Zboara anii, constat tot mai des asta cu o nostalgie crescanda. Stiu, suna cliseistic dar asta-i viata. Daca v-as spune ca ma mai lasa si memoria si nu mai stiu cand am scris anumite chestii, ce-ati mai zice? Dar si asta-i adevarat…
De exemplu, fara ajutor, nu mai stiu cand am scris despre monumentul pompierilor de pe Calea 13 Septembrie, „confiscat” pentru o vreme de o companie de genti, promovata suplimentar, involuntar sau nu, si de cateva domnite din politica locala. Pentru asta exista insa butonul de search asa ca am gasit pana la urma „Monumentul reclamelor interzise„.
Ma bucuram atunci ca astfel de campanii care sar calul si aduc atingere monumentelor din oras, nu vor mai fi posibile si ca Bucurestiul va fi curand din acest punct de vedere un oras civilizat. Optimist! Ba chiar utopic ar putea spune unii, avand in vedere ca spuneam astea la-nceput de 2009 iar astazi la final de 2014 Bucurestiul este inca, din punct de vedere al publicitatii stradale, orasul tuturor posibilitatilor sau un oras sub asediu. Depinde cum privesti problema.
Ieri, intr-o discutie pe Facebook, de pe wall-ul lui Tudor Maxim / Elevate zicea un coleg de breasla, ca daca dai banii unde trebuie, s-ar putea instala un ditamai mesh-ul chiar pe Palatul Cotroceni. Asa … sa fie clientu’ multumit!
Nu zice nimeni sa fim ca Grenoble, care apropo va interzice de la anu’ publicitatea stradala, pentru ca n-avem genul acela de arhitectura, dar totusi…
Culmea este ca avem o lege a publicitatii exterioare care e suspendata prin OUG pana-n Octombrie 2015, pentru cine-stie-ce interese. Asta, in conditiile in care suntem convinsi aproape toti cei din breasla, ca ea ar pune un minim de decenta in business-ul asta si-n plus l-ar face si mai profitabil. Probabil ca daca vom apuca serios pe drumul spre normalitate, asa cum tot spune Herr Klaus, se va debloca si treaba asta.
Nu cred ca vrea nimeni orase fara reclame in Romania, dupa ce zeci de ani le-am considerat (pe ele, pe reclame) dovada vie a apropierii de occident. Personal cred insa ca se pune prea mare pret pe aglomerarile urbane, in vreme ce ruralul inseamna, demografic vorbind, o jumatate de tara, momentan aproape ignorata. O sa vedem ce ne rezerva viitorul, s-ar putea ca Sibiul sa fie un exemplu de urmat si-n materie de publicitate exterioara.
Pana atunci insa, pana cand se mai limpezesc apele din punct de vedere politic si administrativ nu ne raman decat poantele si mistourile, cu care sa ne-mpungem pe la colturi, cand mai vedem prin oras cate o nazbatie fie ea magenta sau nu.
Categorii:Opinii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.