„Cred ca mintile imaginative trebuie sa-si bage nasul peste tot” (interviu cu Vlad Tomei, Creative Partner Supersomething)

Nu stiu daca faceti sau nu parte din „generatia cu cheia la gat”, oameni nascuti in anii ’80, care au prins cate un pic din toate, un pic de comunism, un pic de revolutie si ceva mai multa tranzitie.Vlad Tomei, Creative Partner Supersomething, a trait vremurile alea si in cele din urma le-a frucitificat la maxim. Cartea la care a lucrat mai bine de 3 ani, In fata blocului, se misca bine in librarii si nu e un omagiu adus „tovarasului”, ci jocurilor din perioada respectiva. (Interviu de Andrei Hategan)

gifotomei-calitativ

A.H.: Cartea “In Fata Blocului” a luat mai multe premii importante anul asta, imi poti spune cateva cuvinte despre ele?

V.T.: Primul a fost “Cea mai frumoasa carte a anului” la gala Bun de Tipar, un eveniment care premiaza excelenta editoriala la nivel national. Dupa care a fost finalista la Cannes, sectiunea Design, iar intre timp a luat premiul pentru Proiect Editorial Inovativ, la concursul Cele Mai Frumoase Carti, care premiaza design-ul de carte in mod special. A inceput sa adune recunoastere din partea industriei, ceea cee important.

A.H.: Am vazut ca e si in unele librarii la vanzare…

V.T.: Inca din vara e acolo. Am reusit sa intram in Carturesti, Humanitas si pe E-Mag, plus alte cateva librarii si site-uri mai mici. N-am lucrat cu o editura, pur si simplu ne-am dus la tipografie si am scos cartea ca studio independent. Asa ca a trebuit sa discutam direct cu distribuitorii.

A.H.: A meritat investitia, cum se vinde cartea? A cumparat-o si Andreea Marin.

V.T.: A ajuns in multe locuri. Am ales sa nu investim in comunicarea produsului, ci doar in productie. A fost un pariu cu noi insine pentru ca am vrut sa facem un produs suficient de misto incat sa se autopromoveze. Evident, am facut o campanie de promovare, dar nu am cumparat media nicaieri. Lucrurile au crescut organic, de la sine. Cel mai probabil datorita celor care au aflat de proiect si au povestit la randul lor mai departe.

Acum lucram la al treilea tiraj, cu o editie revizuita. S-au vandut aproximativ 6.000 de carti pana in momentul asta, iar pana la inceputul anului viitor speram sa ajunga pana la 10.000. Acum lucram la traducerea in engleza pentru piata de afara. De exemplu la Frankfurt, la cel mai mare targ de carte din lume, am avut surpriza sa constatam ca multe dintre jocurile din carte exista si in alte culturi. A fost cumva revelatoriu cand am aflat ca Elasticul se juca si in China. Asta inseamna exista o piata internationala enorma. Iar ideea e nu doar sa traducem cartea, ci sa o adaptam, sa facem o variante locale, adunand si jocuri specifice zonei respective.

A.H.: Cum ar suna Lapte Gros in engleza?

V.T.: E bine ca ai ales Lapte Gros, pentru ca asta e chiar un caz aparte. Englezii jucau Leap Frog, care e Capra la noi. Lapte Gros, asa cum il stim noi, cu baietii care stau fiecare cu capul intre picioarele celui din fata, nu stim exact cum se cheama. Insa, in mod intamplator am dat peste un tablou de-al lui Bruegel de la 1560, care se cheama Children’s Games, unde oamenii sar capra, plimba cercul si multe altele din carte. Iar una din scene e cu baietii care sar la Lapte Gros. Deci nu suntem noi romanii chiar asa speciali, jocul exista si in alte parti. Deocamdata am tradus in engleza doar 10 dintre cele mai cunoscute jocuri, si la mare parte din ele strainii au reactionat bine. De exemplu, 9 pietre e o chestie la care multi nu reactioneaza, nu recunosc jocul sau cel putin nu in forma aia. Insa la Elasticul, de exemplu, aproape toata lumea s-a luminat la fata si a inceput sa-si aminteasca lucruri.

Pieter_Bruegel_d._Ä._041b

Tabloul Chidren’s Games de Pieter Bruegel

A.H.: Cum a pornit proiectul, de la sertar pana la punere in practica?

V.T.: Acum vreo 5 ani eram cu colegii, la un brainstorming. Si cum 75% dintre discutii erau semi off-brief, m-am gandit la un moment dat ca ar fi tare ar fi sa existe o culegere cu jocuri de pe vremea copilariei. Asa ca am pastrat ideea. Iar ulterior mi-am dat seama ca ar fi bine sa-mi notez ideile astea random. Ceea ce si fac cu regularitate, de altfel. Cert e ca incepusem sa adun jocurile acum vreo 5 ani, dar de lucru m-am apucat concret de vreo 3 ani. Forma finala i-am dat-o alaturi de Mihai, anul trecut in vara, cand am si lansat cartea. Pe 1 iunie, mai precis.

A.H.: Cu vechile board games romanesti nu s-ar putea face ceva similar?

V.T.: E o discutie mai larga aici. Ceea ce a inceput cu o carte e foarte posibil sa creasca in ceva mai mare. Sau cel putin noi asa ne dorim. Acum strangem deja jocuri pentru volumul doi, dar ne gandim si la o serie de Povestiri din fata blocului, cu momente si trasnai pe care le faceam cand ”ieseam afara”. Vrem sa facem si kituri de joaca, cu care copiii sa-si faca jucarii singuri. Incet, incet cred ca sunt sanse mari sa devina ceva mai amplu. Exista o serie intreaga de produse derivate pe care vrem sa le lansam. Inclusiv tricouri cu numele ”locale” ale jocurilor (fiecare joc avea nume diferite in functie de oras si uneori chiar de cartier). Anul trecut am facut An-tan-te, un eveniment de joaca afara pentru « copii mici si copii mari », unde au venit vreo 2.000 de oameni. Referitor la board-game-uri romanesti, stiu ca cei de la Noriel au cumparat drepturile pentru Nu te supara frate si alte jocuri vechi.

A.H.: Cum reactioneaza copiii la carte?

V.T.: Reactioneaza aproape intotdeauna bine. Intr-un minut doua se prind care-i schema si se-apuca sa se joace. Noua ne place sa spunem ca e o carte pentru copii pentru parinti. Pentru ca daca le-o arati pur si simplu unor pusti nu isi atinge potentialul maxim. Asta se intampla cand parintii chiar ajung sa vorbeasca cu copiii despre cum era pe vremea aia. Deci e pentru copii mari si mici.

A.H.: In Fata Blocului a plecat dintr-o nostalgie personala sau care a fost declicul?

V.T.: Mi s-a parut amuzant ca zilele trecute citeam un articol despre generatia asta cu cheia la gat, concluzia fiind ca orice copilarie poate fi misto de fapt, daca o traiesti cum iti doresti. Sansele sunt sa devii invariabil nostalgic cand ajungi adult. In acelasi timp nu mi-am pus problema in profunzime, pur si simplu m-am gandit ca ar fi misto sa existe. Iar ulterior, vorbind cu oamenii, ne-am dat seama ca are sens sa ajutam proiectul sa creasca. In momentul in care l-am lansat, nu aveam chiar tot planul in cap. Sau cel putin nu in forma in care il avem acum.

res_13f053725d13fa0f57f9f2b42ea146c8_full

A.H.: Cum arata generatia cu cheia la gat in prezent?

V.T.: Cred ca e generatia care poate face trecerea spre o tara mai normala. Una din chestiile care m-au surprins e faptul ca indiferent cui am povestit despre proiect, de la directoarea Editurii Humanitas pana la agenti literari sau fosti colegi de birou sau oamenii de la tipografie, toata lumea reactiona la fel de frumos. Si cred ca asta e unul din marile merite ale proiectului. Functioneaza ca un numitor comun pentru oameni care au background-uri foarte diferite. Sunt lucruri care se regasesc in memoria multora dintre noi. Probabil jocurile din carte sunt unul din putinele lucruri pe care le am acum in comun cu fosti colegi de scoala primara, cu care in rest n-as prea avea ce sa discut.

A.H.: Te-ai gandit si la o varianta pentru mobil?

V.T.: Da. Desi poate parea contraintuitiv, fiind vorba de un produs foarte ”fizic”, ce e mai important e mostenirea culturala cuprinsa in carte si mediile prin care poate fi data mai departe informatia. Avem in plan sa scoatem o aplicatie care sa functioneze ca un ghid de joaca afara, la fel ca si cartea, dar cu niste feature-uri pe care doar o aplicatie ti le poate aduce – cum ar fi niste .gif-uri animate, de exemplu. O aplicatie pentru telefonul mobil care sa te ajute sa folosesti mai putin telefonul mobil, daca vrei. Dar in acelasi timp ne gandim ca cele doua sa nu-si canibalizeze publicul. Sa fie o aplicatie pe care sa si-o doreasca inclusiv cei care au deja cartea. Pentru ca aduce plus valoare prin format si prin felul in care interactionezi cu informatia.

Iar apropo de ghiduri de joaca afara, Caravana de joaca e un proiect-sora, realizat impreuna cu un ONG, prin care incercam sa mergem la scoli si gradinite pentru a-i invata pe copii jocurile din carte. Am dat peste pusti care nu stiau sa joace De-a v-ati ascunselea, ceea ce a fost foarte trist. Dar in acelasi timp asta ne legitimeaza demersul. In unele orase mici am intalnit copii care inca se joaca in fata blocului, spre deosebire de unele zone din Bucuresti, unde copiii nu prea mai fac asta. Cred ca e un fenomen care tine, printre altele, si de statutul social al parintilor si de cata libertate sunt dispusi ei sa acorde copiilor.

A.H.: Proiectul a fost nominalizat la Cannes. Ce v-a lipsit sa luati si un premiu?

V.T.: Nu-mi dau seama. A fost o onoare oricum sa fim pe lista de finalisti. Fusesera vreo 3000 de inscrieri, cele mai multe din istoria sectiunii de design. Ne-ar fi placut sa luam un premiu, dar nu am luat-o atat de tragic. Noi la momentul in care am inscris la Design nu aveam cartolinele fizice in engleza, traduse. E posibil sa fi fost o mica bariera culturala sau sa tina de modul in care am prezentat case-ul. Desi case study-ul statea in picioare, din punctul nostru de vedere, probabil au fost pur si simplu proiecte mai impresionante decat al nostru.

maxresdefault

A.H.: In Fata Blocului este un proiect facut de Supersomething, ce inseamna si cu ce se ocupa Supersomething?

V.T.: Supersomething e numele biroului cu care Mihai si cativa prieteni ai lui semnau proiecte independente de creatie de cativa ani incoace. Dupa care am venit eu si le-am stricat tot feng-shui-ul. Nu, glumesc. Intre timp mi-am bagat si eu coada si ne-am dat seama ca vrem cam aceleasi lucruri de la viata. Mai ales de la viata profesionala.

Ne dorim ca Supersomething sa devina o structura care sa ”moseasca” idei. Idei cum altfel decat super. Nu vreau sa sune prea pompos, dar am vrea sa functionam mai degraba ca un hibrid intre un incubator de idei si un accelerator de business, decat ca agentie propriu-zisa. Un incubator-accelerator deghizat intr-un studio de creatie. In timp ne-ar placea sa ajungem sa aducem la viata si ideile altora dar pana acolo mai avem, deocamdata lucram cu ale noastre. Sigur, asta nu inseamna ca o sa neglijam proiectele de comunicare, brief-urile de la client adica. Facem cu placere campanii integrate, identitati de brand, design de produs, aplicatii de mobil, activari, evenimente si uneori (rar) ciocolata de casa, mai ales pentru clienti cu care avem chimie.

A.H.: Cati oameni sunteti?

V.T.: In momentul asta lucram cu echipe variabile. Incercam sa ne asamblam in functie de proiect.

A.H.: Mai ai multe idei de genul asta in sertar?

V.T.: Da, e o lista intreaga. Dar iti dai seama ca nu suntem singurii care facem liste. E foarte posibil sa sfarsim prin a face o divizie de publishing, de exemplu. In momentul asta avem contacte si niste oameni cu care am stabilit deja legaturi. Voiam sa facem in continuarea proiectelor de publishing o cartulie de povesti, de genul Fill in the blanks, pe care o citesti si o completezi in acelasi timp. Apoi, am dat peste Me, You, Us, o carte in care tu si partenera de viata completati lucruri impreuna. Multi dintre noi am trecut pe la ”am avut si eu ideea asta”. Conteaza cine o face primul. Iar romanii nu duc lipsa de idei, ci mai degraba de disciplina in a le implementa.

A.H.: Ce carti ai citit anul asta?

V.T.: In ultima vreme incep sa ma atraga tot felul de carti de astea mai pragmatice. Cred ca Outliers a fost ultima, a lui Malcolm Gladwell. Outliers sunt rebelii, cei care nu se incadreaza in norma si creeaza de multe ori modele proprii. E o carte despre particularitatile si contextele care i-au ajutat pe unii oameni sa reuseasca. Literatura nu am mai citit de mult timp. In acelasi timp chiar ma gandeam zilele astea, ca e asa, un tabu sa zici ca nu citesti. Toti te ostracizeaza un pic, asa, in gand. Dar se intampla sa nu citesc nicio carte cu lunile. Imi aduc aminte de un prieten copywriter care era foare relaxat spunand oamenilor lui nu-i place sa citeasca, pur si simplu. Dar ii placea sa scrie, totusi.

outliers-malcolm-gladwell

A.H.: Mai vrei sa te intorci intr-o agentie mare?
V.T.: Sunt inclinat sa zic ca nu. In acelasi timp am in continuare destul de multe nelamuriri si intrebari. Ba chiar mai multe ca inainte. Simti ca esti novice in multe chestii, cand esti de capul tau. Ajungi sa faci un pic din toate. Am mers la Frankfurt la targul de carte si, neavand experienta in zona asta, ne-am dat seama ca intalnirile trebuiau programate cu 6 luni inainte, de exemplu.

Cred ca nu m-as intoarce intr-o agentie, dar simt nevoia sa lucrez cu oameni si companii de la care sa am ce sa invat. E clar ca sunt avantaje cand esti un studio mic, dar in acelasi timp expunerea la culturi organizationale solide, la moduri de lucru noi te poate energiza si inspira. Incerc sa ma inconjor de oameni mai destepti ca mine cat de des pot. Acum ma intereseaza in mod special zona de antreprenoriat in industriile creative, de exemplu.

A.H.: Ai primit oferte de la alte agentii dupa succesul cartii?

V.T.: Da, au fost cateva discutii. Dar mai important decat ofertele, e faptul ca ne-au vazut oameni care sunt interesati sa faca lucruri misto. Pentru ca in momentul in care oamenii vad ce faci si le place, vin la tine sa ceara lucruri apropiate de ce faci tu. Acum suntem in discutii cu un producator de vin care ne-a vazut la o conferinta de marketing si incercam sa convenim o formula de lucru pentru ca oamenii vor sa-si lanseze un portofoliu intreg de produse si vor sa o faca misto.

A.H.: Vad ca ai bicicleta Pegas, un alt simbol al generatiei cu cheia la gat.

V.T.: E razbunarea copilului de acum pentru copilul de atunci. Cand eram pusti aveam Pegas Practic, din ala care se plia si eram invidios pe cei care aveau Pegas Modern, cu sa lunga ca se ridicau pe-o roata. Si ca Modernul arata mai smecher, pur si simplu. Dar da, sunt fan Pegas. De altfel am si discutat cu ei si nu e exclus sa colaboram pe niste proiecte.

A.H.: Crezi ca un copywriter are termen de valabilitate? Dupa cat timp e bine sa-si ia o pauza de gandire pe brief?

V.T.: E clar ca e o industie in care consumul nervos e foarte mare. Tot timpul ce o sa iasa dintr-o agentie e cam 20% din ce se ”produce” acolo, iar asta consuma oamenii, printre altele. Pe de alta parte, te uiti la televizor si ai impresia ca nimeni nu face nimic intr-o agentie, calitatea calupului publicitar e foarte slaba. Ma rog, asta e o discutie mai lunga.

Eu, personal, sunt foarte recunoscator ca am ajuns sa iau contact cu domeniul asta. Mi-am disciplinat un pic gandirea. M-am invatat sa gandesc aplicat, in formatul asta de problema – solutie. Si mi-am format un soi de reflex de a avea idei vizavi de tot felul de lucruri. Acum lucrez la abilitatile de implementare;)

A.H.: Dar presupun ca aveai reflexul asta si inainte…

V.T.: Imi treceau si inainte chestii prin minte, dar acum simt ca sunt un pic mai structurat decat inainte. Problema – solutie. Nu vreau sa fiu moralizator, dar am uneori senzatia ca asta lipseste de multe ori cand ma uit in jur. Ne-ar ajuta maxim daca am fi un pic mai aplicati.

Un tip care fusese la un moment dat director de creatie la KesselsKramer spunea ca un creativ nu e creativ doar la birou si daca iti place sa faci asta o s-o faci oriunde. Nici eu, nici Mihai nu tragem linii de separatie intre discipline. Suntem in egala masura atrasi de grafica, design, aplicatii, arhitectura, video art, medii interactive, impletit cu cabluri, etc.

Iar ca sa revin la intrebarea dinainte, probabil ca atat timp cat reusesti sa articulezi niste chestii care au sens, poti sa faci asta toata viata. Cred ca mintile imaginative trebuie sa-si bage nasul peste tot. Stefan Sagmeister, un designer austriac destul de smecher, are un discurs pe TED despre time off. Avea o axa in timp, cu perioada in care lucra si perioada in care urma sa iasa la pensie. El isi lua cate un an de la coada axei, si il intercala intre anii perioadei in care lucra. La fiecare 7 ani omul isi da reset. Inchide agentia timp de un an si se concentreaza pe tot felul de alte lucruri. Si zicea ca si-a dat seama ca in anul ala de pauza se alimenteaza cat pentru toate chestiile pe care urmeaza sa le faca in urmatorii 7 ani.

A.H.: Publicitatea e pentru tine un rau necesar sau o sursa buna de informare?

V.T.: Nu stiu daca e vreuna dintre cele doua. Senzatia mea e ca, la fel ca multe alte lucruri, e o reflectie a societatii in care exista. Societatea romaneasca nu e neaparat super asa ca nu e surprinzator ca nivelul calitativ al „calupului romanesc” e slab. Imi amintesc ce spunea un prieten la un moment dat : nu ai cum sa ai billboard-uri ca-n Amsterdam (acuma nici nu insinuez ca la ei sunt numai campanii de Cannes pe toti stalpii) atata timp cat nu ai publicul din Amsterdam. Romanii inca locuiesc intr-o tara urata si nici macar nu-si dau seama de asta. Toata alinierea la valorile occidentale pe care o vedeai de exemplu in Romania interbelica, s-a dus dracului in 50 de ani de comunism. Avem foarte multa educatie estetica de facut inainte sa ne asteptam sa avem panouri frumoase pe marginea drumului.

A.H.: La ce te gandesti cand zici educatie?

V.T.: Nu ma refer doar la educatie formala, desi e clar ca si asta ar ajuta enorm. Dar, de exemplu, Noaptea Devoratorilor de publicitate cred ca era un eveniment misto. Pentru ca le arata oamenilor si altceva, un altfel de publicitate. As face aceeasi chestie cu case-urile de Cannes. Evenimente la care ne uitam cu tot cu clientii, la campanii premiate la Cannes. Hint hint pentru Teodora Migdalovici.

E drept, intotdeauna vor exista diferente de sisteme de valori. Dar asta nu inseamna ca nu putem incerca sa ne apropiem sistemele, ca sa zic asa. Ideal e ca oamenii cu care lucrezi sa aiba acelasi repere ca tine. Vorba lui Tuluca, degeaba le dai foie-gras daca ei mananca in fiecare zi cartofi prajiti. Mare parte din clienti nu cred ca sunt rau intentionati ci pur si simplu nu se simt confortabili cu anumite lucruri din simplul motiv ca nu iau contact cu ele la fel de frecvent ca ”baietii de la creatie”, de exemplu.

A.H.: Stiu ca esti din Iasi. Te-ai gandit vreodata la o campanie de promovare a Iasiului?

V.T.: Nu. Ca sa fiu arogant, o sa spun ca de fiecare data cand merg la Iasi, am impresia ca ma intorc inapoi in timp. Dar sa stii ca din fericire pare ca lucrurile incep sa se aseze si acolo. Ce ar fi misto sa se schimbe e lipsa unor agentii locale. In afara de Cluj si Timisoara, care sunt deja mici hub-uri pentru industriile creative, nu prea stiu sa se intample lucruri la nivelul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s