Trupa bucureșteană Midpoint se află la intersecția mai multor influențe – rock, indie, funk, pop și punk. “They’re driven by the joy of songwriting and the thrill of expressing it live on stage”, se mai arată pe site-ul www.straylights.ro, de unde am extras descrierea de mai sus.

În prezent, Midpoint lucrează la primul lor EP, de pe care au fost lansate deja single-urile „Cheesecake” și „Blue Hole”, iar miercuri, 14 octombrie, concertează în clubul Control, alături de The Amsterdams. Ocazie bună de a afla de la Victor Diaconu, voce / chitară, povestea din spatele trupei, procesul de creație și ce mai e prin viața unei formații din noul val.

 Nouă nu ne vine chiar natural să jucăm jocul Social Media, dar pentru că vrem ca muzica noastră să fie auzită, ne gândim la feluri amuzante de a capta atenția. Avem un following mic, dar vreau să-l creștem organic, cu oameni care să fie curioși de muzica noastră și de „ce or mai face băieții de la Midpoint?”

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes

Pentru că știu că urmează un concert în Control, pe 14 octombrie, cum sunteți și ce așteptări aveți de la eventul acesta?

Suntem entuziasmați! Vrem să vedem cât mai mulți oameni și să ne distrăm pe scenă. De asemenea, ne-am bucura mult ca cei din public să ne urmărească pe pagina de Instagram. Pentru că acolo ținem lumea la curent, arătăm părți din procesul de lucru și anunțăm toate noutățile.

Hai să plecăm de la începuturile voastre. Cum s-a format și ce înseamnă Midpoint?

Midpoint este „născut” de mine și Cătălin Manea, după ce am terminat facultatea (UNATC, Scenografie). O decizie firească, având în vedere că tot discutam despre muzică și aveam idei de compoziții. În acest cuib de creație care este mansarda mea, am compus, tras demo-uri proaste, apoi un pic mai puțin proaste, am repetat și aici repetăm și în ziua de azi. Bucuria de a ne cânta ideile ne-a împins să ne suim pe scenă. De când ni s-a alăturat Bodo Tabarca (tobe), ne-am reîmprospătat procesul și abia aștept să auziți rezultatul. Ne dorim ca Midpoint să însemne muzică fun. Cu speranța să te surprindă, dar, mai important, să-ți spună o poveste. Fiecare cântec e o lume.

Care ar fi influențele vostre și ce aduce nou Midpoint în noul val de trupe de la noi?

Clar e că sunt multe. Toți trei ascultăm diverse zone și stăm după repetiție, uneori ore întregi, să ne prezentăm ultimele descoperiri. Mai toate genurile intră în discuție, din orice se poate învăța sau observa ceva. Să arunc cu nume de trupe nu ar fi chiar just, căci ei au definit lumile lor și noi o definim pe a noastră, într-un fel diferit. Altfel, normal că ne plac Primus, Radiohead, Linkin Park, Miles Davis, Kings of Leon, Idles, Arctic Monkeys, ceva Frusciante solo și Aphex Twin. Dar asta e normal.

Ce putem aduce e muzica noastră. Poate nimic nou, dar totul e asamblat diferit.

Cum arată un concert reușit pentru voi? Ce contează cel mai mult în experiența live?

Concertul e minunat când ne simțim relaxați și ne auzim bine între noi :D. Singura țintă e să ne simțim bine pe scenă, să ne trăim partiturile cu energie și intenție, ca totul să aibă sens. Muzica (re)iese mai bine și oamenii din public o pot simți.

Ce teme atingeți prin versurile voastre, la ce-i puneți pe oameni să se gândească?

Nu mi-aș dori să încarc ascultătorul cu vreo temă concretă. Oricum fiecare om interpretează prin filtrul propriu. Temele pot fi simple, cunoscute și universale, dar au un unghi personal. Am scris o parte dintre ele bazate pe ceva intens ce tocmai trăisem (despărțire, pierderea cuiva drag, interacțiuni umane bizare), iar altele doar imaginate, fabricate. În orice caz, personajul din poveste trece prin experiențe, are întrebări și concluzii. Am o poveste întreagă în spatele fiecărui cântec, dar totul trebuie comprimat în propoziții, cât mai aproape de esență. Versurile există împreună cu muzica, au relații și dialoguri care dau carne întregului. Dar chiar dacă nu au auzit sau urmărit versurile, mi-aș dori ca oamenii să se gândească: „Băi, bocea acolo solistu’, dar era aproape pe notă.”

Multă lume e speriată de revoluția AI și tot ce presupune ea, inclusiv în muzică. Cum vă raportați la asta?

Proiectul ăsta e pornit de mulți ani, și abia am publicat 2 cântece. Deci cunoaștem, și avem toată încrederea într-un proces lent! Faptul că forțe omnipotente vâră pe gât umanității un produs, nu poate schimba rostul sau calitatea muzicii ieșită direct din oameni. E distractiv, divertisment, o urare cântec-glumă de ziua unui prieten. Poate fi și unealtă, sau asistent. Nu mi se pare absolut deloc amenințător, și aproape rece ca subiect. Căci întotdeauna vom căsca gura la muzica făcută de oameni. Oamenii sunt fascinanți în continuare, da. Nu suntem o problemă de rezolvat, ci o problemă constantă. Pentru artă, cel puțin, e ideal.

Cum e cu EP-ul care e în curs de înregistrare? Și de ce nu un album?

Mai complicat și lent decât ne puteam imagina. Avem materialul principal înregistrat, dar mai trebuie o serie de înregistrări pentru a finaliza. Am profitat de timpul în studio pentru a fixa patru cântece, pentru un EP care să cuprindă compoziții mai vechi deja (Blue Hole), cu ceva proaspăt scris (Feng Shui). Material de un album am avea, dar pentru că tot ne vin idei peste idei, și compunem noutăți, vrem să vedem exact ce poate fi un prim Album întreg. Cândva, anul viitor, sper să trâmbițăm lansarea!

Cum arată procesul de compoziție la voi, cum se întâmplă lucrurile de obicei?

La bază, binomul eu-Cătă. Au variat cazurile, ori aveam eu o compoziție voce-chitară acustică, deja definită, ori aducea el un segment muzical, sau chiar conceptul unui cântec, eu având tema să creez versuri pe povestea lui. Unele idei le-am demontat și reasamblat fără menajamente, avem încredere unul în celălalt. Încercăm să distilăm multă discuție într-un cântec prezentabil. Dar și spontan, la repetiții, apar idei. Schițe muzicale pe care, apoi, le dezvoltăm. Toți trei ne aducem aportul și ideile, și e incitant.

Cum vă raportați la scena locală, în ce relație sunteți cu industria muzicală?

Nu știu care este poziționarea noastră în scena locală, dar ne concentrăm pe înregistrat, compus, re-compus, ca să avem mai mult material publicat, iar oamenii să ne poată asculta și descoperi. Cât despre industrie, suntem departe de a fi pe radar. Dar cine știe, poate scriem și un hit de radio într-o bună zi.

Știu că sunteți în Stray Lights, o grupare care încearcă să schimbe felul în care se întâmplă lucrurile. Ce ne poți spune despre asta?

Am fost bucuroși să fim invitați sub această umbrelă, ținută de Vlad Ilicevici și Victor Dădaciu. Este o comunitate, împărțim idei, promovăm muzică și ne ajutăm între noi, cu sfaturi și know-how. Avem un site (mulțumim Mihai Velcescu) unde apar toate trupele, cu video-uri și descrieri, gata de book-uit. Și datorită Stray Lights cântăm (din nou!) în Control. Stray Lights vrea să pună mai multă lumină pe scena underground, încât să dea o șansă (și slot-uri la festivaluri) trupelor de nișă. Susținem!

Social media a schimbat mult regulile jocului. Voi cum sunteți cu postările, promovarea și tot ce presupune munca din spate?

Da, e deja observabil și amuzant cum trupele nu-atât-de-cunoscute fac eforturi să iasă în evidență, prin tot felul de giumbușlucuri. E și greu, fiind un volum imens de produse care se vor vândute și multă gălăgie, jocuri psihologice, toate concurând pentru (finita) noastră atenție. În același timp, pare un prilej creativ, de a încerca idei în miezul acestui ciclon. Nouă nu ne vine chiar natural să jucăm jocul Social Media, dar pentru că vrem ca muzica noastră să fie auzită, ne gândim la feluri amuzante de a capta atenția. Avem un following mic, dar vreau să-l creștem organic, cu oameni care să fie curioși de muzica noastră și de „ce or mai face băieții de la Midpoint?”

Care sunt provocările cele mai mari pentru voi ca trupă, ce ați vrea să se întâmple mai bine?

Ne-am dori să avem mai mult timp pentru a face cantonamente muzicale. Adică să mergem la mine la țară și să avem luxul mai multor zile de compus, într-o bulă, izolați de freamătul Bucureștiului. Genul ăsta de deconectare e foarte bună. Dar între timp, ne dorim să terminăm acest prim EP, din care avem un cântec lansat și trei în lucru. Ne-am bucura să cântăm și la mai multe festivaluri, anul viitor.

Zi-ne 3 piese pe care le ai acum în playlist și pe care ar trebui să le ascultăm și noi.

Taeko Onuki – Nani mo Iranai

The Drums – Let me

Pureblast, Lacchesi – Half Faces (Lacchesi Remix)