Whopper-ul batut

Ati manca vreodata un Whopper Batut? Sa nu va ganditi ca asta e vreo delicatesa si ca are vreo legatura cu fasolea batuta sau cu alte fineturi de pe la noi. Nu. Bataia aplicata Whopper-ilor e ultima gaselnita marca Burger King, pentru a ilustra cel mai bine implicarea lor intr-un curent global anti-bullying. 30% dintre elevi, la nivel global, sunt tinta unei violente de acest gen.

In urma “cascadoriei” de mai jos, filmata cu camera ascunsa, s-a putut vedea ca la mancarea strivita 95% dintre oameni au reactionat, in vreme ce la agresarea pustiului, ce se-ntampla doar cateva scaune mai incolo, doar 12% dintre ei au zis ceva.

Nu stiu cum ar fi fost daca treaba asta s-ar intampla la noi si cati ne-am opune vertical unei asemenea forme de violenta. E de discutat, pentru ca in mod clar un mediu violent va forma pe mai departe doar oameni violenti. Pana la urma un agresor nu e altceva decat un fost copil, agresat la vremea lui de altii si ar trebui sa intelegem si asta.

Daca nu va misca asemenea lucruri sau daca va ganditi ca pe undeva “bataia e rupta din Rai”, ei bine, atunci poate ne gandim sa redefinim putin Raiul ala…