Georgiana Dragomir, Grapefruit: “Vrem să demonstrăm că România este o sursă incredibilă de inovație, talent și expertiză”

Agenția de digital Grapefruit, pornită în Iași acum 25 de ani, a ajuns la sute de proiecte în numeroase țări, printre care Germania, Marea Britanie sau Elveția, iar anul acesta a lansat Povelia, prima aplicație de povești audio pentru copii bazată pe AI. Grapefruit a fost fondată în noiembrie 1999, iar în primul deceniu de activitate avea deja 12 premii internaționale câștigate în 6 ani, printre care Texas Interactive Media Achievement Awards (SUA, 2003) pentru Outstanding Achievement, Identity; Best of The Best (Rusia, 2007) – 4 premii, Pentawards (Franța, 2007, 2008, 2011) – 3 Silver Award, dar și Incheon (Coreea de Sud, 2006).

Am vorbit cu Georgiana Dragomir, CEO-ul agenției, și am aflat mai multe insight-uri despre acești ani, evoluția companiei, perspective asupra pieței și ce își propun pentru viitor.

un interviu de Romanița Oprea, din seria #perspective

Care ai spune ca au fost cei mai importanți ani din istoria Grapefruit de până acum?

Sunt mulți ani care și-au lăsat amprenta asupra istoriei Grapefruit, poate chiar toți. Dar dacă ar fi să alegem doar câteva momente definitorii, cred că ne-am opri la trei mari repere.

1999 a fost începutul nostru oficial, după câteva încercări anterioare. Agenția a fost fondată și, pentru o vreme, am lucrat exclusiv cu clienți internaționali, primul dintre ei fiind chiar din New York. Piața din România a venit abia 1-2 ani mai târziu, când deja învățasem multe despre cum să operăm la nivel global.

2012 a fost un an de transformare profundă. Am decis să renunțăm la branding și să ne concentrăm complet pe digital, devenind una dintre primele agenții specializate în UI/UX din România. Decizia a fost grea – am pierdut colegi și clienți pe parcurs –, dar am avut convingerea că viitorul este digital. Privind înapoi, pot spune că a fost una dintre cele mai curajoase și potrivite alegeri pe care le-am făcut.

Și, desigur, 2024 este un alt moment cheie pentru noi. Am sărbătorit 25 de ani de activitate, am lansat Povelia, primul nostru produs bazat pe AI, și am început să explorăm această tehnologie cu aceeași deschidere cu care am adoptat UI/UX în urmă cu mai bine de un deceniu.

Cât de dificilă sau nu a fost trecerea de la agenție de branding la cea de digital? A durat mult până s-a obișnuit și adaptat piața?

Trecerea a fost… un rollercoaster, ca să fiu sinceră. Nu a fost doar o schimbare de direcție, ci o transformare completă pentru noi. Renunțarea la branding în **2012** a însemnat să ne rupem de ceea ce știam bine și să ne reinventăm într-o piață care abia începea să descopere digitalul. Am pierdut colegi și clienți pe parcurs, dar am avut încredere că UI/UX va deveni esențial pentru companii. Piața s-a mișcat mai încet decât noi, dar am avut răbdare și ne-am concentrat pe educare și pe rezultate care să vorbească de la sine. Uitându-ne acum în urmă, știm că a meritat.

Care au fost cele mai mari provocări ale acestui business de când îl conduci tu? Cum ai navigat printre ele?

Antreprenoriatul fără provocări nu există, asta e clar – zilnic mai apare câte ceva! Fiecare etapă a venit cu testele ei, dar pandemia a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai mari momente de reziliență pentru noi toți. Am fost nevoiți să ne reorganizăm complet modul de lucru, să ne adaptăm rapid și să găsim soluții pentru probleme pe care nici nu ni le imaginam înainte.

Cum am navigat? Prin transparență, ascultând echipa și luând decizii bazate pe date, nu doar pe intuiție. Cred cu tărie că adaptabilitatea și concentrarea pe oameni au fost esențiale pentru a trece peste acele momente. Acum, situația economică aduce noi provocări pentru toate business-urile, nu doar pentru industria noastră. Dar o văd ca pe un alt test de reziliență. Abordăm lucrurile așa cum am făcut și în 2020: suntem atenți la nevoile pieței, la nevoile echipei și lucrăm împreună pentru a transforma orice dificultate într-o oportunitate de creștere.

În primul an de funcționare cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 70.000 de dolari, fiind integral obținută din vânzări în afara țării. În ultimii ani v-ați dezvoltat din ce în ce mai mult baza de clienți multinaționali și internaționali. Ce ne puteți spune despre această strategie a voastră și de ce ați ajuns la ea?

De la început, ne-am orientat spre piețele internaționale, pentru că acolo exista deja cerere pentru serviciile noastre. Primii noștri clienți au fost din SUA, iar colaborările internaționale ne-au învățat să fim agili, să livrăm constant calitate și să construim relații durabile cu business-uri care apreciază consistența și inovația. A fost o direcție care a venit natural, iar multinaționalele ne-au oferit proiecte captivante și stabilitate.

Puțin contraintuitiv, am intrat pe piața românească abia după primii ani de activitate. Acum, ne-am întors la „rădăcini” și ne-am extins din nou pe plan internațional, în țări precum Germania, Elveția, UK, Grecia și Orientul Mijlociu. Motivația este simplă: vrem să demonstrăm că România este o sursă incredibilă de inovație, talent și expertiză. Putem oferi servicii de înaltă calitate și să fim competitivi la nivel global – o lecție pe care o aplicăm cu fiecare parteneriat.

Cum a fost pentru voi din punct de vedere employer branding în toți acești ani?

Employer branding-ul a fost mereu o prioritate pentru noi, dar într-un mod organic. Cultura organizațională sănătoasă pe care am construit-o de-a lungul anilor a fost baza noastră, iar Anca Teletin, COO-ul nostru, a jucat un rol esențial în conturarea acestei direcții încă de la începutul ei în Grapefruit.

Nu am pornit cu „o strategie de PR” pentru employer branding – a fost mai degrabă o consecință firească a felului în care ne purtăm cu echipa. Tot ceea ce am făcut pentru colegii noștri în interiorul companiei s-a reflectat în afară. Am expus public valorile și inițiativele noastre, iar oamenii au fost atrași de autenticitatea acestui mediu. Credem cu tărie că atunci când ai grijă de echipa ta, atragi natural talente care își doresc să facă parte din povestea ta.

Cum au evoluat serviciile oferite de agenție în acești 25 de ani? Care sunt acum cele mai căutate servicii de către clienți și de ce?

În cei 25 de ani de activitate, Grapefruit a trecut printr-un proces continuu de transformare. Am început cu branding, apoi am făcut trecerea către digital și UI/UX, ne-am extins în zona de software development, iar acum ne concentrăm pe integrarea soluțiilor bazate pe AI și pe transformare digitală. Fiecare etapă a fost ghidată de nevoile pieței și de dorința noastră de a inova.

În prezent, cele mai căutate servicii sunt cele care implică AI și tehnologii complexe. Tot mai mulți clienți doresc soluții care să le optimizeze procesele și să le îmbunătățească rezultatele. Ne bucură să vedem impactul pozitiv pe care îl aducem prin aceste implementări, fiind parteneri activi în evoluția digitală a companiilor cu care lucrăm.

Industria s-a transformat super mult în toți acești 25 de ani. Ce ai spune că a rămas totuși și vă mai reprezintă și acum?

Chiar dacă tehnologia, tendințele și așteptările clienților s-au schimbat radical în acești 25 de ani, un lucru a rămas constant: focusul nostru pe oameni. Relațiile autentice, colaborarea sinceră și dorința de a oferi valoare reală sunt la fel de importante pentru noi astăzi, cum erau în 1999. Aceasta este fundația care ne-a susținut de-a lungul timpului.

Privind spre viitor, suntem siguri că vom continua să fim parteneri de încredere pentru clienții noștri, adaptându-ne la provocările industriei și găsind mereu soluții relevante. Iar bunăstarea echipei noastre va rămâne o prioritate, pentru că succesul companiei pornește întotdeauna din interior.

Ce înseamnă pentru voi obținerea distincției Brand Brilliance Award, în cadrul International Brilliance Awards UK 2024?

Este o recunoaștere internațională a muncii noastre și o validare a direcției pe care am ales-o. Premiul confirmă că strategia noastră de a prioritiza parteneriatele durabile și inovația continuă este una corectă. Pentru echipă, este un moment de mândrie și motivație să continue să depășească așteptările.

Când am mers la gală, eram cu toții foarte emoționați. Nu ne așteptam să câștigăm luând în considerare celelalte companii finaliste – nume mari, răsunătoare la nivel global. Însă atunci când am auzit numele „Grapefruit”, ne-a săltat inima de bucurie. A fost o confirmare  a valorilor care ne ghidează și a faptului că inovația noastră are ecou pe piețele internaționale.

Spuneai că „More than expected” este valoarea voastră care vă definește în toate aspectele. Poți detalia, te rog?

„More than expected” este promisiunea noastră că vom oferi mai mult decât ni se cere, fie că vorbim soluții inovatoare, suport continuu sau creativitate neconvențională. Este despre autodepășire și despre dorința de a aduce valoare reală în tot ceea ce facem.

Această filosofie se traduce prin detalii care surprind, implicare dincolo de limita unui proiect și o mentalitate proactivă, mereu cu un pas înainte. Este ceea ce ne permite să construim relații autentice și de lungă durată cu clienții noștri, oferindu-le experiențe care rămân memorabile. Valoarea „More than expected” nu se oprește la clienți – ea trăiește și în interiorul echipei, ghidând modul în care lucrăm și colaborăm unii cu alții.

Care sunt cele mai mari schimbări/dezvoltări din agenție în ultimii 4 ani? Ce a fost bine, ce nu? De ce?

Ultimii patru ani au fost marcați de schimbări majore – poate mai multe decât în oricare altă perioadă. Extinderea internațională și integrarea AI în serviciile noastre au fost realizări importante, rezultate dintr-un efort conștient și constant de adaptare la nevoile pieței. Totodată, am trecut printr-o analiză atentă a culturii organizaționale, pentru a ne asigura că valorile și abordarea noastră rezonează în continuare la nivelul întregii echipe, mai ales după provocările aduse de pandemie.

Partea dificilă a fost să menținem un echilibru între inovație și păstrarea ADN-ului nostru. Este ușor să te lași purtat de valul trendurilor, dar am învățat să fim selectivi cu schimbările pe care le implementăm, punând mereu echipa și cultura organizațională pe primul loc. Acest focus ne-a ajutat să rămânem autentici și să construim pe o bază solidă.

Cum abordați acest final de an și ce vă propuneți pentru 2025?

Finalul de an este despre consolidare – ne concentrăm pe încheierea proiectelor cu succes și pe pregătirea terenului pentru un 2025 strategic și bine planificat. Pentru anul viitor, vizăm extinderea prezenței internaționale și dezvoltarea unor produse noi bazate pe AI, continuând să inovăm și să răspundem nevoilor unei piețe în continuă evoluție. Indiferent de provocări, rămânem fideli obiectivului nostru: să fim un partener de încredere și să contribuim activ la transformarea digitală și creșterea clienților noștri.

În 2016 declarai că te vezi drept un manager cald și prietenos, însă când lucrurile nu stau cum ți-ai dori, poți ușor să analizezi pragmatic și să iei decizii raționale, fără a implica partea emoțională. S-a schimbat acest lucru în timp? Cum este acum Georgiana Dragomir, liderul Grapefruit?

Mă regăsesc în continuare în acel mix de căldură și pragmatism, dar, odată cu experiența, am învățat să fiu mai răbdătoare și să găsesc un echilibru mai bun între empatie și luarea deciziilor dificile. Încrederea în intuiția mea s-a consolidat, iar perspectiva asupra leadership-ului s-a maturizat.

Astăzi, cred că un lider nu doar ia decizii bine fundamentate, ci inspiră prin sprijinul acordat echipei. Este despre a crea un mediu în care oamenii să se simtă încurajați să crească, să își atingă potențialul și să reușească împreună. Acesta este, pentru mine, cel mai important rol al unui lider.


Descoperă mai multe la WE INVENT

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.