Aveai chef de un nou festival? Pe 20 și 21 iunie, Amfiteatrul Mihai Eminescu devine un spațiu deschis pentru dezbateri, workshopuri, tururi urbane, artă și new media, filme, brunch urban, activări și concerte, toate reunite în cadrul festivalului new Urban Habits. Evenimentul este gratuit, cu intrare liberă, fiind necesară doar înscrierea în prealabil pe www.newurbanhabits.com.

“În anii următori cred că vom vedea mai multe proiecte de cartier, reutilizarea spațiilor existente și evenimente în care publicul nu mai este doar spectator”

Organizat de UrbanizeHub, un ONG care lucrează pe teme legate de orașe, comunități, participare publică și dezvoltare urbană sustenabilă, festivalul propune un weekend deschis publicului larg. Pentru a afla mai multe despre festival, București și felul în care orașul se transformă, am stat de vorbă cu cei doi oameni din spatele proiectului, Oana Onciu și Grațian Mihăilescu.

un articol în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes

Cum a apărut conceptul New Urban Habits și care a fost ideea din spate?

Cred că a apărut din dorința de a muta conversația despre oraș mai aproape de viața reală. De multe ori vorbim despre București fie foarte tehnic, fie doar prin nemulțumiri. Traficul este rău, este prea cald, nu avem suficient spațiu verde, trotuarele nu funcționează. Toate sunt adevărate, dar după un timp riscăm să rămânem blocați într-o listă de lucruri care nu merg.

Noi ne-am întrebat ce se întâmplă după această nemulțumire. Cum putem trece de la „orașul acesta nu funcționează” la „ce putem face diferit”?

Apoi, pentru mine, orașul este aproape ca o biografie comună. E cumva un pic scary chiar. Chiar dacă nu ne cunoaștem folosim aceleași străzi, așteptăm în aceleași stații, ne adăpostim sub aceiași copaci și ne lovim de aceleași probleme. new Urban Habits încearcă să creeze un loc în care această experiență comună să poată fi cel puțin articulată coerent dacă nu discutată pe deplin. Și am vrut să facem asta fără aerul unei lecții. Prin muzică, artă, ateliere, plimbări, mâncare și întâlniri. Lucrurile despre care vorbim sunt serioase, dar nu înseamnă că trebuie discutate într-un mod rigid.

Ce aduce diferit acest festival față de ceea ce se întâmplă deja în București?

Hum. Cred că este un festival în care poți intra prin mai multe uși. Unii oameni vin pentru muzică. Alții pentru o expoziție, o plimbare sau un atelier. Cineva poate veni pentru că este foarte interesat de oraș, iar altcineva poate ajunge pur și simplu din curiozitate sau datorită unui cunoscut. Motivațiile sunt diferite. Îmi place ideea că un om poate veni la un concert și aproape accidental, să descopere o conversație despre cum ar putea arăta strada lui. Sau poate veni pentru o discuție și să rămână pentru atmosferă și pentru oamenii pe care îi întâlnește. Diferența nu stă neapărat într-un singur element al programului ci în felul în care se întâlnesc lumi care de obicei, stau separate.

Care sunt principalele atracții ale festivalului?

Este greu să alegem o singură atracție pentru că programul are foarte multe puncte forte. Avem concert secret în curte care aduce și un element de surpriză, dar și concertul byron, unul dintre momentele importante ale festivalului. Avem invitați naționali și internaționali de mare renume, oameni care vin cu experiență, idei și proiecte care au produs deja schimbări în alte orașe.

În același timp, cred că una dintre marile calități ale festivalului este comunitatea extraordinară de expozanți și facilitatori. Sunt oameni și organizații care nu vin doar să prezinte ceva, ci să intre în dialog cu publicul, să împărtășească experiențe și să creeze lucruri împreună cu participanții.

Apoi temele atelierelor sunt sincer, spectaculoase. Vorbim despre spațiul public, climă, mobilitate, hrană, patrimoniu, natură urbană, reciclare, design și comunitate, dar într-un mod foarte practic și surprinzător. Nu sunt ateliere în care stai și asculți o prezentare. Poți să construiești, să desenezi, să testezi, să plantezi, să cartografiezi sau să privești orașul dintr-un unghi la care poate nu te-ai mai gândit.

Mai avem expoziții, instalații, filme și tururi prin oraș. Dar, sincer, cred că adevărata atracție este felul în care toate aceste lucruri se leagă. Poți veni pentru concertul byron și să descoperi un proiect despre viitorul Bucureștiului. Poți veni la un workshop și să rămâi pentru Secret Stage. Sau poți ajunge pentru o expoziție și să intri într-o conversație cu un invitat internațional ori cu cineva care încearcă deja să schimbe ceva în comunitatea sa.

Știi cum e uneori, cele mai valoroase momente apar exact între evenimente, într-o conversație neașteptată sau într-o întâlnire cu o inițiativă despre care nu știai nimic. Este un program bogat dar în același timp foarte viu și accesibil. Nu vrem ca oamenii să plece cu impresia că au participat la un curs. Vrem să plece inspirați, cu o idee nouă, cu o întrebare bună sau pur și simplu, cu sentimentul că au petrecut timp într-o comunitate frumoasă.

Cum vedeți Bucureștiul din perspectiva culturii și a evenimentelor? La ce ar mai fi de lucrat?

Bucureștiul are o energie culturală foarte puternică, dar și foarte fragmentată, de multe ori suprapusă. Sunt multe inițiative excelente însă funcționează adesea ca niște insule. Ai un spațiu extraordinar într-o parte a orașului, un festival într-alta și o comunitate foarte activă într-un cartier, dar nu simți întotdeauna că toate fac parte din același ecosistem.

Știi, orașul este foarte bun la începuturi. Ne entuziasmăm, lansăm proiecte, organizăm inaugurări. Suntem mai puțin buni la continuitate, întreținere și memorie. Uneori la fiecare câțiva ani, am impresia că începem din nou lucruri de la zero. Cred că aici ar fi mult de lucrat. Nu doar să producem mai multe evenimente, ci să avem grijă de ceea ce există deja. Și să susținem spațiile, organizațiile și oamenii care au construit ceva în timp, asta încercăm și noi printre altele să facem Și ar trebui să vorbim mai mult despre geografia culturii. În unele zone ale Bucureștiului poți alege între mai multe evenimente în aceeași seară. În altele aproape că nu se întâmplă nimic. Cultura ar trebui să fie o idee mai prezentă în viața obișnuită a cartierelor, nu doar în câteva zone centrale.

Cum ați reușit să păstrați intrarea liberă? Cum vedeți discuția despre evenimentele gratuite?

Pentru noi, intrarea liberă a fost o alegere de principiu, dar și una care vine cu anumite riscuri.

Am vrut ca oamenii să poată intra fără să fie obligați să decidă dinainte dacă evenimentul „merită” prețul unui bilet. Poate cineva vine pentru douăzeci de minute și ajunge să rămână două ore. Această libertate este importantă, mai ales pentru oamenii care nu participă în mod obișnuit la astfel de evenimente. În același timp, gratuitatea are și o latură complicată. Uneori ne înscriem la ceva și nu mai venim, tocmai pentru că nu am plătit.

De aceea cred că accesul liber trebuie însoțit și de o anumită responsabilitate față de timpul organizatorilor și față de ceilalți participanți. Dar nu cred că valoarea unui eveniment trebuie măsurată prin prețul biletului. Un parc este gratuit, o piață publică este gratuită, o conversație cu un vecin este gratuită, dar asta nu le face lipsite de valoare. Faptul că publicul nu plătește direct înseamnă că în spate există o rețea de parteneri și organizații care aleg să ne susțină tocmai pentru că accesul este liber și nu există miza unui profit. Este de fapt un efort colectiv, nu o absență a costurilor.

Cum arată cultura în România anului 2026 față de acum zece ani? Este mai bine sau mai rău?

Nu cred că poate fi spus simplu că este mai bine sau mai rău.

Este cu siguranță mai abundentă, mai liberă, mai veselă și mai puțin rigidă. Granițele dintre domenii s-au subțiat. Muzicienii lucrează cu artiști vizuali, arhitecții cu performerii, iar proiectele culturale vorbesc despre climă, identitate, tehnologie sau sănătate mintală. Există mai multe voci și mai multe moduri de a ajunge la public. În același timp, cultura este în continuare foarte fragilă. Prin intermediul festivalului m-am apropiat de acest teritoriu al culturii și observ că multe proiecte depind de câțiva oameni care fac mult mai multe lucruri decât ar trebui: scriu proiecte, caută finanțare, comunică, organizează și încearcă să nu se epuizeze.

Din exterior vedem evenimentul final. Nu vedem întotdeauna precaritatea și efortul din spatele lui. Și apoi, mai există și o diferență mare între vizibilitate și acces. Faptul că vedem multe evenimente pe rețelele sociale nu înseamnă că toată lumea poate participa la ele. Contează unde locuiești, cât timp ai, dacă ai copii, dacă spațiul este accesibil sau dacă simți că acel eveniment este și pentru tine.

Ce latură a Bucureștiului ar putea fi mai mult explorată cultural?

Mă interesează foarte mult Bucureștiul obișnuit. Pe căt de mult Bucureștiul monumental, ador și orașul în care se întâmplă viața de zi cu zi. Piețele, pasajele, curțile, cinematografele închise, fostele zone industriale, magazinele vechi, magazinele de mercerie, vânzătoarea preferată de la colțul blocului unde stăm, grădinile dintre blocuri și străzile pe care coexistă mai multe epoci. Bucureștiul are un amestec aproape imposibil de planificat: are case vechi lângă blocuri noi, spații foarte elegante lângă terenuri abandonate și mici comunități care rezistă în mijlocul unor transformări rapide. Uneori se mai întâmplă că ne grăbim să „valorificăm” aceste locuri și riscăm să le facem prea curate, prea uniforme sau prea scumpe pentru oamenii care le-au dat identitate.

Și cred că Dâmbovița rămâne una dintre marile conversații neterminate ale Bucureștiului. Este prezentă în mijlocul orașului și, în același timp pare adesea absentă din viața noastră. Ar putea deveni un loc de întâlnire, de cultură și de plimbare extraordinar.

Ce alte proiecte ați dezvoltat prin UrbanizeHub? Spuneți-ne mai multe despre voi.

Prin UrbanizeHub încercăm să facem legături între oameni care de multe ori, vorbesc despre aceleași probleme, dar nu ajung în aceeași cameră. Lucrăm cu administrații, experți, organizații, companii, universități și comunități. Uneori începem cu o conversație. Alteori cu un atelier, un program pentru orașe sau o intervenție cât se poate de reală într-un spațiu public.

Cel mai cunoscut proiect din acesta real este Parcul Liniei și acum se anunță la fel de fanion și proiectul Piațete Libere. Dar dincolo de denumirile proiectelor, cred că munca noastră este una de traducere. Încercăm să traducem limbajul administrației pentru comunități și invers. Asta ne face deci niște mediatori?

Cred că viața noastră și orașele la un loc, sunt pline de idei bune care nu ajung să fie puse în practică pentru că oamenii potriviți nu se întâlnesc, nu au încredere unii în alții sau nu vorbesc aceeași limbă. Noi încercăm să construim acele punți.

Cât de complicat este să organizezi un astfel de eveniment? De ce provocări v-ați lovit?

Una dintre cele mai mari provocări este timpul. Artiștii, instituțiile, partenerii și furnizorii funcționează după ritmuri diferite. Trebuie să îi aduci pe toți în același calendar, ceea ce nu este întotdeauna simplu. Apoi, mai există și provocarea de a nu pierde sensul inițial pe măsură ce evenimentul crește. Este ușor să adaugi tot mai multe activități și să ajungi cu un program foarte bogat, dar fără o idee clară care să le lege. Și probabil, cea mai importantă întrebare este cum faci ca oamenii să se simtă bineveniți. Poți avea cei mai buni invitați, dar dacă atmosfera este rece sau dacă publicul simte că nu aparține acelui loc, ai pierdut o parte esențială a festivalului.

Unde vedeți Bucureștiul pe harta culturală a Europei? De la ce capitală s-ar putea inspira?

Bucureștiul este un oraș foarte viu, dar încă insuficient înțeles în exterior și uneori, chiar de către noi. Dar un lucru este însă cert – este fascinant! Nu are imaginea foarte clară și atent controlată a altor capitale europene. Este mai dezordonat, mai contradictoriu și uneori obositor. Dar tocmai această lipsă de uniformitate produce multă creativitate. Este un oraș în care lucrurile apar în locuri neașteptate. Cred că putem învăța de la Viena despre continuitatea investițiilor culturale, de la Copenhaga despre felul în care spațiul public poate invita oamenii să petreacă timp împreună și de la orașe precum Lisabona sau Varșovia despre cum memoria, transformarea și cultura contemporană pot coexista.

Dar nu cred că Bucureștiul trebuie să devină o copie a altui oraș. Există tentația de a vedea o piață frumoasă în altă parte și de a spune „vrem și noi exact asta”. Forma poate fi copiată, dar relația oamenilor cu acel loc nu poate fi importată. Trebuie să înțelegem principiile care au funcționat și să le adaptăm la propria noastră cultură, la clima noastră, la instituțiile noastre și chiar la neîncrederea noastră.

În anii următori cred că vom vedea mai multe proiecte de cartier, reutilizarea spațiilor existente și evenimente în care publicul nu mai este doar spectator. Va exista și o presiune tot mai mare ca proiectele culturale să răspundă unor probleme reale: căldură, singurătate, polarizare, acces și pierderea spațiilor comune.

Ce mesaj aveți pentru publicul festivalului?

Să vină fără sentimentul că trebuie să știe ceva înainte.

Nu trebuie să înțelegi urbanism, climă sau politici publice. Este suficient să trăiești într-un oraș să ai o viață acolo și să fii curios cum poți să faci viața aceasta mai bună.