Nu poti sa-ncepi un business muzical, doar gandindu-te ca e un business muzical

articol de Marian Costache

Vama este unul dintre cele mai importante branduri muzicale romanesti de la ora actuala si sigur ca este puternic impregnat de talentul unui artist complex si polivalent, asa cum este Tudor Chirila. L-am ascultat pe Chirila in deschiderea celei de-a treia editii a Conferintei Mastering The Music Business – 20-22 Martie 2018, in interviu cu Dan Fintescu. Ceea ce mi s-a parut remarcabil in toata discutia a fost desigur consecventa, consecventa cu care s-a dus mereu dupa lucrurile care-i plac si care-l implinesc, trecand chiar prin procese, despartiri si pierderi. Nu in ultimul rand, materialul de mai jos este si o lectie de branding, de branding muzical.

Tudor iti multumim ca ai acceptat invitatia, si pentru tot sprijinul acordat MMB

Cred ca e important ca la inceput de drum sa afli niste informatii, pe care noi, generatia noastra, le-am aflat dandu-ne cu capul de pereti. Un happening precum “Mastering the Music Business” ne-ar fi ajutat sa intelegem ce ni se-ntampla.

Din procesul Vama-Veche sunt niste lectii de invatat. In primul rand s-a creat un precedent foarte periculos. Noi ne-am despartit si eu am continuat sa cant piesele, fara sa le cer acordul colegilor mei, pentru ca eram co-autor. Mai mult decat atat, eram autorul tuturor versurilor. Dar pentru ca atunci cand faci o trupa iti place “comunismul” si crezi in “comunism”, desi eu eram autorul tuturor versurilor, am acceptat ca ele sa fie inregistrate pe numele tuturor compozitorilor, desi ei n-au scris niciun vers. A fost ideea mea, ca de la bani si de la femei se cearta toata lumea, hai s-o evitam p-asta cu banii! Chiar daca eu am scris versurile, colegii mei au colectat si ei drepturile de autor.

Dupa 10 ani, cand ne-am despartit, in Legea 8 / 1996, lege care ar trebui studiata de toata lumea, e un articol foarte clar, care spune ca autorii pot interzice executia muzicala. Colegii mei s-au prevalat de acesta articol si au spus “Chirila nu mai poate sa cante”. Asa am ajuns in instanta. Avocatii nostri au spus la tribunal ca in momentul in care un artist incredinteaza gestionarea operei unor societati de gestiune colectiva, cum sunt UCMR, CREDIDAM, UPFR, in momentul ala nu mai poate fi vorba de interzicerea executiei muzicale, pentru ca tu ai comunicat public opera, prin urmare colectezi in baza playlist-elor pe care le comunici la fiecare concert, UCMR-ul retine si se presupune ca autorii incaseaza.

Instanta de judecata, insa, nu a tinut cont de acest rationament si a zis ca vrem – nu vrem autorii pot interzice celorlalti autori opera. Daca eu nu eram un comunist tanar si nelinistit, si mi-as fi tinut macar versurile pentru mine, as fi spus “ok, dar versurile astea nu le mai canta nimeni!”

Am pierdut procesul, am platit. Dupa care, urmand un proces in oglinda, colegii mei au inteles ca si ei voiau sa mai cante muzica la care lucrasera, asa ca au zis sa ajungem la o intelegere in fata avocatilor. S-a ajuns la o intelegere dar numai una dintre parti a pierdut, adica eu, trebuind sa platesc vreo 30-35 de mii de euro, in solidar cu Eugen, colegilor nostri.

Din punctul meu de vedere s-a creat un precedent destul de nasol. Daca ai incredintat opera ta unor societati, care o administreaza si care au grija ca tu sa fii remunerat ca autor din executia muzicala, atunci e ok. Extrapoland, ce facem cu toate trupele de cover-uri, care ne canta muzica? Mergem sa-i interzicem? Cum alegem cand mergem sa le interzicem si cand nu?

Decizia asta a instantei a creat un precedent, care ulterior s-a folosit in procesul Phoenix, din cate mi-aduc aminte. Intrebarea este, in momentul in care ai incredintat opera ta, unei societati de gestiune colectiva, mai ai toate drepturile asupra ei?

Trecand peste toate, eu sugerez in continuare ca trebuie impartit totul egal. Trupele trebuie sa plece dintr-un raport de egalitate, pentru ca acest raport elimina frustrarea vis-à-vis de paternitate, care e foarte importanta in creatie. Chiar daca am trecut prin toata chestia asta si chiar daca am fost frustrat la capatul celor 10 ani, si chiar daca Vama Veche s-a despartit din sentimentul unora (gresit sau nu) ca muncesc mai mult decat altii, daca as avea 20 de ani si intelepciunea de-acum, as incepe la fel. Pentru ca stiu cat de important este ca “Nu am chef azi” sau “Vara asta”, cantece care au contat pentru o parte din publicul nostru, sa se faca cu linistea ca suntem niste baieti, la un sprit, si ca am inceput o treaba. Nu poti sa-ncepi un business muzical, doar gandindu-te ca e un business muzical. Trebuie sa-ncepi de fapt o prietenie muzicala si o calatorie.

Ai facut un plan, de a transforma Vama intr-o trupa de export

Suna asa de urat, “trupa de export”, zici ca suntem salam. Noi cand am lansat discul “Nu am chef azi”, erau acolo piese in engleza, “Sweet little nightmare”, “Sha-la-la-la”, si-atunci ne-a placut ideea, in formula aia, de-a canta in engleza. E o limba foarte ofertanta pentru cantat, stie toata lumea, asta e si motivul pentru care auzi o gramada de cantece in romana dar cantate ca-n engleza, cu vocale lungite. E o fascinatie si vrei sa canti in engleza, la un moment dat.

Dupa aceea a urmat o cariera in limba romana, ca e mult mai usor de scris in limba ta. Eu am avut asta mereu in subsidiar, incat mi-am dat seama ca poate sa devina un regret daca nu incercam sa facem un disc in engleza. I-am convins si pe colegii mei si incercam usor-usor sa iesim si afara. In primul rand e mult, mult mai greu decat credeam, decat ne-am asteptat, dar nu ne lasam. E bine sa facem totul, ca sa fim linistiti in cazul unui esec total.

Am vorbit la un moment dat cu Smiley, ca si el face pe partea lui, de song writing, export de muzica si de autorat catre afara, cu incercarea de a plasa cantece catre artisti straini. Si el spune ca e o munca de rutina, in care trebuie sa impingi continuu. Noi am vrut doar sa avem un produs bun si pentru asta am inceput aceasta colaborare cu James Lewis, care are un panel de music production aici si va invit sa nu-l ratati, e un inginer de sunet care mixeaza Rudimental de cateva luni bune.

Fanii nostri au fost foarte dezamagiti,  sunt foarte nemultumiti ca noi cantam in engleza. Ne pare rau pentru ei, nu ne-am gandit ca lumea va primi asa asta, ca “Memories Now” e o piesa de doar  200.000 de views.

Pe de alta parte daca te uiti in UK, si ai 200.000 de views, oamenii aia se crucesc. Cred ca raportarea vesticilor la retelele sociale e un pic diferita de a noastra. La noi daca nu ai 12 milioane la o piesa, nu existi.

Ma rog, fanii nostri au fost in continuare dezamagiti ca noi n-am cantat in continuare in romana. Noi insa i-am rugat sa inteleaga si sa sprijine demersul asta cumva, ca si cum trupa lor preferata are si ea dreptul la un vis al ei, care nu-i include neaparat pe ei. Ei sunt inclusi in toate visele de pana acum, de-a canta pe toate scenele din Romania, de-a face muzica, de-a fi cunoscuti, de-a avea o baza de fani, dar iata ca in Bulgaria asta nu-i mai implica.

Momentul la care suntem acum este ca incercam in continuare sa intram la un showcase, stim ca suntem la inceput de drum. E misto sa fii la inceput de drum, ti-aduci aminte de o gramada de lucruri si asta te reimprospateaza. E o incercare si mergem cu ea cu capul sus.

Cat de importanta este investitia pentru “export”?

Faptul ca ne permitem e o intamplare fericita din Romania. Noi castigam bani foarte buni din muzica aici si ne permitem sa sustinem o productie in limba engleza. Nu ma intreba daca m-as fi dus la banca sa fac credit pentru chestia asta. Ceva din faptul ca a iesit aici mi-a dat posibilitatea de-a risca, fara sa trebuiasca sa platesc o dobanda, la un imprumut.

Investitia este foarte mare, mai mare decat am preconizat noi toti, dar e o vorba in Macbeth: “am inotat atat de mult prin sange, incat e mai usor de mers inainte decat de dat inapoi”. Cam asta e, nu prea e loc de-ntors, pentru ca pierzi tot ce-ai investit si mai mult decat atat, cred ca pierzi speranta. Cred insa ca se gasesc diverse forme de a face lucrurile astea, fara sa fie neaparat costisitoare. Noi ne-am dorit foarte mult sa-ntelegem ce-nseamna lucrul cu un producator de-afara. Asta a fost cea mai importanta lectie pentru noi si numai pentru asta si a meritat investitia, pentru ca asta te ajuta si la productia de muzica romaneasca.

Pentru un artist incepator este oare echilibrat sa aiba ca prim vis iesirea pe scene internationale?

Toata lumea vrea sa castige din muzica foarte repede. Investitia in muzica reclama sa fii acolo tot timpul, ori daca esti acolo tot timpul nu prea mai ai din ce trai. Pe de alta parte, din punctul meu de vedere, nu poti castiga din muzica in primii 5-6 ani. Mai ales acum, la cum este organizata piata din Romania.

Atunci cand ne-am apucat noi de cantat, in tara asta faceau turnee Holograf, Compact si Iris. Piata de pop-rock era aproape zero, Vita de vie se infiintase cu sase luni inaintea noastra, si am aparut noi cantand “Nu am chef azi”, cand la televiziune se dadea inca toata muzica din anii ’80. Noua ne-a fost foarte simplu si atunci au aparut si banii destul de repede.

Acum piata e total saturata. Lumea a-nceput sa inteleaga ce-nseamna management, ce-nseamna booking, totul e organizat. Noi am avut noroc, noi faceam booking, noi faceam management, noi descarcam sculele, caram, le urcam inapoi in duba. Toate chestiile astea erau extrem de importante, ca atunci cand vine cineva in 2018 si spune “vreau sa fiu manager Vama”, sa putem sa-l intrebam “ce stii sa faci?” Noi am trecut cumva prin toate etapele. Sunt artisti acum care nu stiu ce-i ala un XLR sau un jack. Tu trebuie sa stii ce-nseamna un mixer, un TVA, Legea 8/1996, trebuie sa treci prin chestiile astea.

Sentimentul meu este ca lumea nu mai are rabdare, vad asta si de la Vocea Romaniei, de la toata lumea care vine acolo. Mai devreme sau mai tarziu vii la Vocea Romaniei tot ca sa te vada lumea si sa fii expus.

Eu spun ca din momentul in care te apuci nu poti sa astepti un rezultat mai repede de 5 ani. Ce-nseamna un rezultat?! Nu-nseamna sa ai o piesa pe radio, care va multumi doar pe cei care ti-au compus-o. Multi artisti merg la studiourile care sunt pe piata acum si zic “ei o sa ma faca cunoscut, o sa-mi dea o piesa si-o sa fiu pe radio”. Asa, si?! Care-i partea ta la piesa aia? 20%, 30% din toate drepturile care se impart la 5-6 oameni. Ok, si poti sa te duci sa canti? Poti sa ai 60 de concerte intr-un an? Nu poti, pentru ca ai o singura piesa si depinzi de studio sa-ti mai faca una.

D-asta spun, tot procesul asta pornind de la compozitie este foarte important, de aceea un artist la inceput de drum trebuie sa aiba rabdare si sa treaca prin bucuria procesului asta.

Intrebare din sala, Mihaela Dan din Timisoara: Legat de experienta ta cu Vama Veche, ce schimbari ai facut in legatura cu drepturile de autor?

Nu mai exista “comunismul” impartirii egale a tot ce facem. Drepturile de autor se impart in urma unor sedinte interminabile, ceea ce ne facem sa depunem piesele cu cate doi ani intarziere la UCMR, noroc ca se castiga retroactiv. Tot procesul asta e obositor, este frustrant dar intr-un final e mai sanatos. Si exista o intelegere ca muzica Vama se va putea oricand, de orice instrumentist, de orice fel de participant, cu oricine vrea el, indiferent daca ne despartim sau nu. E o intelegere prealabila, care sa ne scuteasca de eventualitatea unui alt proces. E o intelegere foarte clara, semnata in fata avocatilor.

Am convenit de asemenea ca nu suntem prieteni, suntem niste oameni care muncim impreuna, la fel ca la teatru. Si cand nu suntem prieteni e mult mai bine, putem deveni prieteni, nu ma intelege gresit, dar nu mai e prietenia drive-ul principal. Ci este dorinta unor oameni de a face muzica impreuna.

Intrebare din sala, Marian Costache: In acest moment in Romania avocatii stiu muzica? Judecatorii stiu muzica?

Cred ca pe proprietate intelectuala se sta mai bine, la capitolul avocati, decat se statea in momentul procesului  nostru pentru judecatori, din punctul meu de vedere. Dar e o problema pe care am mai auzit-o in cazul magistratilor, deoarece nu exista specializari. Procesul nostru a fost ceva foarte nou pentru instantele de judecata. Nu pot sa formulez o “acuzatie” dar cred ca daca ar fi fost mai pregatiti cred ca ar fi nuantat mai mult sentinta si ne-ar fi ajutat putin si ar fi ajutat industria.

Repet, se judeca in functie de acel precedent, cu Vama Veche. Dosarul a fost asa de mare, incat a devenit un precedent.

Intrebare din sala: Ce stil abordati pentru noul album in engleza?

Indie-pop, cu accente rock. La indie-pop-rock ne-ar pune streaming-urile de muzica.