La Londra, pe plaja

articol de Marian Costache

Zilele astea Londra pare mai fierbinte si nu ne referim la nefericirea care a lovit orasul si londonezii, pe London Bridge si in Borough Market, ci la o activare cu ocazia lansarii internationale a filmului Baywatch, de la Paramount Pictures, inspirat de serialul TV cu acelasi nume.

V-ati inchipuit vreodata alergand maiestuos in lungul unei plaje, in slow motion si cu vantul batandu-va in plete? Ei bine Paramount Pictures le-a oferit ocazia trecatorilor din statia londoneza Waterloo sa faca exact asta, la finalul lunii Mai.

MU0B9899

Tot demersul a fost ajutat de JCDecaux, MEC si Kinectic. Concret, trecatorii au fost invitati sa alerge in fata unui ecran verde, in slow motion, precum vedetele din film. Filmarile au fost mai apoi afisate pe un ecran digital de mari dimensiuni, obtinandu-se astfel un soi de consumer generated advertising.

Misto ideea, fara sa fie neaparat complicata. Totul se-nscrie astfel intr-un curent mai amplu, in care publicul nu mai sta “gura casca”, ci devine co-creator de mesaj. Actiunea pare ca trece in felul asta mai usor pe sub radarul publicitatii. Nu ziceti?