Recent întors dintr-o expediție foto în Republica Moldova, fotograful Florin Ghebosu ne-a declarat că și-a găsit energia și pregătește lucruri. Printre ele, poate chiar o expoziție cu ce a surprins în satul Logănești din vecini, despre care puteți citi mai jos. L-am întrebat care crede că va fi următoarea găselniță în manipularea imaginii și ne-a răspuns că i-ar plăcea să fie ceva ce implică mai multe simțuri.

Am realizat abia de curând că toată dragostea mea ce izvorăște din mine o pot direcționa către oameni prin fotografie și încep să le simt caracterele și de cele mai multe ori reușesc să-i surprind exact așa cum sunt.

Florin spune că adoră să cunoască oameni noi, calzi și să le asculte poveștile, pentru că în felul ăsta simte mai bine viața. Începe să se simtă ca o bibliotecă de momente pe care le poate retrăi de fiecare dată când se uită la fotografii. Pășim și noi alături de el în universul fotografiei făcută cu dragoste pentru oameni.

un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #perspective

Aș zice să plecăm de la cea mai recentă aventură foto a ta din Republica Moldova. Ce proiect ai avut acolo?

Sincer să fiu îmi doream de ceva vreme să merg în Republica Moldova, dar nu am avut ocazia până acum. Am mers la un bun prieten pe care îl apreciez foarte mult, și care are un proiect minunat, Nicolae Gaburici, în care face un scurtmetraj cu foarte mulți din locuitorii satului Logănești. Dorința mea a fost să cutreier satul și să cunosc și eu oamenii locului. Nu mă așteptam la o primire așa călduroasă din partea lor, m-am simțit ca în familie, n-am avut nici un moment în care să simt străin. Și în plus am avut ocazia să-mi testez noile abilități de portretizare a personajelor cu ajutorul luminii artificiale.

Cum au fost ultimii ani pentru tine, să spunem de la pandemie încoace, ce te-a mișcat în anii ăștia?

De la pandemie încoace pot spune că am devenit din ce în ce mai activ și mai ambițios în ceea ce fac. Odată cu moartea unui prieten cu un an mai tânăr ca mine, pe care îl apreciam ca artist fotograf, Dragoș Radu Dumitrescu, am fost șocat și afectat, dar în același timp mi-a deschis mintea la viață și la creație. Am realizat abia de curând că toată dragostea mea ce izvorăște din mine o pot direcționa către oameni prin fotografie și încep să le simt caracterele și de cele mai multe ori reușesc să-i surprind exact așa cum sunt.

Ador să cunosc oameni noi, calzi și să le ascult poveștile, pentru că în felul ăsta simt viața mult mai bine trăită. Încep să mă consider un colecționar de povești, o biblioteca de momente pe care le pot retrăi de fiecare dată când mă uit la fotografii.

Ai vreun fel de anxietate legată de ingerința AI și că toată societatea pare să meargă spre un fel de combinație între MadMax și Matrix?

Aș putea spune că e posibil la un moment dat social media să fie îngropat de AI și să nu se mai poată distinge ce e real și nu. Dar asta nu e problema mea, nu mă va opri din a face ceea ce simt, dimpotrivă, voi fi chiar mai spornic. Din acest motiv mai fotografiez și analog, poate cândva, arhiva asta fizică de fotografii pe peliculă vor fi reale mărturii ale unor povești cu oameni.

Știi că ai o legătură aparte cu anumite comunități, locuri și etnii. Zi-ne puțin de zona asta, prin care alegi să fii prezent în mijlocul oamenilor pentru un proiect foto. Cum e procesul de obicei și ce presupune?

Procesul e o chestie mai veche, am fost introdus acolo de cineva care era deja cunoscut de oamenii locului, dar oricum sunt oameni calzi și minunați, dacă le oferi respect și le dovedești că nu le vrei răul poți fi foarte bine primit. Copiii sunt plini de energie și se bucură să mă vadă de fiecare dată pentru că știu că și mie îmi este drag să îi revăd și să ne distrăm împreună de-a fotografiatul. Ca în orice cultură trebuie să le respecți tradițiile și să-ți amintești că ești doar în vizită acolo.

Cum vezi rolul fotografului în 2025? Ce s-a schimbat în ultima perioadă?

Fotograful în 2025 are rolul de a fi cât mai sincer în exprimare și cât mai cald cu oamenii pe care îi fotografiază. În rest, fiecare face ce simte, nu am de ce să dau indicații aici.

Cum faci față avalanșei de imagini peste care dai zilnic? Ce filtru folosești sau ce surse?

Sincer să fiu pe social media mă uit la cine îmi e drag să urmăresc, intru direct pe pagina lor, nu las facebook sau instagram să-mi dicteze la ce să mă uit. În rest mă uit la reel-uri sau pe YouTube pentru cercetare. Oricum, cu cât ești mai activ în viața reală cu atât mai puțin petreci timpul pe social media.

Cum ar arăta pentru tine expoziția perfectă de fotografie? În ce spațiu, cu ce public și ce gen de display?

Expoziția perfectă ar fi analog atât cadrul în sine cât și print-ul, înrămat clasic cu passepartout. Dar astea sunt vise clasice la care mai am de lucru. Momentan sunt în mai multe proiecte deschise, atât analog peliculă, digital cât și polaroid. Mi-ar face o mare plăcere cândva să fac o expoziție mare cu toate proiectele, indiferent de mediul pe care am lucrat, o colaborare poate împreună cu alți artiști în care să combin fotografiile mele cu arta lor. Am deja niște idei în direcția asta. E mult de muncă și nu știu când mă apuc pentru că tot îmi vine să muncesc într-una la altceva. Cu ce public? În primul rând mi-ar plăcea să vină cei ce au fost fotografiați, să se vadă așa cum mi-a fost drag să îi surprind, și pe urmă cine mai dorește să mă cunoască, pentru că ce fac, mă reprezintă.

Fotografia a fost o invenție importantă, care crezi că ar putea fi următoarea, din punct de vedere al manipulării imaginii?

O întrebare interesantă. Mi-ar plăcea să știu că va fi ceva ce va combina mai multe simțuri.

Ce pregătești pentru perioada următoare?

Probabil o să pregătesc o expoziție cu ce am trăit în Republica Moldova, atât la București cât și la Chișinău. Dacă nu, o să pregătesc și mai multe povești interesante, pentru că mi-am găsit energia.