O cizma de Gulliver e plasata pe un soclu impunator in Piata Unirii si e vizibila din orice directie vii sau pleci din Piata. E o productie speciala prin care Deichmann ureaza clientilor sai „Sarbatori Fericite”, intr-un mod original.
Imi pare rau ca n-am fost mai pe faza, sa fi surprins exact momentul instalarii, pentru ca datorita dimensiunilor logisitica pare sa fi fost destul de ampla. Probabil ca s-a lucrat noaptea. Oricum, mi-ar fi placut sa vad.
Apropo de instalare, am aflat c-ar fi vorba despre un proiect Universal Solution, prin agentia de media a lui Deichmann, Mediacom. Daca-i asa, e foarte tare! Sunt convins ca piata de OOH din Bucuresti si de oriunde din Romania are nevoie de cat mai multe proiecte cu reala valoare adaugata.
2014 cred ca ne-a lamurit pe toti ca outdoor-ul clasic vandut standard, fara nimic special in plus, a ajuns cu marje de profit tinzand asimptotic catre zero, ca sa folosesc limbaj de Analiza Matematica. Anul asta jucatorii au fost impinsi de agentii, clienti si context in general, parca mai mult ca niciodata intr-o batalie pe preturi, din care pe termen lung nimeni nu va iesi castigator. Dar in fine asta-i cumva alta discutie.
Revenind, da, imi place cizma Deichmann din Unirii, nu spune multe dar cred ca nici nu-i nevoie. De ce nu-i nevoie?! Uite-asa, va las c-o-ntrebare in loc de raspuns. E adresata in principal doamnelor da’ sa raspunda si domnii la o adica…
Sa zicem c-ati avea deja acasa 5 perechi de cizme, dar ati mai vedea totusi inca una misto la Deichmann. Ati cumpara-o sau nu? Sincer! Sincer, da?!
Categorii:Campanii, Evenimente, Neconventional, Outdoor, Proiecte Speciale
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.