The Mo Chits se pregătesc de lansarea unui nou album, Ticket to elsewhere, lucru care se va întâmpla pe 29 august, iar pe 6 septembrie formația poate fi văzută live în Club Control din București. Versurile compuse de Kirk McDavitt, originar din Detroit (SUA), vorbesc despre lucruri universale, cum ar fi suferința, punerea la îndoială a credinței și acel tip special de calm și uimire care vine din călătorii. Kirk a revenit recent dintr-o călătorie în India așa că ne-a spus câte ceva și despre asta. Dar și despre momentele cele mai nebune din turnee, ce au pățit în Cehia și la Sibiu, numele lor sau depărtarea de Dumnezeu. Dacă nu i-ai ascultat deja, o poți face pe Spotify, youtube și oriunde există internet, dar recomandăm să treci să-i vezi live.

un interviu în exclusivitate, din seria #perspective

Pentru toți fanii voștri români, cine sunt The Mo Chits și ce reprezintă numele?

Numele provine de la o stație de tren suspendat din Bangkok, unde locuiam eu și soția mea. Stația se numește Mo Chit și a fost de fapt ideea soției mele să numească trupa The Mo Chits când am înființat-o în 2015.

Cum ați ajuns în România? Pe scurt, spune-mi întreaga voastră călătorie muzicală.

Am înființat trupa în timp ce locuiam în India. Apoi soția mea s-a angajat aici, în București. M-am concentrat pe alte proiecte pentru o perioadă, apoi am repus trupa în funcțiune, în cele din urmă colaborând cu niște muzicieni locali foarte talentați. Ca să ne întoarcem la începuturi, am început să cânt la chitară la 16 ani. De îndată ce am știut trei acorduri, am început să scriu melodii. Prima se numea „Pancakes for Lunch”. Prima mea trupă se numea Mr. Tidy. Făceam coveruri punk rock după melodii din anii ’80 (cum ar fi „Safety Dance” de Men Without Hats și „I Ran” de Flock of Seagulls). Apoi am scris primul meu album și am format o trupă numită „The Dank” (pe care o puteți găsi pe stream-uri).

Cum ai descrie muzica voastră? La ce ar trebui să se aștepte oamenii de la un concert live?

L-aș descrie ca fiind eclectic, deoarece influențele mele variază foarte mult, de la folk la punk, techno, jazz și muzică clasică, și pot auzi fiecare dintre aceste genuri în diferite momente ale pieselor noastre înregistrate. Așteptați-vă ca spectacolul nostru live să varieze de la liniștit și sentimental, cum ar fi piesa noastră „Love Letter to New York City”, până la aproape enervant, cum ar fi piesa „Pain Drugs”. Este foarte ritmat și cu siguranță îi va inspira pe unii să danseze și să se dezlănțuie. Îmi place să interacționez cu publicul!

Aveți un nou album gata de lansare. Povestește-ne totul despre el.

„Ticket to Elsewhere” conține multe locații (New Delhi, New York, Michigan). Abordează teme precum religia, colapsul societal și degradarea mediului. Dar nu este totul pesimist. De exemplu, „Land Ho!” este o odă veselă adusă barăcilor de pe mare. Este vorba despre a fi în largul mării și a supraviețui unei furtuni. Are un final fericit!

Cum e noul single pe care urmează să îl lansați, despre ce este vorba?

„Windy Hill Farm” este despre călătoria mea de la botezul și copilăria catolică până la convingerea mea finală că nu există Dumnezeu, după ce l-am descoperit pe Christopher Hitchens. De atunci, am devenit mai agnostic și înclinat să cred că există într-adevăr un fel de ordine divină, după cum o demonstrează refrenul: Never my persona; not a holy roller; Jimi over Jonah; my divinities are solar.

Care este relația ta cu muzica? Ce secrete ascunde ea pentru tine?

Muzica este sacră și este o descoperire continuă. Nu am studii în stilul clasc, dar cânt cu oameni care au școli în spate. Așa că ascult cum vorbesc între ei și culeg mici fragmente ici și colo. În mare parte, compun și cânt după „simțire”.

Prezintă-ne latura ta lirică. Despre ce îți place să vorbești în versuri?

Îmi place să vorbesc despre lucruri universale, cum ar fi suferința, punerea la îndoială a credinței și acel tip special de calm și uimire care vine din călătorii. Îmi place, de asemenea, să pictez imagini cu oameni colorați, cum ar fi în cântecele noastre „Thunderclap” (care este despre o doamnă care are un duel nebun pe LSD în timp ce face baie în timpul unei furtuni) și „Mr. Saturday Night” (care este despre un personaj negativ ticălos care conduce un Camaro.

Care a fost cel mai nebun moment din turnee / concerte?

Cel mai nebun moment din turneul nostru de anul trecut a fost când am cântat în Republica Cehă la un festival în aer liber. Am fost trupa de deschidere, dar publicul ne-a îndrăgit și ne-a cerut un bis. Am ezitat până când trupa principală ne-a spus: „Înapoi acolo sus!”. Să simt acea energie din partea publicului venind către noi și să știu că am cântat foarte bine este ceva ce voi prețui mereu.

Aveți un oraș sau un loc special în care ați cântat sau ați dori să cântați?

Visez tot timpul să aduc trupa la Detroit. Nu am mai cântat acolo de când m-am mutat, acum 15 ani. Ar fi o întoarcere acasă incredibilă și m-aș bucura de oportunitatea de a le arăta colegilor mei orașul meu natal. Dincolo de asta, mi-ar plăcea să cânt piesa noastră „Tokyo” la Tokyo!

Care este cea mai mare dezamăgire a ta în ceea ce privește muzica?

Ei bine, la două zile după acel concert uimitor din Republica Cehă, am avut experiența unui concert complet dezolant la Sibiu. Nimeni nu a venit. De fapt, trei persoane cumpăraseră bilete online și nici măcar ele nu au venit! A fost o combinație de moment nepotrivit și vreme rea. Orașul a organizat un festival de muzică gratuit în același weekend (rezervasem concertul cu luni înainte să fie anunțat). În plus, a plouat între orele 20:00 și 21:00, iar concertul era programat să înceapă la ora 21:00. Așa că am stat acolo, îmbrăcați elegant, într-un club gol. La ora 22:00 am zis să mergem în centrul orașului și să cântăm la stradă. S-a dovedit a fi foarte distractiv. Oamenii ne-au dat niște bani și, în cele din urmă, am fost alungați de poliție, ceea ce rămâne o poveste bună.

Cum a influențat călătoria ta recentă în India procesul creativ?

Am stat într-un ashram timp de o lună pentru a face un curs de formare ca profesor de yoga. Viața de acolo este foarte pașnică și inspirațională, dar și super aglomerată. Am făcut yoga de două ori pe zi, am studiat filozofie și incantații și am meditat de mai multe ori pe zi. În afara ashramului, India este foarte intensă. Efectul este că îți atrage gândirea în mai multe direcții. Într-un minut vezi un păun sălbatic cutreierând aceste ținuturi luxuriante și frumoase, iar în clipa următoare vezi un copil cerșind mâncare. Din această disonanță cognitivă vine nevoia de a da sens lumii, ceea ce este practic imposibil, dar te poți lupta cu aceste idei în cântece. Cineva mi-a spus odată: „Pentru fiecare adevăr despre India este valabil și opusul.” A vedea condiția umană în acest mod complet brut și nefiltrat duce la o contemplare profundă despre ce naiba facem ca oameni.

Spune-ne mai multe despre lansarea albumului și care sunt planurile voastre pentru anul următor.

Albumul va apărea pe 29 august. Vom cânta la Control Club pe 6 septembrie. După aceea, vrem să susținem mai multe concerte, să înregistrăm un alt album și să vedem unde ne duc eforturile noastre. Mi-ar plăcea să pornesc din nou la drum. Ar fi un vis să fiu selectat ca trupă de deschidere pentru o trupă consacrată. În principal, vrem să continuăm să cultivăm acest proiect, care a devenit mai mult decât suma părților sale. Lucrul cu acești muzicieni talentați îmi oferă o inspirație nesfârșită!

#English Version

For all your Romanian fans mostly, who are The Mo Chits? What does the name stand for?

The name comes from a skytrain stop in Bangkok where my wife and I used to live. The station is called Mo Chit, and it was actually my wife’s idea to call the band The Mo Chits when I started it in 2015.

How did you guys get to Romania? In short, tell me your whole musical journey.

I started the band while we were living in India. Then my wife got a job here in Bucharest. I focused on other projects for a little while and then got the band going again, eventually linking up with some very talented local musicians.  To go way way back to the beginning, I started playing guitar at age 16. As soon as I knew three chords I started writing songs. The first one was called “Pancakes for Lunch.” My first band was called Mr. Tidy. We did punk rock covers of songs from the 80’s (like “Safety Dance” by Men Without Hats and “I Ran” by Flock of Seagulls). Then I wrote my first album and formed a band called “The Dank” (which you can find on the streams).

How would you describe your music? What should people expect from a live show?

I would describe it as eclectic because my influences range wildly from folk to punk to techno, jazz and classical, and I can hear each of those genres at various points in our recorded works. Expect our live show to range from quiet and sentimental, such as our song “Love Letter to New York City” to borderline obnoxious, such as our song “Pain Drugs.” It’s a great deal of uptempo and will surely inspire some to dance and cut loose. I love to engage with the crowd!

You have a new album ready to release. Tell us all about it.

 “Ticket to Elsewhere” is heavy on locations (New Delhi, New York, Michigan). It tackles themes of religion, societal collapse, and environmental degradation. But it’s not all doom and gloom. For example, “Land Ho!” Is a rollicking ode to sea shanties. It’s about being out on the high seas and surviving a storm. It has a happy ending!

How about the new single you are about to launch, what it is about?

“Windy Hill Farm” is about my journey from being baptized and raised Catholic to my eventual belief that there is no god after discovering Christopher Hitchens. I’ve since become more agnostic and inclined to believe that there is indeed some kind of divine order, as evidenced by the chorus: Never my persona; not a holy roller; Jimi over Jonah; my deities are solar.

What is your relationship to music? What secrets does it hold for you?

Music is sacred, and it’s a continuous discovery. I’m not classically trained, but I’m playing with people who are. So I listen to how they speak to each other and I pick up little nuggets here and there. Mostly, I’m composing and playing by “feel.”

Introduce us to your lyrical side. What do you love to talk about?

 I love to talk about things that are universal, such as heartbreak, questioning of faith, and the special kind of calm and wonder that comes from traveling. I also like to paint pictures of colorful people, such as in our songs “Thunderclap,” (which is about a lady having a crazy acid trip while bathing during a thunderstorm) and “Mr. Saturday Night,” (which is about an ass-kicking, Camaro-driving bad guy).

What was the wildest moment from the tours / gigs?

The wildest moment from our tour last year was playing in the Czech Republic at an outdoor festival. We were the opening band, but the crowd loved us and demanded an encore. We hesitated until the headlining band was like, “Get back up there!” Feeling that energy coming back at us and knowing we played really well is something I will always cherish.

Do you have a special city or place you played or would love to play?

I dream all the time about getting the band to Detroit. I haven’t played there since I moved away 15 years ago. It would be an incredible homecoming, and I would relish the opportunity to show my bandmates my hometown. Beyond that, I would love to play our song “Tokyo” in Tokyo!

What is your biggest disappointment regarding music? Any downfalls?

Well, two days after that amazing gig in the Czech Republic, we had the experience of a complete shutout in Sibiu. Nobody came. In fact, three people had purchased tickets online, and even they didn’t come! It was a combination of bad timing and bad weather. The city organized a free music festival that same weekend (we had booked the gig months before this was even announced). Also, it rained from 8pm to 9pm, and the show was scheduled to start at 9pm. So we sat there all dressed up in an empty club. At 10pm we said let’s go into the city center and busk. It turned out to be great fun. People gave us some money, and we eventually got kicked out by the police, which made for a good story.

How did your trip to India impact the creative process?

I stayed on an ashram for one month to do yoga teacher training. Life there is very peaceful and inspiring, but also super busy. We did yoga twice a day, studied philosophy and chanting, and meditated several times each day. Outside of the ashram, India is very intense. The effect is that it pulls your thinking in multiple directions. One minute you’re seeing a wild peacock roaming these lush and beautiful grounds, and the next moment you’re seeing a child begging for food. From that cognitive dissonance comes a need to make sense of the world, which is pretty much impossible, but you can wrestle with these ideas in songs. Someone once said to me, “For everything that’s true about India, the opposite is also true.” Seeing the human condition in this completely raw and unfiltered way leads to some deep contemplation about what the heck we’re doing as humans.

Tell us more about the album launch and what are your plans for the coming year.

The album comes out August 29th. We play at Control Club September 6th. After that we want to play more shows, record another album, and see where our efforts take us. I would love to hit the road again. It would be a dream to get scooped up as a support band for an established act. Mostly, we want to keep nurturing this project which has become more than the sum of its parts. Working with these talented musicians gives me endless inspiration!