care mai rezonau cu ideea asta să nu supraviețuiască. Iar situația se replică și la concert venues de toate dimensiunile. Mult prea puține pentru a întreține o efervescență sănătoasă. Apoi mai sunt radiourile unde n-ai nevoie de degetele de la o mână să le enumeri pe cele care-și îndreaptă urechea spre zona asta. De partea vizuală nici atât. Sau stai, aici a apărut ceva 😉. Underdog Station.

Pe când un Radio Criticeyez?

N-am energia și timpul să pornesc o astfel de aventură, dar dacă are cineva nevoie de colaborator muzical pe zona independentă sunt deschis

De curând ești implicat și în Underdog Station, zi-ne mai multe de proiectul ăsta.

Da. După cum ziceam mai devreme partea vizuală a muzicii indie ( indie înseamnă muzică produsă independent de marile case de producție ) de la noi nu are un spațiu dedicat NICĂIERI. Așa a apărut ideea unei platforme și comunități unde publicul doritor de altfel de produs muzical să se poată regăsi. Aici poate fi găsit www.underdogstation.tv . Underdog Station e acum o echipă de 5 oameni, iar eu mă ocup de zona A&R ( Artists & Repertoire) adică legătura cu artiștii, de la invitarea pe platformă cu materialele lor video până la interviuri, premiere de videoclipuri și cine știe ce idei ne mai vin.

Mă bucur să văd că interesul și reachul crește de la zi la zi. La urma urmei propunem o muzică de calitate, cu videoclipuri din ce în ce mai bune, totul curatoriat de o echipă și nu de algoritmi. Deocamdată totul e pro-bono, dar căutăm soluții pentru o susținere pe termen lung astfel încât demersul ăsta să poată pune umărul la creșterea industriei locale a artiștilor independenți. Așa că, dacă aveți vreo idee scrieți pe music@underdogstation.tv. Și neapărat dați de veste și prietenilor voștri 😊.