Monica Magureanu (Pandorra Story Style): „Dupa parerea mea toate industriile sunt in fata provocarii de a se repozitiona”

Absolventa a Academiei de Studii Economice si a unui MBA la The Open University, Monica Magureanu a facut trecerea profesionala spre marketing si vanzari in 2003 la Betacons. In august 2010 a lansat agentia de comunicare Pandorra Story Style si in acest an -reIMAGINE Hub. Am vorbit deschis despre pandemie si efectele avute asupra industriei de comunicare, ce inseamna sa conduci propriul business pe piata din Romania, adaptabilitate, diferentiere si creativitate.

un interviu de Romanita Oprea, din seria #reinventyourself #reinventyourbusiness

Cum ai facut trecerea de la economie la industria de marcomm?

Aceasta trecere s-a produs natural inca de pe bancile facultatii. Studenta fiind la Relatii Economice Internationale, pregatindu-ma pentru licenta cu specializarea economist in relatii economice internationale, mi-am gasit primul job full-time in publicitate. Nu a fost ceva planificat, mai tarziu in cadrul MBA-ului am gasit un nume care suna bine – era o strategie emergenta, glumesc, si urma sa fie chiar un job de tranzitie pentru idealista care visa piete de capital, analize financiare, bursa (de altfel am facut si specializarea ulterior in Management financiar si piete de capital). Dar se pare ca Universul, eu il alint cu U. astazi, a conlucrat si am ramas in aceasta industrie aproape 10 ani ca si angajat si continuu si astazi, dupa aproape 20 de ani ca antreprenor.

Ce te-a atras catre aceasta si cum a evoluat pasiunea pentru meserie in timp?

Asa cum spuneam mai sus am aterizat in aceasta industrie ca la un blind date, fara asteptari, fara planuri sau vise de viitor, si de aceea astazi sunt recunoscatoare pentru asta. Faptul ca nu a existat o atractie initiala spre Publicitate, spre comunicare, cred ca sta la baza pasiunii mele pentru acest domeniu care ramane si astazi, dupa atat de mult timp, surprinzatoare.

Intr-un mod paradoxal ceea ce ma atrage la acest domeniu este faptul ca ai ocazia si oportunitatea sa nu te plictisesti niciodata si sa te dezvolti extraordinar de mult in domeniul relatiilor interumane dar si al relatiei cu tine insati. Nu exista retete si nu exista doua proiecte la fel. Aceasta unicitate, provocarea de a gasi solutii pentru fiecare solicitare, hazardul si incertitudinea sunt ingredientele care mentin inca vie pasiunea mea pentru domeniul comunicarii, fie ea interna sau externa, corporate sau consumer oriented.

Cum ai caracteriza industria de marcomm din Romania?

Nu as putea sa o caracterizez pentru ca simt ca i-as rapi multe din atributele mai putin vazute, dar as putea sa exprim o perceptie personala prin prisma oamenilor cu care am avut ocazia sa ma intersectez, clienti, parteneri si colaboratori, oameni frumosi. Mai ales in acest context cred ca aceasta industrie, in Romania cel putin, beneficiaza de aportul unor oameni foarte bine pregatiti, dinamici, creativi, si de aceea totul este intr-o continua schimbare, bineinteles in functie si de clienti care isi aduc propria contributie prin prisma obiectivelor de marketing si comunicare, de cele mai multe ori rezultat al unor strategii internationale.

Ce ai schimba daca ai putea?

Nimic, pentru ca m-as priva de multe lectii si experiente, chiar daca nu intotdeauna au fost placute, care au contribuit la cine sunt eu astazi.

Cum ai ales sa pleci pe cont propriu si de ce?

A fi pe cont propriu era o idee cu care cochetam de mult, insa motivatia principala de a pasi pe acest drum a fost, acum daca ma uit in urma, mai mult de natura personala decat de natura profesionala. Un context de imprejurari, acum mai bine de 10 ani, m-a facut sa imi adresez pentru prima oara intrebarea – Ce imi doresc eu cu adevarat?

La acel moment a aparut foarte puternic dorinta de libertate…este si astazi prezenta si este motorul tuturor actiunilor intreprinse,  fie ele profesionale sau personale. Am ales libertatea de a imi organiza timpul fara constrangeri, de a imi pune in practica viziunea unei companii unde principala fisa de post este pentru pozitia Om (la Pandorra nu avem functii dar avem super-eroi), libertatea de exprimare chiar si atunci cand parerile celor implicati sunt contradictorii, libertatea de a imbina pasiunile mele cu job-ul care astfel nu mai este job ci este un stil de viata, libertatea de a iesi din tipare si retete.

Cat de dificil a fost sa iei aceasta decizie?

Nu a fost dificila decizia in sine dar mai degraba as putea spune ca a fost dificil sa structurez si sa asez intr-o forma ceea ce imi doream sa realizez pe acest nou drum. Era clar ca imi doream sa raman in comunicare dar modalitatea in care simteam eu sa o fac avea nevoie de o punere in forma. De aceea provocarea a fost sa gasesc limbajul necesar pentru a prezenta atat echipei in formare cat si potentialilor clienti ce face proiectul meu de suflet.

Care sunt cele mai placute aspecte in viata de antreprenor? Dar marile provocari?

Pentru mine cele mai placute momente din rolul de antreprenor sunt legate de ceea ce m-a si motivat sa raman in aceasta pozitie: libertatea de a fi tu insati, de a nu pune bariere intre ceea ce faci pe plan profesional si pasiunile tale, bogatia fiecarei experiente, faptul ca asisti la o evolutie a afacerii tale in paralel cu evolutia ta, ca treci prin toate stadiile de dezvoltare ale business-ului ca si cum ai insoti un copil, de la momentele in care are nevoie de suport pana cand devine adolescent si trebuie sa se descurce singur pentru invata (si aici intra in scena echipa), pana la momentul in care lucrurile merg chiar daca tu nu esti si poti sa dai nastere unui alt copil, proiect, afacere.

Unde sunt cele mai placute momente? In feedback-ul clientilor care ni s-au alaturat, in zambetele oamenilor mei pentru ca au reusit sa implementeze un proiect de succes, in imbinarea pasiunilor mele cu planul profesional. Marile provocari? As spune ca marea provocare este sa ramai pe drum chiar si atunci cand contextul nu este favorabil si nu este in controlul tau si sa nu te indoiesti de drum.

Cum v-a impactat business-ul pandemia de covid-19?

Impactul a fost aproape instant cu atat mai mult cu cat noi colaboram foarte mult cu clienti din zona de retail si centre comerciale. Asa cum poate toata industria a resimtit impactul, in functie si de clientii din portofoliu bineinteles, asa am simtit si noi the butterfly effect. Asta ma face sa ma gandesc la povestea inteleptului care a visat ca era fluture si s-a trezit si era intelept din nou, dar oare inteleptul visa ca este fluture sau fluturele visa ca este intelept?

Poate ca ar fi interesant sa discutam si despre observatie, nu? Pentru ca obiectul observat este in functie de natura observatorului, pentru ca lucram in si pentru comunicare, noi am observat, pana acum cel putin, o perioada initiala de confuzie cu impact direct asupra serviciilor livrate de c noi. Am ales sa o consideram o oportunitate – sa stai de vorba cu confuzia nu e o ocazie cu care te intalnesti prea des. Apoi a urmat o oarecare stare de asezare, de digestie a confuziei si, surprinzator, primele semne de actiune. Da, din punct de vedere al inteleptului impactul este major, din punct de vedere al fluturelui calatoria abia a inceput.

Care au fost primele masuri pe care le-ati luat si cum va adaptati in continuare acestui context?

Dupa partea logistica pe care cred ca toata lumea, indiferent de industrie, a abordat-o in prima instanta (reorganizarea lucrului de acasa, revizuire task-uri si alocari etc.), am hotarat impreuna cu echipa sa avem treaba cand nu avem treaba. Glumesc…Nu stiu daca stiti, dar noi aici avem propria noastra poveste – a pandorrienilor (asa ne spunem noi de fel) nu prea ne place oricum monotonia si cum invitatia universal valabila (atait din punct de vedere portofoliu de clienti cat si mediul extern) era sa stam, am hotarat ca vom #staacasa, dar vom calatori cu imaginatia. Ca atare in primele 10 zile de la prima ordonanta am inceput proiectul #reIMAGINE.

Initial a fost un proiect pentru noi din dorinta de a impartasi si o alta perspectiva – asta este situatia, nu o putem schimba, nu o putem nici macar previziona insa modul in care te raportezi la ea, atitudinea, actiunile tale paradoxal in non-actiune sunt numai si numai alegerea ta – de brand, de companie, de om.

Strategia noastra este in mod inexorabil legata de strategia si nevoile clientilor nostri. So? First thing am analizat putin industriile din care acestia fac parte si am pregatit impreuna cu ei o strategie de comunicare pe urmatoarele 3 luni. Ce a insemnat asta? Rescrierea tuturor initiativelor de comunicare pe urmatoarele luni.

Cum se pozitioneaza pe piata Pandorra Story Style?

Am povestit mai sus despre libertate ca motivatie principala din spatele Pandorrei, am povestit despre momentele placute si de aici si pozitionarea noastra. Ne vedem ca un povestitor urban si contemporan, nu Pandora Greciei Antice ci Pandorra cu doi “r”, pentru ca uneori e nevoie de o cheie sa deschizi cutia. In acest al-2-lea “r” sta viziunea in care atat eu cat si echipa mea credem si ii ramanem fideli – Pandorra este personajul cu care poti dialoga, cu care poti construi, cel putin dupa cum spun cei care s-au intalnit cu noi, povesti care devin evenimente, strategii de comunicare, campanii si proiecte speciale de la oameni pentru oameni.

Cum va diferentiati de concurenta?

Suntem oare atat de diferiti intr-o industrie atat de mult bazata pe subiectivitate? Ma gandesc adeseori la asta dar ce cred eu ca ne diferentiaza este o abordare personala, atentia pe care o acordam fiecarui proiect indiferent de dimensiunea sau continutul acestuia si aceasta calitate, zic eu, de a ne adapta rapid daca situatia o impune. Cum am mai spus, al doilea “r” face diferenta.

Care sunt principalele servicii pe care o oferiti? S-au schimbat ele in timpul pandemiei?

In haine de scena actorii nostri ofera servicii integrate de comunicare interna si externa deopotriva: Strategie si Planificare, PR & Proiecte Speciale, Evenimente on-line sau off-line, Media Planning & Buying, Campanii Integrate si servicii suport.

Cum credeti ca va fi afectata /schimbata industria de pandemie pe termen lung?

Dupa parerea mea toate industriile sunt in fata provocarii de a se repozitiona. Din punct de vedere al industriei de comunicare trend-ul de digitalizare este abia la inceput, chiar daca experienta on-line nu poate inlocui in totalitate experienta off-line. Pe scurt – cresterea gradului de digitalizarea, necesitatea identificarii de noi canale de comunicare pentru a intra in dialog cu publicul tinta, o noua reasezare a a psihologiei consumatorului si, sper eu, o asumare a comunicarii autentice, simple si puternice in acelasi timp.

Ce ar trebui sa invete fiecare antreprenor de la o criza?

Ca sigur nu este doar o criza, dar daca ai atitudinea potrivita poti sa o transformi in oportunitate.

Ce trebuie sa stie neaparat potentialii clienti despre voi?

Ca spunem mereu ce credem si gandim…

Ce inseamna pentru tine creativitatea?

Intuitie, emotie si functionalitate in echilibru.

Care ai spune ca sunt campaniile/proiectele de care esti cea mai mandra si de ce?

Imi este greu sa raspund la aceasta intrebare pentru ca fiecare dintre cele peste 1000 de proiecte derulate in 10 ani de catre Pandorra are dincolo de povestea clientului si mica noastra poveste. Sunt mandra insa de Pandorra, de echipa de oameni frumosi care s-a adunat aici, de pandorrieni,) pentru ca este un copil frumos (simbolic vorbind).