Carrefour testeaza primul sau magazin francez deschis 24h/24

articol de Cezar Baciu

Dupa Italia, Belgia si Spania, in sfarsit Carrefour a inaugurat saptamana trecuta primul sau magazin deschis 24h/24-7/7 si in Franta, bineinteles ca la Paris.

carrefour0

In Hexagon

Pe langa faptul ca, in Hexagon, in aceasta materie au fost depasiti deja de Franprix si Casino, magazinul in format Carrefour City, localizat in arondismentul 7 (42 avenue de la Motte Picquet, in apropierea Scolii Militare) practica un non-stop foarte… special: intre 11,30 pm si 7 am, in magazin nu exista alt personal decat cei trei paznici. Plata se face astfel in exclusivitate la una din cele opt case automate, iar cea mai mare parte din raioanele magazinului ramane tot timpul accesibila clientilor; doar din motive de legislatie, vanzarea de produse alcoolice este interzisa in timpul orelor nocturne, astfel incat pe timpul noptii este accesibil doar un raft cu sticle de bere, dar tinut sub cheie 😊.

Pe parcursul orelor mici, pana acum, clientela acestui magazin a fost formata in majoritate (cel putin din primavara pana in toamna) din turistii cazati la multele hoteluri si locuinte Airbnb din zona. Dar find vorba de un magazin in franciza, desfasurat pe doua nivele si 520 de metri patrati, care pana in prezent a realizat rezultate financiare foarte bune, oferta zilnica fiind una quasi-completa, problema fluxului de cumparatori nocturni urmeaza a se  regla odata cu “invechirea” noului concept in cartier.

Conceptul

Din descrierea de mai sus se vede clar ca acest concept este unul cat se poate de “bland”… mai “bland” chiar decat un foarte asemanator (ca principiu) Casino localizat in zona Champs Elysées, unde este obligatoriu sa ai instalata pe smartphone aplicatia Casino Max pentru a putea cumpara. In viitorul foarte apropiat, Carrefour va incerca, la Bruxelles, un alt concept de proximitate nocturna: 60 m patrati, pe de-a-ntregul robotizat, acest punct de vanzare va permite clientilor atat ridicarea comenzilor pre-definite, cat si cumpararea produselor prin tastare pe ecran, produse care vor fi “preparate” automat.

Este sigur ca toate aceste formate trebuie sa devina si rentabile pana la urma. Toate aceste concepte europene nu sufera nici pe departe vreo influenta Amazon Go. Singurele camere video sunt cele de supraveghere… realitate foarte departe de modelul Amazon Go, care se bazeaza pe recunoasterea vizuala a obiectelor si incasarea automata a contravalorii acestora din conturile clientilor.

Dar si mai interesant va fi aflarea raspunsului la intrebarea: Cat de mult va putea contribui inteligenta artificiala la rentabilitatea noilor concepte de magazine? Desigur ca va urma…

carrefour2