articol de Cristina Enescu Aky

Un produs iconic, o combinație unică de „original-practic-estetic” ce a rămas trendy de peste 70 de ani. O poveste despre curaj și ingeniozitate de business, dar și despre crearea „luminii de la capătul tunelului” atunci când ea nu există. Un design ce a făcut istorie: ingenios, minimalist, ingenios, practic, chic, sinonim cu eficiența, accesibilitatea, stilul, lejeritatea și mobilitatea. Unul dintre primele și cele mai de succes product placements din secolul XX (cu un surprinzător ajutor din partea Hollywood-ului). Sunt principalele caracteristici ce au contribuit la nașterea și persistența legendei acestui simbol italian unlike any other: motoretele Vespa.

Este mai copiată decât orice alt vehicul motorizat pe două roți din lume. Are un design extrem de recognoscibil, inteligent conceput și încă și mai inteligent promovat de la început, devenit un simbol dintre cele mai iconice ale Italiei. A rămas funcțională, practică, comodă, chic, în toate deceniile de la trecute de la apariția ei. Și reprezintă și o poveste interesantă despre inspirație, curaj și idei geniale în timpuri dificile.

Peste 16 (unii spun 19) milioane de scutere Vespa au fost produse de la lansarea brandului, în 13 țări. Ea a creat și un cuvânt în limba italiană: vespare, a merge pe o Vespa. Și, în ciuda multor schimbări de management și direcție în deceniile care au trecut, istoria ei merge mai departe.Povestea Viespii am descoperit-o inițial prin intermediul unui film de poveste, la propriu și la figurat, pe care vi-l recomand călduros: Enrico Piaggio: Vespa/ Un sogno italiano (Un vis italian) din 2019.

Stil si Ingeniozitate

Datorită inspirației, tenacității și curajului industriașului Enrico Piaggio, ingeniozității inginerului (sic) D’Ascanio și ceva ajutor din partea legendelor cinematografiei americane Gregory Peck și Audrey Hepburn, Vespa a devenit un simbol al tinereții și spiritului de aventură, un fel de „cal urban” modern pe care el putea să o ia pe ea la o plimbare sau pe care ea avea o totală libertate de mișcare.

Cel mai celebru mijloc de transport motorizat pe două roți e pur și simplu materializarea stilului și a ingeniozității italiene în forma lor cea mai înaltă. Vespa a adus libertate de mișcare într-o țară cuprinsă de depresia de după al Doilea Război Mondial, cu drumuri distruse de bombardamente și oameni în mari dificultăți financiare dar care doreau să se miște, la propriu și la figurat. Totodată, ea a adus și un nou model de business și un suflu inspirațional extrem de binevenit pentru italieni.

#1884

În 1884, Rinaldo Piaggio (tatăl celui care, peste ani, avea să „nască” Vespa) a fondat compania care îi purta numele, specializată în amenajarea yachturilor de lux. Ulterior, ea și-a extins activitatea și în construcția și amenajarea de trenuri precum și mașini și dotări pentru mașini de lux și de marfă.

Odată cu Primul Război Mondial, Piaggio s-a lansat în producția de avioane, inclusiv bombardiere, și a mai achiziționat niște fabrici printre care și cea de la Pontedera, în Toscana (aproape de Pisa). Aici avea să se nască mai apoi Viespea. În al Doilea Război Mondial, fabricile Piaggio au mers foarte bine, fiind considerate unul dintre principalii producători de avioane ai Italiei și, în consecință, obiective strategice de interes național. Din același motiv au și fost atacate asiduu, fabrica de la Pontedera fiind pusă la pământ de bombardamentele de pe 31 august 1943.

După Război, conform acordurilor semnate cu Aliații, Italia a fost obligată să sisteze orice activități industriale care puteau fi asociate unui efort de război. Acum proprietarul era Enrico Piaggio, fiul fondatorului. Din păcate nu mai avea nici fabrici, căci fuseseră distruse, nici „obiectul muncii” (nu mai putea produse motoare pentru avioane bombardiere). În plus, în toată Italia industria aeronautică și economia erau la pământ, oamenii nu aveau bani, dezolarea plutea în aer, iar drumurile fuseseră distruse de bombardamente.

#context

Așadar, un context deloc favorabil relansării industriei automobilelor sau a celei aeronautice, în care se specializase compania. Piaggio și-a dat seama că lumea dorea cu disperare să se miște, și la propriu și la figurat, iar el aici avea experiență, așa că a văzut în acea situație extrem de dificilă și o oportunitate. A început să se gândească la un mijloc de transport care să corespundă nevoilor momentului (ceva ușor, accesibil, practic, plăcut în utilizare, popular) și, prin asta, la o modalitate de a ridica din cenușă, la propriu și la figurat, fabricile și business-ul distruse.

Astfel că, în 1944, le-a cerut inginerilor săi un prototip de motocicletă. Modelul inițial a fost oficial botezat Moto Piaggio no 5, poreclită de către muncitorii fabricii „Paperino” – „Rățușca” sau „Donald Duck”. Lui Piaggio i-a displăcut însă profund. Atunci l-a abordat pe inginerul de aeronautică Corradino D’Ascanio, care lucrase pentru el în vremurile producției de avioane de război. Acesta i-a spus franc de la început că motocicletele i se par vehicule butucănoase, murdare și nesigure, greu de întreținut, și că le urăște. Piaggio i-a dat câteva idei și l-a convins să se mai gândească…

#cevanou

Ca urmare, în loc de a modifica sau îmbunătăți „Il paperino”, însă, D’Ascanio a creat ceva nou, inspirându-se în mod interesant dintr-o sursă foarte „neinspirantă”: de-a dreptul urâta dar foarte practica motocicletă a armatei americane, numită Cushman Airborne, ce era parașutată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în zonele industriale pentru a fi folosită în luptele împotriva trupelor germane. Avea caracteristici interesante, care l-au inspirat pe acest inginer specializat nu în vehicule pentru drumuri ci în avioane.

Cu ajutorul ideilor lui Piaggio, D’Ascanio a dotat noua motoretă cu o punte plată pentru protecția picioarelor, un scut frontal pentru protecția împotriva vântului, și a pus motorul sub șezutul conducătorului. Controlul vitezei a fost pus pe ghidon, spre deosebire de alte motorete, iar liniile vehiculului au fost astfel gândite încât să fie deopotrivă aerodinamice, fluide și plăcute ochiului. A fost introdusă caroseria monococ (în care corpul vehiculului este parte integrantă a șasiului, ceea ce era de asemenea o idee inedită pe atunci. (Ulterior, Piaggio nu a uitat contribuția genială a lui D’Ascanio la nașterea Vespei, și a dispus ca acesta, împreună cu alți câțiva dintre designerii inițiali, să primească și o mică parte din vânzarea fiecărei motorete. Acest bonus l-a transformat pe D’Ascanio în cel mai bine plătit angajat din Pontedera, unde se afla fabrica principală.)

#viespea

Viespea lui D’Ascanio era cu adevărat seducătoare: practică, ușoară, ieftină și fiabilă, cu un design conceput special, la cererea lui Piaggio, pentru ca motoreta să poată fi folosită comod și de către femei (care nu erau nevoite să „încalece” motoreta, precum în cazul altor modele, ceea ce le crea inconvenientul de a li se vedea picioarele mai mult decât își doreau), avea motorul discret ascuns (sub scaun sau peste roata din spate), și proteja prin design-ul ei și hainele utilizatorilor de praful drumului și de uleiul de motor (ambele fiind o problemă clasică a motocicletelor de pe atunci. Un vehicul fun și accesibil din toate punctele de vedere, care era sinonim cu libertatea de mișcare – exact lucrurile după ce tânjea Italia răvășită de război, cu bani puțini la dispoziție dar dorindu-și cu nesaț puțină normalitate, mobilitate, libertate, și chiar – de ce nu? – distracție.

Astfel s-a născut motoreta pe care Piaggio, observându-i forma zveltă, ușoară, îndrăzneață și sunetul „bâzâit”, a numit-o Vespa, adică Viespea. Un vehicul pe două roți cu care aproape oricine își putea permite gustul libertății cu 60 km/oră – mai ales după ce Piaggio a introdus plata în rate, o idee inedită la acea vreme. Modelul a fost prezentat publicului în primăvara lui 1946, stârnind deopotrivă interes și sprâncene ridicate.

#rate

Presa și publicul au primit noul produs cu un mix de surprindere încântată și sprâncene ridicate. Însă, după lansarea primului model, în primăvara lui 1946, vânzările au mers destul de greu (doar vreo 2.500 de bucăți). Ele au luat avânt însă odată cu introducerea plății în rate. Iar apoi, în 1952, Piaggio a avut o altă idee genială: aflând de turnarea filmului „Vacanță la Roma”, cu starul Gregory Peck și Audrey Hepburn (aflată aici la primul ei rol major). Hepburn interpreta o prințesă europeană ce evada din „chingile” vieții regale și petrecea o romantică noapte albă pe străzile Orașului Etern alături de un șarmant jurnalist american (Peck).

Zborul spre celebritatea internațională al Vespei a fost ajutat în foarte mare măsură de o altă idee genială a lui Piaggio. Aflând despre turnarea comediei romantice hollywoodiene „Vacanță la Roma” cu starul Gregory Peck și (pe atunci debutanta) Audrey Hepburn, Piaggio a făcut tot posibilul și a reușit să îl convingă pe regizor că cel mai potrivit „cal” urban pe care cei doi îndrăgostiți puteau zbura prin Roma era Vespa. Filmul a primit Oscar-uri pentru prestația lui Audrey Hepburn, scenariu și costume, iar Vespa a profitat și ea de faima „Vacanței la Roma”, și Hollywoodul s-a îndrăgostit iremediabil. În curând s-a aflat că John Wayne și-a luat o Vespa ca să se miște mai rapid și mai cu stil între platourile de filmare. Apoi Marlon Brando și Dean Martin și-au luat o Vespa… iar lista cumpărătorilor celebri a crescut constant.

#hollywood

Au urmat și alte prezențe în film (și apoi în videoclipuri muzicale) ale motoretei, au existat și alți bărbați celebri care au promovat-o, dar femeile din Italia și apoi din toată lumea pur și simplu au adorat-o, mai ales după ce le povestise despre ea și Hollywood-ul. Se spune că la scurt timp după „Vacanței la Roma”, Piaggio a vândut aproape 100.000 de bucăți. În 1947 a apărut deja un al doilea model, iar de atunci „familia Vespa” a tot crescut. Astăzi, doar în Marea Britanie (una din cele mai mari piețe, după Italia) sunt disponibile 12 modele diferite, și există fabrici în mai multe părți ale lumii.

Una dintre ideile geniale ale lui Piaggio a fost de a prezenta publicului această motoretă drept mijlocul de transport ideal atât pentru tinerii „oameni ai muncii” cât și pentru femei (design-ul fiind așadar adaptat astfel încât doamnele să nu aibă problema că nu se puteau așeza fără a li se dezveli genunchii – Vespa nu trebuia „încălecată”, precum alte vehicule pe două roți, ci doamnele se puteau așeza elegant pe ea datorită platformei centrale. Prima publicitate la Vespa, din 1946, arăta o femeie independentă „călare” pe o Vespa în drum spre serviciu. Era mesajul potrivit la timpul potrivit, căci lumea se emancipa iar femeile tocmai (din 1945) aveau pentru prima dată dreptul să voteze și ele.

Viespea de astăzi

Pentru unii un obiect vintage nostalgic, pentru alții un simbol etern al bella Italia sau pur și simplu al libertății și spiritului mereu tânăr, Vespa continuă să aibă și astăzi armate de fani.

Nu trebuie să fiți însă un deținător de Vespa ca să vizitați interesantul muzeu Piaggio Vespa de la Pontedera, în Toscana. La intrarea în muzeu se află însă nu o Vespa ci un tren – căci fabrica Piaggio a fost inițial specializată în design-ul de vapoare de lux, apoi de trenuri, ulterior de avioane de război, pentru a deveni apoi autoarea magicei Vespa. Iar filmul italian din 2019, cu foarte carismaticul Alessio Boni în rolul lui Enrico Piaggio, vă va face și mai savuroasă (și romantică) această poveste despre ingeniozitate, curaj și un spirit de business fabulos.