Cat de buna o fi berea in realitatea virtuala?

E bine sa aflam din cand in cand ce mai fac vecinii de la Marea Neagra. Astazi, ne-a atras atentia o campanie din Georgia, derulata pe strazile din Tbilisi pentru berea Old Irish, ce are la baza o reteta irlandeza. Combina intr-un mod ingenios realitatea virtuala cu stunt-ul publicitar, iar aftermovie-ul rezultat trebuie urmarit pana la capat pentru a intelege munca din spate.

vr

Trecerea de la vederea prin VR la decorurile reale in doar cateva secunde a fost de ajuns pentru a-i face pe curiosi sa guste din Irlanda, at its best. Barbosii care te invita sa canti si sa spargi beri de cap cu ei te baga total in filmul irlandez, ma gandesc ca e genul de experienta pe care n-o uiti foarte repede. Cert e ca piata VR e inca in crestere, dar in anii urmatori ar trebui sa urmeze un boom, iar campaniile publicitare vor trebui sa-si gaseasca drumul 3D spre creierul consumatorilor. Si cat mai multe senzatii pe secunda. Nu mai e de ajuns sa multumesti doar ochiul, e nevoie sa-l si pipai pe biban dupa ureche.

Merita vizitat si site-ul agentiei georgiene, Leavingstone, arata si navigheaza frumos, iar portofoliul e cel putin interesant. Noua ne-a atras atentia o campanie eco. Inca un exemplu ca lucrarile bune pot veni din orice colt al lumii, totul e sa ai ideea potrivita la momentul potrivit.