Cu un attention span și o memorie de caras, e clar că nu ne rămân variante prea optimiste pentru viitor, oricare ar fi el. Dar acum vorbim de umor, așa că hai să încercăm să nu fim triști, ba dimpotrivă. Îl avem la butoanele cu răspunsuri pe Toma Alexandru, micul Toma pentru cei care urmăresc fenomenul stand-up.

Am luat-o ușor, cu începuturile, de prin 2005, ca să ajungem până la AI și alte fenomene esențiale ale umanității. L-am întrebat ce e ăla un număr bun, ce sfaturi ar da cuiva care acum se apucă sau încotro se îndreaptă umorul. Oare o fi vreo rețetă pentru a face stand-up de calitate? Hai că deja am dat mult din casă. Restul, pe scroll în jos.

Îmi plac mult biografiile comedianților (ex. Born Standing Up – Steve Martin), îmi place să văd specialuri de comedie și în special analize pe YouTube ale acestor specialuri, ale comedianților și chiar ale filmelor. Am învățat mai mult din eseurile video cu “așa nu” decât din toate cărțile despre cum “așa da”.

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #perspective

Să începem cu lucrurile mărunte. De ce Micul Toma?

Pentru că doar “Toma” era luat pe Insta când mi-am facut cont. De asemenea, mulți ani am făcut glume pe scenă despre faptul că sunt mic de înălțime și asta devenise aproape un brand chiar dacă încă nu avea nume. Plus că face fetele curioase.

Cum ai intrat în lumea stand-up și ce s-a schimbat fundamental, de la începuturile tale până în prezent?

Prima dată am văzut stand-up live in 2005 la Cafe DEKO, și până atunci nu știam mai nimic despre fenomen, în afară de ce auzisem și văzusem în serialul “Seinfeld”. Dar am știut pe loc că vreau să fac asta, așa că am vorbit cu băieții (pe vremea aia Teo, Vio, Costel și Bobo) și m-au lăsat să urc în deschidere la ei. Mi-a dat dependență instantaneu.

Câteva săptămâni mai târziu, pentru că fix în perioada aia au mai fost câteva persoane interesate să încerce scena (cum ar fi Sergiu), s-a organizat primul Open Mic (seara amatorilor) și de atunci am urcat cât de des am avut ocazia. Fundamental nu știu dacă s-a schimbat ceva, dar o schimbare majoră este clar educația publicului – fenomenul a devenit mai cunoscut, oamenii au gustat mai multe stiluri, au mai văzut și de pe-afară, și de când social media e atât de prezentă, sunt expuși constant la forma asta de artă. Iar pe partea cealaltă, avem mai multe cluburi de stand-up (dedicate) în București, care e un semn al unei industrii sănătoase zic eu.

Alte schimbări importante – obosesc mai repede și uneori am senzația că n-am terminat de făcut pipi dar nu mai curge nimic. Ciudat.

Cât de mult îți ia să scrii un număr bun de stand-up? De fapt, ce înseamnă pentru tine un stand-up bun?

Îmi ia cât timp am la dispoziție. Dacă am 3 luni, atâta durează. Dacă am 2 săptămâni, îl fac și așa. Asta e natura umană, nu e vorba că suntem noi leneși, dar de ce ai munci dacă nu trebuie? În general, în fiecare vară încep să scriu o jumătate de oră nouă pentru turneul ce începe toamna și se termină primăvara. Dar idei, notițe, observații și orice gând aparent nefolositor mă vizitează și sunt înregistrate și catalogate pe tot parcursul anului.

Un stand-up bun e dificil de definit. Ca și la muzică, pot aprecia un profesionist și o reprezentație scenică fără să gust stilul. Sunt mulți comedianți care știu ce fac, au succes, dar nu mă amuză deloc. Reversul e rar adevărat însă, foarte puțini care nu știu ce fac sunt amuzanți.

Ca orice om până la urmă, când zic un stand-up bun înseamnă că am râs și că m-a surprins cu ceva. Un stand-up foarte bun mă face invidios. Un stand-up extraordinar mă face să vreau să mă las.

De unde-ți tragi inspirația pentru glume? Ce citești, ce vizionezi, ce asculți?

Nu îmi trag conștient sau voit inspirația pentru glume de nicăieri. Îmi modific constant simțul umorului, care e busola internă pentru ce e amuzant și ce nu, consumând cărți, filme, reels, YouTube, specialuri de stand-up, emisiuni de umor etc.

Și când mă așez să scriu, scriu folosind skillurile dobândite în toți anii de muncă pe scenă. Dar nu tot ce așez pe hârtie mă amuză. După ce șterg glumele care nu sunt pe gustul meu, rămân cele care mă definesc. Îmi plac mult biografiile comedianților (ex. Born Standing Up – Steve Martin), îmi place să văd specialuri de comedie și în special analize pe YouTube ale acestor specialuri, ale comedianților și chiar ale filmelor. Am învățat mai mult din eseurile video cu “așa nu” decât din toate cărțile despre cum “așa da”.

Românii și umorul. Ce-i gâdilă la intelect, la ce se amuză cel mai mult?

Nu cred că românii sunt foarte diferiți de alte popoare. Majoritatea râde la glume simple (atenție! – nu proaste) în care se regăsesc sau în care pot privi victima glumei cu superioritate. Dar există public și pentru glume absurde (Cristi Popesco are o cariera inexplicabilă pe baza lor), sunt mulți care gustă și umor negru. Cu religia mai e de muncă un pic, dar și acolo, cu atenție și răbdare, poți să faci oamenii să râdă în timp ce își fac cruce.

La stand-up, care este un mod aparte de a transmite umorul, contează mult și delivery-ul, adică felul în care comediantul spune glumele, personajul pe care îl portretizează pe scenă și multe alte detalii legate de show. De multe ori aceeași glumă aterizează foarte diferit dacă o spui timid sau dacă o țipi.

E vreun număr / glumă la care ții foarte mult și care nu a fost receptată așa cum trebuie de public?

Da, mereu. În fiecare an și în fiecare show nou am cel puțin o glumă care e pentru mine și 4 oameni din public. Dar o țin acolo că mă bucură pe mine. Mai interesant mi se pare că am glume la care publicul râde invariabil, și mie nu mi se par amuzante deloc. Se întâmplă să arunc uneori o completare sau o legătură între subiecte, și să dau peste ceva amuzant pentru public fără să știu, la prima vedere, de ce e funny. Dar o păstrez și profit mereu de ea.

Cum s-a schimbat peisajul odată cu Social Media? Ce a adus nou?

Vorbind doar pe partea de comedie / stand-up, Social Media a adus mult mai multă expunere, dar cu un preț imens – e foarte mult zgomot, și a distrus atenția oamenilor. Nu mai e suficient să ai o glumă bună, trebuie să ai și hook la început, trebuie să fie și trending, să ai și hashtagurile corecte să te împingă algoritmul, și chiar și așa, a dispărut total conversia către o formă mai lungă, cum ar fi YouTube. Plus că te lupți pe același număr de minute disponibile de scroll (cât durează o vizită la wc) cu tot mai mulți oameni pentru a capta atenția publicului.

Un alt dezavantaj care putea fi preconizat demult este problema cu maimuțele la mașinile de scris. Se face atât de mult content cu intenția de glumă / sketch la nivel global, încât constant descoperi că multe din gândurile tale au fost deja virale pe Insta. Comedia se produce statistic deja. Și oamenii devin mai desensibilizați apoi la surprizele din setul de standup, sau și mai rău, nici nu mai au dorința să iasă la spectacole pentru că și-au primit dopamina gratis acasă.

Care crezi că e secretul pentru a fi un comediant bun? E vreo rețetă?

Depinde ce înțelegi prin “bun”. Ca să fii de succes există rețete destul de clare, compromisuri pe care le poți face și un drum greu dar cu potențial financiar major. “Bun” adică să te aprecieze niște oameni e relativ ușor – orice fel de comedie sau de comediant va avea niște fani, există consumatori pentru orice stil oricât de obscur.

Dacă însă vorbim de “bun” adică să fii tu mulțumit 100% cu ce faci, nu știu să-ți zic încă, n-am ajuns acolo. Pentru un comediant amator, aș zice sfatul e simplu – vezi ce face Cristi Popesco și încearcă să faci opusul.

Ce ne poți spune despre cluburile de umor de la noi? Dar despre emisiunile de gen? Cum stăm la capitolul ăsta?

Suntem într-o creștere lentă. Sunt mai multe cluburi ca niciodată, dar asta îi face pe unii un pic leneși. Când nu erau cluburi, a trebuit să facem și munca aia ne-a ajutat pe noi mai mult decât îi ajută pe cei care cresc acum doar să vină când prind un loc.

Emisiunile de gen sunt încă într-un stadiu destul de infantil, de explorare. Nu avem cultura BBC-ul de exemplu, și se vede. Dar nici nu avem cum să ajungem la un nivel mai ridicat fără să străbatem adolescența asta plină de acnee metaforice a divertismentului românesc.

Comedy Box e un efort colectiv în direcția asta – se muncește la producții de emisiuni și specialuri de comedie de câțiva ani, și sunt oameni care apreciază și sunt dispuși să sprijine această întreprindere cu banii lor munciți, în loc să cumpere încă un pulover drăguț pentru bișonul lor.

Ce rol are umorul în viața ta, cum te raportezi la el? Ai și momente triste?

Pentru mine, umorul e baza. N-aș putea funcționa fără umor în viața mea, sau în persoanele apropiate mie. Am o privire destul de nihilistă asupra vieții – nimic din ce facem nu contează, o să murim și acum e singura ocazie să ne bucurăm de lume.

Dacă te iei prea în serios, nu putem fi prieteni pentru că nu pot să înțeleg de ce ai alege să fii serios în loc să nu. Momente triste nu, n-am avut niciodată.

Mai nou, predai și la masterul de la UNATC, cum e experiența de acolo?

La UNATC n-am avut ocazia decât să cunosc o parte din studenți și să schimbăm amabilități, pentru că am preluat grupa de la Micuțu la final de an, în sesiune. Iar acum suntem în septembrie când scriu aceste rânduri și anul universitar încă n-a început.

Dar am mai predat și alături de Sergiu, și singur, un workshop de comedy writing, și am mai lucrat cu studenți, am predat în particular desen. Știu sigur că îmi place să împărtășesc tot ce am învățat și abia aștept să intru în pâine și la acest master.

Umorul și AI. Ai încercat să scrii cu AI, știe să fie funny?

Deocamdată nu prea știe ce e funny. Și chiar când va învăța, tot nu e clar ce stil va avea, bănuiala mea e că o să fie un melanj de tipuri de umor, un numitor comun mai fad decât fiecare sursă de inspirație în parte.

E foarte posibil la un moment dat să ajungă bunicel, dar sunt 2 motive pentru care nu m-am îngrijorat. În primul rând, mie îmi place să scriu glume. Mă bucură să rezolv eu puzzle-ul umoristic și să ajung la glumă. Și în al doilea rând, pe partea de show-uri live, cum am mai zis, oamenii nu vor să li se recite o culegere de glume, vor să interacționeze cu o personalitate aparte, lucru care momentan lipsește cu desăvârșire din AI.

Am încercat să scriu cu AI, dar nu umor. M-am ajutat de el în faza de documentare, adică am scurtat timpul pe care l-aș fi petrecut pe Google, a căutat el pentru mine, și mi-a sintetizat informațiile existente despre subiectul pe care încercam să-l amuzantific. Am înțeles că e folositor si la a crea imagini ce ar revolta Biserica Ortodoxă, dar n-am găsit eu exact opțiunea aia așa că momentan tot pe xHamster.

Spre ce crezi că se îndreaptă umorul? Unde vom fi peste 10 ani?

În ritmul în care scade attention span-ul din pricina Social Media, mi-e teamă să nu ajungem ca ăia la spitalu de nebuni care dăduseră numere la bancuri ca să nu mai piardă timp să le tot zică pe aceleași. O să apară unu la TV sau în feed, o să zică “42”, și o să râdem toți cu lacrimi și el o să se ducă viral timp de 8 secunde, apoi vine următorul.

Un sfat pentru cei care acum vor să pășească pe drumul ăsta?

Cel mai important sfat – când veți începe să mergeți prin țară, prin diverse cluburi și cafenele ca să vă practicați meseria, veți primi de băut și de mâncat gratis de multe ori din partea localului. E esențial să nu uitați să lăsați bacșiș, că oamenii ăia la fel muncesc chiar dacă nota de plată e zero.