Pe 22 august 2026, Peștera Bolii devine pentru o zi un spațiu cultural viu. În cadrul proiectului „Peștera Bolii: de la piatră la poveste”, publicul este invitat la un eveniment imersiv inedit, care transformă traseul turistic al peșterii într-o experiență multisenzorială: instalație bioluminescentă realizată din ciuperci bioluminiscente, muzică compusă din sunetele peșterii, performance-uri inspirate din legende locale și instalații participative.

 Prin intermediul experienței de a petrece timp în peșteră, am început să privim întunericul nu ca pe o absență a luminii, ci ca pe un ecosistem în sine, cu propriile ritmuri și forme de viață.

Evenimentul pornește de la ideea că peștera nu este un element de decor, ci un participant prin piatra, apa, ecoul sau întunericul său. Nu avem de-a face cu un spectacol, este o experiență prin care Peștera Bolii este prezentată altfel publicului, prin ce visează. Pentru a afla mai multe despre ce ne așteaptă în peșteră, am stat de vorbă cu Alina Tofan și Andrada Spafiu, cele care au pornit proiectul.

un interviu in exclusivitate pentru WeInvent, din seria #goodvibes

Cum a venit ideea proiectului – un performance în Peștera Bolii din Bănița, Hunedoara?

Andra: Ideea a venit într-un moment în care colaboram pentru un alt proiect. Fiind aproape de Peștera Bolii și având ocazia să o vizităm destul de des, am realizat că este un loc plin de povești, în care fiecare vizitator în parte are propriile simțiri și trăiri. Inițial, am pornit de la ideea unui eveniment pe care să îl ținem la peșteră, dar proiectul s-a transformat încet și am ajuns la varianta lui finală când ne-am dat seama că ne dorim să descoperim mai multe despre acest loc aproape misterios și că este necesară o cercetare a poveștilor și oamenilor peșterii, o chestionare a valorii patrimoniale pe care o are pentru comunitate. Deci proiectul este mai mult decât un performance în Peștera Bolii, este cercetare, artă, interdisciplinaritate, descoperire.

#context

Alina: Aș completa spunând că a venit într-o zi cu lapoviță, la Bănița, înfrigurate, întrebându-ne ce rol joacă azi pentru societate o peșteră, cum o privim? Contextul era unul al unui viitor posibil, speculativ, în care poate va fi nevoie să revenim în peșteră să ne amintim cum să simțim. A fost un drum clar, proiectul arată exact cum ne-am dorit, însă configurarea echipei, a direcției de lucru și obținerea finanțării a fost un proces care ne-a testat mult dorința.

La momentul în care răspundem la acest interviu, peste 100 de persoane și-au exprimat prin formularul completat, intenția de a participa la eveniment. E copleșitor pentru un loc unde nu ajungi așa ușor, depui un efort. Pe durata proiectului, interesul multor oameni și artiști din străinătate a fost mult mai mare decât mă așteptam, recunosc. Acest lucru arată că poate e un proiect necesar, interesant nu doar local sau național, ci depășește asta. Nu pot să nu aduc în discuție slaba finanțare, mai bine zis, subfinanțarea proiectelor culturale. E un proiect picat sub linie de 2 ori și care, uite, a făcut ca 3 dintre artiștii din proiect, dintre care 1 artistă internațională cu o practică experimentală bine poziționată pe scena culturală din Berlin, să ne scrie că își doresc să participe la proiect chiar sub forma voluntariatului.

Ce alte evenimente au mai avut loc în cadrul proiectului „Peștera Bolii: de la piatră la poveste”?

Andra: În cadrul proiectului au loc doar două evenimente, cel de la Peștera Bolii din 22 august și încă un eveniment în luna septembrie, care va avea loc în orașul Petroșani. Proiectul a avut o perioadă de cercetare amplă, din aprilie până în iulie. În această perioadă, etnografa din proiect, Georgiana Vlahbei, a avut muncă de teren și a comunicat în permanență cu Alina Tofan, curatoarea evenimentului, pentru a putea coordona echipa de artiști. Evenimentul din luna august este destinat expresiei artistice a proiectului, iar cel din septembrie este destinat cercetării și concluzionării, unde vom încerca să redăm, măcar un pic și parte din ceea ce se întâmplă în peșteră.

Zi-ne despre organizare – cât de complicat e să faci așa ceva, un show într-o peșteră? Ce probleme apar?

Andra: Peștera Bolii este foarte ofertantă și îți pot veni multe idei, dar odată ce începi să te gândești la loc din punctul de vedere al organizării unui eveniment, încep să apară problemele. Începem cu suprafațele alunecoase, unde nu te poți deplasa chiar în voie, trebuie să ai grijă în permanență pe unde calci, ceea ce necesită foarte multă atenție din partea noastră ca organizatori. Un alt aspect important este respectarea ecosistemului peșterii și adaptarea fiecărei instalații pentru a nu deranja cu nimic.

Deși nu este cea mai bogată peșteră în ceea ce privește biodiversitatea, noi am găsit câteva vietăți interesante și vrem să fim niște oaspeți buni. Un alt aspect important este lipsa unei surse de curent în fiecare colț al peșterii și dorința de nu a trage cabluri prin toată peștera, fapt care ne-a forțat, aș spune, să ne adaptăm. Am identificat câteva probleme, dar deschiderea oamenilor și faptul că toată lumea a fost dispusă să se adapteze, de la artiști la administrația peșterii, ne-a ușurat organizarea.

Povestește-ne puțin despre ce înseamnă biodesign și integrarea ciupercilor din peșteră în spectacol

Alina: Integrarea fungilor pornește de la cercetarea Xristinei Sarli, care urmărește de mai mulți ani relația dintre bioluminescență, ecologie, întuneric și forme de colaborare mai-mult-decât-umane. Pentru Peștera Bolii, această cercetare ajunge literalmente în spațiu sub forma unor culturi vii, îngrijite și transportate ca niște colaboratori ai performance-ului, ce devine mai puțin despre „a vedea ceva” și mai mult despre a învăța să vezi împreună cu o altă formă de viață.

Ne interesează foarte mult faptul că lumina lor este naturală, produsă de un organism viu, și nu o lumină artificială creată de noi. Lucrând la acest proiect în peșteră, am devenit tot mai conștienți de impactul poluării luminoase asupra tuturor formelor de viață care împart acest mediu cu noi. Prin intermediul experienței de a petrece timp în peșteră, am început să privim întunericul nu ca pe o absență a luminii, ci ca pe un ecosistem în sine, cu propriile ritmuri și forme de viață.

Ce noi date au reieșit din cercetarea etno antropologică și geomorfologică din cadrul proiectului „Peștera Bolii: de la piatră la poveste”? Și cum le-ați intergrat în show?

Alina: Peștera are o istorie impresionantă, de ea se leagă câteva momente importante locale și de relevanță est-europeană. E un teren fertil pentru generarea de sensuri noi și generează chiar și în prezent noi mituri. Își conservă aura de mister. Pe de altă parte, e important de menționat că se află într-un spațiu tensionat, între susținerea unor activități durabile pentru comunitatea din jur, prin turism și nevoia de conservare, aflându-se în arie protejată.

Aceste lucruri sunt în mare parte cunoscute, însă noutatea adusă de cercetarea propusă de Georgiana Vlahbei constă în faptul că implică două componente prin filtrul cărora peștera nu a mai fost încă investigată, respectiv, componenta non-umană – a vieții din peșteră și a senzorialului – nu doar despre cum gândim despre peșteră, ci și ce simțim în interiorul ei, ce tipuri de universuri e capabilă să amintească, cu ce imaginar ne conectează (lumină, curenți de aer, temperatură etc.). Cercetarea propusă de Georgiana este orientată către colectarea memoriei recente – peștera privită ca spațiu de joacă intergenerațional.

La ce va asista publicul prezent mai exact – descrie-ne puțin spectacolul – și cum se poate ajunge acolo? Ce ne poți spune despre latura interactivă a show-ului?

Alina: Publicul va participa la o experiență performativă, senzorială construită chiar în interiorul Peșterii Bolii. Evenimentul pornește de la ideea că peștera nu este un decor, ci un participant: piatra, apa, ecoul, întunericul, umezeala și organismele care trăiesc aici devin parte din experiență. Nu este vorba de un spectacol, ci despre o experiență prin care Peșterea Bolii este prezentată altfel publicului, prin ce visează. Am construit conceptul evenimentului având în minte faptul că atunci când ne referim la strămoși și la trecut, avem în minte figuri umane, însă cum ar fi să privim altfel, prin intermediul altor ființe și al materiei? De aici apare și ideea unor temporalități diferite care se întâlnesc în peșteră.

Timpul uman, timpul biologic și timpul geologic nu au același ritm, iar evenimentul încearcă să creeze un spațiu în care această diferență să poată fi simțită. Publicul este invitat să încetinească, să asculte și să își lase corpul să se adapteze la întuneric, la umiditate, la temperatură și la acustica naturală a peșterii. Sunetul are un rol important în această experiență. Ecoul nu este folosit doar ca efect, ci devine parte din compoziție. Vocile, percuția și intervențiile sonore se întâlnesc cu acustica peșterii, iar spațiul transformă la rândul lui ceea ce aude. Publicul este parte din această ecologie a prezenței. Simplul fapt că intră în peșteră, că se deplasează, respiră, ascultă și reacționează la spațiu modifică experiența. Interacțiunea nu este doar cu performerii sau cu instalațiile, ci cu întregul mediu. E un fel de a regândi ce înseamnă să explorezi o peșteră.

Proiectul va lăsa în urmă o arhivă digitală, un album educativ și instalații adaptabile, care vor rămâne accesibile școlilor, artiștilor, cercetătorilor și comunității locale. Ce conține această arhivă și cum va putea fi accesată?

Andra: Arhiva digitală va fi disponibilă pentru publicul larg pe site-ul nostru, urbanlab.ro și va putea fi accesată oricând. Aceasta va conține informații din cercetarea etnografică, interviuri, filmări de pe teren, practic, rezultatele și procesul de cercetare, atât cel al etnografului, cât și procesele de creație ale artiștilor. Albumul educativ este varianta tipărită, pe care dorim să o împărțim către partenerii și instituțiile de interes, cum ar fi parcuri naturale, asociații, școli, muzee.

Ce artiști vor lua parte la event și care au fost până acum momentele prizate cel mai bine de public, din celelalte proiecte din serie?

Alina: Sunt onorată să curatoriez artiști care nu doar că au o practică în acord cu natura, dar au și o sensibilitate aparte, lucru vizibil în abordările lor artistice. La eveniment participă artiști și cercetători din zone diferite ale practicii contemporane, reuniți de interesul pentru Peștera Bolii ca spațiu viu, deopotrivă geologic, ecologic, cultural și afectiv. Evenimentul include prezența a două artiste din Berlin, Xristina Sarliși Alexandra Maciá, care prezintă Bioluminescence Worldbuilding: A Reverse Cave Tour și Scotopia, un proiect de cercetare, sunet live și performance construit în jurul bioluminiscenței fungice, întunericului și relației dintre percepția umană și formele de viață mai-mult-decât-umane din care am bucuria să fac parte ca ecoperformer.

Zona practicilor sonore este completată de gcv x kiro, care propun un cerc de percuție live și jam session participativ, iar Denis Păuna dezvoltă identitatea sonoră a evenimentului printr-un live sound act conceput pornind de la acustica și memoria Peșterii Bolii. Gabriel Jitea (OS ROS) prezintă instalația audio-senzorială Susurul Jupânesei, construită în jurul unui sistem modular Eurorack și a imaginarului apei care traversează peștera.

#playground

Mai departe, Georgiana Vlahbei propune instalația participativă Prin sertarele Peșterii, o arhivă vie construită din cercetare etnografică, fotografii, mărturii locale, fragmente de publicații, elemente naturale și alte urme ale istoriilor de locuire ale peșterii.

Bianca Holobuț aduce Memorial Playground, un performance participativ care lucrează cu memoria locului, corp, gest și transmitere, tratând peștera nu ca decor, ci ca partener și co-autor al experienței. Li se alătură Andrada Spafiu, Daria Ștefana Pogan cu instalații ce implică pigmenți naturali și costume cu inserții de materiale naturale și fragmente din natură.

Din echipa artistică a proiectului mai fac parte April Ibinceanu (documentaristă) și Vlad Ursu (fotograf), dar și Bogdan Popa, cel care a coordonat producția și echipa artistică. Am construit selecția de artiști pornind de la ideea că peștera nu trebuie doar „folosită” ca spațiu pentru artă, ci ascultată și tratată ca un participant la procesul artistic. De aceea, lucrările propun forme de întâlnire cu locul.

#implicare

Andra: Din experiența de 7 ani în organizarea de evenimente culturale în Valea Jiului, am observat că publicul poate fi ușor reticent la concepte complexe și are nevoie să fie ghidat și să i se explice. Cei mai mulți se bucură foarte tare de tot ceea ce este participativ, le place să se simtă implicați în proces, să simtă că fac parte din actul în sine, nu să fie doar niște simpli spectatori. În același timp, avem un public destul de numeros și constant la proiecții de film, deci câteodată, doar un motiv de ne strânge în comunitate e de ajuns.

Cred că Valea Jiului este o regiune care are nevoie de cât mai multe evenimente culturale și artistice, pentru că nu exista foarte multe alternative și oamenii simt lipsa. Și cel mai bun mod de a învăța unii de la alții este fix acesta, să ne adunăm și să experimentăm împreună, de ce nu chiar lucruri noi.

Cum vedeți relația artă – natură și ce credeți că ar trebui schimbat în felul în care se întâmplă în prezent evenimentele artistice clasice?

Andra: Natura este cea mai frumoasă formă de artă. Cred că arta nu ar exista fără natură, sau cel puțin nu ar mai face sens. Cât de mulți te pot bucura de ceva dacă este totul gri? Bineînțeles, arta este subiectivă și fiecare poate vedea diferit frumosul prin ochii personali, dar pentru mine natura a fost și va fi mereu inspirație pentru tot ceea ce creez și cred că și pentru colegii mei din proiect e la fel. Noi, la Urban Lab, avem natura ca motor și motiv principal pentru care facem tot ceea ce facem și aici vorbim de om ca parte integrantă din natură. Dacă noi suntem natură și tot noi facem artă, atunci ajungem la concluzia că natura este artă.

Legat de evenimentele artistice clasice, consider că subiectivitatea apare din nou. Nu voi critica stiluri și gusturi, există artă pentru fiecare, dar un criteriu de bază pentru arta care îmi place mie este să educe sau cel puțin să încerce să facă asta. Să nu fie doar despre artist. Cred că aici se diferențiază arta care supraviețuiește peste timp, când nu e doar formă fără fond, când omul care o privește rămâne cu măcar un gând, o idee, o întrebare, orice.

Alina: Suntem natură și când uităm apare distopia, adică, multe din lucrurile pe care le trăim azi și pe care le simțim atât de străine, care ne fac să simțim mereu că ceva lipsește sau că nu suntem în locul potrivit. Relația cu mediul este relația cu propriul sine, cred cu tărie asta și acest lucru se întâmplă în abordările artistice natural, indiferent dacă abordează direct sau nu mediul, dacă suntem conștienți de acest aspect.

Ce alte proiecte ați mai realizat anul ăsta prin Urban Lab și ce pregătiți pentru viitor?

Andra: Pe lângă proiectul Peștera Bolii: de la piatră la poveste, care este unul dintre proiectele noastre de suflet, 2026 a fost un an plin pentru noi. Suntem parte din rețeaua Cu Apele Curate, în care anual, alături de colegii din alte asociații din toată țara, încercăm să reducem poluarea cu plastic și nu numai, a râurilor din România. Am început deja proiecțiile din noua serie Kinedok, unde suntem parteneri locali alături de One World Romania și difuzăm de-a lungul anului filme documentar în spații alternative, peste tot în Valea Jiului. În septembrie începem proiectul Lupeni Robotics Living Lab, un proiect destinat creării unui spațiu pentru elevii pasionați de robotică din Valea Jiului. Ce știm cu siguranță pentru viitor este că vom continua cu acțiuni de igienizare și conștientizare asupra poluării apelor, vom proiecta filme documentar și vom scrie proiecte despre și pentru Valea Jiului.