Jogging cu telefonul la bracinari.

Hai sa fim seriosi. De cativa ani lumea s-a mutat online. Sau cel putin pe un ecran. Parca ne place sa ne uitam mai mult la o poza cu noi din telefon in timp ce numaram like-uri decat in oglinda. Poate asta o fi si motivul din spatele aplicatiei facuta de brandul sportiv Mizuno.

time to shine

Din ce am inteles din filmuletul de prezentare treaba e asa: cu aplicatia asta alergi de nebun intre statii de autobuz, dupa un traseu facut cu mana ta, iar cand ajungi la cate una din ele, in timp ce nebunii din RATB-ul brazilian se uita la tine, tu te uiti tot la tine, numai ca pe un panou digital, cu “fatza”-ul tau in prim plan si cu timpul bun pe care l-ai scos.

Ca un challenge intre tovarasi de fuga, unde recompensa vine sa-ti sustina efortul. Aplicatia, conceputa de F/ Nazca Saatchi & Saatchi Brazilia, arata foarte bine, zici ca-i rupta din filmele SF in care oamenii vorbesc cu pereti cu gura si urechi. Cred ca lumea ar fi mai dornica de sport, cu asemenea statii de autobuz prin oras. Cam asa e, uneori tre’ sa fim mituiti ca sa ne facem un bine, in cazul de fata, o alergare de seara. Ce ziceti, ar prinde si la noi o nebunie de genul sau suntem deja satui de cat am alergat?