articol de Cezar Baciu
Vorbeam aici, chiar in ultima zi a anului trecut, despre „shrinkflation” si spuneam atunci ca, in urma cresterii costurilor dupa doi ani de pandemie, grupurile alimentare au trecut in liniste la mici „ajustari” de pret sau volum, facute pentru a-si pastra vanzarile. Mica inselatorie era veche si credeam atunci ca nu va mai urma nimic ingrijorator din acest punct de vedere, desi pretul energiei o luase ingrijorator in sus inca din noiembrie 2021, dar se spera ca lucrurile se vor re-echilibra. Numai ca la sfarsit de februarie a izbucnit razboiul din Ucraina si, de atunci incolo, toate preturile au luat-o razna, iar efectele, pe verticala, dar mai ales pe orizontala, sunt din ce in ce mai mari si mai neasteptate.
Pentru reducerea costurilor, unii producatori se pare ca au redus numarul de controale in ceea ce priveste securitatea alimentara. Rezultatul a fost cresterea puternica a alarmelor alimentare in toate tarile europene. Cele mai cunoscute scandaluri sunt cele cu pizza Buitoni (Nestlé) si ouale Kinder de la Ferrero. Cel putin in ceea ce le priveste pe acestea din urma, s-a descoperit ca, intern, problema contaminarii cu Salmonella a fost descoperita la fabrica din Belgia cu zece zile inainte de Craciun! Scandalul a bubuit in aprilie, cu o saptamana inainte de Pastele catolic, dupa ce se inregistrasera insa, din pacate, cateva decese in randul copiilor care consumasera ouale de ciocolata sub marca grupului italian. Degeaba s-au retras in corpore toate loturile de Kinder Surprise, Kinder Mini Eggs, Kinder Surprise Maxi 100 g si Kinder Schoko-Bons aflate la vanzare in Europa, pana si vanzarile de Nutella au fost grav afectate.
#scandaluri
O sa-mi spuneti ca scandalurile alimentare nu sunt o noutate (vaca nebuna din 1996, puii cu dioxina din 1999, lasagna din carne de cal si tartele de ciocolata cu materii fecale de la Ikea din 2013, ouale de gaina contaminate cu Fipronil in 2017, inghetata cu oxid de etilena din 2020 etc). De acord, dar numarul alarmelor alimentare, incepand din momentul in care s-a realizat faptul ca, odata cu sanctiunile aplicate Rusiei, disfunctionalitatile majore in materie de energie (dar nu numai!) au capatat proportii majore, s-a multiplicat aproape exponential.
Nu toti producatorii de alimente au derapat grav. In tara noastra am descoperit o micsorarea a costurilor de productie rezultata din sacrificarea aspectului estetic si de design al ambalajului pe altarul eficientei. Prin comparatie cu cele pomenite mai sus, povestea cu branza de vaci de la Ibanesti poate parea chiar duioasa.
Pana la urma, indiferent de orice, toate cresterile de pret vor fi suportate de catre cumparatori. A recunoscut-o cinic chiar CEO-ul de la Unilever, Alan Jope, care vorbeste despre „o inflatie fara precedent” si a declarat in clar: „Este inevitabil și veți vedea accelerarea prețurilor în restul anului”. Abandonarea productiei in fabricile din Rusia (de exemplu, nu as vrea sa fiu in pielea celor de la Danone…) va genera pierderi bugetare groaznice, care se vor regasi, desigur, in pretul final. Acesta-i adevarul, dar… Pe langa motivul respectarii sanctiunilor internationale, unii sunt nevoiti sa plece din Rusia pentru ca nu mai au materie prima acolo. De exemplu, cei trei cei mai mari producatori modiali de bere sunt nevoiti sa-si abandoneze operatiunile rusesti, caci 98% din hameiul necesar producerii berii venea din import, iar infiintarea unei culturi de hamei dureaza cel putin trei ani pana la maturitate.
#criza
Fara nici o legatura (aproape… 😊) cu cele scrise pana acum, mai exista un motiv de criza financiara potentiala foarte grava, care nu rezulta nici din povestea cu covidul si nici nu are legatura cu razboiul. În urma cu aproape 15 ani debuta criza subprime in SUA, transformata, un an mai tarziu, după falimentul gigantului Lehmann, într-o criza financiara globala. Atunci au fost in joc aproximativ 1300 de miliarde de dolari. Acum, in criptomonede, se gasesc deja 3000 miliarde de dolari.
Pentru producatori, urmeaza o perioada in care trebuie sa danseze pe sarma in cusca leilor. Pe de o parte, reducerea costurilor de productie este imperios necesara pentru ca pretul sa fie in continuare acceptabil, pe de alta parte pasarea inflatiei si a cresterii de costuri catre consumatori poate sa duca la o diminuare a consumului sau a downtradingului catre marci economice sau private label. Scandalurile legate de calitatea produselor vin sa incline si mai mult balanta, cu riscul sa dea dansatorul jos de pe sarma.
Categorii:bonjourretail, News, Online, Opinii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.