Lansarea SuperTeach

Cat de inovativ poti sa fii atunci cand comunici cu o categorie profesionala?

Veti raspunde imediat ca “oricat”, “ca nu e o problema”. Si totusi daca aceasta categorie profesionala este cea a profesorilor, suntem siguri ca va vom pune pe ganduri. In Romania se pune inca mult prea mare accent pe latura cognitiva a demersului educational si asta in detrimentul sprijinirii dezvoltarii inteligentei emotionale a copiilor.

Romanian Business Leaders (RBL), cea mai importantă comunitate de antreprenori și executivi de top din România, în parteneriat cu EDUCATIVA și Institutul pentru Dezvoltare Personală a lansat Marti 17.10.2017 proiectul SuperTeach, cu scopul de a-i sprijini pe profesori să devină mentori.  Asa cum spunea dl. Dragos Anastasiu, in deschiderea evenimentului de lansare, este vorba de un nou proiect Romanian Business Leaders, urmatorul dupa un alt proiect educațional al RBL, Merito, ce a fost lansat în urmă cu doi ani, cu scopul de a revaloriza statutul profesorului în România.

Citand un distins profesor american, dl. Anastasiu a completat ca daca vrem sa facem ceva in economie, trebuie sa-ncepem cu educatia iar daca vrem sa facem ceva in educatie, trebuie sa-ncepem cu profesorii. SuperTeach este despre influentarea modului de abordare, de gandire si deci despre mentalitatea unor cadre didactice, care sa inceapa sa-si centreze tot mai mult activitatea pe copii.

Foarte interesant ni s-a parut ca din cercetarea administrata pe aproape 1000 de profesori, in acesta faza a proiectului, de catre Open-I Research, a rezultat ca 18% dintre profesori vor sa schimbe ceva. Dl. Felix Tataru a mentionat in cadrul prezentarii ca oamenii de business si din industriile creative pot si trebuie sa schimbe ceva in bine, daca vor ca intr-o buna zi sa aiba oameni mai buni. Viata, atat la nivel profesional cat si personal, devine tot mai competitiva.

Proiectul SuperTeach isi propune ca in 5 ani sa construiasca o comunitate activa de 1000 de profesori cu mentalitate deschisa, care sa inspire sistemul din interior pentru abordarea educatiei elevilor in raport cu standardele la zi. Profesorii vor lucra cu instrumente de la Institutul Arbinger, reprezentat in Romania de Institutul de Dezvoltare Personala.  Este important de retinut ca training-urile SuperTeach vor fi gratuite pentru profesori .

Cu siguranta ca toate industriile din Romania, dar in primul rand cele creative, se vor lasa atrase in sustinerea acestui proiect. Tehnologia ne invadeaza pur si simplu vietile, intr-un ritm ametitor. Scoala trebuie sa fie mai mult despre empatie si leadership si nu doar despre cognitie iar asta trebuie sa se vada in primul rand la cadrele didactice. Sa uram deci succes programului SuperTeach!

Informații suplimentare

Conform studiului realizat  de Open-I, 55% din profesori considera că prioritatea MEC trebuie să fie infrastructura și dotarea școlilor, iar 45% cadrul legislativ. Cu toate acestea, profesorii considera că sunt lucruri de îmbunătațit în sistemul de învățământ de către ei înșiși, astfel încât acesta să fie mai performant, în special cu privire la modul în care informația este transmisă copiilor. Profesorii ar vrea să folosească mai multe metode interactive de predare (67%), să-i ajute pe elevi să-și dezvolte abilitățile de viață (66%) și să utilizeze tehnologia în predare (55%).

„Atitudinea profesorilor români este echilibrată între așteptările pe care le au de la MEC și efortul pe care consideră că trebuie să-l facă ei pentru a progresa. Deschiderea lor de a schimba modul în care comunică cu copiii este un semnal optimist mai ales că o mare parte din profesori fac această meserie din pasiune, 77% consideră lucrul cu copiii principalul factor motivator, în ciuda nemulțumirii pe care o au față de remunerația primită, 42% demotivati de acest aspect.” a spus Adina Nica, Managing Partner Open-I.

SuperTeach este organizat de RBL în partneriat cu Educativa și IDP. Inițiatorii SuperTeach sunt: Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță.

În urma evenimentului de lansare din 17 octombrie la care au participat peste 70 de specialiști în educație, antreprenori, profesori, lideri de opinie, echipa SuperTeach s-a largit, aproape toți participanții declarându-și sprijinul pentru proiect.

Mai multe detalii găsiți pe www.superteach.ro