Pe 20 noiembrie cele 3 trupe surori, Pinholes, Fluturi pe asfalt și Nava Mamă vin în clubul bucureștean Control pentru un show de zile mari, fiind prima apariție în formula asta triangulară. Să ne așteptăm la peste 2 ore de muzică, membri rotativi și intensități voluminoase, spun cei din Pinholes, pe care i-am și intervievat cu această ocazie. Am vorbit despre albumele lor, poezia din versuri, colaborările cu Ada Milea sau Ștefan Panea, trecerea prin acustice sau labelul Supersomnic.

Cred că pe o bună parte din piese am canibalizat sentimentele și relațiile noastre, ale părinților noștri și ale bunicilor noștri. Pe vremuri spuneam că suntem o trupă de „sentimente masculine”. Poate uneori am făcut greșeala de a insista să punem prea multe cuvinte într-un cântec, în dauna unei linii mai lălăite și mai lipicioase

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #perspective

Ce mai înseamnă rockul alternative în 2025, cum l-ai defini și ce crezi că s-a schimbat în ultimii ani?

Deși pare puțin mai departe de lumina reflectoarelor (sau cel puțin mai departe față de acum câțiva ani) rockul alternativ de la noi pare să își găsească mereu moduri și locuri noi de exprimare. Nu știm exact care ar mai fi o definiție de dicționar a acestui gen muzical, poate nici nu trebuie definit, cert este că volumul, viteza, lentoarea, bucuria, aparenta indiferență sau poezia sunt încă acolo așteptând să fie interceptate. Suntem cu urechile ciulite și mereu încântați când cei mai tineri pornesc pe acest drum de exprimare și descoperire. Se mai face muzică foarte bună la noi și e mereu o bucurie să vedem trupe noi care se aventurează în acest proces de formare, cunoaștere și toate alte greutăți ce vin la pachet cu formarea unei trupe.

Estetica est europeană e unul din atributele voastre, cum s-ar prezenta ea muzical și cum ați reușit să o implantați ca imagine, versuri, mesaj?

Fiind mediul în care am copilărit, cred că va fi mereu o sursă nostalgică și dulce amară de inspirație. E ca un zgomot de fundal omniprezent, adânc înrădăcinat în cum simțim anumite lucruri. Plăcile grele de beton înconjurate de iarbă sălbatică oferă o imagine contrastantă destul de apropiată de modul nostru de exprimare.

Cum arată universul vostru brăzdat de Sorescu, Andrieș și Negură Bunget? Care ar fi cercul ăla unitar care vă reprezintă cel mai bine?

Ca iubitori incurabili ai muzicii, ne urcăm pe toate gardurile și privim în toate curțile artiștilor noștri preferați. Lăsând gluma la o parte, ne place foarte mult să găsim resursele necesare, inspirația și libertatea din orice încercare sinceră și autentică.

Ce s-a schimbat în muzica voastră de la lansarea albumului Zmei în 2013? Ce s-a adăugat și ce a fost șters?

Doi membri minunați fără de care nici nu ne imaginăm această formulă a trupei, kilometri mulți, echipamente fără număr și niște câteva albume și produse muzicale. Ne bucurăm că nu ni s-a dus din entuziasmul de a cânta live; deși pare uneori imposibil, dată fiind poziționarea strategică a trupei în trei puncte cardinale ale țării, reușim să triangulăm coordonatele spre pub-urile și festivalurile ce ne cheamă.

Cum a fost primit cel de-al doilea album, aducând o trecere spre alte zone muzicale, cum a reacționat publicul și critica și ce a dus spre acest salt?

La acel moment, ținem minte că a fost primit bine, și a constituit o trecere naturală spre ceva mai sofisticat, mai experimental, mai distorsionat. Încă mai cântăm live și după atâția ani câteva din piesele de pe al doilea album, deci trebuie că am făcut bine.

Ce ne poți spune despre perioada de hiatus și revenirea cu Sputnik? Cum ați depășit momentul ăla?

Nu știu dacă a fost neapărat un hiatus pentru trupă; în viața fiecărui tânăr adult independent, vine un moment critic legat de finanțe și alte concepte adiacente. Pentru unii din noi, a fost nevoie de o resetare de priorități, ca să putem reveni ulterior cu forțe și posibilități noi. Legat de Sputnik, a fost un parcurs firesc, fiind atât de buni prieteni cu Nava Mamă, și fiind, de fapt, tovarăși de drum (de unde și termenul).

Ați revenit în 2019 cu un album acustic dar și cu Dorumetru. Cum e să lansezi 2 albume în același an și de unde nevoia de acustic?

Concertul acustic a fost o provocare, atât conceptuală, cât și tehnică în același timp. Am fost curioși cum va fi să rotim butonul de gain spre stânga pentru chitare, să scoatem cinelul de tip “china/crash” din setul de tobe și să scoatem chitarele acustice de la naftalină (aici, doar pentru unii). A fost acustic, dar tot în felul nostru. S-au lansat ambele într-un an fiindcă așa a fost cel mai ok în acel context. De obicei, când simțim că avem ceva suficient de bun pentru a fi arătat lumii, o facem.

Cum a fost colaborarea cu Burlăcianu, Ada Milea și Ștefan Panea, zi-ne mai multe despre aceste întâlniri?

Pur și simplu ne cunoșteam cu fiecare destul de bine cât să îi rugăm să se alăture pe unele piese. Ca și tineri eram obsedați de Quijote de Ada Milea, iar acea primă piesă Scriu, plecare – tot timpul părea că mai cere câteva minute. Era hipnotică și ne gândeam să o „postrockuim” puțin. Un lucru a dus la altul și am ajuns să o rugăm pe Ada Milea să cânte Dispozitiv/Aparat de măsurat dorul.

Hai să o luăm pe partea de versuri, cum reușiți să îmbinați poezia cu distorsul și care ar fi temele predilecte?

Cred că pe o bună parte din piese am canibalizat sentimentele și relațiile noastre, ale părinților noștri și ale bunicilor noștri. Pe vremuri spuneam că suntem o trupă de „sentimente masculine”. Poate uneori am făcut greșeala de a insista să punem prea multe cuvinte într-un cântec, în dauna unei linii mai lălăite și mai lipicioase. Dar ne mulțumim cu uuuuuuaaaaaaa, pentru moment.

Suntem în 2023, după Pandemie, cum a fost revenirea cu Atacă-mă cum am învățat? Ce se întâmplă în alea 8 minute?

E o poveste scurtă despre cum e să fii blocat într-o spațiu mic cu o persoană abuzivă.

Zi-ne mai multe despre labelul Supersomnic Records și ce se întâmplă la voi în ogradă. De ce durează în general așa mult până se produce un vinil, cum e la voi?

Momentan Supersomnic Records e într-o pauză nedeterminată. Mai lucrăm în fundal la unele albume cu prieteni de-ai noștri dar ne-am calmat ambițiile de salvatori. A produce un vinil poate fi foarte migălos și ai nevoie de o atenție mai mare la detalii. Cum nu sunt fabrici în zona asta de Europă mai tot timpul pui comenzi undeva în vest și ai parte de un dans sofisticat cu tva-ul, drepturile de autor și de distribuție. Mai avem câteva planuri în viitor, ne gândim să scoatem discografia pe vinil să fie și acolo capitolul închis și scris pe plastic.

La ce să ne așteptăm de la live-ul din Control din 20 noiembrie, când se reunesc cele 3 trupe surori?

Suntem foarte încântați și entuziasmați de acest concert. Am tot cântat fie cu unii, fie cu alții, dar niciodată în formula aceasta completă. Se pare că vine toată familia la masa de Crăciun. Și cu ocazia asta, vă puteți aștepta la 2+ ore de muzică neîntrerupte, membri rotativi și intensități voluminoase.