Despre plecarea Emei Prisca din tara am aflat in urma cu aproximativ doi ani, in urma unei discutii cu regizorul Hypno, care tocmai venea de la o filmare din Georgia. Mi-a zis ca acolo a lucrat cu Ema la o campanie pentru un brand de telecom. Intre timp, drumul ei in publicitate a apucat spre alte meleaguri, in prezent fiind singura romanca din advertising de care stiu ca lucreaza in Mexic. Am vrut sa aflu de la ea cum arata advertisingul a la Mexicana, cum a ajuns sa colaboreze cu regizorul Innaritu si care ar fi in mare diferentele dintre Romania si alte piete publicitare. (interviu realizat de Andrei Hategan)

A.H.: Zi-ne putin traseul tau dupa plecarea din Romania, pana la Mexic, prin ce agentii ai trecut si ce te-a facut sa pleci departe?

E.P.: Dorul de duca. Wanderlust. Cica e o gena reponsabila. Am plecat din Romania in urma cu cinci ani, in Spania, ca sa fiu, sa traiesc cu un baiat (care intre timp mi-a devenit sot). Si de la el cred ca am luat virusul asta al schimbarii locului. Pana se ne cunoastem, el traise deja in patru tari.

Mutatul asta dintr-o tara in alta are mai mult de-a face cu o curiozitate, o neliniste, cu o pofta de alte modele de viata si de experiment si mai putin cu constructia unei cariere de achiever, definitorie pentru generatia mea.

De fapt, totul pleaca de la cum definesti succesul sau viata buna sau viata care te multumeste. Pentru mine, astea echivaleaza cu cat mai multe modele acumulate, cat mai multa cultura, cat mai multi oameni faini si diversi (cat mai nebuni) si cat mai putine prejudecati. Iar jobul se integreaza aici. Nicio plecare n-a fost impinsa de job. Daca vrei, am luat in serios propuneri, contexte ce pareau daca nu, nebunesti, cel putin tampite, in paradigma clasica. Cine s-ar duce din Barcelona sa traiasca in Tbilisi?

Dar daca nu am fi luat in serios acea discutie, nu am fi avut sansa de a trai in Caucaz, de a vedea cum se vede lumea din mijlocul uneia dintre cele mai vechi, mai mici si mai incapatanate natii si culturi. Si ne-am vazut de treaba, am facut advertising pentru Georgia, Azerbaijan si Tajikistan.

Partea buna in meseria noastra este ca te impinge sa inveti incontinuu. Nu poti sa faci advertising pentru Tajikistan fara sa-i cunosti istoria, dramele, tensiunile, nu? Si uite asa dai peste minunatii de dansuri si instrumente din muntii Pamir sau peste mitul viu al lui Aga Khan, un miliardar elvetian, descendent al profetului Mahomed, care sustine financiar o buna parte a zonei.

Uite aici un proiect regional euro-asiatic pentru Telia Sonera, cel mai puternic telco din zona. Si unul pentru piata georgiana, facut in colaborare cu Hypno, il puteti vedea aici:

A.H.: Ce stiai despre publicitatea din Mexic inainte de a ajunge acolo, era in planul tau?

E.P.: Ce stiam sigur inainte de ajunge in Mexic, este ca vreau sa traiesc o vreme in America Latina. Despre publicitatea mexicana intuiam ca nu-i stralucita (n-a sarit nimic in ochi), ca farmecul publicitar al zonei este asigurat de Brazilia si Argentina.

Dar am descoperit o publicitate mult mai buna ca la noi – na’ sunt si mai multi bani si fara sa vrei excelenta si banul merg mana-n-mana (nu exista creatie Galliano la pret Tina R si cine sustine asta ori e naiv ori impostor). Mai e un ingredient de mentionat. O incapatanare, pe care cred ca noi am pierdut-o sau cine stie daca am avut-o cu adevarat. Si am mai descoperit cu bucurie mult talent vizual si mestesug. Poate ca nu asa profi ca-n Spania (care are o traditie babana in design, art direction, branding), dar oricum, la ani lumina de noi.

A.H.: Care e primul proiect pe care l-ai facut la Mama Disco?

E.P.: Mama Disco e un label pe care il am de mai multi ani. In functie de context sau proiect il folosesc, e mai mult un cadru de lucru care tine de cata responsabilitate imi asum intr-un proiect. E o agentie care isi strange talentele si se creeaza in functie de proiect. Primul proiect Mama Disco a fost in Spania, prin 2011, cred, o munca ampla de branding si comunicare pentru marca catalana Vibia, de lampi de design, modulare, digitalizate. Dintre artefactele muncii de atunci, se poate vedea site-ul Vibia, o treaba B2B foarte sofisticata.

A.H.: Stiu ca la o campanie ai colaborat cu Inarritu, care a luat si 3 Oscaruri anul asta. Cum ai ajuns la el si cum a fost experienta?

E.P.: Da, asa e, la prima mea campanie mexicana. Stii cum sunt momentele alea cand totul merge uns, cand drumul de la gand la implementare e scurt si lin?! Campania “Historias que cambian historias” ce a facut istorie in Mexic si care inseamna “povesti ce schimba povesti” era pe ultima suta de metri de executie. Piesa video din campanie era gata, urma sa fie lansata intr-o saptamana – o decizie de ultim moment, in cadrul unui festival de film mexican care gazduia lansarea internationala a Birdman’-ului lui Inarritu.

Spotul se cheama tot “Birdman”, in spaniola “Hombre Pajaro”. Si mai mult, campania era despre puterea transformatoare a cinema-ului. Asa ca mi-am luat inima in dinti si la petrecerea de inaugurare a festivalului, m-am dus la Inarritu. El vazuse spotul, i-am aratat alte piese din campanie, l-am intrebat daca vrea sa participe in campanie.

A doua zi, ii luam un interviu de juma de ora din care am folosit bucati in campanie. Inarritu a inceput ca publicitar, stii? A avut agentia lui… Apoi a facut radio, muzica si in cele de urma s-a apucat de filme. Ce sa zic?! E foarte tare ca prezenta, e electric. E articulat, nu vorbeste de umplutura, prostii sa dea bine in context, te priveste serios; nu e genul small talk si piaristic. Si toate astea il fac foarte sexy. Acum sper sa nu innebuneasca de la atata glorie, nu-i un bagaj usor de dus.

A.H.: Dincolo de numele regizorului, mai e vreo legatura intre filmul Birdman si campania „Historias que cambian historias”?

E.P.: N-a existat nicio legatura intentionata. Cele doua productii s-au conceput in paralel si s-au lansat in acelasi timp, confirmand zicerea “big minds think alike”. Ahahahahhahahahahahahahahhahaha. Apoi s-a creat o legatura, rezultata din participarea lui Inarritu la campania mea si din simultaneintatea lansarilor. Lumea a apreciat legatura cu 2 milioane de views si super engagement in partea de twitter si retele a campaniei.

A.H.: Care ar fi principalele diferente intre publicitatea din Mexic si ce se intampla in agentiile pe unde ai mai fost?

E.P.: Fata de Spania, gandirea e mai primitiva, fata de Romania sunt mai pasionati, incapatanati – am fost de curand la o conferinta cu cei mai recunoscuti directori de creatie mexicani si toti sunt foarte suflet si transpiratie, nu-s imboieriti si sictiriti, si-au pastrat cumva pustiul interior. Ia in calcul ca fata de noi, trimit anual macar cinci oameni in juriile de la Cannes.

A.H.: Cum se comporta mexicanii pe net, online-ul merge bine acolo?

E.P.: Participa mai mult. Europa care e cea mai educata, e implicit si cea mai cinica pe net. Twitter e foarte popular, daca nu ma insel Mexic e printre tarile cele mai active pe Twitter. Exista si o explicatie politica pentru asta, media traditionala este controlata de guvern si atunci jurnalismul cetatenesc are multa forta.

A.H.: Stiu ca in Mexic e permisa publicitatea comparativa. Esti pentru sau impotriva?

E.P.: Da, am aflat, dar nu e o tema prezenta. Eu n-am vazut in opt luni niciun astfel de caz. Mie mi se pare de tantalai, cand tot ce poti sa spui despre tine e o referinta la altul.

A.H.: Crezi ca ar functiona si in Romania?

E.P.: Cred ca da, ca avem ceva de tate. Uitati-va la discursul si dialogul in spatiul public. Totul e un atac la persoana.

A.H.: La ce lucrezi in momentul asta si ce pregatesti pentru 2015?

E.P.: Sunt in niste pitchuri acum, doua din ele pe comunicare digitala. Sper sa pot spune si in in 2015, cateva povesti frumoase.

A.H.: De ce ti-e dor cel mai tare cand vine vorba de Romania?

E.P.: De limba mi-e dor. Mi-e dor sa vorbesc romaneste. Sunt zile si zile cand nu vorbesc romaneste. Cred ca o sa-mi fac un blog doar ca sa ma oblig sa mentin contactul cu limba. Mi-e dor de familia mea, de prietenii mei si de rasul in romaneste.