articol de Cristina Enescu Aky

Pe 7 octombrie au intrat în vigoare noi restricții din cauza incidenței crescute a infectărilor cu Covid-19, iar printre aceste măsuri s-a numărat și (re)închiderea teatrelor și a sălilor de concerte. Asta după ce sectorul cultural românesc oricum nu trăia într-un corn al abundeneți dintotdeauna, și cu atât mai mult de când pandemia l-a blocat și aproape decimat timp de mai multe luni din martie încoace.

Se vorbește mult acum despre lipsa susținerii acestui domeniu în comparație cu altele ale societății, despre o decizie pripită sau necesară, despre situația extrem de gravă a numeroși angajați ai acestui domeniu, rămași efectiv fără nicio sursă de venit sau perspective. Între numeroase discuții, luări de poziție pătimașe, partizane sau raționale, câteva idei, poate utile de luat în considerare:

Dublele măsuri, sau pentru unii mumă, pentru alți ciumă

Foarte mulți pot da mărturie că teatrele și sălile de concerte au fost printre locurile publice în care s-au respectat cel mai conștincios măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19, în general vorbind mai mult decât în HoReCa sau în transportul în comun (aici vă trebuie o singură călătorie cu autobuzul, tramvaiul sau metroul ca să constatați câtă lume sfidează regulile sanitare – nu, „cu trompa pe afară” sau ”masca- decor pentru bărbie” nu se numără printre metodele eficiente de folosire a măștii -, și cât de mult lipsesc controalele și amenzile).

La teatru și la concerte, însă, fie în exterior și în interior, nu prea s-a văzut să intri fără luat de temperatură, scaune distanțate, măști purtate corespunzător, personal care te trage de mânecă dacă nu ții năsucul și boticul în mască, liste judicios completate cu nume și număr de telefon, ba chiar uneori oferirea de măști înainte de intrarea în spațiul de spectacol pentru cei care nu aveau masca la ei.

Pe 7 octombrie, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu sublinia faptul că în ultimele 14 zile nu s-a înregistrat niciun focar de infecție în instituții teatrale (deși Ion Caramitru, directorul TNB, vorbește despre un focar la Teatrul de Operetă din București, motiv pentru care instituția și-a sistat activitatea, și un altul la atelierul de tâmplărie al TNB). Tot ministrul a precizat și că, deși legea permisese un grad de ocupare a sălilor de teatru de până la 50%, în general ocuparea a fost în jurul a 30%.

Despre respectarea distanțării sociale și a normelor sanitare în avion, spre exemplu, să mai vorbim?.. La aeroport nu ți se ia temperatura cum se făcea la intrarea în sălile de spectacole, și nici nu patrulează personalul de la bord printre rânduri, periodic, pentru a verifica purtarea corectă a măștilor.

Să ne mai gândim la faptul că, așa cum just au observat unii, statul a oferit un anume ajutor pentru plata chiriilor pe spații comerciale din mall-uri, dar niciun sprijin cumva similar pentru protejarea angajaților sectorului teatral și cinematografic? Sau măcar fonduri și proceduri pentru testarea acestora?

Sau să discutăm despre închiderea teatrelor și a sălilor de concerte dar nerespectării regulior sanitare de exemplu la metrou și în autobuze/ troleibuze/ tramvaie prin lipsa controalelor și a amenzilor aplicate substanțial?

Apoi.. chiar de pe o zi pe alta?

Cum rămâne cu informarea spectatorilor în timp util asupra anulării spectacolelor, sau cu returnarea contravalorii biletelor (care nu se poate face în totalitate online)? Cum rămâne cu activitatea administrativă, sau cu repetițiile?

Online poate e ok din necesitate, dar …

Discuții interminabile aici: da, totul e, trebuie să fie, e bine să fie mult mai online în anul de grație 2020 și cu atât mai mult din cauza (sau datorită?…) pandemie. Dar arta, cultura, mai ales teatrul sunt prin esența lor experiențe ale întâlnirii fizice între oameni.  Ok, pandemia pune pauză acestor lucruri. Dar ca să se adapteze cât mai eficient și fezabil online-ului, oare chiar nu e responsabilitatea autorităților să dea un minim sprijin instituțiilor de spectacole și concerte în efortul de a regândi și reorganiza totul cât de cât pentru online?

Îmbulzeala e ok – dar în funcție de context?

Deci în autobuz, metrou, piețe și avioane e ok – „că n-avem ce face” -, dar la teatru (unde oricum se respectau regulile) e complet imposibil? Revine în minte acum colajul acela de poze care a circulat acum niște luni pe social media, când s-au permis călătoriile cu avionul dar nu și deschiderea instituțiilor de teatru și concerte: poza cu scaunele foarte apropiate din avion – ok, poza cu scaunele distanțate dintr-o sală de teatru sau concerte – not ok.

Un mic detaliu, ne scuzați: sănătatea psiho-emoțională a societății

E extrem de clar că , global vorbind, nu stăm deloc pe roze cu psihicul de când cu pandemia. La noi (o țară cu rată mare de infectare și nu cu cel mai eficient management al epidemiei din lume), chiar dacă nu ți-ai pierdut sau nu ți s-a restrâns activitatea profesională și sursa de venit, chiar dacă nu îți e excesiv de frică de Coronavirus, sunt șanse foarte mari ca psiho-emoționalul tău să stea binișor mai prost față de înainte de pandemie – pentru că stresul, nesiguranța, frica, anxietatea plutesc în aer în toate colțurile societății, pentru că economia națională și cea mondială sunt cel puțin bolânde, pentru că avem cu toții împrejur, acasă, la serviciu, pe stradă, în magazine, o grămadă de persoane mai stresate, angoasate și irascibile decât anterior pandemiei.

Deși sectorul cultural-artistic-teatral nu este și nu a fost niciodată un contributor major la economie, el este indiscutabil un element de identitate umană și – dintotdeauna, dar mai ales în vremuri nu bune, ca acum – un element cu adevărat terapeutic pentru societate. Fie că consumați cultura sau teatrul tangențial sau fervent, ca o relaxare, o sursă de inspirație, un mod de evadare sau o modalitate mai comodă de a „rumega” realitatea, din comfortul în obscuritate al sălii de spectacole, printre multe alte argumente avem nevoie de teatru, artele spectacolului și concerte în ăste vremuri complexe mai mult decât când lucrurile erau „normale”.

La rece, câteva din reacțiile mediului teatral la reînchiderea sălilor de teatru și concerte

Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București: „Categoric înțeleg această măsură și nu pot să fiu împotriva (ei). Obsesia mea este în principal securitatea salariaților mei (avem 480 de salariați). Nu pot să fiu de acord cu pretențiile unora de a protesta vehement împotriva acestei situații. (..) Au fost boli care au atins întreg mapamondul poate mai grave numeric decât această nouă pandemie. N-a murit nici teatrul, nici filmul, nici școala. ”

Actorul Marius Manole (angajat și al TNB): „Într-un fel și eu mă simt mai în siguranță (…). Noi am făcut repetiții și recunosc că lucrurile nu erau tocmai în regulă, adică nu am fost testați, nu ni s-au alocat fonduri pentru a fi testați așa cum trebuie. De acord, publicul trebuie protejat (…) dar actorii nu se pot proteja pe scenă. Nu se poate face teatru stând la distanță. E adevărat că trebuie jucat, trebuie deschise teatrele, dar înainte de asta trebuie să ne asigurăm că și actorii sunt testați și controlați în fiecare seară.(…) Așa cum spunea și Florin Piersic, că a fost la teatru și nu s-a simțit deloc comfortabil, se uita la colegii lui cum săreau stropi din gura actorilor și el stătea cu inima strânsă pentru că nu știa care dintre ei ar putea fi pozitiv.”

(via libertatea.ro)

Actrița Maia Morgenstern (managerul Teatrului Evreiesc de Stat din București): „Am studiat și am încercat să aplicăm toate măsurile (la Teatrul Evreiesc), e normal. (…) Îți pui întrebarea dacă teatrul a fost într-adevăr o amenințare, un pericol, un focar de infecție? Oare de ce așa, cum am greșit, cum ar trebui să facem? Spectatorii (noștri) au îndeplinit toate cerințele întocmai. Noi am jucat în condiții de deplină siguranță. (…) Cred că teatrul nu este un pericol pentru societate, dimpotrivă. (..) Noi așteptăm recomandări scrise pe care să le urmăm.”

(via libertatea.ro)

Unteatru, București/ regizorii Andreea și Andrei Grosu: „Nu decizia autorităților de a înăspri regulile pentru a limita răspândirea virusului este cea care ne îngrijorează, ci faptul că încă nu se discută despre o schemă reală de susținere a sectorului independent, poate cel mai afectat în această perioadă. Toate încercările noastre de a porni un dialog au fost în zadar.”

Teatrul Apollo 111: „Închidem din nou teatrele și cinematografele fără să avem un plan pentru sprijinirea unui sector cultural independent oricum precarizat și ignorat, care se află acum în fața dezastrului.”

Liliana Staicu, director al Orchestrelor și Corurilor Radio din România: „Inchiderea, din nou, a activității Orchestrelor și Corurilor Radio este o decizie care afectează un număr foarte mare de iubitori ai muzicii clasice și ai jazz-ului, mai mulți, poate, decât la orice altă instituție de cultură. Și aceasta deoarece producțiile noastre muzicale nu se adresează doar publicului din sala de concert și nu au impact numai asupra muzicienilor, deopotrivă membri ai ansamblurilor noastre, dirijori și soliști invitați. Ci și asupra ascultătorilor postului public de radio, întrucât toate concertele care au loc pe scena Sălii Radio sunt transmise în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural sau înregistrate pentru difuzare ulterioară .”

(via culturaladuba.ro)

Câteva concluzii irefutabile (sic):

1)     Închiderea, din nou, a teatrelor și a sălilor de concerte trebuie să ia în calcul atât situația pandemiei cât și considerente legate de situația particulară a acestor instituții (rata de infectare, gradul de respectare a măsurilor sanitare, etc)

2)     Împreună cu reprezentanții acestui sector cultural trebuie găsite soluții și de sprijinire a acestor instituții, printre cele mai afectate din cauza pandemiei.

3)     Publicul teatrelor și concertelor, angajații acestui domeniu, dar și mare parte din publicul larg se întreabă, pe drept cuvânt, asupra dublelor măsuri: de ce teatre închise dar nu și păcănelele, de ce e ok oameni într-un spațiu strâmt în avion dar nu și la distanță la teatre, de ce teatre închise dar nu și controale și sancțiuni substanțiale în mijloacele de transport în comun, de exemplu, unde frecvent nu se respectă regulile sanitare?

4)     Nu în ulitmul rând, e necesară, urgentă chiar (în mijlocul atâtor urgențe, totuși), o minimă considerare strategică: de ce e nevoie vitală de teatre, artă și cultură mai ales acum, și ce e de făcut totuși?